Preot prof. dr. Ilie Moldovan
"Cand ma gAndesc la Romania, am imaginea unei gradini plina de pietre. Sa le inlaturam!"
La cei 70 si ceva de ani ai sai, parintele Ilie Moldovan a pastorit zeci de promotii de preoti, ridicand si mai mult prestigiul scolii teologice de la Sibiu. Mare ganditor ortodox si autor al unor importante carti de teologie, preotul Ilie Moldovan pare, prin blandetea si vasta lui cultura, un demn urmas al marelui nostru Dumitru Staniloae, confirmand la adapost de orice zarva publicitara ca saracia noastra e inchipuita, cata vreme nu ne-au lipsit niciodata indrumatorii si nici adevaratii barbati ai spiritului.
Anul 2000 - o zarva de cifre
- Parinte Ilie Moldovan, ne mai despart doar cateva zile de anul 2000. Fara a dramatiza inutil, evenimentul impune macar un moment de reflectie. De fapt, cum trebuie sa privim trecerea in acest nou mileniu?
- Trebuie sa ne simtim ca in fata unui examen pe care il avem de dat. Toata zarva creata in jurul anului 2000 vine dintr-o anume viziune a cifrelor. Sa nu uitam insa ca traim intr-o lume care nu poate sa nu fie legata de Hristos. Prin urmare, anul 2000 ne indeamna sa luam o anume atitudine fata de cel care a randuit aceste cifre. Adica, fata de Hristos. De fapt, momentul actual repeta ceea ce s-a intamplat la inaugurarea mileniului I. Atunci, toate religiile erau pregatite sa-l intampine, intr-un fel sau altul, pe Hristos, consfintind un adevar indubitabil: Hristos a despicat istoria in doua. Toate religiile retraiesc acum un moment asemanator - unele primind Evanghelia, altele respingand-o cu toata paruta lor spiritualitate. Asa cum nu exista inceput fara creator, nu exista nici finalitate fara a doua creatie, fara intruparea lui Hristos. El este inceputul si sfarsitul. Vesnicia a aparut odata cu Hristos! Doar Mantuitorul a creat un hotar in istorie - cel al intruparii. Putem discuta filosofic despre asta la nesfarsit. Exista insa ceva care ne face sa ne intelegem: pe toti ne paste moartea! Toate, inclusiv cultura popoarelor, sunt raspunsuri la problema vesniciei. Totul moare, inclusiv marile culturi. Singurul vesnic este Hristos. Problema pusa cu acuitate inca de la inceputul primului mileniu este: "Incotro ne indreptam?". Fara sens, fara Hristos, viata omului nu e posibila.
Sfarsit de mileniu si de speranta
- Daca trecerea dintr-un mileniu in altul este un examen, cum se prezinta la el poporul roman?
- Ne prezentam mai prost ca oricand. Suntem la sfarsit de mileniu, dar si la sfarsit de speranta. Credinta in Dumnezeu a slabit. A slabit atasamentul nostru fata de parintii nostri. Pierdem pe zi ce trece o arvuna nepretuita - credinta in viata vesnica. Pierdem, in definitiv, cheagul formarii noastre ca neam. Suntem intr-o situatie mai rea ca pe vremea comunismului. De fapt, comunismul ne-a pregatit pentru un raspuns pe care trebuia sa-l dam abia acum. Ei bine, nu suntem in stare. Din cei 45 de ani de naufragiu, am iesit uzi pana la oase, slabiti, derutati. Am incetat parca sa ne intrebam care este destinul neamului romanesc. Sfarsitul mileniului poate fi sfarsitul neamului nostru. Ce facem pentru a impiedica acest lucru? In ignoranta noastra, putem fi tradatorii propriului nostru destin. Noi, ca popor, suntem inca in etnogeneza. Aceasta este salvarea noastra. Unica, de altfel. Sufletul nostru romanesc este in etnogeneza. Intrebarea este cum miscam acest suflet. Am sa va dau un singur exemplu. Primul martir al crestinismului este Sfantul Montanus. Impreuna cu sotia sa, Maxima, si-a dat viata pentru Hristos, pe vremea lui Diocletian, in anul 303. Sfantul Montanus este primul preot daco-roman pe care il consemneaza istoria. Inainte de a fi aruncat in apele raului Sava, a avut o viziune. "Iata, vad cu ochii mintii - zicea el - cum se ridica un popor care duce adorare lui Dumnezeu in limba romana." Este primul profet al neamului nostru. Un vizionar. Nu am luat foarte in serios profetia Sfantului Montanus. Suntem, prin urmare, tributari tradarii parintilor nostri. In Vechiul Testament se zice: "Voi pedepsi pacatele parintilor prin copii, pana in al patrulea neam. Ma voi milostivi, insa, de vrednicia parintilor pana la al miilea neam". Trebuie sa intelegem ca vom rezista in istorie tocmai prin felul in care ne vom plasa in planul providentei divine. Cum putem demonstra ca suntem sau nu in acest plan? O facem masurand calitatea noastra de crestini. Este datul nostru primordial.
Un mare pericol: cultul vietii materiale
- Credeti ca ne-am tradat misiunea pe care o aveam? Concret, care sunt greselile noastre?
- Nu vad o indreptare spre Dumnezeu a civilizatiei umane. Tot ce facem noi acum e in contradictie cu ce porunceste Dumnezeu. Ganditi-va ca suntem poporul cu cele mai multe avorturi din lume - cateva milioane in ultimii ani. Ne prabusim si nimeni nu face nimic. Eu am la Facultatea de Teologie din Sibiu un seminar de ecoteologie. Incerc in felul meu sa trezesc constiintele, dar e mult prea putin. Raul deja ne copleseste. In tara, se cheltuiesc multi bani si multa energie pentru planificarea familiala. Prin ministerele Educatiei si al Sanatatii vrem chiar sa ridicam acest lucru la rang de politica nationala. E o forma sinucigasa a neamului romanesc. Pilula nu e contraceptiva, cum spun reclamele, ci contragestiva. Adica, impotriva vietii. La asta se adauga pornografia si pornofilia, elemente care ne descopera in drumul prabusirii noastre. Ce sa mai vorbim despre educatia tinerilor in spiritul sincretismului - o alta boala a acestui secol. Sunt multe semne ale vremii care ar trebui sa ne alarmeze. Deja exista un mamonism al veacului nostru, care ne demonstreaza ca viata materiala castiga tot mai mult loc in existenta noastra. Am inceput sa ne inchinam la bani si la lucruri. Prin asta, schimbam valorile lui Dumnezeu cu valorile idolatriei. Altfel spus, am inceput sa inlocuim pe Dumnezeu cu omul. In asta sta cel mai mare risc. Idolatrizarea omului sfarseste prin inlocuirea stapanirii divine.
- Sa nu avem oare nici un motiv de speranta?
- Nu am dreptul sa disper. Formarea unor manastiri model, cum este cea de la Recea din apropiere de Targu-Mures, si felul in care adaposteste pe cei tineri, imi pare un asemenea motiv de speranta. Faptul ca la manastirea inca neterminata de la Izvorul Muresului s-au adunat peste zece mii de credinciosi din zona, arata un semn al improspatarii noastre spirituale. Lupta nu e pierduta. Nepotul meu de 5 ani, vazand ca nu-mi gasesc ochelarii, mi-a spus sa ma rog la Sfantul Mina. Am ramas surprins. Deci, si pentru cei mici, sfintii traiesc si sunt vii, te ajuta sa-ti gasesti ochelarii. Nu e putin lucru. Cultul sfintilor vorbeste dintr-un adanc de istorie si traire.
Ne asteapta un secol de confruntari
- La ce trebuie sa ne asteptam dupa anul 2000?
- La o mare lupta. Asteptarea lui Hristos ca data fixa este iluzorie. Mantuitorul nu vrea sa ne implice in contabilitatea vietii. El vrea sa ne mantuim, sa fim ai Lui. De aceea, secolul ce vine va fi plin de confruntari. Sectarismul, de pilda. Unii nici macar nu-si dau seama de dimensiunile primejdiei. Prima tradare e modul intruparii lui Hristos din Fecioara Maria. Hristos, care nu mai este fiul Mariei, nu mai este nici Hristos care intra in istorie. Alungarea lui Dumnezeu din istorie, din lume, sta la baza tuturor ratacirilor primordiale. Nu e destul sa-i spunem numele. Trebuie sa-L vedem pe Hristos, sa-L avem langa noi. Dumnezeu se gandeste pe sine drept partener de dragoste cu noi. Altfel, dragostea nu mai e posibila. Prin urmare, este Hristos in istorie sau nu? Aceasta e marea intrebare. Daca este, atunci suntem bogati, oricat de saraci am fi.
- Recapituland, cat de crestina este toata aceasta agitatie mediatica a anului 2000?
- Imparatia lui Dumnezeu nu este pentru noi doar o asteptare. E o dimensiune a chiar istoriei noastre. Anul in sine nu conteaza, cat inventarul de fapte pe care trebuie sa-l facem. E benefic, caci e de la Hristos. La acest inventar, noi nu stam nici foarte bine, nici foarte prost. Chiar daca se impartasesc mai rar, oamenii umplu biserica. De fapt, impartasania nu trebuie sa fie nici deasa, nici rara. Ea trebuie sa fie continua si cu vrednicie. Aici vad cheia intregii noastre regenerari spirituale. Cand ma gandesc la Romania, am imaginea unei gradini pline de pietre. Sa le inlaturam. Aceste pietre sunt pacatele. Nu e usor. Trebuie sa fim ajutati si Biserica sa-si faca datoria. Nu prin respectarea unor formule, ci apeland la caracterul ei profetic. Fara asta, Biserica ar fi arama lucitoare. Sa ne mandrim cu trecutul nostru, cu datinile si traditiile noastre, dar sa nu ne trufim. Daca L-am avut pe Hristos pana acum in istorie, sa speram ca o sa-L avem si in secolul urmator.
Sorin Preda
Rugaciune la trecerea peste ani
Cel ce trimiti lumina si purcezi si rasari soarele peste cei drepti si peste cei nedrepti, peste cei rai si peste cei buni si cu lumina cea de ziua luminezi toata lumea, lumineaza si inimile noastre, Stapane al tuturor! Daruieste noua si in anul ce vine, sa facem cele placute Tie! Pazeste-ne de tot pacatul si de toata lucrarea cea rea! Izbaveste-ne pe noi de toate sagetile ce zboara ziua si de puterile cele potrivnice, pentru rugaciunile Preacuratei Stapanei noastre de Dumnezeu Nascatoare, ale cerestilor puteri, slujitorii Tai cei fara de trup, si ale tuturor sfintilor care din veac au binefacut Tie! Caci Tie se cuvine sa ne miluiesti si sa ne mantuiesti pe noi, Dumnezeul nostru, si Tie slava inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor!
Amin.
(Rugaciune a Sfantului Vasile cel Mare)