Cazuri De Extrema Urgenta
Ajutati-i sa treaca anul, impreuna cu noi
(Toate scrisorile publicate au referinte si acte doveditoare)
"E iarna, si Claudiu umbla in tenisi"
Sunt o cititoare fidela a ziarului "Formula As", cu toate ca postasul vine prin sat numai cand isi aduce aminte, dar mi-l aduc copiii, de la oras. Va scriu pentru un baietas, care sade la doua case mai jos decat mine. Stiu ca aveti suflet mare si ati mai ajutat alti copii necajiti. Acest copil care se numeste Claudiu, de mic a avut o soarta zbuciumata, dar acum e mai rau. A fost nascut de mama lui pe la Arad, dar n-a stiut niciodata cine e tatal. Pana la 5 ani l-au crescut bunicii de-aici, din sat, pe urma mama lui s-a mutat la un barbat si l-a luat si pe Claudiu acolo, unde a stat pana prin clasa a Iii-a. Dar mama lui nu stiu ce prostie a facut, ca i-a dat pe amandoi afara din casa. Claudiu s-a intors iar la bunici, dar de mama lui nu mai stie nimic. Copilul munceste pe la vecini, pentru cativa bani, ca sa-si cumpere caiete si cate o haina, ca nu are cu ce se imbraca. Bunicii lui au o pensie de numai 200.000 de lei. E in clasa a V-a. Aici, in sat, se invata numai patru clase si restul intr-un sat vecin, la 7-8 kilometri distanta, pe care-i face zilnic, pe jos. Pana acum, a umblat incaltat cu tenisi, pe care i-am cumparat eu, dar acum timpul s-a racit, si umbla cu niste bocanci mai mari cu 4-5 numere, ca el poarta 39. Ca haine, se imbraca cu niste vestoane si pantaloni dati de niste vecini. Invata bine si doreste sa ajunga mecanic auto si tinichigiu, dar mai intai trebuie sa termine scoala. Va roaga o femeie cu credinta in Dumnezeu, sa incercati sa ajutati acest copil, care sufera de multe si duce dorul de toate. E inalt cam de 1,51 m si poarta haine cam marimea 40, pentru cei 13 ani e cam slabut, ca munceste mult.
Adresa lui Claudiu este: Simion Claudiu - loc. Zaicesti, com. Baluseni, jud. Botosani, cod 6834
"Doresc sa-mi vand un rinichi"
Am 34 de ani si sunt din Botosani. Am doi baieti si o fetita, cu varste intre 9 si 13 ani. Sunt divortata de doi ani, iar din luna iunie a acestui an, mi-am pierdut locul de munca. Inainte de a divorta, fostul meu sot a vandut apartamentul, dar instanta nu a tinut seama de asta si m-am trezit cu copiii in strada. Cu foarte multa greutate am izbutit sa inchiriez un apartament al Comunitatii evreilor din Botosani, cu 400.000 lei lunar, plus cheltuieli de intretinere. Pana in vara acestui an, am reusit sa ne descurcam cumva, dar de atunci nu ne-am mai putut onora cheltuielile. Comunitatea evreilor ne-a dat in judecata pentru neplata chiriei restante si a cerut evacuarea noastra din spatiu si, bineinteles, ca a castigat procesul. Din data de 30 noiembrie 1999, suntem in strada si posibilitatea ca sa avem vreodata o locuinta a ramas un vis. Singura noastra sansa de venit este alocatia copiilor. Lucrez uneori ocazional, atunci cand oamenii inteleg ca a fi singura si femeie, nu inseamna obligatoriu sa te vinzi. Singurul lucru bun din viata mea sunt copiii si sanatatea mea de fier, care m-a ajutat sa trec peste toate si sa ma consider un om normal. Intelegeti, cred, ca situatia noastra este deosebit de grea, se apropie sarbatorile, si noi nu putem sa ne facem planuri pentru ziua urmatoare, nicidecum sa visam brad, beteala si restul. Nu cersim, nu asteptam pomana, cum probabil inclinati sa credeti si nici ajutoare din acelea cu care revista dvs. vine in sprijinul celor nevoiasi. Motivul real al scrisorii mele este altul: am vazut, in urma unor emisiuni televizate, succesul de care se bucura in ultimul timp operatiile de transplant si doresc sa-mi vand un rinichi. Cei carora le-am comunicat intentia mea considera ca sunt nebuna, dar in momentul de fata, lucrul acesta este singura noastra salvare. Credeti ca as gasi, prin intermediul revistei, pe cineva dispus sa plateasca pentru asa ceva? Nu doresc decat un acoperis si un pat in care sa-mi culc copiii, si o masa la care sa-si faca lectiile. In cazul in care am gasi pe cineva, nu vom cere decat atat cat sa ne ajunga pentru un apartament (aici, la noi, nu sunt chiar asa de scumpe ca in alte parti). Ma angajez sa fac acest lucru fara nici un fel de garantii medicale, pentru ca teama de a ingheta de frig sau a muri de foame este mai puternica decat orice altceva. Nu vad de ce o persoana cu posibilitati materiale, dependenta de dializa, n-ar putea duce o viata normala. Publicarea unui anunt in paginile revistei sau orice sfat cu privire la locul si modul in care trebuie sa ma adresez, ramane pe moment unica noastra sansa. Doresc un raspuns prin intermediul revistei. Imi este frica si rusine de parerea celor din jur. In speranta ca scrisoarea mea va ajunge la dvs. si va avea un raspuns, va multumesc anticipat.
Corina - Botosani
"Traiesc intr-o mizerie cumplita, impreuna cu cei trei copii, dintre care unul are virusul Hiv"
Subsemnata Vlad Maria, din comuna Cislau, sat Gura Bascii, judetul Buzau, fac un apel staruitor si respectuos prin dvs. la oamenii de bine si cu situatie materiala din aceasta tara pentru a ma ajuta fiecare cu ce poate, intrucat ma aflu intr-o situatie disperata, asa cum voi prezenta mai jos:
Locuiesc intr-o camaruta saracacioasa, de 3 pe 3 metri, impreuna cu cei trei copii ai mei: un baiat de 12 ani, care este la scoala, o fetita de 10 ani, care are virusul Hiv, suspecta de Sida si un baietel de 3 anisori.
Traim cu totii intr-o mizerie cumplita, neavand nici cele mai elementare conditii de viata, intr-o camaruta prost mobilata, ducandu-ne traiul mizer de azi pe maine, cu o hrana zilnica a mea si a copiilor absolut insuficienta.
Eu nu am serviciu si singurul nostru venit este alocatia copiilor, din care o mare parte trebuie sa o cheltuiesc cu fata, suspecta de Sida, care din aceasta cauza nu are imunitate la diverse boli si necesita in permanenta tratamente si medicamente.
De multe ori, din lipsa banilor si a celor necesare traiului, atat eu, cat si copiii mei facem munci injositoare, la persoane mai instarite din sat, sau pur si simplu cersim.
Depun alaturat acte doveditoare, din care rezulta ca nu am serviciu sau alte venituri, precum si in legatura cu boala de care sufera fata mea.
In incheiere, fac din nou apel la oamenii cu inima mare, doritori de a face un bine unei mame nefericite si celor trei copii ai sai, ca sa ma ajute cu bani, alimente si diverse obiecte de uz casnic, inclusiv un aragaz cu butelie.
Multumesc anticipat pentru marele bine pe care sper din toata inima ca mi-l veti face acum, in preajma sarbatorilor de Craciun si Anul Nou.
Maria
"Mananca doar paine, de 10.000 lei pe zi"
Sunt o pensionara saraca, precum toti pensionarii din Romania, dar asta nu ma impiedica sa va semnalez cazul - cu mult mai dramatic decat al meu - al unei familii din orasul Barlad. Se numesc Purcariu, mama (Genoveva) are cam 35 de ani, si creste singura (tatal i-a parasit) patru copii: doi gemeni - Alin si Codrin (elevi in clasa a Viii-a), Rares (in clasa a Vii-a) si Raluca (in clasa a Vi-a). Ea a fost contabila la "Rulmentul" Barlad si a intrat la reducere de personal. Orasul nostru are o mare rata a somerilor. Familia aceasta mananca doar paine, de 10.000 de lei pe zi. Ajutorul ei de somaj, de 400.000 lei, va expira in curand. I-am mai ajutat si eu, cu hainute si bani pentru mancare. Imi sunt vecini, si saracia lor ma infioara. Ii rog pe cititorii acestei reviste care face atata bine, sa se gandeasca si la acesti amarati. Va stau la dispozitie cu orice relatii.
Marioara Giusca - Barlad, tel. 035/42.12.69
Adresa lor este: Genoveva Purcariu - B-dul Epureanu nr. 27, bl. 8, ap. 21, parter, sc. C, Barlad
"La 85 de ani, sta intr-un subsol, grav bolnava de inima"
Indraznesc sa ma adresez redactiei dvs., asa cum au facut si alti cititori, in speranta ca veti putea ajuta o batrana de 85 de ani, care sta singura intr-o camaruta, la un subsol din Bucuresti, foarte bolnava de inima. Isi duce zilele de azi pe maine, avand o pensie de urmas de 320.000 lei, pe care ii plateste chirie la proprietar. Mananca paine inmuiata in ceai sau apa. Poate se gaseste cineva cu suflet, ca acum, de Sfantul Craciun sa treaca si pe la dansa, sa-i duca ceva de mancare si bani pentru medicamente. Va multumesc, cu sanatate. Adresa batranei:
Albert Nastasia - Str. Sofia nr. 21 (la subsol), sector 1, Bucuresti
"La 60 de ani, le-a ars casa"
Stimata d-na Sanziana Pop,
Lansam acest mesaj de ajutorare si ne punem toata speranta ca prin dvs. el sa poata fi citit atat in tara, cat si in strainatate. Este vorba de fam. Tocu Costica din satul Blanzi, com. Corod, jud. Galati, familie care a ramas fara casa, fara lucrurile stranse in aproape 40 de ani de munca, fara putinii bani adunati de pe urma cultivarii pamantului, datorita unui incendiu devastator, din care nu s-a putut salva nimic. Au in intretinere un copil bolnav (32 de ani), sunt in varsta de 60 de ani si speranta lor pentru a iesi din iarna si a incepe sa-si infiripe o noua locuinta se afla in mainile celor cu suflet!
Va rugam mult sa incercati sa-i ajutati prin intermediul revistei dvs., care este citita de atata lume!
Marcela Petrea
(mesaj primit prin e-mail)
"Nu trecem singuri in mileniul viitor"
Aceasta modesta si simpla pagina de revista, mult mai putin bogata in informatii si in imagini decat celelalte 23 de surate ale ei care alcatuiesc publicatia noastra, si-a facut, totusi, in mod exemplar datoria. Chemarile ei, lansate la "Cazuri de extrema urgenta", au mai usurat suferinta celor amarati si saraci. Valoarea ajutoarelor date se ridica la aproape un miliard. Din pacate, drumul deznadejdii e lung si forta noastra prea mica fata de uriasa nevoie de sprijin material. Iata de ce, la capat de an, le cerem iertare tuturor celor care si-au pus nadejde desarta in noi, asteptand zadarnic sa le bata postasul la usa. N-am avut putere sa implinim chiar atatea nevoi. Cand incepi sa masori saracia, este de necuprins. Cui sa-i dai mai intai? Cum sa masori disperarea? Speram ca in anul ce vine, Dumnezeu sa ne dea mai multa putere pentru a ridica baricadele indiferentei, in favoarea celor saraci.
Tot acum, cand ne pregatim pentru marea trecere in secolul si mileniul viitor, le multumim cititorilor nostri din tara si din strainatate, pentru graba si dragul cu care ne-au sprijinit. Datorita lor, in multe case sarace s-a pus o paine pe masa, o pereche de ghete-n picioare, doua-trei lemne pe foc. Multi bolnavi si-au recapatat increderea in viata, multe manastiri si biserici au zidite in temelie, danii ale cititorilor revistei "Formula As". Dar poate ca cea mai importanta semnificatie a acestor faceri de bine este ca ne-am descoperit solidaritatea umana. Nu trecem singuri in mileniul viitor. Dvs. sunteti cu noi, noi suntem cu dvs. si toti suntem cu Dumnezeu. Binele este un pasaport pentru Rai.
Sanziana Pop
Va dorim un An 2000 plin de pace, de sanatate, si de impliniri sufletesti.
La Multi Ani!