Lumea Romaneasca
Un campion al carismei - Cristian Tabara
"99% din ceea ce sunt mi-a dat Ardealul"
Ivit abia de un an in programele emise de Pro Tv, Cristian Tabara a cucerit inimile telespectatorilor cu personalitatea sa de exceptie, compusa intr-un dozaj ideal, din inteligenta, cultura, pertinenta si bonomie. Dar calitatea sa cea mai mare este carisma, un dar de la Dumnezeu, pe care oricat te-ai stradui nu poti sa-l dobandesti prin munca. De la Tudor Vornicu incoace, televiziunile romanesti nu au un alt mediator atat de placut la vorba si duh, atat de inzestrat sa seduca. In locul enoriasilor pe care si-i viseaza ca preot, Cristian Tabara are milioane de admiratori, printre care, la loc de frunte, se afla si revista "Formula As". Ne bucuram sa-i oferim ospetia, in numarul nostru de Anul Nou.
- Domnule Cristian Tabara, in peisajul destul de pesimist al finalului de mileniu, sunteti o prezenta extrem de luminoasa si tonica. De unde izvoraste capacitatea dvs. de a induce starea pozitiva, de bine? De unde veniti? Cine sunteti, de fapt?
- M-am nascut in 1967, pe 30 noiembrie, la Oradea, fiind unicul copil al parintilor mei. Asta nu inseamna ca am fost un rasfatat. Am crescut mai mult cu bunica din partea mamei, care era destul de aspra, motiv pentru care, uneori, o mai inchideam pe balcon in miezul iernii. Am copilarit in oras, nu la tara, nu am avut norocul unei copilarii bucolice, in mijlocul naturii si al animalelor domestice. Mama mi-a spus ca atunci cand m-am nascut eu, in 30 noiembrie, a nins pentru prima data in iarna aceea, poate de aceea mie imi place iarna in mod deosebit. Sunt Sagetator si cel mai mare defect al meu mi se pare a fi incapatanarea. M-am straduit sa lupt impotriva acestui defect, dar e greu, poate ca e inscrisa undeva in codul meu genetic si e cam greu sa o scot de acolo. Nu stiu sa am calitati, totusi lumea spune ca ma place, pentru ca seman cu Creanga, de exemplu. E onorant pentru mine sa mi se spuna ca seman cu Creanga, pentru ca mie mi-a placut enorm de mult Creanga si o buna parte din imaginile copilariei mele s-au filtrat prin amintirile sale. Imi vedeam la un moment dat copilaria cu ochii lui Creanga, copilul acela balai despre care scria el ca "rade" la soare.
- Ati reusit sa va identificati vocatia publica inca din anii studentiei?
- Nici vorba! La inceput am fost un politehnist de conjunctura la Timisoara, pentru ca, pe atunci, toata lumea zicea ca baietii trebuie sa faca Politehnica, ca sa se faca ingineri si sa ajunga la oras. Am avut o sumedenie de certuri in familie pe tema aceasta, pentru ca eu imi doream sa fac Teologie sau Filologie, dar n-am avut ragaz cu parintii mei: mama era absolut convinsa ca daca dau la Politehnica si o sa intru, o sa fiu un inginer bun, ceea ce nu s-a intamplat. Au castigat pana la urma, ei fiind sponsorii studiilor mele, si asa am stat in Timisoara cinci ani. Cele mai frumoase amintiri din vremea aceea sunt legate de muzica. Am cantat intr-o trupa de jazz-rock (se numea "Erix"). Nu mai cant, am vandut tobele si am facut o imensa greseala, pentru ca si acum ma simt ca si cum as fi vandut jumatate din mine. M-as apuca iar sa cant, daca as avea timp, daca presedintele ar decreta o zi de 48 de ore.
- Ati ajuns, totusi, sa va impliniti visul: ati terminat si Facultatea de Teologie.
- Dupa ce am terminat Politehnica, am venit la Oradea si in toamna aceluiasi an am dat admiterea la Teologie (tocmai se reinfiintase vechea Academie Teologica, ce a functionat la Oradea pana la Dictatul de la Viena). Eram pregatit pentru examen, pentru ca avusesem o perioada de mari cautari in ceea ce priveste convingerile mele religioase (am ajuns si pe la Hare Khrisna, pe la baptisti si penticostali etc., eu insumi neavand o identitate religioasa foarte bine definita, pentru ca proveneam dintr-o familie de greco-catolici cu foarte putini ortodocsi). Acum, in principiu, am o oarecare deschidere fata de toate celelalte culte crestine sau religii, dar consider ca, totusi, adevarul se afla la ortodoxie, mai precis in doctrina ortodoxa, pentru ca stiu bine ca multi oameni sunt suparati pe preoti. Si, ce-i drept, uneori am si eu supararile mele, legate de unii dintre ei.
- De asta ati evitat sa imbracati haina preoteasca?
- Nu, ci pentru ca la data aceea eram deja ziarist. Incepusem sa scriu si sa public inca din anii studentiei, la Timisoara, apoi am lucrat ca redactor la radio si la Pro Tv Oradea. Practic, cand am terminat Teologia, eram deja "contaminat" de munca in televiziune. Am predat un an religia la un liceu din Oradea, in paralel cu munca de televiziune, dupa care am venit la Bucuresti si iata-ma aici. Mi-as dori sa profit de ocazia de a locui in Bucuresti, pentru a-mi continua studiile cu un masterat si un doctorat in istoria religiilor, domeniu in care mi-am sustinut si licenta. Din pacate, cu ritmul pe care mi-l impune munca de televiziune, nu stiu daca voi apuca o clipa de ragaz.
"Nu sunt unica vedeta supraponderala din lume"
- Cu ce zestre ati venit la Bucuresti, ca ardelean? Majoritatea ardelenilor se adapteaza greu vietii din Capitala.
- Ce mi-a dat Ardealul? Dat fiind faptul ca doar de un an am venit in Bucuresti, as putea sa spun ca 99 la suta din ceea ce sunt mi-a dat Ardealul. Marea diferenta pe care o vezi aici, venind din Ardeal, este imensa risipa de energie. Despre noi se spune ca gandim lent si vorbim lent, lucru care e adevarat. In schimb, oamenii de aici, "Miticii" cum li se spune, au extrem de multa energie pe care o risipesc, din pacate, in directii absolut inutile: ironie, vorbarie, treaba mai putina. La noi e pe dos. Chiar ma distram vazandu-i pe oradeni, pe la concursuri la Pro Tv, pana sa apuce ei sa spuna raspunsul, chiar daca era corect, suna claxonul acela si li se termina timpul. Astia-s ardelenii, pierd si daca stiu ce au de facut, pentru ca uneori se misca prea incet. Nu. Nu m-am adaptat vietii de Capitala, imi lipseste rabdarea oamenilor pe care in Ardeal o gasesti la tot pasul, si lucrul cel mai rau pe cale sa mi se intample este ca uneori simt ca ma salbaticesc, fiind silit sa tin ritmul de aici.
- Multi dintre telespectatori va urmaresc emisiunea matinala "Ora 7..." pentru a capata un "Buna dimineata!" spus din toata inima. Ce va daruieste aceasta emisiune?
- Bucuria enorma de a vorbi in direct cu oamenii. Eu vad in aceasta emisiune o jumatate de vocatie neimplinita a mea: aceea de a vorbi oamenilor. Important pentru mine e sa incerc sa fac omului o dimineata buna si o dimineata utila, in buna masura. El trebuie sa se trezeasca, sa gaseasca resurse sa mai zambeasca, desi viata e destul de incurcata, sa aiba cateva informatii la indemana ca sa-si poata porni ziua bine, eventual o doza de calm, de liniste, de relaxare, cat de cat, pentru ca oricum, dupa ce va pleca de acasa, va incepe stresul: tramvaiele, autobuzele, sefii, datoriile, bancile, politistii. Pentru asta, am combinat doua domenii care practic n-au nici o legatura: teologia cu televiziunea. Am luat o sumedenie de sfaturi pe care le primeste viitorul preot, care va avea in fata o parohie si va vorbi credinciosilor sai, si le-am transpus in televiziune, considerand ca am in fata o parohie de cateva sute de mii de suflete. Nu neaparat pe care trebuie sa le mantuiesc; cu televiziunea nu mantuiesti pe nimeni, mai degraba ingropi.
- Credeti in forta de manipulare a constiintelor prin intermediul televiziunii?
- Evident: "Cu televizorul, poti minti poporul", dar nu asta e problema mea, sa mint frumos oamenii. Sunt constient ca un instrument ca acesta - televiziunea - poate fi un mijloc de manipulare iesit din comun. Daca as fi simtit macar o data ca Pro Tv-ul este o televiziune vanduta te miri cui, iar lucrul acesta ar dauna romanilor, nu as lucra aici.
- Ca prezenta pe micul ecran, ati demolat mitul vedetei de televiziune. Nu sunteti, vorba zilei, un sex-simbol, dar aveti o carisma care v-a adus o popularitate imensa.
- Fara indoiala, eu sunt o antivedeta din toate punctele de vedere. Oricine se asteapta ca o vedeta de televiziune sa fie comparabila cu Tom Cruise sau cu Leonardo di Caprio. Dar mai exista in lume vedete supraponderale, pe care oamenii, totusi, le indragesc. Eu, unul, n-am un complex legat de faptul ca am 120 de kg. Singurul pericol care paste vedetele de televiziune (in teoria promovarii imaginii) se numeste "overexposure", adica sa arati prea mult telespectatorilor o singura figura. Singurul lucru care se poate intampla, si la un moment dat va fi inevitabil, va fi acela ca telespectatorul va spune: "Cine mai e si Tabara asta, crede ca le stie pe toate? Chiar trebuie sa-l vad si dimineata, si seara, si la pranz, si de Craciun, si de Paste, si de Anul Nou?!...". Ce voi face atunci? Nu stiu. Ori voi mai gasi resurse sa arat "un alt" Tabara, ori...
"Pentru preotie as lasa televiziunea in urmatoarele 5 secunde"
- Care e ritmul dvs. de viata, la ce ora va treziti si la ce ora ajungeti acasa?
- Cam la cinci fara un sfert dimineata sunt in picioare, la sase fara un sfert am plecat de-acasa si ma mai intorc seara pe la opt si ceva, noua. Intre sapte si zece am emisiunea, de la zece vorbesc mai departe, dar fara camere, iar restul zilei mi-l ocup cu pregatirea emisiunii de a doua zi, acum in mod deosebit cu campania "Daruiesti si castigi".
- Aveti timp pentru viata de familie? Simtiti nevoia unui ragaz, a unei vacante?
- Viata de familie? Ha, ha, oare ce inseamna asta? Ah, da, verigheta de pe deget imi reaminteste continuu... Sotia mea si cu mine avem programul exact invers (si ea lucreaza in cadrul aceleiasi companii de televiziune, dar in studiourile de la Buftea). Ne intalnim seara, cand, de regula, ori eu, ori ea adormim si celalalt ramane vorbind singur. Vineri, ne mai vedem cat de cat, desi ea vineri are sedinte din alea de sfarsit de saptamana; sambata, daca nu-mi pune nimeni vreo filmare, e in regula, iar duminica, oricum, vin la serviciu pentru emisiunea de luni. Asa ca... stau si ma mai intreb uneori cat o sa ma mai suporte? Paradoxal este ca, desi muncesc foarte mult, nu-mi doresc o vacanta. Am avut odata vacanta, doua saptamani, dupa vreo doi ani si ceva de Matinal la Pro Tv Oradea, si dupa trei zile n-am mai stiut ce sa fac: eram in varful muntilor, intr-o cabana, totul era extraordinar de frumos, dar lipsa activitatii ma imbolnavea. Cred ca m-am imbolnavit - am devenit si eu ceea ce englezii numesc "workoholic".
- Va considerati un om implinit?
- Ha, ha, fizic, da, sunt foarte implinit, dupa cum vedeti. Vorbind de dimensiunea spirituala, eu am invatat odata un lucru pe care ma straduiesc sa-l aplic: ma bucur cu cat imi da viata. Asa ca sunt implinit, da, oricum, mult mai implinit, dupa standardul comun, decat multi altii, fara sa fiu fariseu. Dumnezeu mi-a dat atat de mult, incat, la un moment dat, stau sa ma mai gandesc daca in conditiile astea ma mai pot mantui, pentru ca am prea mult. Dar ceea ce mi-as dori sa fac in mod deosebit in momentul acesta ar fi sa fiu preot. Pentru preotie, as lasa televiziunea in urmatoarele cinci secunde. Dar lucrul acesta nu se poate si, in mod cert, intelepciunea lui Dumnezeu se vede aici, pentru ca n-am suficienta minte ca sa fiu un preot bun. Poate, mai tarziu, cine stie...
- Credeti in valorile morale ale acestei societati, pe care tot incercati sa le indreptati in emisiunea dvs? Dupa ce ar trebui sa se calauzeasca poporul acesta in momentul dificil pe care-l traversam?
- Eu cred ca, in primul rand, ar trebui sa fie mai sincer. Ar trebui sa tinem seama de un principiu, pe care psihologii se tot chinuie sa-l puna in fata oamenilor, si anume, ca nu conteaza atat ceea ce i se intampla unui om, cat felul in care reactioneaza. Pentru asta nu-ti trebuie foarte multa intelepciune. Trebuie sa deschizi bine ochii si sa constati ca daca buzunarele ti-s goale, de exemplu, cel mai bun lucru este nu sa iesi pe strada si sa demonstrezi, ci sa te apuci de lucru. Daca te intereseaza foarte mult ziua de maine, inseamna ca trebuie sa privesti inainte, nu inapoi. Noi stam si ne vaicarim ca ziua de maine nu are nici o perspectiva, iar celebra luminita de la capatul tunelului nu apare nicaieri. Pai, bineinteles ca nu apare nicaieri, pentru ca noi mergem cu dosul inainte in tunelul asta. Noi stam si ne uitam la ce s-a intamplat, nu la ce urmeaza sa vina. Romanii ar trebui sa lase la o parte in momentul acesta o serie de vaicareli fara rost. Poporul acesta are o mare sansa, dar pentru asta trebuie sa mearga sa-si ridice gunoaiele de la coltul strazii. Acesta e primul pas. Si apoi sa nu le mai arunce acolo. Acesta e primul mare pas ca sa-ti descoperi sansa. Sansa sta pe strada, efectiv, dar noi o ingropam cu gunoaie, asta e problema noastra.
"Ceea ce lipseste in lume e cumpatarea"
- Cum vedeti mileniul care ne bate la usa?
- Acest mileniu trebuie sa ne aduca cumpatarea. Asta ne lipseste, enorm de multa cumpatare. Si nu numai romanilor, ci intregii umanitati. Apostolul Pavel le spunea oamenilor la un moment dat ca "toate va sunt ingaduite, dar nu toate va sunt de folos".
- Aveti vreun mesaj pentru cititorii nostri, acum, la pragul dintre ani?
- Sa descopere ceea ce e considerat in crestinism cea mai importanta virtute: darul deosebirii, al Binelui de Rau, in primul rand. Si cu ajutorul darului deosebirii, sa gaseasca calea de mijloc, care nu e calea compromisurilor. Noi asta n-am inteles, confundam si acum calea de mijloc cu calea compromisurilor: calea de mijloc inseamna sa lasi de la tine, iar calea compromisurilor inseamna sa inghiti, fara sa intelegi de ce.
Corina Pavel
Fotografii: Emanuel Tanjala