Cititorii raspund

Redactia
Cititorii Raspund. "Sufar ingrozitor de o sinuzita cronica maxilara". (Raspuns pentru O. Melania - Brasov, F. As nr. 358). In urma cu patru ani, am facut o sinuzita maxilara cu manifestari clinice foarte aproape de nevralgie de trigemen. Nu am fost de acord sa mi se faca o interventie chirur...

Cititorii Raspund

"Sufar ingrozitor de o sinuzita cronica maxilara"

(Raspuns pentru O. Melania - Brasov, F. As nr. 358)
In urma cu patru ani, am facut o sinuzita maxilara cu manifestari clinice foarte aproape de nevralgie de trigemen. Nu am fost de acord sa mi se faca o interventie chirurgicala si nici punctii. Am reusit sa ma vindec cu ajutorul tratamentului prescris de d-l ing. Valeriu Popa (Dumnezeu sa-l odihneasca!). Vi-l redau intocmai: 1. Regim alimentar, care a presupus o deproteinizare totala (fara lapte, carne, oua, branza, rosii), timp de 45 de zile. 2. Frunze de varza aplicate permanent pe frunte (zi si noapte). 3. Ceaiuri de sovarf si podbal - se beau alternativ, seara, inainte de culcare, cat mai fierbinti posibil. 4. Comprese cu musetel fierbinte, aplicate pe parul ud, proaspat spalat. Peste ele se pun alte prosoape, pentru a se evita racirea prea rapida. Dupa uscare, se evita orice curent de aer. 5. Instilatii nazale cu apa cu sare - alternativ, intai pe o nara, apoi pe cealalta (se dizolva o lingura de sare intr-un litru de apa). Spalaturile se fac cat mai des posibil. Varza atrage infectia in sinusurile frontale, prin spatele globului ocular, iar sarea o elimina. 6. Dupa 45 de zile, se introduc in alimentatie produsele lactate (minus iaurtul). 7. Se continua celelalte procedee. 8. Dupa alte 45 de zile, se introduce carnea de pasare de curte si peste alb (salau). O data pe saptamana se permite un ou fiert tare. Eu am urmat cu strictete acest regim timp de noua luni. In tot acest interval, am avut pe frunte o frunza de varza. Durerile au incetat la patru zile dupa ce am inceput tratamentul. Va comunic si adresa mea, in cazul in care doreste cineva lamuriri suplimentare.
Craciun Sanda - Sos. Nicolae Titulescu nr. 121, bl. 2, sc. 2, et. 4, ap. 55, sector 1, Bucuresti

"Imi lacrimeaza ochii tot timpul"
(Raspuns pentru Costin - Constanta, F. As nr. 359)

Ceea ce vi se pare a fi lacrimi s-ar putea sa fie un lichid eliberat de un stafilococ sau o ciuperca pe care le aveti in corp, inca din copilarie. In scrisoarea dvs. nu mentionati daca ati consultat medicul. Daca nu ati facut-o pana acum, e cazul sa va grabiti. Duceti-va la un laborator unde cereti sa vi se faca un exudat faringian, analiza limbii si tot ce trebuie pentru a descoperi agentul care provoaca lacrimarea. Nu neglijati. Mai tarziu, apar complicatii mari - puroi in gat, otita cronica. In plus: evitati incaperile in care se fumeaza, pentru ca fumul este periculos pentru ochii bolnavi. Intretineti o curatenie perfecta a zonei oculare (cautati in acest sens Proculin cu acid boric 0,2% si folositi-l dupa prescriptia care-l insoteste). Spalati-va si dezinfectati-va ochii cu ceai de salata verde. Un lucru e sigur: daca aveti cumva un parazit (microb, ciuperca etc.) care provoaca lacrimarea, nu veti scapa de afectiune (inclusiv de cea de la ureche) decat dupa distrugerea lui. Am trecut si eu prin asta si stiu ce va spun.
Iulia - Sebis, jud. Arad

"Nu ma pot dezgalbeni"
(Raspuns pentru Silviu N. - Bucuresti, F. As nr. 359)

La varsta de 19 ani, am avut icter mecanic. Am urmat tratamentul prescris de doctorul din cartier, dar pe zi ce trecea ma ingalbeneam si mai rau. Vecinele i-au spus mamei mele ca pana nu ma taie sub limba sau in frunte, ca sa-mi curga tot sangele rau, nu ma fac bine. Taiatul sub limba era riscant, deoarece puteai sa ramai mut, iar taiatul in frunte lasa o urma sub forma de cruce, pentru toata viata. Am aflat de doua doamne in varsta, surori, carora le dadeai trei litri de alcool rafinat si iti dadeau un litru de bautura de plante cu alcool. Am urmat tratamentul doua zile si am facut icter negru. Am fost internat de urgenta la Spitalul Brancovenesc, unde am stat sase saptamani. (V-am spus peripetiile mele, ca sa le fie de invatatura si altora.) Toti medicii se mirau ca n-am murit. Profesorul venea cu grupa de studenti sa le explice un caz deosebit. Un student si-a facut lucrarea de diploma pe cazul meu. Acum, am 72 de ani si am reusit sa ma dezgalbenesc. Dupa externare, am tinut regim sase luni. Vi-l recomand, pentru a va fi de folos: Lamaie, cel putin doua pe zi, si miere de albine, de trei ori pe zi, cate o lingurita. Carne de vitel, fripta la gratar, in sange, la pranz, cate 150-200 g. Peste - salau sau stiuca - rasol, acrit cu zeama de lamaie. Cartofi fierti, cate unul sau doi pe zi, serviti calzi, fara sare. Salata de foi de papadie, acrita cu zeama de lamaie. Salata de morcovi, sfecla rosie si gulii, in proportii egale, data pe razatoarea mare, acrita cu zeama de lamaie. Branza de vaci proaspata, nesarata. Spanac, stevie, untisor, urzici - fierte. Fructe: portocale, mandarine, grepfruit, cirese, struguri, pepene.
Croitoru Ioan - Bucuresti

(Pentru amanunte, telefonul meu se afla la redactie.)

"Imi ard talpile"
(Raspuns pentru Cristea Cornelia - Tokyo, F. As nr. 360)

Suferinta dvs. m-a incercat si pe mine, imediat dupa pensionare, cand am inceput sa beau cafea. Cat am fost activa, nu am simtit aceasta dorinta, dar ulterior, avand mai mult timp liber, am inceput sa stau si eu la o cafeluta. Imi placea mai ales ness-ul, pentru spuma pe care o facea. Dar o data cu cafeaua, a inceput si senzatia de arsuri in talpi, care s-a accentuat cu vremea, pana ce mi-a cuprins o vena din bolta piciorului drept, care imi provoca arsuri si dureri tot mai accentuate. In cele din urma, in Postul Mare al Pastelui, m-am hotarat sa nu mai consum cafea deloc. Ei bine, durerile mi-au trecut ca prin farmec. Nu stiu daca situatia mea se potriveste cu a dvs., dar incercati sa renuntati la cafea.
Adriana Sabau - Str. Rodnei nr. 33, Sighetu-Marmatiei, cod 4925

"Baiatul meu sufera de maladia Stargardt"
(Raspuns pentru Gramada Floarea - Craiova, F. As nr. 361)

1. Luati legatura cu d-na Matei Simona din Bucuresti (adresa completa se afla in F. As nr. 355), care a transmis urmatoarea reteta: se pun doua lingurite de drojdie in 250 ml suc de morcov, zeama de la o jumatate de lamaie si o lingurita de miere. Se bea dimineata.
Mariana Marian - Str. Donath nr. 17, Cluj-Napoca

2. Ma numesc Parvulescu Silvia si sunt maseur profesionist. Cred ca pot sa-l ajut pe fiul dvs. Sunati-ma la tel. 044/12.51.27 (acasa) si 044/13.67.84 (cabinet: luni - sambata de la orele 8.00-14.00).
Parvulescu Silvia - Str. Bobalna nr. 46B, ap. 16, Ploiesti

3. Stiu ce simte un parinte cand primeste o asemenea veste. Dureros este ca la ora actuala nu exista medicamente care sa poata stopa boala. Doar bunul Dumnezeu ne poate ajuta in acest sens. Ce putem face noi, cei din jurul bolnavului, este sa-i oferim ajutor, pentru a-si putea continua studiile, pentru a ramane in colectivitate, pentru a-si mentine independenta. Multe informatii despre aceasta boala se afla pe Internet. Pot sa va dau si eu, daca-mi scrieti. Pana atunci, va comunic o rugaciune care cred ca va va ajuta: "Doamne, da-mi seninatate sa accept ceea ce nu pot schimba/ Curaj sa schimb ceea ce pot/ Si inteligenta sa le deosebesc". Sa ne ajute Dumnezeu.
Gavrilut Doina - Str. G. Baritiu, bl. 1, ap. 2, Blaj, jud. Alba, cod 3175

"Tatal meu are o tumora hepatica"
(Raspuns pentru Adriana - Sibiu, F. As nr. 360)

Va recomand urmatoarea reteta care a vindecat multe cazuri similare cu cel al tatalui dvs. Intr-o sticla de 1,5 litri (sa nu fie din plastic si sa fie de culoare inchisa) se pun: 350 g radacina de leustean (bine spalata inainte si curatata usor cu cutitul sau cu un burete aspru) data pe razatoarea mare, 350 g miere de albine curata, de mai (se incearca puritatea cu un creion chimic), 350 ml vin curat, de tara, fara pic de zahar sau alt amestec (nu are voie sa fermenteze). Toate acestea se pun in sticla la macerat, timp de 7-8 zile, la intuneric, agitandu-se sticla de cateva ori pe zi. Se ia cate o lingura, cu o jumatate de ora inainte de mesele principale (de trei ori pe zi), cu tot cu leustean. Intre timp, se pregateste o alta cantitate din acest medicament, in asa fel incat sa nu se intrerupa cura, care trebuie sa dureze pana la vindecare, in functie de starea bolnavului. (In paralel, se fac analize si ecografie pentru a urmari evolutia bolii.) Din tratament face parte si ceaiul de tataneasa, care trebuie baut zilnic, iar pe regiunea cu pricina se vor aplica comprese caldute cu terciul ramas de la fiertura plantei sau chiar radacina de tataneasca cruda, data pe razatoare si incalzita pe baie de aburi. Se aplica seara, la culcare, doua-trei ore. Va doresc multa sanatate.
Anton Elvira - Str. Ana Ipatescu nr. 4, bl. F, sc. C, ap. 6, Suceava, cod 5800

"Copilul meu are in permanenta 38C"
(Raspuns pentru Gabriela Serban - Ramnicu-Sarat, F. As nr. 361)

Daca baietelul dvs. are diagnosticul denumit medical "sindrom febril prelungit", el nu poate fi elucidat decat intr-un spital judetean, adica la Buzau, unde se pot efectua investigatii in directia unei boli subacute la nivelul regiunii otomastoidiene ori la nivelul rinichilor, al articulatiilor, ori poate fi vorba de o malformatie congenitala, pe care s-a grefat o infectie banala. Daca nu s-a putut preciza diagnosticul la Spitalul "Grigore Alexandrescu", eu cred ca puteti obtine un bilet de internare la sectia de pediatrie de la Spitalul Fundeni, condusa de d-l dr. prof. univ. dr. docent Gheorghe Goldis, unde cred ca se va spune ultimul cuvant referitor la acest caz.

"Sufar de eritem nodos"
(Raspuns pentru W. Leu - Iasi, F. As nr. 361)

1. Va sfatuiesc sa faceti investigatii clinice si de laborator complete, pentru depistarea etiologiei acestei boli, deoarece in etiologia eritemului nodos se intalneste si Tbc-ul, cu diferite localizari, sensibilizare la infectia streptococica, parazitoze intestinale, cat si alte cauze mari. Eu nu cred ca la Iasi, unde domiciliati, nu se pot face investigatii complete, in directia precizarii acestor etiologii.
Dr. Cioranu Nicolaie - Str. Lud. Szantay nr. 14, Arad

2. Reumatismul articular acut - eritem nodos - acesta a fost si diagnosticul meu acum 13 ani. Simptomele erau la fel ca ale dvs.: umflaturi rosii dureroase, iar gleznele - groase si rigide. Practic, nu puteam umbla (si asta, la varsta de 20 de ani). D-na doctor care m-a tratat avusese si ea aceeasi boala. Mi-a recomandat Moldamin, fiole, una pe zi, intramuscular, vreme de zece zile. Dupa acest tratament simplu, m-am vindecat complet si boala n-a mai aparut. Va doresc sanatate. Daca doriti si alte informatii, puteti suna la tel. 064/14.18.22.
Monica Turlea - Str. N. Pascaly nr. 5, bl. S2, ap. 15, Cluj-Napoca

3. Eritemul nodos este de doua feluri: de natura reumatica si de natura Tbc. Prin analize, trebuie stabilita exact natura bolii. Copilul meu a avut eritem nodos de natura reumatica si s-a vindecat cu Penicilina V si Moldamin. Boala nu a mai recidivat niciodata. Nu disperati. Eritemul se vindeca.
Tanasievici Ana - Str. Cucu nr. 1, sc. B, et. 2, ap. 5, Iasi

4. Va sugerez sa o cautati pe d-na dr. Letitia Galateanu, la Spitalul de Urgenta din Iasi, care pe mine m-a vindecat total de aceeasi boala (dupa ce umblasem pe la diversi alti medici care mi-au spus ca am... urticarie). Daca doriti, sunati-ma la telefon 032/15.49.37, dupa orele 17.00.
Popa Mihaela - Str. Sarmisegetuza nr. 2A, bl. D1-3, sc. C, et. 5, ap. 21, Iasi

5. Am suferit si eu de eritem nodos, dar am fost vindecata in urma cu trei ani la Spitalul Clinic "N. Gh. Lupu" din Bucuresti de catre d-l prof. dr. Dan Forsea, printr-un tratament cu solutie de iodura de potasiu, in concentratie de 10%, administrata pe cale bucala, cate 3 ml de trei ori pe zi. Eritemul a disparut in mod miraculos, vazand cu ochii, de la o zi la alta. Tratamentele anterioare cu Prednison, Moldamin, Kanamicina nu au dat nici un rezultat.
Melente Ionela - com. Ciocanesti, jud. Calarasi, cod 8555

"Ne dorim foarte mult un copil, insa sotul meu sufera de oligoastenospermie"
(Raspuns pentru Alexandra Ungureanu - Timisoara, F. As nr. 384)

Doctorul Soare Gheorghe poate fi gasit la Spitalul de Endocrinologie "C.I. Parhon" din Bucuresti, la tel. 01/230.20.41.
I.M. - Bucuresti