"Mos Craciune, Mos Craciune, daca vii si pe la noi..."
...Asa incepea in anii "40 un cantec invatat de toata lumea de la Radio Bucuresti. Era in anii cumpliti ai celui de-al Doilea Razboi Mondial, pe cand ostasii romani isi pierdeau vietile cu sutele, cu miile, cu sutele de mii in imensa campie ruseasca, sfartecati de obuze, de gloante, degerati, alaturi de caii lor, in infernul de la Stalingrad. Mai ales in preajma Craciunului, cantecul acesta se auzea peste tot. La radio, in case, prin scoli si gradinite. Prima strofa suna asa: "Mos Craciune, Mos Craciune, daca vii si pe la noi, sa-mi aduci, te rog, batrane, pe taticul - inapoi./ Stiu ca e plecat departe, paza sfanta la hotar,/ dar te rog mult, Mos Craciune, adu-mi-l acasa iar...". Nu stiu cine va fi scris versurile astea (pe care unii esteti ai zilelor noastre le-ar socoti, desigur, "naive"); nu stiu nici cine a compus melodia duioasa, evocatoare, potrivita cu tristetea sfasietoare pe care o exprima. Se pare ca Ion Vasilescu. Important este ca acest cantecel "vorbea" cu puterile lui - iata, nu de neglijat! - despre o stare de spirit tipica lumii romanesti de atunci. Nimeni nu se sfia, in vremuri de restriste, de saracie lucie, de tremur continuu, de plans neintrerupt al vaduvelor de razboi, al orfanilor, sa-si exprime solidaritatea in durere cu cei atinsi de aripa mortii, cat si sentimentele de dragoste fata de patrie. In scoala, copiii spuneau"Tatal Nostru" si impreuna cu profesorii lor se rugau pentru viata si sanatatea celor ce luptau pe front. Cantecelul continua cam asa: "Mi s-a spart demult papusa,/ si n-am alta, n-am nimic./ Dar iti spun eu, Mos Craciune/ ca nu-mi pasa nici un pic". Da, copiii erau educati in acest spirit. Familia, scoala, biserica ii invatau sa nu fie egoisti si sa puna mai presus de sine dragostea pentru parinti, pentru aproape... Bunele sentimente, cultul apartenentei fata de tara si de familie, mila fata de cei neajutorati, iubirea fata de animale si dorinta de a le ocroti - toate acestea nu erau de rusine. Nimeni nu-si permitea sa ia in deradere astfel de atitudini. Nici in presa, nici la radio, nici in licee, nici la serbarile scolare. La Mos Craciun se apela, mai ales, atunci cand puterile celor marunti se dovedeau prea putine pentru a aduce iar prin case bucuria si rasul copiilor sarmani. Incolo, venirea lui Mos Craciun intra in ritualul tipic crestinesc al sarbatorilor care vesteau Nasterea Mantuitorului.
Acum, la zece ani de la Revolutia care ne-a adus in dar (ca un Mos Craciun urias, venit din Ceruri, la apelul unei Romanii disperate) supremul drept al Omului - Libertatea, acum, cand tara noastra arata ca dupa un razboi fara gloante, dar care i-a anulat mai toate valorile, cantecul acesta ar trebui sa rasune iar. Cu aceeasi superba melodie, dar cu textul schimbat: "Mos Craciune, Mos Craciune/ daca vii si pe la noi/ Sa ne-aduci, te rog batrane/ Omenia inapoi...".
Silvia Kerim