Lumea Romaneasca
A fost odata ca niciodata...
Amintiri din Craciunul Copilariei, cu
Sofia Vicoveanca si Maria Vaduva
Apropierea sarbatorilor iernii si a anului 2000 este pentru unii prilej de ingrijorare, pentru altii de bucurie, iar pentru "Formula As" - o ocazie fericita de a depana aduceri aminte despre Craciunul zapezilor de demult. Firul povestii e tors de doua interprete de muzica populara, foarte iubite si pretuite pentru marea lor maiestrie artistica si pentru stradania lor exemplara de a pastra neclintita traditia. O bucovineanca, Sofia Vicoveanca, si-o prahoveanca, Maria Vaduva, pornesc in cautarea lui Mos Craciun
Sofia Vicoveanca
"Va spun cu mandrie ca, la noi, obiceiurile de iarna se tin dupa calendar"
Ma consider norocoasa ca sunt romanca si ca m-am nascut intr-o zona binecuvantata de Dumnezeu: Bucovina. Un taram cu frumuseti de poveste, bine infipt inca in radacini. Un loc unde spiritualitatea noastra e neclintita, unde traditia s-a pastrat ca in urma cu sute de ani. Va spun cu mandrie ca la noi obiceiurile de iarna se tin dupa calendar. Craciunul e intampinat cu colinde stravechi, se mai practica Jocul Caprei, de Anul Nou avem uratori, se merge cu Plugusorul, cu Ursul, vin cete de mascati. Daca isi mai desarta si iarna desagile cu zapezi, Bucovina e cea mai frumoasa poveste de Mos Craciun...
La noi, se tine si postul. Nu doar post de mancare, ci si post de rugaciune si de smerenie. Televizorul si radioul cam amutesc. Curatati de rele, oamenii intampina cu suflet usor Nasterea lui Iisus, cea mai fericita sarbatoare a crestinatatii.
De Ignat, ca peste tot, se taie porci in toate gospodariile. Se fac oale de sarmale, fierte incet, la foc de lemne, sa se topeasca in gura, fripturi rumenite, sa le mananci cu ochii, caltabosi, carnati - cine vrea pune si o farama de ardei iute in ei, ca sa piste, sa ceara tuica, toba, racituri... Despre placinte uriase, pufoase si aromate, ce sa va mai spun... Langa ele, se bea tuica fiarta cu chimion, care iti da o savoare aparte. Numa" Craciunul sa vina si sa se dezlege colindele...
Si eu mergeam cu colinda si Plugusorul. Ma intorceam acasa fericita, cu traistuta noua, plina cu nuci, mere, colaci si bucatele de zahar cubic, rosie la fata si inghetata bocna! Vedeti, fac ce fac si tot la copilarie ma intorc. Parca atunci si aerul era mai curat, zapada mai multa, mai alba si mai la vreme...
Dar acum, vreau sa va spun cum isi afla fetele de pe la noi ursita, in noaptea de Anul Nou. O sa va descriu trei "retete" mostenite din mosi-stramosi, pe care le-am incercat si eu.
Pungulita cu seminte de canepa
Daca o fata vrea sa-si vada in vis ursita, chiar in noaptea de Anul Nou, trebuie sa poarte la gat, inca de la Sfantul Andrei, o pungulita cu samanta de canepa. In noaptea de Anul Nou, inainte de culcare, fata trebuie sa imbrace camasa de noapte pe dos. Iese in curte si se duce in sopron, unde se taie lemnele. Isi scoate camasa, scoate pungulita de la gat si varsa semintele peste surcele, zicandu-si in gand: "Vreau sa-mi vad ursita in aceasta noapte, sa vad care va fi cel harazit mie de Dumnezeu". Se imbraca la loc, dar de asta data asa cum trebuie, si se duce la culcare.
Eu asa am facut cand nu aveam nici 12 ani. Fetele mai mari au ras de mine, ca eram prea mica pentru ursita. Dar eu am avut, in acea noapte, un vis ciudat: am visat doua cosciuge, care nu erau purtate, parca pluteau. Apoi, mi s-a aratat un alai, iar in fata era un flacau - nu mai tin minte daca era sotul meu, dar eu asa cred... Speriata, m-am dus la batrani sa-i intreb ce inseamna cele doua sicrie. Mi-au spus ca orice om are trei ursite, iar mie imi murisera doua dintre ele, sau o sa moara pana cand mi-o veni vremea de maritis. Nu mi-au spus mai departe ce inseamna asta.
Gardul cu tapoci
Tot la trecerea dintre ani se face si aceasta a doua "reteta". Inainte sa se culce, fata trebuie sa iasa in curte, legata la ochi, tinand in mana o panglica sau o funda, care sa fie numai a ei. Se indreapta spre gard. Prinde funda de unul din tapoci, la nimereala, si apoi se duce in casa (tot legata la ochi). Se culca, iar dimineata isi vede soarta. Asa cum este tapocul pe care a legat funia, asa ii va fi barbatul: inalt, gras, slab ori stramb... Daca tapocul e uscat, va lua barbat mai mare ca varsta...
Blidul acoperit cu faina
Inainte de miezul noptii, se aduna cateva fete acasa la una dintre ele, cea care vrea sa-si afle ursita. Aceasta trebuie sa aiba in casa o galeata cu apa, scoasa din fantana chiar inainte de inserat. De cand a scos apa din fantana, ea nu mai are voie sa vorbeasca cu nimeni. De asemenea, trebuie sa pazeasca cu strasnicie galeata cu apa, ca nimeni din casa sa nu ia nici macar o picatura. Cu cateva minute inainte de pragul noului an, gazda ia un blid, neaparat de lut, si pune apa in el. Apa de la fantana. Apoi, presara pe luciul ei faina din cea mai alba. Ia un inelus (care sa nu fi fost purtat decat de ea), il trece pe o sforicica si incepe sa-l balanseze deasupra apei. Totul se petrece la lumina unei lumanari din ceara alba, din cea mai curata. Se spune ca in apa, chiar la miezul noptii, se va oglindi chipul celui care ii va deveni sot.
As putea sa va povestesc atatea, ca ati umple un numar intreg de ziar! Si pentru ca e vremea urarilor, va urez multa sanatate, sa aveti parte de fericire si de cat mai multi cititori!
Maria Vaduva
"Oftez, cu gandul la varsta cea fericita"
Sunt tare bucuroasa ca ati vorbit cu Sofia. Este o cantareata extraordinara, un om deosebit, o mare iubitoare si pastratoare a traditiei populare autentice. Ea a avut ce sa va povesteasca. La noi, in Regat, obiceiurile Sarbatorilor de iarna nu sunt asa de spectaculoase, desi isi au farmecul lor.
Hm... Cum era de Craciun la noi, cand eram eu mica... Pentru mine, era cel mai frumos! Noi am fost o familie foarte numeroasa, am fost opt copii. Nu stiam ce-i ala Mos Craciun, stiam ca tata e cel care ne aduce cadouasele. Il asteptam cu infrigurare, in seara de Ajun, sa se intoarca de la serviciu. Primea pachetele pentru fiecare dintre noi: hainute, pantofiori, bombonele...
In asteptarea tatei, eu le gateam pe surioarele mai mici. Toti aveam un lucrusor nou, facut chiar de mamica. Cand intra tata, ne ridicam in picioare si ne napusteam pe el. Cu glasul bland, o intreba pe mama daca am fost ascultatori, ca Mosul nu i-a lasat cadouri decat pentru copiii cuminti. Normal, toti fuseseram cuminti! Cel putin in ziua aceea! Parca-l vad, cand a scos din geanta lui o numaratoare si mi-a spus: "Asta-i pentru tine, Marie, sa inveti sa socotesti!". E greu de descris in cuvinte ce simteam atunci. Parca traiam altfel, eram intr-o alta lume...
Am in nari, acum cand va povestesc, mirosul de curatenie pe care-l simteam inainte de Craciun, in fiecare an. Mamica varuia singura, cu manuta ei. Pe noi ne trimitea la joaca, iar ea se apuca, saracuta, de curatenie. Asternea pe jos presurile tesute de ea. Nici nu stiti cat de frumoase erau presurile alea, facute din tot felul de resturi, de toate culorile, pe care mama le potrivise armonios...
In Ajun, mama pregatea toate bunatatile: sarmale, calbatos, toba, carnati si, normal, nu lipseau cozonacii. Tare greu ne era sa ne abtinem sa nu furam un cozonac si sa-l impartim. Toti tineam post, nu mancam "de dulce", asa cum este datina. Dar prea ne ispiteau cozonacii aburinzi...
In seara de Ajun, noi ne ocupam cu impodobirea bradului - simplu, cu vata, si ziceam ca e un brad nins... Nu aveam nici globuri, nici lumanari. Nici nu auzisem de beculete, cum e acum, pe vremea aia foloseam inca lampa cu gaz... Sub brad, asterneam o hartie colorata, lucioasa. Dupa ce taticu" ne dadea cadourile, noi le puneam acolo, cu mare grija... Dupa asta, plecam cu colindul, iar fiecare avea cate o traistuta noua. Cand ne intorceam acasa, care mai de care ne laudam cu ce primisem, desertandu-ne traistutele: aveam nuci, mere, pere...
In prima zi de Craciun, nu manca nimeni inainte de a merge la biserica si de a imparti, pentru morti si pentru vii. Abia dupa asta ne asezam toti la masa. Tin minte ca mancam din strachini de pamant, cu linguri de lemn. Parca mancarea avea un alt gust, mult mai bun...
De Anul Nou, la masa, nu lipseau nici cele ale porcului, dar curcanul era cinstea mesei. In prima zi a noului an, de Sfantul Vasile, plecam cu sorcova. Nu uitam sa ne luam traistutele facute in casa, pe care le umpleam tot cu fructe, cu nuci. Ne intorceam acasa cand nu ne mai simteam picioarele de frig. Foarte rar primeam banisori, iar cu ei dadeam fuga sa ne luam bomboane. Vedeti, zambesc si oftez, cu gandul la "varsta cea fericita", cum spunea Ion Creanga... Si bucuria pe care o simt eu acum, le-o doresc tuturor cititorilor minunatei dvs. reviste!
Claudiu Ionescu