Scrisoarea Saptamanii
"Sunt saraca peste limita saraciei. Fac parte dintre batranii care <<scheauna>> si <<scancesc>>"
Stimata d-na Sanziana Pop,
La portile cetatii "Formula As" bate un om, cautandu-va pe dvs. si pe toti colaboratorii dvs. cu rugamintea de a primi respectuosul meu salut, impletit cu toate urarile de bine, sanatate si multa prosperitate. Sunteti izvorul din care si cel necajit isi potoleste setea amarurilor...
Sunt o femeie batrana, am 85 de ani. De opt ani stau in casa, in imposibilitatea de a merge. Cu scaunul ma tarasc de colo-colo. Am coxartroza si alte nenumarate boli. Cat m-am tratat, era bine. De doi ani nu am mai avut bani si boala s-a cronicizat. Am o pensie de urmas de 312.000 lei lunar. In decembrie "98, aveam 293.000 lei. Din acesti 293.000 lei am dat la intretinere 150.000 + 50.000 lumina, facand exact 200.000 lei. Am ramas cu 93.000 lei sa traiesc o luna + Craciun + Anul Nou. Va inchipuiti ce bine am petrecut...
Lucrurile toate se majoreaza la cateva zile. Intretinerea, lumina trebuiesc platite si noi am ajuns in imposibilitatea de a mai putea face fata. Impozitul pe locuinta, groapa de la cimitir, existenta zilnica - toate ne tipa in minte, de uneori simtim ca nu mai judecam.
Stimata doamna, este usor pentru unii, greu pentru altii. Este usor cand ai zeci si zeci de milioane salariu, cand cuibul in care locuiesti are confortul de ultimul tip, cand talpile picioarelor se infunda in moliciunea persanelor, cand iti permiti sa mananci orice, sa cumperi orice. Este natural ca acesti oameni sa se supere, sa se enerveze chiar cand aud scheunatul bietilor pensionari. Ce vor? Marire? De unde?
Nu sunt bani la buget...
Apoi, mai arunca acolo cativa creitari la pensie, ca sa taca hodorogii aia ce nu mai mor odata. In urma cu cativa ani, promitea cineva, inainte de alegeri, ca pensionarii vor fi bine ajutati, ca nu se poate ca un pensionar sa traiasca cu o pensie sub nivelul de trai. Apoi, totul s-a uitat, ba mai rau, pensionarul a inceput a renunta fortat: 1. La carne; 2. La un amarat de parizer; 3. La o conserva; 4. La lapte, la iaurt, la fructe. Ne-au ramas cartofii si fasolea + pastele fainoase, si acelea destul de scumpe.
Sunt saraca, peste limita saraciei, fac parte dintre batranii care "scheauna" si "scancesc". Locuiesc intr-o garsoniera la parter, mica, aproape lipsita de confort. Un pat vechi, o masa amarata, niste scaune uzate, ceva ce odata se numea covor si un dulap infiorator de urat - asta este averea mea. In bucatarie, o masa data de pomana, un raft ce abia se tine, o chiuveta ce clantane din cuiele ei. Apoi, aragazul cu doua ochiuri ce nu se mai poate curata, avand tabla de deasupra arsa de tot. Un ochi nu mai merge, cuptorul s-a stricat definitiv. Mai am un tranzistor, ce tot trage sa moara, nu mai vrea sa traiasca nici el.
Ma uit in jur si ma gandesc la cei care si-au schimbat mobila ca nu mai era moderna, care au debaralele pline cu lucruri vechi, ce ar avea loc de cinste in casele oamenilor nevoiasi. Ca prin poduri sau beciuri zac aragaze bune, ce au fost inlocuite cu altele moderne, cu cuptoare cu microunde si ma intreb nedumerita: de ce viata asta este asa? Acum intelegeti de ce va scriu. Sunt pur si simplu la capat. Nu stiu ce sa mai fac. Daca nu eram in halul acesta, mai faceam eu ceva si ma puteam mentine pe linia de plutire. Dar asa, ce sa sper? Cu pensiile noastre mizere, suntem mai rau decat cersetorii.
Iertati-ma, doamna directoare, pentru spovedania mea. Ma aflu parca la sfarsitul pamantului, inconjurata si chinuita de mii de spaime. Nu mai pot face fata la tot ce se cere de la mine. De trei luni intretinerea nu am putut s-o mai platesc. Acum, vine plata la lumina, de care mi-e groaza, cu toate ca la mine in casa arde un singur bec. Nu am televizor, nu am frigider, nu am masina de spalat, nu am nici un fel de aparatura electrica si totusi, cand se apropie termenele de plata, ma imbolnavesc si mai rau. Uneori, nu mai stiu nici cum ma cheama. Oare d-l Radu Vasile sau presedintele Constantinescu s-ar descurca cu o pensie ca a mea? Ar putea indura atatea privatiuni si umilinte?
Stimata doamna directoare, inchei aceste randuri, rugandu-va a-mi ierta amarul, mizerabilul scris si greselile de ortografie, dar la 85 de ani este tare greu.
Birgianu Lina - Cartier Craiovita Noua, bl. 17, sc. 6, ap. 2, Craiova, cod 1100
Cazuri De Extrema Urgenta
Au 100 de ani si au nevoie de mangaiere
Intr-unul din numerele trecute ale revistei, ati putut citi cateva reportaje despre Centenarii din Tara Vrancei, tarani in varsta de aproape 100 de ani. Cu toate ca m-am straduit sa redau realitatea intrutotul, multe dintre cele vazute de mine acolo n-au putut fi transformate in scris: singuratatea, de pilda, cu mult mai mare si mai profunda decat puterea cuvintelor de a o exprima; tristetea, lipsa afectiunii, sentimentul cumplit al inutilitatii si al uitarii; stinghereala si teama ca tin umbra pamantului.
Totusi, batranii aceia sunt vii!
In calitatea mea de autoare a reportajului sus-numit, imi permit sa va rog ca, alaturi de redactia noastra, sa facem ca Mos Craciun sa ajunga anul acesta si la ei. Nu e vorba de bani, nici de alte ajutoare materiale. E vorba de... mangaieri. De cuvinte calde, de imbarbatare, pe care sa le adresati prin scrisori. Bagati-i in seama! Dovediti-le ca Dumnezeu nu i-a uitat pe pamant, asa cum cred in insingurarea lor inlemnita, ci ca le prelungeste viata fiindca-i iubeste cu adevarat. Urarile dvs. vor strecura o raza de soare in Craciunul lor sarac si posomorat. Va multumesc.
Iata numele lor: Gauroiu Constantin, nascut in 24.09.1904; Chirica Marita, nascuta in 12.05.1906; Grigore Ion-Cuza, nascut in 27.07.1906; Trifanescu Grigore, nascut in 26.11.1907; Soroiu Nicu, nascut in 3.10.1908; Catana Sanda, nascuta in 20.11.1908; Trifanescu Ecaterina, nascuta in 21.05.1909; Rosioru Mihai, nascut in 17.12.1909; Roata Alecu, nascut in 26.08.1909. Toti sunt locuitori ai comunei Campuri, judetul Vrancea.
Otilia Teposu
"Are 20 de ani si nu s-a ridicat niciodata din pat"
Dragusin Florin este un tanar de 20 de ani, avand greutatea sub 25 kg si lungimea sub un metru. Remarcati, am spus lungimea si nu inaltimea, pentru ca Florin nu a stat niciodata in picioare, fiind handicapat total, cu gradul de invaliditate I, avand sechele, malformatii congenitale si atrofie musculara. Nu poate folosi deloc mainile si picioarele, care nu sunt mai groase de 3-4 centimetri pe toata lungimea, in plus labele mainilor si picioarelor sunt contorsionate, rasucite si osificate asa, ramase nedezvoltate. Mai are probleme cu spatele, neputand sta in sezut decat rezemat si putin timp.
Asa s-a nascut si toata viata a stat culcat, pe spate sau pe fata. Cand nu are cine sa-l ajute, mananca cu gura direct din farfurie, ca un animal. Nu poate si nu stie sa faca nimic, insa capul il are bun, chiar foarte bun si in ultimii ani a invatat sa citeasca dupa cartile de scoala ale fratelui sau mai mic din clasa a Iii-a. Vorbeste frumos, gandeste si ar vrea sa-l ajute cineva sa-si recupereze macar partial functiile membrelor, ca sa-si poata castiga existenta, atunci cand mama lui care-l ingrijeste acum nu va mai fi.
Are trei frati si locuiesc impreuna cu mama lor in doua camarute de 3x3 m in Bucuresti- str. Duminici nr. 21, sectorul 4. Tatal i-a parasit cu multi ani in urma si nu-i ajuta cu nimic.
In urma cu doi ani, cand a implinit 18 ani, statul i-a facut o pensie, care acum a ajuns la circa 200.000 lei pe luna, care-i ajunge sa-si cumpere o paine si un iaurt zilnic. Atat!
Am citit in ziar ca exista la Mangalia un medic care indreapta si lungeste oasele. De asemenea, am citit in vara de o femeie de pe langa Sangiorz-Bai, care stie lucra cu oasele. Poate sunt oameni care au vazut si stiu pe cineva care se poate ocupa de un asemenea caz, care sa-l recupereze macar partial pe Florin, sa-l invete sa faca ceva folositor. Poate cineva a mai vazut sau auzit de un caz similar sau ar putea da o sugestie ce s-ar putea face.
Daca protejam, iubim si dresam animale, hai sa ne ocupam si de un segment de-al nostru, care este la mare necaz si care vorbeste, gandeste si are sentimente si dorinte ca si un om normal, insa care nu poate face nimic cu corpul sau inert.
Ing. Mihut Ioan, tel. 675.00.48 si 092/43.46.66
Apel Umanitar
Ma numesc Maria Tomescu, domiciliata in Bucuresti, str. Enescu Atanasie nr. 47, sector 1, tel. 666.21.20. In urma decesului fulgerator al sotului meu (in anul 1989), am ramas cu cei doi copii ai nostri, Maria si Petre, de care ma ocup si astazi, singura.
Nascuta pelvian in 1981, in conditiile precare ale unui spital de provincie, fetita mea Maria sufera de luxatie de sold, bilaterala. Cu toate operatiile efectuate la ambele picioare in 1982, 1983, 1984, 1985, 1993, 1994 si a imobilizarilor in aparat ghipsat de-a lungul mai multor ani, starea copilului meu nu s-a ameliorat.
Aceste incercari dureroase, facute poate in mare masura in lipsuri de toate felurile din spitalul de specialitate din Bucuresti, reprezentand fiecare un esec, au spulberat sperantele noastre ca Maria, copilul meu, sa mearga vreodata firesc.
Urmarea acestor esecuri: copilul sufera de anchiloza, artroza, atrofierea muschilor si dureri foarte mari (pana la stari de lesin), pe care nu le putem inlatura cu nici un calmant.
Deseori imi spune ca traumatismele fizice si psihice nu sunt o motivatie sa traiesti. Ca si cum nu ar fi fost suficient, dupa ultimele controale medicale, medicii mi-au spus ca singura solutie de a mai merge este proteza totala de sold. In aceste conditii am luat legatura cu o clinica de ortopedie din Germania care opereaza proteze. Costul operatiei este de 15.300 Dm, iar cheltuielile de deplasare 7000 Dm, sume imposibil de platit din venitul meu lunar de 1.078.000 lei.
Din dorinta arzatoare de a-mi vedea fetita mergand pe propriile picioare, apelez cu disperare si cu credinta in suflet la cei care au posibilitatea sa ma ajute in rezolvarea acestei dureroase probleme.
Solicitari De Locuri De Munca
"Trebuie sa muncesc ca sa-mi pot termina facultatea"
Ma numesc Sorin, sunt din Bucuresti, student in anul Iii la Facultatea de Drept. Sunt un cititor stabil al revistei, dar ceea ce m-a indemnat sa va scriu este situatia disperata in care ma aflu. Tatal meu a decedat acum sase ani. Singurul nostru sprijin este mama, care in urma cu cateva luni s-a pensionat, cu o pensie de 900.000 lei. Am vrut sa renunt la facultate in acest an, deoarece banii mamei abia ne ajung ca sa ne hranim, dar la insistentele ei am continuat. "Esti la jumatatea drumului, in formarea unui viitor", mi-a spus. "Daca dai inapoi acum, totul este pierdut." In cateva cuvinte, v-am redat situatia in care ma aflu. Rugamintea mea este sa-mi publicati scrisoarea in revista, in speranta ca se va afla cineva care sa-mi ofere un loc de munca, pentru a ma putea intretine. Ar fi minunat daca s-ar ivi ocazia sa lucrez in domeniul pentru care ma pregatesc, dar in ultima instanta, fac orice. Posed o diploma de operator P.C., am permis de conducere categoria B. Cunosc limbile engleza si italiana (nivel mediu). Astept eventuala oferta, prin intermediul revistei "Formula As". Va multumesc.
Rugati-l pe Mos Craciun sa treaca si pe la Scoala Generala nr. 136 din Bucuresti
Este decembrie, iar Mos Nicolae si-a impartit demult darurile. La Scoala Generala nr. 136 din Bucuresti, urmele trecerii lui nu se vad. Copiii asteapta, totusi. Poate Mos Craciun o sa fie mai darnic... Slabuti si palizi, imbracati in straie saracacioase si in picioare cu tenisi (vor tremura in ei toata iarna), ne privesc cuminti din banci. In scoala este cald si bine, dar asta nu tine de foame. Din 900 de copii, cati are scoala, 200 (cu varste intre 7-10 ani) abia isi duc zilele. Proverbialul pachetel cu mancare este doar o amintire aici. Patru-cinci copii pun mana de la mana, trec strada si-si cumpara o paine din care ciugulesc cu grija, ca sa tina mai mult... Salamul, untul, branza sunt cuvinte care au disparut din vocabularul lor. Provin din familii nevoiase In toata scoala, cativa copii au parinti intelectuali, in rest - meseriasi, dar cei mai multi - someri. De cele mai multe ori parinti si copii la un loc (cate 3-4 intr-o familie) traiesc din alocatia celor mici.
Ii privesc neputincioasa pe prichindei. Dac-as fi Mos Craciun! Se uita la noi - cei veniti sa-i... "verificam" ca exista (chiar si aria saraciei e cautata de multi escroci) - cu un soi de curiozitate, ca si cum am veni de pe alta lume. Nici nu-si pot inchipui un zambet, un alint, un sarut inainte de culcare ori un pachetel cu dulciuri, caiete, carti, hainute...
Din 900 de elevi, o treime sunt tigani, copii surprinzator de cuminti si curati (uitati de propriii reprezentanti din Partida Romilor). Dar indiferent de etnie, Toti copiii din Scoala Generala nr. 136 au nevoie de imbracaminte si incaltaminte pentru iarna.
Daca doriti si puteti sa spulberati tristetea din ochii unor prichindei, a caror vina este doar ca traiesc, ajutati-i! Pomul de Craciun si Sfintele Sarbatori ale Nasterii Domnului se apropie! Vom fi si noi acolo, alaturi de ei.
Relatii: d-na director adjunct prof. Coca Victoria sau d-ra invatatoare Aivancesei Isabela. Ele va vor indruma spre copiii napastuiti. Adresa: Scoala Generala nr. 136, Prelungirea Ferentari nr. 68, tel. 337.32.62.
Ruxandra Constantinescu