Sa nu uitam nicicand trandafirii...
Din toata saracia lui, Bucurestiul si-a pus straie de sarbatoare. Iluminata bogat si plina de reclame, Capitala pare sa mai fi intinerit cu ceva decenii. La sutele de ani pe care le poarta nu e mare lucru, dar micile detalii estetice te remonteaza sufleteste. Ai parca alt chef sa traiesti. Marile bucurii se construiesc din fleacuri. Sa nu le dispretuim. Puse cap la cap, incep sa luceasca a speranta. Nu trebuie sa citesc cearceafuri de statistici privind exportul si venitul pe cap de locuitor. E suficient sa privesc agitatia oamenilor din magazine si, mai ales, superbele explozii cromatice din florarii ca sa simt, in sfarsit, sarbatoarea si inceputul de nou mileniu, vacanta de Craciun si speranta indarjita ca de maine va fi altfel.
Daca inflatia se masoara in cresterea tarifului postal, optimismul se vadeste in numarul de florarii de pe o strada. In Drumul Taberei sunt vreo 15, majoritatea aparute anul acesta. Nu am naivitatea sa cred ca, in ciuda lamentatiilor, oamenii au bani si nu stiu pe ce sa-i cheltuiasca. Dar oricat ar fi de saraci si cu riscul de a se imprumuta pana la urmatorul salariu, ei dau 20.000 pe un fir de trandafir sau pe o jerbera. Simt nevoia de frumos. Reinvata bucuria de-a darui. Conteaza foarte mult cum judecam paharul pe jumatate umplut: e plin sau gol? E trist ca florile au devenit un lux, dar e minunat sa fii risipitor cumparandu-le. Ceva, in adancul nostru mioritic si pesimist, a inceput sa se schimbe. Mai mult decat painea noastra cea de toate zilele, avem nevoie de culoare, de gingasia pastelata a unor petale. Sala florilor din Piata Amzei arata ca o gradina orientala. Chiar daca nu au suficienti bani, oamenii intra doar sa priveasca. E mai mult decat o expozitie. E un necesar contrast la cenusiul vietii obisnuite, o terapie delicata ca un alint vizual, ca o mangaiere. Saracia nu e o scuza. Sa intram in Amzei si, privind, sa invatam de la flori discreta lor lectie de speranta. Daca nu avem bani, macar sa ne oferim in dar o imagine - promisiunea primaverii ce va sa vie, mai aproape cu un pas de Dumnezeu, de frumusetea data in dar si pe langa care - adeseori grabiti - trecem saracindu-ne singuri.
Dinu Zarafu