Sa vorbim despre barbati...
Iarna singuratatii
In numarul 385 al revistei "Formula As" am publicat la rubrica S.O.S. scrisoarea intitulata "Mi-E Groaza De Singuratate". Autorul ei, un barbat (Ion), isi marturisea public spaimele sufletesti, provocate de imposibilitatea de a lupta cu adversitatile existentei care il copleseau. Pentru ca problema singuratatii si a depresiilor castiga teren in ultima vreme, amenintand si orizontul sufletesc al romanilor (oameni comunicativi si optimisti), ne-am hotarat sa dezbatem aceasta extrem de delicata problema, atat cu ajutorul cititorilor nostri (veritabili experti ai articulatiilor sentimentale), cat si cu ajutorul unor specialisti. Forma Maxima priveste si starea de spirit. Iar faptul ca un barbat a avut curajul sa sparga cercul tacerii, vorbind deschis despre spaimele lui sufletesti, sporeste si mai mult interesul problemei. Plangerile le apartin indeobste femeilor. Barbatii sunt puternici prin definitie. Mitul invincibilitatii lor se zdruncina greu
Opinia psihiatrului
Recunoasteti semnele bolii
Femeile (mame, sotii, prietene) ar putea compune pe tema singuratatii un cantec trist: cantecul barbatilor dificili, ale caror relatii cu cei din jur s-au rupt sau au fost distruse cu buna stiinta. Barbati care-si petrec toata ziua plus jumatate din noapte la birou pentru ca munca este pentru ei o adevarata manie, o obsesie. Barbati anesteziati cu alcool sau care stau nemiscati ceasuri in sir in fata televizoarelor. Barbati fara slujba, dati la o parte in plina maturitate. Barbati care-ar prefera sa-si muste limba decat sa vorbeasca despre ceea ce simt. Si in final: barbati intemnitati in singuratate, parasiti intr-o buna zi de partenerele lor, fara sa inteleaga de ce.
Presiunea care imbolnaveste
Mii de casnicii sfarsesc asa, mii de relatii se distrug inainte de-a inflori. Vina barbatilor? O lege a naturii? Nici una, nici alta. Barbatii despre care vorbim sunt bolnavi, sufera de depresii psihice, pentru ca traiesc permanent sub o presiune care ii rupe de lume si careia nu pot sa-i faca fata. In Europa, un barbat din cinci este amenintat de o astfel de presiune pe parcursul vietii sale, psihiatrii remarcand o crestere alarmanta a numarului de imbolnaviri: in special tineri, care se simt suprasolicitati si devin depresivi. Depresia ameninta sa fie boala mileniului viitor.
Problema pe care-ncearca s-o ascunda
Ce-i drept, conform statisticilor, numarul femeilor cu depresii este de doua ori mai mare decat cel al barbatilor, dar de la o vreme incoace expertii au inceput sa se-ndoiasca de aceste cifre. Psihoterapeutul american Terrence Real, de la "Family Institute of Cambridge" (Massachussetts), este convins ca barbatii devin depresivi la fel de frecvent ca si femeile, doar ca boala lor nu este atat de usor de recunoscut. Femeile se exteriorizeaza si se vindeca mai usor. Barbatii isi ascund cu masochism suferinta. Cand sunt coplesite de propriile lor sentimente, femeile mai spera, totusi, ca vor gasi intelegere sau cel putin toleranta. "Barbatii adevarati", in schimb, stiu sa-si stapaneasca emotiile. Si cu asta, boala a si sosit...
Si pentru ca ceea ce nu este permis, nu poate exista, barbatii lasa foarte rar sa se vada tristetea ce le sfasie sufletul. O mascheaza atat de bine, incat nimeni n-o recunoaste, nici macar cei in cauza. Ei isi umplu "golul" muncind fara odihna sau - dimpotriva - tanjind, isi anesteziaza tristetea in alcool si nu le-o dezvaluie nici macar celor apropiati. "O depresie ascunsa produce o mare parte dintre problemele considerate tipic barbatesti: alcoolismul, violenta in familie, incapacitatea de a se apropia de cineva...", spune psihologul american Terrence Real.
Multi oameni se nasc cu o inclinatie spre depresii, uneori tristetea se transmite genetic, dar boala nu izbucneste niciodata. Exista un fel de sistem imunitar care ne apara nu numai organismul, ci si sufletul. Dar durerile sufletesti distrug incet-incet aceasta "pavaza", inca din anii copilariei.
Mostenire otravita
Adesea, depresia este rezultatul unei educatii gresite, instituita cel mai adesea de tati. Drumul maturizarii este presarat cu pietre ascutite, taioase, de care si-au zdrobit genunchii mai intai tatii si, foarte bine intentionati, ei isi indeamna fiii sa parcurga acelasi drum, ca sa invete si ei sa fie "barbati adevarati". Baietelului ii este frica sa sara-n bazin? "Hai, da-i drumul, ca doar nu esti fata!" Plange, fiindca prietenul lui prefera sa se joace cu altcineva? "Iar te smiorcai ca o fetita?" In timpul unei petreceri cu lume multa, se refugiaza in bratele mamei? "Uitati-va la el, fetita lui mamica."
Incet-incet, baietii invata sa dispretuiasca orice comportament sentimental, sa respinga relatiile de dependenta afectiva, sa-si inghete sentimentele si sa nege orice fel de legaturi. In felul acesta, ei se descotorosesc de tot ce tine de domeniul sufletesc si relational. O detasare care va sta la baza aparitiei unei depresii in viata ulterioara a unui barbat.
O sansa care cere curaj
Iti trebuie curaj, nu gluma, ca sa reiei contactul cu propriile sentimente, sa darami zidul invizibil care te protejeaza si sa-ti creezi, efectiv, relatii. In unele cazuri, acest lucru este posibil doar cu ajutor terapeutic. Dar si atunci, drumul poate fi anevoios - "un drum printr-un tinut pustiu", cum il numeste Terrence Real. Conform evaluarilor actuale, o combinatie de psihoterapie si medicamente ii poate ajuta, totusi, pe 90% din totalul pacientilor. O sansa, nu doar de vindecare a unei depresii, ci si de salvare a cuplului.
Sfaturi Pentru Femei
Daca partenerul dvs. este unul dintre acei barbati "dificili" pe care ii paste sentimentul insingurarii...
1. Recunoasteti semnalele de alarma
Faptul ca "pavaza sufleteasca" a partenerului dvs. nu mai este etansa, se manifesta in moduri de comportament extrem de diferite. De pilda: este irascibil, agresiv, isi pierde rabdarea, ridica tonul sau se retrage complet in cochilia lui. Nu e-n stare sa se mobilizeze pentru nimic sau cauta necontenit tot felul de "lovituri". Face pe increzutul si arogantul sau se autodiscrediteaza permanent.
2. Stabiliti propriul dvs. comportament
Nu puneti pe seama dvs. comportamentul dificil al partenerului. Nu-i faceti reprosuri, dar dati-i de inteles cum va simtiti in preajma unor asemenea manifestari. Sinceritatea dvs. poate crea o punte si-l poate incuraja sa fie mai deschis.
3. Aflati cauzele
Cu cat stiti mai multe despre partenerul dvs., cu atat veti descoperi mai usor ce il framanta. Traieste sub presiune la serviciu? Il chinuie grijile existentei? Stresul si spaimele sunt factorii cei mai periculosi pentru declansarea unei depresii. Si, in special, spaimele disimulate, exprimate in cuvinte ca: "Sunt stapan pe situatie" sau "Mi-e foarte bine".
4. Apropiati-va de el
Atingerile - de pilda masajul - pot crea o anumita apropiere fara sa para o provocare. Felul in care il faceti nu are importanta, nu tehnica e cea care vindeca, ci atingerea. Cercetarile efectuate la universitatile din Miami si Maryland arata ca atingerile cele mai simple calmeaza bataile inimii, produc un somn linistit si stimuleaza descompunerea hormonilor de stres.
5. Ascultati-l cu atentie
Incurajati-va partenerul sa vorbeasca despre el si despre ceea ce simte. Este pasul decisiv pentru evitarea depresiei. Nu-l intrerupeti, pastrati pentru dvs. aprecierile si opiniile si nu-i dati sfaturi - fiti pur si simplu o ascultatoare atenta.
6. Ajutati-l sa intre in contact cu ceilalti
Uneori, partenerul ideal de discutie nu sunteti dvs., ci un prieten - tocmai pentru ca acesta nu se afla chiar in "miezul problemei". De relatiile de prietenie trebuie sa se ocupe el insusi, dar in cazul unei depresii iminente, el nu mai este capabil s-o faca. In aceasta situatie, trebuie sa-l ajutati cu multa grija.
7. Recunoasteti limitele
Daca greutatile sufletesti ale partenerului dvs. sunt prea profunde, el are nevoie de ajutorul unui terapeut profesionist. Ajutati-l sa il gaseasca.
Rodica Demian
Opinia cititorilor
"Ion al nostru ma priveste direct"
Stimata d-na Sanziana Pop,
Meritati felicitari. Pentru multe, pe care vi le spun diversele misive de la fosti bolnavi sau fosti saraci. Dar meritati si un alt fel de felicitari: dintr-o "anexa" a revistei cumparate de partenera mea de viata, iata, ma gasesc in situatia de a deveni o parte a revistei, incercand sa raspund unui om (din voia sortii barbat), cel ce s-a semnat Ion. Felicitarile nu le meritati numai pentru ca ati facut loc si barbatilor in revista (pentru cine stie a aprecia, Mircea Nedelciu este inca printre noi), ci si pentru ca treceti de criteriul Domnului Nicolae Saftu, profesorul meu si de romana: "Traieste acea literatura in care te regasesti, care trateaza probleme general umane". Ion al nostru ma priveste direct. Asa ca direct am sa-i scriu. Peste cam o luna, implinesc 49 de ani. Am doi copii "exportati" din Romania, datorita mineriadei din "90. In decembrie "89, am crezut si eu (ca Dana Dogaru si alti cativa) ca se vor aseza lucrurile (valorile) pe un fagas firesc. Am crescut atunci cu fiul meu (azi are 29 de ani). La inceput ne-am luat ziare. Multe. Toate. Abia in mai "90 am indraznit sa-l intreb daca ma uraste pentru ca in seara de 21 decembrie "89 l-am tarat aproape cu forta acasa din miezul a ceea ce era pentru noi Revolutie. (Iertare, mi-a fost frica!) Raspunsul lui de atunci (mai "90): "Nu, tata, muream ca prostul, degeaba", ma intareste si azi, cand fiul meu e departe.
Nea Ioane ("nea" am devenit dupa multi ani in uzina unde aterizasem ca proaspat inginer electronist), si eu sunt singur. Dar putin altfel ca mata. Sa ma explic. Sunt singur pentru ca am primit de la tata, cand eram adolescent, urmatoarele cuvinte: "Baiete, in momentele mari ale vietii - nastere, casatorie, moarte - fiecare e singur". De atunci, caut sa le inteleg, sau sa ma sprijin pe ele cand imi e greu. Iar atunci cand mi se pare ca sunt coplesit, imi aduc aminte de spusele bunicii mele, care calca rufe pe o masa mare, rotunda, de stejar, aceeasi masa pe care eu, copil de-a Vi-a, copiam stangaci harta Uniunii Sovietice din atlas in caietul de geografie (prin metoda patratelor): "Sa vezi, bre baietel, ce-o sa mai razi la anu" de cat te consideri acum de matur".
Sunt singur, nea Ioane, pentru ca am aruncat la cos aproape 20 de ani de electronica facuta cu pasiune. Sunt singur, pentru ca, pe la 28 de ani, citind in "Electronics International" ca yankeii nu accepta nici macar la interviul pentru un job un "handicapat de varsta" ce a depasit 35 de ani, nu-mi inchipuiam sa traiesc pe pielea mea, la 42 de ani, in Romania, gustul amar al somerului calificat, care nu afla de lucru din cauza buletinului. Ce stia "impricinatul" nici nu conta. Sunt singur, pentru ca, desi am gasit de lucru repede, este departe de ce faceam candva. Mai degraba, ma prezint azi ca "secretara" (baigui in trei limbi straine). Inginer electronist (cu multe certificate de inovator) nici nu ma mai obosesc sa spun ca am fost. Iar meseria, nea Ioane, pentru impatimiti ca noi, chiar era arcul, sageata si mistretul vanat? M-am intrebat de multe ori daca nu ma ascund dupa "am treaba in meserie si de aici vin banii". Ca fost canotor (in barci cu mai multi ocupanti), stiu demult valoarea echipei. Dar e mai comoda, pentru noi, barbatii, chestia cu meseria. O fi fost cand trebuia sa "arcuiesti" mamutul. Azi e doar o scuza. Asa ca maine, promit, pun mana pe aspirator! Macar sa ma prefac a-l repara, ca e curat-farmacie la noi in casa, si nu din cauza mea.
Nu crezi ca trebuie sa participam la cate ceva din jur pentru ca sa ne vindecam, nea Ioane?
Noi
"Fa zece pasi prin casa, cu ochii inchisi"
Stimate domn "Ion",
Am 61 de ani, aproape toata viata am fost singura, cu greutati mari si foarte mari, am crescut un copil singura, dar nu m-am simtit niciodata singura. In fata oricarei situatii grele am zis: daca bunica mea a ramas vaduva dupa razboi cu sase copii si toti cei sase copii au iesit oameni, viata mea nu poate fi mai grea decat a ei. Mama mea spunea ca numai munca te scoate din incurcaturi...
Viata e o lupta, iar in fiecare om exista o nebanuita rezerva de putere, de sentimente, de vointa, de ambitie, de daruire, de iubire. Cum sa fii, domnule, singur, cand spui ca ai doi copii? Chiar de n-ai avea copii si sotie, tot n-ai fi singur - esti cu Dumnezeu si te va apara. Un om la 50 de ani e in plina viata, esti inca foarte puternic - trebuie sa fii. Ia stai mata mai mult in fata oglinzii, sa vezi cand esti spalat, curat, barbierit, imbracat frumos, nu cumva ai alta pofta de viata? Ia lasa, mata, apatia deoparte si fii mai ingaduitor cu sotia, mai cald, mai apropiat. Nu cumva se schimba situatia? Poate ea chiar asta asteapta. Ce zici? Prietenii s-au departat? Pai nu stii cum se spune? "Timpul verifica prietenii, asa cum focul verifica aurul." Inseamna ca nu au fost prieteni adevarati. O inima buna, dreapta are loc pentru alti prieteni, ai destul timp inainte. Ma bucur ca ti-ai gasit serviciu - asta era o problema. Vezi ca Dumnezeu nu te lasa? Te invat si eu ceva. Cand simti ca nu mai poti, ca te apasa deznadejdea, intra intr-o biserica goala (cand e deschisa, nu cand e slujba) si pentru toate necazurile si dorintele roaga-te la Icoana Mantuitorului si a Maicii Sale, fara intermediar, in mod direct! Aprinde doua lumanari, una la morti si una la vii, si ai sa vezi ca te intorci acasa alt om, cu alte sperante si nadejdi.
Daca ti-as povesti viata mea, te-ai cutremura. Desi nu sunt foarte sanatoasa, sunt optimista, muncesc si pentru toate neimplinirile nu sunt suparata pe nimeni. Iti dau un sfat: fa zece pasi prin casa, cu ochii inchisi, ca sa simti cum merge un orb. Ai sa realizezi foarte repede ca nu esti cel mai necajit si nici cel mai singur om din lume daca ii poti vedea pe cei din jur.
Astazi, cand scriu, este Sfantul Dumitru si ma rog pentru dumneata, "omule necunoscut", sa fii sanatos, sa-ti traiasca copiii si sotia (si cea dintai, ca e mama copilului) si sa ai puterea de a spune ca eu, cea care ti-am scris, am dreptate; asa chinuita si grea cum este, cu problemele ei, viata trebuie traita, trebuie sa luptam cu greutatile, cum si altii au luptat pentru noi.
Dumnezeu sa-ti ajute!
Neagu Petruta (pensionara) - B-dul Basarabia 222, bl. M14, sc. 2, ap. 40, Sector 2, Bucuresti
Opinia psihologului
Singuratatea - un sindrom de care sufera si romanii?
Interviu cu prof. univ. dr. in psihologie Irina Holdevici
- D-na dr. Holdevici, sufera si romanii de singuratate? Aparent, suntem un popor sociabil si extrem de comunicativ.
- Eu cred ca, in general, la romani nu se pune asa de acut problema singuratatii precum la alte popoare ca, de exemplu, la cele anglo-saxone. Romanii sunt, de cele mai multe ori, extrovertiti, ei au o tendinta mult mai mare de-a se deschide sufleteste unii fata de altii. In comunitatile rurale, dar si-n cele urbane, oamenii vorbesc, discuta si sunt dispusi sa asculte. Dar nu trebuie trecute cu vederea problemele sociale pe care le cunoastem foarte bine, ca si dificultatile specifice perioadei de tranzitie actuale. Astazi, viata e foarte grea, si-atunci toate problemele se accentueaza. Chiar cititorul nostru, Ion, marturiseste ca, desi are o pregatire superioara, a avut probleme materiale, si-n acest caz stresurile se intetesc. Desigur, conteaza si gradul de cultura al persoanei in cauza. Cu cat nivelul intelectual este mai ridicat, cu atat suferinta psihologica devine mai structurata, mai conceptualizata, mai evidenta. La niveluri culturale mai scazute, din nefericire oamenii isi gasesc refugiul mai usor, poate chiar in alcool sau intr-o alta legatura sentimentala.
- Ce solutii exista pentru un caz de tipul "Ion"?
- Solutii ar fi mai multe.
Prima (si cea mai comoda) este ca cel in cauza sa se adreseze unui cabinet de psihoterapie. In Bucuresti sunt deja multe astfel de cabinete, care ii pot oferi ajutorul. Unele sunt de stat (unde n-ar avea probleme materiale prea mari sau deloc), altele sunt private (dar nici acolo taxele nu sunt prea mari, incat sa nu poata suporta una-doua consultatii);
a doua cale de urmat cred ca i s-ar potrivi foarte bine personajului in cauza - calea religioasa. El a abandonat prea repede acest drum, crezand ca preotul nu are timp. Religia reprezinta o solutie, cu conditia ca aceasta credinta sa fie autentica. In momentul in care credem cu adevarat ca exista Dumnezeu, iar rugile noastre ne sunt ascultate, ne deschidem si psihologic. Comunitatile religioase pot sa ofere un cadru propice pentru comunicare. Mi-amintesc cum, inainte chiar de "89, la Biserica "Sfantul Silvestru", unde slujeste preot prof. Constantin Galeriu, veneau foarte multe persoane interesante, intelectuali de inalta tinuta si era acolo, intr-adevar, ca un fel de familie. Oamenii se cunosteau, vorbeau unii cu altii si plutea in aer un spirit de bine si de frumos. Astfel, se poate gasi, daca nu o rezolvare a problemelor, macar o usurare a necazurilor.
o a treia solutie (care nu le exclude pe celelalte doua) este a restructurarii psihologice prin resurse proprii. Nu e simplu de facut, dar - daca vrei sa primesti - secretul este sa dai. Trebuie sa oferi dragoste, afectiune, deschidere si, dupa aceea, vei primi insutit, chiar inmiit. De regula, suntem inchisi in noi, iritabili, depresivi si anxiosi si asteptam ca ceilalti sa vina catre noi, sa ne-ntinda o mana de ajutor. Daca am reusi sa facem ceva pentru altii, chiar un lucru foarte mic, am vedea ca si ceilalti fac pentru noi. Pe-aceeasi linie le recomand pacientilor mei nu numai ca pe o terapie, ci si ca atitudine de viata asa-numita cultivare a gandirii pozitive. Gandirea pozitiva reprezinta o atitudine optimista si constructiva fata de viata. Eu o numesc, metaforic, "psihologia sticlei pe jumatate plina". Cand ai o viziune optimista, ai chiar mai multe sanse sa-ti rezolvi problema. In situatia unui barbat ce si-a pierdut serviciul, daca din fire este si depresiv, daca mai are si o cadere psihica, sansele de a-si gasi un nou serviciu scad foarte mult. Ion, subiectul cazului in dezbatere, nu este un bolnav psihic, ci o persoana aflata la o cumpana si care are nevoie de ajutor. Dar adevarul poate fi undeva la mijloc, in sensul ca suferind o reactie de stres, a devenit insingurat, mai agresiv, mai dificil, mai depresiv si-atunci - prin contrareactie - sotia lui are tendinta sa-l evite, sa-l izoleze. Oricum, dupa cum insusi marturisea, el a avut si o serie de intamplari fericite: i-a intrat copilul la facultate, si-a gasit un loc de munca, iar sotia nu l-a parasit. Deci, nu cred ca situatia lui este iremediabila.
- Care este momentul cand un pacient ar trebui sa apeleze la ajutorul unui terapeut si care sunt cele mai frecvente afectiuni cu care va confruntati?
- Bine-ar fi ca subiectii sa apeleze si preventiv. Ion este numai un om cu probleme. Din nefericire, de cele mai multe ori se apeleaza la cabinetele de psihoterapie dupa ce persoana in cauza are niste simptome instalate, de regula greu de contracarat. Simplist vorbind, exista cateva mari categorii psihologice: 1. tulburari psihice de stres (numite, pana nu demult, nevroze). Sunt boli psihice usoare, produse de agenti stresanti, fie de intensitate mare, fie de stres cumulat. Nu afecteaza nucleul general al personalitatii. De regula, se vindeca usor prin psihoterapie si printr-o medicatie psihiatrica usoara; 2. boli psihice usoare, numite in popor si nebunie. In aceasta categorie intra: psihozele, schizofrenia, bolile afective, bipolare, paranoia. Cauza nu sunt factorii de mediu, ci cei genetici. Discernamantul, nucleul personalitatii sunt alterate. Psihiatrul are un rol prioritar. Tratamentul este cel medicamentos; 3. tulburari de personalitate. E vorba de asa-zisele personalitati accentuate, iar oamenii sunt mai speciali. Multi sunt alcoolici, toxicomani si nu recunosc ca au probleme. Cei care ne solicita ajutorul sunt din anturajul persoanelor bolnave; 4. psihosomaticii. In popor se spune despre o astfel de persoana ca "are nervi la stomac" sau "s-a-mbolnavit de inima de suparare". Stresul, emotiile puternice si durerile se reflecta foarte frecvent asupra organismului, ducand la imbolnaviri. Boli psihosomatice se considera a fi: ulcerul, hipertensiunea arteriala, astmul bronsic, colitele, gastritele. In acest caz, psihoterapia poate sa ajute foarte mult. Acum cativa ani am avut ca pacienta o cercetatoare tanara, bolnava de ulcer, care urma sa fie operata. Mi-a fost trimisa spre a lucra cu ea, caci era tare speriata. Trebuia s-o conving sa accepte interventia chirurgicala si sa-i reduc anxietatea preoperatorie. Fata a fost foarte receptiva si cooperanta si, spre surprinderea amandurora, nisa i s-a inchis. Problemele psihice apar, de regula, la varstele extreme: pubertate-adolescenta si pensionari.
Ruxandra Constantinescu