O manifestare rusinoasa
Sarbatoarea nationala a Romaniei a fost, inca o data, prilej de rafuiala politica. La Alba-Iulia, miercuri, 1 Decembrie, presedintele Constantinescu a fost huiduit de un grup de cateva sute de manifestanti. Huiduielile, care l-au obligat sa renunte la pronuntarea discursului public dedicat evenimentului, s-au desfasurat si in timpul slujbei religioase si in momentul depunerii juramantului militar al noului contingent de recruti. Turbulentii au aratat astfel ca, de ziua tarii, nu mai respecta nimic, nu doar Statul, personificat de presedinte, ci si institutii fundamentale ca Biserica si Armata. Manifestarile de la Alba-Iulia au patat iarasi imaginea - si asa destul de terna - a Romaniei in lume. Strainilor li s-a confirmat credinta ca Romania este o tara salbatica, in care nu exista nimic sfant, nimic stabil. Daca romanii nu sunt capabili de concordie nici macar in astfel de momente solemne, atunci nu este de mirare ca evolutia societatii lor este asa cum este, ca nici unul dintre proiectele ei nu se finalizeaza. Ideea "domnitorului strain", pusa in practica de fauritorii statului roman modern in 1866, este mai actuala ca oricand pentru ca, intre ei, romanii par incapabili sa rezolve ceva.
Nu vom povesti filmul intamplarilor. Presa cotidiana l-a prezentat pe larg. Nu vom specula nici in legatura cu ce ar fi trebuit sa faca presedintele. Pentru majoritatea sarbatorilor de acest gen, exista anume formule protocolare, respectate riguros si acceptate de toate fortele politice aflate in joc. Nimeni nu isi asuma riscul de a transforma o zi esentiala in istoria unei comunitati intr-un spectacol de dezbinari sau intr-un prilej de galceava. Or la noi pana si sedinta parlamentara dedicata zilei de 1 Decembrie s-a transformat dintr-o manifestare solemna intr-o disputa "de piata", fiecare protagonist incercand sa-si vanda "marfa". Intr-un astfel de moment, pasiunile partinice ar trebui sa se linisteasca, iar interesele de grup sa se ascunda. Celebrarea trecutului impune prezentului o minima decenta. Folosirea in scopuri particulare a ceva ce apartine inalienabil tuturor nu poate decat sa acopere de ridicol. Nu-i vom numi pe cei care s-au pretat la asemenea "spectacole".
Unii analisti, in acord cu politicieni ai Opozitiei, au sustinut ca presedintele Constantinescu a fost huiduit la Alba-Iulia pentru ca nu a luat atitudine impotriva devalorizarii istoriei nationale, in special prin manualele alternative de istorie. Cum ardelenii sunt deosebit de sensibili la problema identitatii nationale, ei ar fi sesizat imediat ca inertia prezidentiala in chesiune nu este intamplatoare, mai ales in contextul vanturarii tot mai dese a unor idei privind federalizarea sau chiar dezintegrarea Romaniei. D-l Adrian Nastase, vicepresedintele Pdsr, a sustinut, de altfel, la Sedinta Solemna a Parlamentului ca "retragerea statului din educatie si cultura va accentua disolutia, lasand loc liber promovarii extremelor". Teza - valabila de altfel in alte conditii - sufera ca "argument" pentru justificarea reactiilor dezonorante de la Alba-Iulia de mai multe "pacate": nu presedintele este responsabil cu restructurarea invatamantului si, in cazul dat, chiar termenul de "alternativa" indica faptul ca, daca cei ce realizeaza efectiv procesul educational considera, se poate apela la manuale mai putin superficiale, complete. Or, nu cred ca "demonstrantii" de la Alba-Iulia erau parinti ingrijorati ca odraslelor lor li se vor insinua, prin scoala, atitudini antinationale, dispret pentru istoria si cultura tarii.
Toate relatarile de la fata locului au subliniat ca huiduielile au continuat in timpul slujbei religioase si pe durata desfasurarii depunerii juramantului militar. Fara a lua in calcul presupunerea ca ele ar fi putut fi provocate de anume forte politice interesate, trebuie sa admitem atunci ca ele au alte cauze, ceva mai concrete. Protestatarii au indicat, prin manifestarile lor, ca resimt dur procesul real de disolutie a institutiilor statului, mai ales din perspectiva efectelor sale economice. In editorialele "As"-ului am aratat de nenumarate ori greselile actualei administratii, concretizate - in primul rand - in preluarea modalitatilor de actiune a celei dinainte. Administratia "regimului Iliescu" preluase insa o tara fara datorii externe si cu o anume rezerva valutara care a permis satisfacerea momentana a aspiratiilor consumatoriste ale populatiei. Noua administratie trebuia sa schimbe radical sistemul gestiunii sociale pentru ca, pe de o parte, se ajunsese la fundul sacului si, pe de alta parte, pentru ca aceleasi mecanisme produc, in conditii similare, aceleasi efecte. Daca sub "regimul Iliescu" ele au produs coruptie, haos economic si stagnare, mentinerea lor nu putea sa genereze sub noul regim alte efecte. Cazurile de coruptie, semnalate in ultimii trei ani de mediile independente, sunt chiar mai evidente decat in timpul guvernarii Pdsr-iste pentru ca "placinta" a fost, desigur, mai mica. Vorba d-lui prim-ministru, Radu Vasile: "Nu mai este aproape nimic de furat". In loc sa adopte de la inceput legile care ar fi permis asanarea mediului economic romanesc - oferind astfel investitorilor straini un teren atractiv pentru finalizarea afacerilor - noii guvernanti au tergiversat Reforma si Restructurarea, depasind "varfurile" crizei cu expediente obtinute din deturnarea unor fonduri imprumutate pentru altceva. Abia acum, la sfarsit de mandat, sub presiunea unor foruri internationale, legile in cauza vor fi, pare-se, adoptate. Chiar cu ordonante de urgenta sau cu asumarea raspunderii guvernamentale. Intre timp, raul a fost insa facut.
Majoritatea cetatenilor s-au convins ca statul si institutiile atasate lui sunt slabe si ineficiente. Dupa o mentalitate deformata in anii de comunism si perpetuata de o informare deficitara asupra rolului diverselor institutii, statul se identifica cu seful lui. Ceausescu putea, desigur, sa spuna ca Ludovic al Xiv-lea: "Statul sunt eu!". Constantinescu nu mai poate, real, sa sustina asa ceva. La Alba-Iulia, huiduielile aruncate lui erau, in fond, la adresa statului, cu care multimea inca il identifica. Derutati de mizeria in crestere, de nesiguranta zilei de maine, cetatenii sunt aproape obligati sa se gandeasca la "ordinea" impusa de un stat autoritar, previzibil in actiunile lui.
Reprezentanti ai Puterii au sustinut, cum era si normal, ca manifestatiile ostile de la Alba-Iulia ar fi fost organizate de partidele din Opozitie. Ipoteza nu poate fi cu totul exclusa. Reprezentantii unor partide extremiste au mai incercat si cu alte ocazii sa agite spiritele, sa provoace dezordini care le-ar permite - evitand calea legala - sa cucereasca statul. Multi alegatori isi amintesc, desigur, de indemnurile la "insurectie" ale unor lideri nationalisti in timpul ultimei "mineriade". Dar, tulburand o sarbatoare comuna cum este Ziua Nationala, ei demonstreaza ca "nationalismul" lor este doar de parada, un paravan pentru acoperirea celei mai meschine pofte de Putere. Administratia trebuie insa - prin organele abilitate, cum este Sri-ul - sa isi probeze acuzatiile. Faptul ca manifestantii agitau sigla Pdsr-ului nu este suficient. In fond, acest simbol putea fi folosit si de "pescuitorii in ape tulburi" din alte partide cu care Pdsr-ul si-a descoperit recent "scopuri comune".
Reactia imediata a presedintelui Constantinescu a fost una de descurajare resemnata. "Oare trei ani nu au fost de-ajuns? Oare inca un an nu este de ajuns? Trebuia si Ziua Nationala sa fie transformata in acest <<teatru>>? Pana unde impingem aceasta lipsa de incredere, care poate sa fie inteleasa in ceea ce priveste conducerea statului, dar nu si in privinta Armatei si Bisericii?", s-a intrebat el in discursul rostit la Muzeul Unirii din Alba-Iulia. Or, intr-o astfel de situatie replicile trebuiau sa fie altele. D-l Constantinescu va medita, probabil, la eveniment si va incerca sa gaseasca solutiile adecvate la situatie. Pentru aceasta ar trebui insa, in limitele atributiilor sale constitutionale, sa opereze o serie de transformari in ierarhia ce il sustine. Cu declaratii nu se mai poate rezolva nimic in Romania. Regimul sau mai are la dispozitie un an. Daca nu va fi bine folosit, el va fi si ultimul pentru cei care, in 1996, promisesera Schimbarea. O Schimbare care sa nu mai transforme sarbatori precum Ziua Nationala in jocuri politicianiste derizorii.
Toma Roman