Ion Besoiu
"Marea bucurie a vietii mele, teatrul, mi-a fost inspirata de un scriitor genial: Radu Stanca"
Despre Jimmy (cum ii spun prietenii) Besoiu, cronicarii de film si de teatru au scris la superlativ, inca de la primele sale aparitii pe scena si pe ecran. A facut roluri memorabile in filme ("Rascoala", "Atunci i-am condamnat pe toti la moarte", "Mihai Viteazul") si in seriale Tv ("Lumini si umbre", superbul film al lui Titus Popovici si Andrei Blaier), a facut parte din galeria de mari actori a Teatrului "Bulandra" din Bucuresti, indrumat de regizori celebri, in frunte cu Liviu Ciulei, pe care l-a si continuat la conducerea teatrului, ca director, dupa plecarea lui in America. Ion Besoiu "n-a iertat" nici televiziunea, unde a aparut in cele mai diverse ipostaze, in emisiuni de divertisment, de teatru si ca prezentator. Un actor cu o cariera de vis, pe care a onorat-o cu talent si cu profesionalitate.
- Draga Jimmy (da-mi voie sa-ti spun cum iti spun prietenii apropiati), printre componentele personalitatii tale artistice, numeroase si evidente, se afla una care, desi n-are nici o legatura cu teatrul si filmul, te-a ajutat sa devii un actor cu un farmec deosebit: componenta ardeleneasca. Accentul, umorul, comportamentul, stilul tau de viata iti tradeaza originea, pe care as spune chiar ca o etalezi cu orgoliu. Esti mandru ca esti ardelean, nu-i asa?
Amintiri din Sibiu
- Intrebarea ta imi place nespus. Am fost intrebat de vreo mie de ori pana acum despre teatru, despre film, despre roluri. Si am tot spus ce aveam de spus. Dar la intrebarea asta n-am prea raspuns fiindca... nu mi s-a prea pus. Or eu, despre Ardeal as putea vorbi de dimineata si pana noaptea, zile intregi. Sunt ardelean pur... 100%. Intotdeauna mi-a placut, in tinerete mai ales, sa spun ca sunt ardelean mai asa, mai dinspre Elvetia, adica de la Sibiu. Formarea mea ca intelectual - daca mi se permite sa zic asa - a debutat la Liceul "Gheorghe Lazar". Nu, nu cel din Bucuresti, ca doar Gheorghe Lazar era din Avrigul Sibiului - el i-a invatat pe bucuresteni sa vorbeasca frumos romaneste. Liceul asta a fost fondat de sasi, in 1692. Asa ca are radacini serioase. Si, apoi, primii ani de dupa adolescenta mi i-am petrecut tot in Sibiu. La teatrul din Sibiu. Acolo am si facut Conservatorul. In anii aia grei, negri, "45, "46, "47... Acolo l-am cunoscut pe Radu Stanca si pe toti scriitorii de la "Cercul literar", grupati in jurul lui Lucian Blaga: Doinas, Negoitescu, Cornel Regman.
O lume culturala fantastica!
Vorbind despre Sibiu, pot sa-ti spun ca prin "45, "46 l-am vazut si pe Iuliu Maniu, pazit de niste garzi de-ale lui. Aveam vreo 15 ani si stateam pe strada Octavian Goga in vremea aceea. In drumul lui spre nordul Ardealului, Maniu s-a oprit intr-o zi sa innopteze pe-aproape de noi, la un prieten de-al lui, pe strada Marasesti. In spatele casei din strada Marasesti era un camp si noi, baietii, jucam fotbal. Il tin bine minte pe Maniu. Era deosebit de elegant, avea o tinuta impecabila, purta pantaloni reiati, o haina care aducea a redingota. Mai tarziu, cand l-am jucat pe senatorul Cosma, in serialul "Lumini si umbre", am insistat la filmari ca personajul meu sa fie si el scos mereu "ca din cutie"... De altfel, mi s-au gasit si niste... "zwikkeri" - cum se spune asta pe romaneste? - ochelarii aia pe care-i prinzi direct de nas... "Zwikkerii" astia ii dadeau senatorului "meu" un aer un pic sever, tipic ardelenesc, foarte binevenit. De altfel, in perioada cand s-a difuzat pe post "Lumini si umbre" am primit multe scrisori de la fosti penetisti, care - in plina perioada comunista - isi luau inima in dinti si-mi scriau cu multa admiratie despre personajul pe care-l interpretam. Eu nu am avut acces la aceasta lume. Parintii mei nu erau de extractie foarte joasa, dar nici nu apartineau acestei caste nobiliare. Acolo, in Ardeal, si clasa de mijloc - cum se spune acum - constituia un fel de casta. Doctorii, avocatii din Sibiu aveau o noblete a lor, un fel anume de a se exprima. Latinitatea era evocata si exprimata la tot pasul. Se vorbea, adesea, in citate latine. Limba asta - oricat de veche sau poate tocmai de aceea! - iti da acces liber la marii poeti, la marii filosofi ai antichitatii. Inarmat cu aceste cunostinte despre lumea antica, despre arta antichitatii, cunoscand greaca veche si latina, un tanar capata alta atitudine fata de viata. Conduita lui se schimba cu timpul, capatand un echilibru, o demnitate superioara... Ce pacat ca tinerii din ziua de azi nu mai beneficiaza de acest tezaur! Poate si de aici o anume degringolada, un dezechilibru, o dezordine care se face tot mai simtita in lumea lor... Le lipsesc niste precepte de etica, de morala, de viata, de convietuire, un stil anume de comportament. Aceasta cizelare a gandului este - dupa parerea mea - un lucru foarte important. Eu am avut parte de o asemenea "scoala", pornind chiar de la adolescenta mea de la Sibiu... Uite, de pilda, in 1946, la Liceul "Gheorghe Lazar" am avut un profesor de limba romaneasca de-a dreptul extraordinar. El si-a inceput cursurile cu aceste cuvinte: "Astazi vom spune ca toamna a venit foarte trist, din visuri m-a trezit un gand pozitivist". Si apoi ne-a explicat ca aceste versuri erau scrise de George Bacovia. Datorita acestui profesor l-am indragit pe Bacovia. Apoi pe Blaga. Uite, si pe Blaga il vedeam prin Sibiu. Am luat si din el - constient sau nu - ceva, un anume "ceva" care s-a adaugat acelei "plamade" cu care l-am alcatuit pe senatorul Cosma din serial. Blaga mergea pe strada inconjurat de studentii lui dragi. Arata ca un print sosit din alte lumi: inalt, frumos si absent. Blaga venise in refugiu de la Cluj la Sibiu, dupa ocuparea Ardealului de catre unguri. Era profesor la Universitatea "Regele Ferdinand" din Cluj, care se refugiase la Sibiu. A stat vreo cinci ani la Sibiu... As putea sa scriu o carte cu amintirile tineretii mele din orasul asta.
Parintii
- Hai sa vorbim putin despre parintii tai. Sunt sigura ca le datorezi foarte mult.
- Da, le datorez enorm. Tatal meu, Avram, este din Sebes-Alba (asta e o localitate aflata la 50 de km de Sibiu). Tata a fost coleg de scoala primara cu Blaga... A fost baiat de plugar - asa se zicea pe atunci: plugar. Pe bunicul meu, pe mosu-meu - cum ii zic eu - il chema Nicolae Besoi...
- Fara "u" la sfarsit?
- Fara! Acest "u" a aparut de la "u"-ul mut, care se auzea in pronuntie. O forma care a disparut. Si mosu-meu si tata au avut o "formatie" ca sa zic asa... militara. Bunicu" a facut armata la austro-ungari. Si tata, Avram Besoi (pe frate-meu tot Avram il cheama), a facut armata tot la austro-ungari. Da-mi voie sa fac o paranteza: numele astea, cum ar fi Avram, se dadeau ca sa nu poata fi maghiarizate. Asta ne-a tinut nationalitatea. Si ortodoxismul! Degeaba urla lumea ca noi nu intram in Europa! Cica nu intram in Europa pentru ca nu suntem catolici. Aiurea! Am intra in Europa (adica acolo unde, de altfel, suntem de cand ne stim), daca am fi mai harnici, mai lucizi, mai constienti de fortele potentiale pe care le are tara noastra, mai performanti. Atunci s-ar recunoaste asta si oficial. Tata a fost pe frontul italian, a luptat in diverse "puncte fierbinti". In 1918, era in spital, ranit, la Praga. Si-a venit destramarea Imperiului Austro-Ungar. Si-au aparut tot soiul de... oferte - cum s-ar zice astazi. Adica au venit care mai de care sa le spuna ostenilor astora care aveau armele la ei sa-i urmeze. Unii ziceau: "Haideti in Cehia ca facem o tara noua...". Si-uite-asa, fel de fel de propuneri. Noroc ca tata-meu a fost mai intelept. Cand a venit la el un capitan - Medrea - care chemase toti ostenii romani sa se intoarca in tara, tata l-a urmat. Medrea le spusese: "Haideti fratilor acasa, pentru ca vom face Romania Mare!". Cand a ajuns in gara la Arad, tatal meu a fost repartizat cu toti tinerii care erau din Sebes-Alba (facusera intre timp garda nationala) sa dezarmeze soldatii unguri, sa pastreze disciplina (ca se spargeau magazine), sa franeze debandada. Au patrulat ei acolo prin Sebes-Alba vreo zece zile, pana a venit tot capitanul Medrea care le-a spus: "Pornim spre Alba-Iulia! Luati-va paine, slanina, ca mergem in Cetate sa tinem ordine... Se face Romania Mare!". Da, da, in amintirile tatii lucrurile astea razbat foarte frumos... Asa ca s-au dus! Si au patrulat pe un aliniament care tinea de la Orastie la Sebes-Alba. Se auzise ca trebuia sa vina un tren blindat ca sa strice adunarea. Un tren blindat unguresc. Cel putin asa-mi povestea tata. Au ajuns seara in Cetate. Ostenii stateau in jurul unor focuri aprinse si cantau "Desteapta-te, Romane!". "Bautura nu ne-a dat", a zis tata, "ca nu era voie". Dupa asta, el s-a inrolat in armata romana si, cu gradul de sergent instructor - asa se spunea pe-atunci la sergent major - si cu armata romana, cu divizia condusa de generalul Mosoiu, a intrat in Sibiu. Si de-acolo, etapa dupa etapa, pana in Budapesta. Acolo, cum zicea tata, "au invins hoardele lui Bela Kuhn", adica revolutia comunista maghiara din 1919. Dupa care a ramas angajat in armata. Asa ca a facut si frontul din Rusia, a ajuns pana in Sevastopol cu divizia a 19-a, a ajuns pana in Caucaz, a scapat nevatamat si apoi a facut frontul din Apus... Si a ajuns iara la Budapesta. Tata era un mare povestitor. As putea sa umplu carti intregi cu istorisirile si pataniile lui... Zicea, de pilda: "Sa stii ca Franz Josef asta, dragutu" de imparat, era intelept. Regimentele aveau drapele romanesti, comandanti romani si cantau cantece romanesti. Nimeni nu se supara!". Mama avea si ea povestile ei. Mama mea - Ana o chema - era fata de taran sarac si lucra in Sibiu. Acolo a cunoscut-o tata. Mama era infirmiera la un spital. Pe-atunci, se chema Ana Rau. Era din Ludusul Sibiului. De curand, adica dupa 50 de ani, am avut ocazia sa vizitez satul ei. M-au invitat niste rude.
- Cum a fost reintalnirea?
- Cutremuratoare ca emotie! Am vazut casa bunicilor mei... Era aproape o ruina. Cosul abia se mai tinea. Mi-am intalnit acolo un var de-al meu, acum un om foarte in varsta, operat de inima. Si care mi-a povestit cum eram eu mic cand m-au dus la o nunta si m-au culcat in bucatarie unde toate femeile din gospodarie tocau fel de fel de lucruri, taiau taieteii pentru supa de gaina. Si dintr-o data mi-a venit in minte cum aratau diminicile imbelsugate din vremea copilariei mele. Mai ales in satele ardelenesti, bine gospodarite si curate si cu oameni cu frica lui Dumnezeu. Tata era un mare povestitor, dar mai era si un mare doinitor. Canta extraordinar la fluier. Cand a murit, i-am pus fluierul alaturi in cosciug, sa fie cu el... Familia noastra a fost foarte unita. Ne-am iubit mult. Radeam mult impreuna. Povesteam, de cate ori timpul ne ingaduia s-o facem. Totusi, a fost socat - ardeleanul pur sange - ca m-am facut actor. Adica amandoi, si eu si frate-meu, Avram, am optat pentru meseria asta. Sa stii ca frate-meu e un actor bun. Joaca la teatrul din Sibiu. Tata, cu timpul, s-a invatat cu gandul asta. Ba uneori i se intampla sa fie chiar mandru de mine. Cand m-a vazut in "Neamul Soimarestilor" mi-a zis: "Mai, Nelule, m-a felicitat generalul Pambucol". Zice: "L-am vazut pe Nelu al nostru cum sta pe cal... Se cunoaste ca-i baiat de militar". Cum zic, tata era foarte mandru de baietii lui, actori. Da" cand plecam spre Bucuresti - abia aici vine poanta - ma chema de la poarta - el in timpul asta statea pe-o banca, in curte - si-mi zicea: "Nelu, vino-napoi! - Ce-i, tata? - Mai, tu n-ai de gand sa faci vreo facultate?". Era el mandru, nu-i asa?, dar parca, totusi, un inginer, un doctor, un avocat face mai bine intr-o familie serioasa! Umbland asa, la amintiri, imi dau seama ca am vorbit prea putin despre bunicul meu... Nicolae Besoi, un tip fabulos. In ochii mei, el reprezinta asa, un fel de prototip al ardeleanului cinstit, cu radacini puternice in pamantul tarii. Pentru el, cinstea si organizarea erau pe planul intai. Asa ca, spune-mi si mie, cum sa nu fii mandru de Ardeal, asa cum sunt eu, cum a fost tata, sau mosu-meu? Mosu-meu purta mustati "in furculita" si a ramas pentru mine un exemplu - stralucit - de spirit ardelenesc.
Tin minte, odata, de Vinerea Mare, ne asezasem cu totii in jurul mesei, acolo, la Sebes-Alba. La noi, in Ardeal, e un obicei: se da dumicat cu vin. Adica painea uscata, taiata in bucatele mici, se pune intr-un castron de portelan, peste care se toarna vin "taiat" cu putina apa si se serveste ca supa. Cum ar veni - cuminecatura. Da, era in seara de Vinerea Mare... Fusese, probabil, un an mai rau la vin, ca vinul era mai acrut. Si eu m-am strambat. Mosul, din capul mesei, m-a vazut si a zis: "Mai, Nelule, ce-i mai, e rau vinul?". Si eu am zis: "Da, tata-mosu". "Mai, sa tii minte de la mine: rau e numa" vinu" care ti-l toarna popa pe piept!". Asta era mosu-meu. Era genial!
- Dar acest urias depozit de poezie care esti - dublat, desigur, de o remarcabila memorie - cum s-a format, draga Jimmy? Ca veni vorba: aflu ca ai tai iti spuneau foarte frumos, pe romaneste: Nelu. De unde vine... Jimmy?
- A, e un moft bucurestean. Cat priveste "depozitul" de poezie, cum ii zici tu, de unde sa vina? Tot de la "frecventarile" mele de la Sibiu. Tot de la ilustrii oameni pe care ti i-am pomenit la inceputul acestei convorbiri. Adica, profesorii mei de la scoala, de la liceu, de la Conservator. Spiritele alese pe care le veneram in adolescenta: Blaga, Radu Gyr, Radu Stanca si altii. Cat despre teatru - marea bucurie a vietii mele - ea mi-a fost inspirata, tot in tinerete, de Radu Stanca. Radu Stanca a fost nu numai un mare om de teatru, un mare regizor, un mare poet, un mare dramaturg, ci si un ganditor, un estet, a fost si un mare prieten pentru mine. Ii datorez - si lui - enorm. A contribuit din plin la formarea mea. La Sibiu - unde am fost actor de teatru timp de 17 ani - ma plimbam serile cu Radu Stanca... Plimbarile astea le faceam pe cand aveam vreo 19 ani. Faceam ocoluri lungi prin orasul medieval, prin cimitire. Radu Stanca imi recita poezii de-ale lui si de-ale altor mari poeti romani. El mi-a insuflat o veritabila pasiune pentru poezia romaneasca. Era o diferenta de zece ani intre noi. Il priveam ca pe un idol. Dupa un timp, dupa lungi "betii poetice" - daca ma pot exprima astfel - Radu Stanca mi-a spus intr-o seara: "Ei, acum, abia acum pot sa incep sa repet cu tine pentru <Steaua fara nume>". Se hotararse sa-mi dea rolul profesorului Miroiu... Mult timp dupa ce nu s-a mai jucat "Steaua" m-am chinuit sa scap de... Miroiu. Atat de tare mi-l bagase in minte si in toata fiinta mea acest genial om de teatru care a fost Radu Stanca. El mi-a inoculat, pentru totdeauna, aceasta teribila boala numita Teatru. A avut dreptate batranul N.N. Matei, simpaticul actor N.N. Matei cu care am fost coleg la teatrul din Sibiu: "Ma, tu n-ai sa mai apuci alt drum, asculta-ma pe mine!". (Aflase ca in adolescenta eu as fi vrut sa ma fac profesor de literatura comparata, ofiter de marina si mai stiu eu ce.) "Daca ai mirosit, baiete, <eter-mastic> (asta-i substanta cu care se lipesc mustatile, barbile pentru diversele roluri), nu te mai duci in alta parte. Te lipesti de scena!"... Si uite ca nu m-am mai dus in alta parte! M-am lipit!
- Draga Jimmy, vorbele noastre ne-au tot dus spre trecut. In incheiere, te-as ruga sa-mi spui doua vorbe despre prezent. Cum vezi tu prezentul si - mai ales - viitorul Romaniei?
- Eu cred in talentul de Pasare Phoenix al Romaniei. Cred in puterea tarii mele de a renaste din cenusa. Astept clipa in care Romania va zbura din mizerie.
Silvia Kerim