Povesti adevarate cu ingeri
O cruce pe cer
Si pana in momentul intamplarilor pe care vi le voi povesti credeam in Dumnezeu, dar mi-L inchipuiam undeva departe, chiar foarte departe. Ma rugam Lui, dar nu aveam certitudinea ca imi va auzi cuvintele, ca va avea ragazul ca sa mi le asculte. Acum sunt convinsa ca ma inselam. Dumnezeu ne cunoaste toate gandurile, este aproape de noi, de fiecare in parte, ne daruieste dragostea sa. Insa noi, cu orbirea noastra sufleteasca, cu egoismul nostru, cu rautatea noastra, Il respingem. In loc sa ne ridicam privirea spre Cer, ne uitam in jos, spre cele lumesti, de pe Pamant.
In dimineata zilei de 15 iunie 1995, in jurul orei 7.00, m-am trezit intr-o stare de fericire totala, fara nici un motiv anume. Niciodata nu am trait (simtit) asa ceva. Terminand de dereticat prin casa, am iesit in balcon sa privesc cerul, sa vad cum este vremea, pentru a sti ce imbracaminte sa pregatesc fiicelor mele, care urmau sa participe la festivitatea de incheiere a anului scolar. Pe cerul de un albastru de neasemuit, spre rasarit, intre doi nori, am vazut o cruce mare alba si foarte stralucitoare. Bratele ei imbratisau pamantul si simteam cum iradia iubire si bunatate. Instantaneu, am simtit materializata iubirea lui Dumnezeu. Multe stelute albe, de lumina, dansau in jurul crucii. (Intreaga zi am simtit ca-mi sunt dragi toti cei pe care i-am intalnit, cum nu mai simtisem niciodata pana atunci. Am fost plina de politete si de amabilitate, fara nici un pic de efort si fara sa-mi fi propus acest lucru.) Ca la o comanda, am inceput sa rostesc rugaciunea "Tatal Nostru". La cateva minute dupa ce mi-am incheiat rugaciunea, norul aflat in stanga mea a acoperit, treptat-treptat, crucea cea stralucitoare.
Intamplarea mi-a schimbat radical viata, modul de a privi orice lucru. Am simtit nevoia sa recitesc Biblia. Timpul petrecut cu aceasta carte a cartilor in maini a inceput sa fie pentru mine o adevarata placere. La aproximativ un an dupa ce-am vazut crucea pe cer, in jurul aceleiasi ore, intr-o zi de sambata, am coborat sa cumpar paine. Aveam soarele in fata, dar mi se parea palid si fara stralucire. Deodata, am zarit pe cer, sus, in partea dreapta, o stea mare, stralucitoare, care trecea cu o viteza foarte mare. S-a oprit in dreptul soarelui. Steaua a inceput sa iradieze o lumina care crestea treptat, pana a ajuns de aproximativ 30 de ori mai mare decat fusese la inceput. Cand cresterea luminii s-a oprit, am auzit mii de glasuri care, parca, recitau in cor o poezie, cu o anumita intonatie, intr-o limba pe care n-o mai auzisem pana atunci. Cand vocile au tacut, a disparut si lumina. Priveam din nou soarele care parea palid si lipsit de stralucirea obisnuita la acea ora a diminetii.
In noaptea care a urmat, am visat ca, din spatele unui nor, mi-a zambit un inger cu parul de aur. Fata lui iradia o lumina ce-mi sugera o bunatate nemarginita. Ochii-i erau de culoarea cerului senin de toamna si putin inlacrimati. Mereu mi-l aduc aminte. N-am mai vazut pe nimeni care sa-mi sugereze, la prima vedere, atata bunatate. O mimica si o fericire de neasemuit, pe care nu le-am mai revazut la nimeni si niciunde.
L-am mai visat si in alta ipostaza. Intr-un loc plin de verdeata, era asezat pe iarba. Imbracat in haine albe, statea in fata unui foc ce avea o flacara inalta de vreo 50 de centimetri. Alaturea, la cativa pasi, in fata unui alt foc, la o alta flacara, cateva persoane imbracate in zdrente murdare se incalzeau. La acest foc stateam si eu cand ingerul mi s-a adresat, chemandu-ma sa ma incalzesc la focul sau. Cand m-am apropiat de el, mi-a spus sa raman in acea poiana si voi avea totul. Nu stiu daca am ramas, fiindca m-am trezit.
Adeseori m-am visat zburand. Singura, doar cu o Biblie in mana. Este o senzatie extraordinara, zborul. In unul dintre vise am calatorit intr-o nava din lemn, condusa de niste oameni costumati in haine lungi, cu glugi trase pe cap. Nu am reusit sa le vad fata. Am bagat insa de seama ca nava nu avea panou de comanda. Conducerea navei se facea prin puterea gandului. Dupa ce nava a trecut peste un strat mare de nori albi, am insistat sa zburam deasupra unei campii verzi. Dinspre aceasta campie simteam dogorindu-ma undele datatoare ale unei stari de fericire, care s-a prelungit si dupa ce m-am trezit.
O alta intamplare oarecum stranie. De anul trecut ma "viziteaza" o lumina alb-albastruie. Am vazut-o intrand prin geamul ferestrei, care era inchisa, dupa care m-a mangaiat pe frunte. Intr-o noapte, a vazut-o si sotul meu, luminandu-mi chipul. Lumina l-a facut sa vada in chipul meu pe cel al mamei mele, care decedase cu putin timp in urma, desi nu avem trasaturi izbitor de asemanatoare. Transfigurarea data fetei mele de acea lumina l-a speriat pe sotul meu, facandu-l sa ma trezeasca.
In unele vise, am calatorit si in locuri intunecoase, pline de teroare si de groaza, care m-au infricosat. Raul misuna, in acele vise, sub toate formele sale: crima, ura, minciuna, ingamfarea, fatarnicia. Toate imbracau forme specifice, pe care nu le puteam deslusi din cauza intunericului. Dar le simteam din plin, ingrozindu-ma. Eu le strigam din rasputeri sa plece la Ierusalim, unde s-a nascut Mantuitorul. Ma simteam protejata, totusi, stiam ca nu ma puteau atinge, din cauza ca imi faceam semnul crucii, fara intrerupere, in timp ce le strigam indemnul de a se indeparta de mine. Uneori, raul capata in vis chipul unor caini negri, turbati, care ma atacau, aratandu-si coltii fiorosi. O voce calma imi reda increderea si-mi alunga teama, zicandu-mi: "Credinta in Iisus Hristos te salveaza".
Toate cele povestite sunt adevarate. Nu am adaugat nimic. Dimpotriva, poate nu am reusit sa ma exprim suficient de clar, din cauza ca n-am prea mult talent in ale scrisului. Unele amanunte am uitat sa le mentionez aici.
Am simtit nevoia sa va impartasesc toate acestea imboldita de gandul ca s-ar putea ca trairile mele, care m-au facut sa dau o cu totul alta importanta vietii spirituale, sa dea si altora curajul de a se rupe de raul lumii inconjuratoare si sa dea atentia cuvenita luptei pentru bine, pentru frumos, atat in gand, cat mai ales in fapta. Este singura noastra sansa ca oameni, de a ne convinge cat de aproape de noi este paradisul. El poate fi atins. In el se poate trai numai prin credinta. Credinta in Cel care a intruchipat pentru eternitate binele, milostenia, darnicia, grija pentru aproapele: Iisus, fiul lui Dumnezeu - Atotputernicul.
Cu respect,
Camelia Mirela Pop - B-dul Lucian Blaga, bl. Cu22, et. 3, ap. 11, Satu-Mare, cod 3900
P.S. Sunt crestina de religie ortodoxa, dar aceasta nu cred ca are mare importanta. Importanta este iubirea lui Dumnezeu si a oamenilor. Important este sa stii si sa faci binele, sub orice forma a sa si in orice imprejurare a vietii pamantene.
Ingerul meu, copilul meu
Nu cred ca exista nenorocire mai mare in viata decat sa asisti, neputincios, dupa aproape un an si jumatate de tratamente dure, agresive, cum propria ta fiica in varsta de 15 ani neimpliniti, bolnava de leucemie, se stinge incet-incet, fara ca flacara neprihanitei sale vieti sa mai poata fi reaprinsa. Si iata ca, vrand-nevrand, te impaci cu gandul ce ti se parea monstruos cu catva timp in urma: Bianca-Ramona, fetita frumoasa, cuminte si desteapta, care a inseninat existenta familiei, a prietenilor si pe cea a colegilor ei prin prezenta sa discreta si gratioasa, va parasi aceasta lume de dureri si neimpliniri, aceasta lume a amagirilor desarte, pentru ca, pe aripi de inger, sa poposeasca pe taramul nemuririi, acolo unde durere si patimi nu sunt, ci doar desfatarea sufletului impacat cu Dumnezeu.
S-a intamplat in zori de zi, de Sanziene... pe 24 iunie... Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul. Trupul Biancai zace inert, pe un pat de spital, fara viata... Fata ei crispata pana de curand in spasme de durere e linistita. Nimic n-o s-o mai doara! Nimic n-o s-o mai supere! In ultimele ei zile de viata, presimtindu-si plecarea, mi-a spus: "Mama, eu mor, ai grija de surioara mea, Andra!". "Voi avea grija - raspundeam eu - dar nu mai vorbi asa, caci te vei face bine". "Nu mai exista bine pentru mine aici", raspundea ea. "Binele e in Cer. Am visat ca Dumnezeu imi vorbea si ma chema la El. Sunt pregatita sa plec..."
Mi-am dat seama, in acele clipe tragice, ca Bianca se afla in convorbire tainica cu Dumnezeu de multa vreme si ca era pregatita sa-i fie alaturi. Astfel s-a transformat copilul meu drag in inger. Sunt cinci luni de zile de atunci, si-n loc sa plang in hohote, sa-mi sfasii hainele de pe mine de durere, stau linistita, inchid ochii si ce vad? Bianca, aureolata de nimbul nemuririi, e purtata spre imparatia cerurilor pe aripi albe, batute cu diamante ce stralucesc si-i dau maretie. Poarta rochia alba, de mireasa, cu care am imbracat-o in ziua despartirii. "Nu fiti suparati, dragii mei, de plecarea mea, caci bunul Dumnezeu a dorit-o. Tu, mama, insenineaza-ti privirea si zambeste, fiindca aici toti sunt buni cu mine. Ma iubesc si-mi ofera de toate: nectarul, ca hrana a sufletului, si odihna vesnica, in pace si armonie. Sa-i spui taticului meu drag sa-si alunge tristetea, sa se bucure ca nimic nu ma mai tulbura, ca nici un rau nu ma mai atinge. Asa mi-a spus Atotputernicul atunci cand, sosind aici, m-am inchinat Lui." "Am vrut sa te feresc de toata rautatea lumii pamantene. De acum incolo, tu vei fi ingerul pazitor al indureratilor tai parinti si al surioarei dragi, ramasa fara tine pe taramul patimilor. Prin castitatea existentei tale terestre ti-ai castigat dreptul, aici, printre ingeri, sa le luminezi calea vietii, sa-i feresti de primejdii, sa le arati ce e bine si ce e rau, sa fii sfetnicul si prietenul lor din ceruri." "Scumpa mea mama, sterge-ti lacrimile si zambeste, caci fiica pe care o credeai pierduta e langa tine. Iti vegheaza somnul, preocuparile, iti ordoneaza gandurile, te pazeste in ceasurile grele."
Deschid ochii. La piept, tin strans, de parca ar face parte din trupul meu, poza in care chipul angelic al Biancai zambeste... Adio, fiica mea nepretuita, si bine te-am regasit inger drag, pazitor al sufletului meu incercat! Desi acum esti ingeras, tu tot copilul meu scump ramai si traiesc cu gandul la clipa reintalnirii. De aceea, nu adorm pana cand nu-ti rostesc, din caldura inimii mele de mama:
Te asteapta somnul dulce al copiilor cuminti. A mai trecut o zi, placand si lui Dumnezeu si oamenilor. Eu, mamica ta credincioasa, sperand sa mai petrecem si alte clipe laolalta, iti soptesc cu drag: "Somn lin si dulce in lumea nemuririi!".
Mama
Asimine Carmen - Str. Vasile Conta, bl. O11, ap. 4, Piatra-Neamt
Drumul din vis
Aveam varsta cand totul parea posibil, cand visele, oricat de ireale, pareau ca pot deveni realitate, varsta tuturor nebuniilor si-a tuturor sperantelor. Aveam 16 ani. Eram doar eu si lumea mea, iar superomul din mine credea ca nimic nu-i prea greu daca vrei cu adevarat. Credeam ca pot sa rastorn lumea, ca pot sa sterg tot raul, ca pot sa transform fiecare om intr-un om bun.
Curand, mi-am dat seama ca nu se poate, ca viata are alte reguli, uneori absurde, dar urmate de mai toti, ca visele ramaneau doar vise. Atunci, la ce bun?, m-am intrebat. Ce rost am eu, daca nu pot schimba nimic? Pentru ce sa exist, daca lumea e la fel si fara mine?
Era o noapte rece, de iarna, inca o noapte de insomnie si eram disperata. Nicaieri un raspuns pentru intrebarile mele. Nicaieri un sens in viata mea. Am adormit tarziu si-am visat o mare nesfarsita de alb si-o lumina blanda care ma invaluia. Totul era imaculat si stralucitor. Am simtit o adiere usoara si cineva m-a luat de mana. Stafie, naluca, inger - ceva ce nu puteam vedea, ma ajuta sa merg. Eram usoara si senina. Nu vroiam sa stiu nimic, nu doream nici un raspuns.
Si bucuria fara margini care ma invaluia era bucuria ca nu sunt singura, ca cineva-mi arata calea. Eram toata un suflet, plina de lumina si fericita ca exist.
Zambeam bland, ca un mosneag. In sfarsit, intelesesem ca intre intrebare si raspuns e viata mea, cu bucurii si tristeti, dar viata mea. Si intelesesem ca daca vreau sa schimb ceva, trebuia sa ma schimb in primul rand pe mine. Ingerul meu imi aratase drumul si ma ajutase sa vad...
...Cand m-am trezit eram alta, de parca ma sculasem dupa o boala grea. Si cand m-am uitat pe geam, am crezut ca m-am intors in vis. Ningea.
Graure Luminita - Pitesti