La fundul sacului
In ciuda frigului de afara, toamna a devenit, pentru Guvernul Vasile, extrem de fierbinte. Dupa revolta muncitorilor brasoveni, dupa manifestatiile studentilor din toata tara, a urmat blocarea Garii de Nord a Capitalei de catre sindicalistii de la Sncfr. Ultima actiune a fost la un pas de a se transforma intr-o noua batalie intre fortele de ordine si protestatari. Urmeaza, probabil - dupa cum avertiza d-l Constantin Dudu Ionescu, ministrul de Interne, in fata Comisiei Senatoriale de Aparare - o serie de alte manifestari asemanatoare la Arad, Targu-Mures, Bucuresti, manifestari ce pot scapa de sub control, cum s-a intamplat in cazul Roman S.A. si Sncfr. Multe organizatii studentesti au anuntat ca isi vor continua protestele, iar pensionarii au amenintat ca vor iesi, si ei, in strada. Chiar daca sunt incredintati ca miscarile de protest sunt manipulate de partidele Opozitiei, reprezentantii Puterii nu pot, totusi, sa nu observe ca amploarea lor este fara precedent si ca "o scanteie" poate produce detonarea butoiului cu pulbere. Pentru fragila democratie romaneasca, o explozie sociala ar putea fi fatala. O astfel de eventualitate a fost insa prevazuta de majoritatea mediilor responsabile. Multi analisti seriosi au atras atentia asupra evolutiei lucrurilor in aceasta directie. Guvernantii nu au vrut sau nu au putut sa inteleaga. Acum, cand fitilul este aprins, este (aproape) prea tarziu.
Cum a fost posibila o asemenea evolutie? Trebuie sa repetam, desi am scris despre greseala de nenumarate ori, ca totul a inceput de la Schimbarea din 1996. Dupa "letargia" Pdsr-ista, bazata in fapt pe rezervele acumulate de regimul anterior, singura sansa pentru Romania era "socul", restructurarea si privatizarea rapida a economiei. In 1997, cetatenii erau dispusi sa accepte mari sacrificii pentru a vedea "luminita de la capatul tunelului". Primul ministru de atunci, d-l Victor Ciorbea, anuntase - intr-un discurs asemanator celui al lui Winston Churchill la preluarea puterii, in timpul razboiului - ca romanii vor trebui "sa stranga cureaua" cel putin pentru o vreme. Romanii erau, in speranta unei redresari viitoare, gata sa o stranga. Se stie ce a urmat. Pentru ca sistemul administrativ nu a fost schimbat, pentru ca politicienii Puterii s-au "dedulcit" la beneficiile lui, onestul premier s-a trezit izolat. D-l Ciorbea a fost debarcat de o cabala din interiorul coalitiei care trebuia sa-i asigure sprijinul ferm in finalizarea Reformei. Indepartarea d-lui Ciorbea a permis demnitarilor impusi in varful administratiei de partidele coalizate sa treaca, pe fata, la impartirea placintei, fiecare urmarindu-si interesele pe baza de "algoritm". Abia mai tarziu s-a observat ca d-l Victor Ciorbea stanjenea nu din cauza indeciziei sau a incompetentei, ci pentru ca era prea cinstit. D-l Ciorbea a gresit insa primul, cedand presiunilor politice interesate in vederea indepartarii "intransigentilor" din jurul sau, cum a fost cazul cu seful Corpului de Control al primului ministru, d-l Valerian Stan. Numirea ca nou premier a lui Radu Vasile a fost insa, la moment, salutata de toata lumea, secretarul general al Pntcd parand cel mai decis "sa faca Reforma".
N-a fost sa fie asa! In ciuda criticilor dure la adresa "moliciunii" cabinetului Ciorbea, noul prim-ministru nu a schimbat, practic, nimic. Mai mult, scapati de cenzura morala exercitata de fostul premier, reprezentantii partidelor la Putere au trecut la exploatarea fatisa a ultimelor resurse ale economiei, utilizand la maximum sistemul. Privatizarile oneroase si restructurarile formale s-au inmultit, ducand la generalizarea coruptiei. Intr-o unitate "de nezdruncinat", reprezentantii Puterii si ai Opozitiei au blocat toate caile de asanare morala a societatii. Legi fundamentale ca Legea dosarelor Securitatii, Legea functionarului public, Legea raspunderii ministeriale etc. au fost tergiversate sau amputate la adoptare. Practicand simetric obiceiurile regimului anterior, noii guvernanti au ajuns la aceleasi rezultate. Completarea bugetului, pentru a face fata "nevoilor", a impus cresterea fiscalitatii, crestere realizata in special pe seama intreprinderilor viabile, a Imm-urilor - singurul sector dinamic al economiei romanesti. Sufocate, acestea au falimentat in lant (sau au inceput sa apeleze la formule "subterane"), si-au restrans activitatile, pierzandu-se astfel principala zona de absorbtie a fortei de munca disponibilizate si disponibilizabile. Cercul vicios s-a mentinut atat timp cat s-au mai gasit, ici si colo, fonduri. Acum s-a ajuns, dupa cum era de asteptat, la fundul sacului.
Cazul Roman S.A. este revelator. Refuzand, pe motive aparent solide (cum ar fi necesitatea patrunderii capitalului occidental in locul celui oriental), un contract de privatizare cu "Daewoo", desi se pare ca refuzul a tinut de "comision", guvernantii s-au pomenit ca au in maini o bomba cu efect intarziat, pentru ca lipsa de competitivitate a fabricii de camioane nu putea sa nu se reflecte in veniturile ei. In economia concurentiala, o intreprindere ineficienta, ale carei cheltuieli sunt mai mari decat veniturile, este condamnata la faliment. Temerea de o revolta a miilor de salariati ai acestei intreprinderi de stat i-a facut pe guvernanti sa incerce totul pentru a o mentine in viata. S-au inchis ochii la deturnarea fondurilor de restructurare acordate de Fps inspre fondurile salariale, s-a apelat la compensarea datoriilor la buget prin comenzi fortate, s-au subventionat dobanzile pentru produsele destinate agriculturii etc., singurul scop real fiind pastrarea pacii sociale. Orice iesire in strada a muncitorilor - nemultumiti de subtierea inevitabila a veniturilor lor - a impus cautarea altor asemenea "solutii". Roman S.A. a devenit un aspirator constant de fonduri prelevate - prin buget - din buzunarele tuturor. Pe "schema" data s-a reactionat si la ultimul asalt, cel de la inceputul lunii noiembrie, cand "stegarii", intuind care este patronul, au atacat Prefectura. "Solutia" Guvernului Vasile a fost o majorare de 100 miliarde de lei a capitalului social, de catre Fps, si fortarea MapN si Mi sa comande alte cateva sute de camioane de care, in momentul de fata, nu aveau nevoie.
Cazul intreprinderii brasovene nu este unic. "Politica economica" aplicata de Guvern a facut pui in toate marile intreprinderi de stat. Mituirea - in situatii limita - unui colectiv profesional nu putea sa nu genereze un efect de cascada, muncitorii din alte intreprinderi apeland, dupa exemple, la aceleasi mijloace. Ca "stegarii" au procedat si angajatii de la Sidex, Tractorul-Brasov, Sncfr sau minerii. Intrebarea care se pune este insa, pana la urma, de unde vor mai gasi bani daca lucrurile vor evolua asa. Un ministru mai lucid al Guvernului Vasile, d-l Radu Berceanu, a recunoscut deschis ca astfel Romania va intra in incapacitate de plati in interior. "In Romania - a spus el - nu exista alti bani decat banii populatiei. Indiferent daca ii primim sub forma de subventii de la autoritatea locala sau de la cea centrala, de la buget, de la Guvern. Acesti bani sunt de la noi toti (...). Inclusiv banii de la Fmi. Pentru ca, atunci cand e de platit ratele - inclusiv dobanzile - tot din darile cetatenilor Romaniei se strang banii la buget si de la buget se platesc ratele respective. Deci, trebuie sa continuam oare sa ne pacalim asa, unii pe altii?! Sa credem ca, daca Roman S.A. a reusit sa smulga, prin nu stiu ce blocari si spargeri de ferestre, o suma de la bugetul de stat, problema s-a rezolvat? Eu va spun ca cei de la Roman S.A. au reusit, in fapt, sa primeasca o suma de la dvs. (...). Data viitoare o sa vina altii, care o sa blocheze o strada sau o sa sparga alte ferestre si o sa obtina o suma de bani tot de la dvs., de la noi toti."
O astfel de evolutie duce clar spre dezastru. Deja institutiile financiare internationale, in frunte cu Fmi-ul, se indoiesc asupra rostului creditarii in continuare a Romaniei. Propunerea comisarului pentru extinderea Ue, d-l Gnter Verheugen, de monitorizare a modului de utilizare a fondurilor destinate Reformei din Romania, indica si o anume exasperare fata de competenta politicienilor nostri. Subventionarea pe mai departe a ineficientei marilor consumatori de fonduri publice poate asigura, desigur, o relativa stabilitate sociala, dar cand se ajunge la saracirea grava a tuturor, consecintele sunt imprevizibile. Cine va raspunde insa atunci pentru incompetenta, coruptia si nepasarea celor ce ne conduc? Ne este frica sa raspundem!
Toma Roman