Cu Vama Veche,
spre tinutul Copilariei
Apropierea sarbatorilor iernii raspandeste miros de copilarie si presimtiri de zapezi. Nici un alt anotimp nu deschide atatea ferestre catre amintiri. Iar cand ele sunt povestite de patru "vamesi" ai muzicii tinere, patru interpreti indragiti care pun copilaria pe portative, farmecul lor este deosebit.
Sa-i ascultam, deci, pe Tudor Chirila, Razvan Lupu, Traian Balanescu si Liviu Manescu, depanand nu pe note, ci in cuvinte, intamplari la timpul trecut
- Chiar cand nu este strigata pe nume, copilaria ocupa in muzica voastra un loc important. Care sunt cele mai vesele sau cele mai triste intamplari pe care vi le amintiti?
Liviu: Cand eram mic, imi placea sa ma uit in jos de la inaltime. Mama imi spunea mereu: "Liviu draga, nu mai sta pe geam ca vine baba vrajitoarea si te fura de-acolo si te duce intr-un loc intunecos si urat". De-atunci, am frica asta de inaltime. Crescand, mi-am dat seama ca trebuie sa-mi infrang aceasta teama si am inceput sa fac tot felul de nebunii.
Traian: Eu eram intelept de mic! Veneau vecinii pe la mine, ne jucam de-a v-ati ascunselea si faceam balamuc in casa. Parintii se suparau. Cand soseau ei acasa, deschideam geamul de la dormitor si imi scoteam toti prietenii afara. Pe atunci, stateam la parter. Pana intr-o zi, cand i-a spus cineva tatalui meu: "Vezi, mai, ca la tine pe fereastra sar copiii cu cardul". Si-atunci tata a organizat o mare panda sub fereastra. Sora mea era instruita si a sunat la usa ca tata, iar noi, care cum saream pe fereastra o incasam. Mi-am dat seama ca meseria de parinte nu e deloc usoara.
Tudor: Imi aduc aminte cum ne-au lasat parintii (pe mine si pe fratele meu, Ionut) sa turnam douazeci de litri de vin in sticle, cat timp ei nu erau acasa. La intoarcere, m-au gasit imbatat zdravan, incercand zadarnic sa ma ridic de pe fotoliu. In copilarie, mi-am iubit foarte mult parintii. Nu ca acum nu i-as mai iubi, dar a aparut o indepartare, datorita faptului ca mi-am luat zborul de acasa. Si ei ma iubesc foarte mult.
Razvan: Eu nu-mi aduc aminte decat ca, odata, eram la gradinita atunci, m-am suit pe niste pietre din capatul parcului Cismigiu si am cazut drept in cap. Acum voi stiti daca asta m-a marcat sau nu...
- In afara de parinti, exista persoane de care va amintiti cu drag?
Tudor: Eu eram indragostit de Lorenzi, vecina mea de bloc, si mi-erau foarte dragi bunicii din partea mamei. Din pacate, pe bunicii din partea tatalui nu i-am cunoscut.
Razvan: Imi aduc aminte cu drag de bunicii mei. Era o mare bucurie cand venea bunicul si ma lua de la scoala sa ma duca la ei. Ma jucam pana seara, afara, si cand intram in casa, bunica imi dadea pe blat, ca sa nu vada bunicul, cinci sau zece lei bani de buzunar.
- Una din cele mai frumoase piese ale voastre e inspirata din copilarie: "Copilul si durerea". Care a fost mai exact sursa de inspiratie?
Tudor: Exista o oarecare mitizare in ceea ce priveste formatia noastra. Multi cred ca toate melodiile ilustreaza experiente personale - si nu e adevarat. Traian a fost cel care a venit si a spus ca noi nu am scris nici o melodie legata de copiii care sufera, de cei bolnavi de Sida, in primul rand. Asa s-a nascut "Copilul si durerea", fara a fi o experienta personala. Ca altfel, n-am mai fi ajuns aici...
- Ati avut vreodata ocazia sa va aratati bunatatea fata de astfel de copii?
Razvan: Odata am fost in situatia de a oferi unor copii bolnavi de Sida niste cadouri de Craciun. Piesa era mai veche, dar atunci s-a cristalizat dorinta noastra de a o reface.
Liviu:Imaginile pe care le-am intalnit la spital au fost cu adevarat cutremuratoare. Atmosfera te infiora, iar privirile copiilor pur si simplu te doborau.
Tudor: Mai demult, am intalnit un tiganus pe care il chema Simba. L-am luat cu mine si i-am dat de mancare, de toate, si la sfarsit, in semn de multumire, mi-a dat un colier de pus la gat, cu numele lui, pe care-l port aproape tot timpul.
- Daca ati mai putea retrai o zi din copilarie, ce zi ati alege?
Traian: Ziua in care am mers prima data pe bicicleta. Mi-a dat niste senzatii fantastice. Dar n-as vrea sa mai traiesc ziua in care am jucat "Hotii si vardistii" prin cazemate, tunele, coridoare. Saream de pe garaj pe Skoda galbena a unui ofiter, care m-a prins de urechi si m-a dus acasa.
Liviu: As vrea sa mai traiesc ziua primului sarut si ziua in care m-am imbatat prima oara si am furat masina parintilor. Nu mai eram chiar copil...
Tudor: Eu n-as putea trai o zi, ci o perioada intreaga. Cea mai interesanta senzatie din copilarie o aveam cand beam apa, dupa ce veneam acasa obosit si incalzit. Era o bucurie pe care nu pot sa o uit, cum de altfel nu pot uita santierul, locul copilariei mele.
- Dar despre liceu, ce va mai amintiti? Erati deja mai mari...
Razvan:Mie mi-a placut la nebunie. L-as mai face de doua ori.
Tudor: Liceul a fost cea mai urata perioada din viata mea. Eram foarte timid atunci. Mi-a placut in schimb facultatea. Am terminat A.T.F.-ul in 1996. A fost superb.
Liviu: In liceu a fost intr-adevar extraordinar. Am facut cursuri la Neculce si Caragiale.
- Acum, ca nu mai sunteti de mult copii, nu simtiti un oarecare regret?
Liviu: Eu cred ca am ajuns sa ne agatam cu disperare de tot ce a mai ramas copil in noi. Simtim cum ne scapa printre degete ramasitele copilariei. Tot ce ne ramane e amintirea sentimentului pe care l-am avut cand am fost copii. E pacat ca lumea uita de copilarie si de cum a fost ea. Ce spunem noi e ca un indemn pentru oamenii maturi sa incerce sa lase copilul din ei sa traiasca mai departe. Asa-i vor putea intelege la randul lor pe copii si vor intelege ca, la urma urmei, nu oamenii mari, ci copiii sunt cei mai aproape de adevar...
Interviu realizat de
Silvia Radu