Lumea Romaneasca
Asi Pe Micul Ecran
Luminita Velciu si recursul ei la morala
"Lumea este foarte inraita. E nevoie de bunatatea fiecaruia dintre noi ca sa iesim la lumina"
Face parte din noua generatie de realizatori de pe micul ecran, propulsata dupa restructurarea postului de televiziune national. Absolventa a Facultatii de Drept, si-a ales ca tema a emisiunilor ei "injustetea justitiei": cazuri neobisnuite, judecati strambe sau sentinte nedrepte. De ce i-ar placea cuiva sa scormoneasca dureri? Pentru ca tot mai multe probleme se rezolva in ziua de azi numai in salile tribunalelor si foarte multi oameni se trezesc tarati in procese, nefiind pregatiti in nici un fel sa dea piept cu asemenea experiente. Morala, la care face recurs cu incapatanare Luminita Velciu, o regasim tot mai mult printre valorile rasturnate ale societatii in care traim.
*
- Girezi o emisiune pe cat de grava, pe atat de dura: "Recurs la morala". De unde ai atata putere sa preiei suferintele altora si sa ceri pentru ei dreptate, in prezenta a milioane de telespectatori?
- Sunt Scorpion. M-am nascut pe 15 noiembrie 1965. Cred ca semnul distinctiv al acestei zodii este chinul pe care trebuie sa-l depui pentru tot ceea ce implinesti. De altfel, mie nu mi-au placut niciodata victoriile facile, ci mi-a placut lupta. Victoria se destrama ca spuma marii. In schimb lupta, cresterea permanenta pana la valorile la care vrei sa ajungi mi se par mult mai importante. Felul meu de a fi ma opreste sa stau in umbra. Sunt genul de femeie pe care, nefiind frumoasa, n-o observi in clipa in care intra pe usa, ci numai dupa ce incepe sa vorbeasca. Tatal meu este aroman, deci eu sunt pe jumatate macedoneanca. Ce mi-a dat aceasta "jumatate"? Ambitie, seriozitate, foarte multa putere si temeinicie in ceea ce fac si, de ce sa nu recunosc, si mandria de a apartine acestui neam, care a dat tarii personalitati culturale de prim rang.
Pentru ca parintii mei au considerat la vremea respectiva ca orice domnisoara trebuie sa stie franceza si pianul, deja la cinci ani invatam limba lui Molire si mai luam si cate-o andrea peste maini, cand nu faceam destule exercitii de game. Mi-e dor si acum de pianina mea. A ramas in casa parintilor mei de la Calarasi, orasul meu natal, dar nu vreau sa o iau de acolo, pentru ca simt nevoia sa am locul acela asa cum era in copilaria mea. Sansa extraordinara a generatiei noastre a fost ca am fost elevi intr-o vreme cand inca se mai facea scoala. Datorez foarte mult profesorilor mei, pe care i-am avut in Calarasi.
Dupa ce am terminat Facultatea de Drept, la Bucuresti, am luat repartitie in orasul meu natal, ca jurist la o intreprindere. Acolo, incercam sa-mi indeplinesc cat mai bine toate sarcinile de serviciu (desi descoperisem ca nu avea nici o legatura practica cu facultatea), sa fiu cat mai ascultatoare, pentru ca directorul sa-mi dea voie sa fug la doua saptamani in Bucuresti, sa mai cant cu grupul Song si sa fac emisiunea mea de la Radio, "Student Club". Si uite asa am mai trait eu inca un semestru de studentie, fiind jurista la Calarasi.
- Pentru ca in final sa alegi televiziunea. Asta e ceea ce ti-ai dorit sa faci, de fapt?
- Inca din copilarie mi-am dorit sa fiu actrita. Atat de mult, incat simt si acum aceasta dorinta in mine, ca un copil adormit si nescos la lumina. Experienta cu Song-ul a venit tot din nevoia de teatru. Imediat ce am devenit studenta, m-am dus sa ma inscriu la Teatrul Podul. Si la etajul unu al Casei de Cultura a studentilor "Grigore Preoteasa" am auzit Song-ul cantand si m-am oprit acolo. Song-ul a fost exact contactul cu scena pe care mi l-am dorit. Era o atmosfera fascinanta in acest grup, pentru ca acolo ne simteam liberi. Dumnezeu sa-l ierte pe Luchian Mihalea, el ne facea sa ne simtim asa. Pentru noi toti, cei care am trecut prin grupul acesta, a fost un mentor, pentru ca el avea aceasta putere de a forma mentalitati, caractere. Eu eram un copil venit din provincie, cu complexe ingrozitoare si el m-a facut, dupa cateva luni, sa apar pe scena Ateneului Roman, complet dezinhibata. El ne facea sa ne simtim frumosi si tineri, ne spunea: "Purtati-va ca niste frumosi nebuni, puneti-va bijuterii, machiati-va, tineti spatele drept, pieptul in fata, piciorul sa stea ca la balet!". El m-a invatat ca trebuie sa-ti respecti publicul. Acum, facand aceasta emisiune, cand prezint si stau in picioare, ma trezesc in ipostaza de scena pe care mi-a construit-o el. M-a ajutat sa-mi depasesc complexele, m-a ajutat sa devin un om care sa se poata lasa privit fara complexe. Song-ul a fost singura bucurie a vietii de studenta, pe care am valorificat-o cu adevarat.
- In ce moment ai luat hotararea de a te desparti de meseria de jurist? O paine foarte alba in ziua de azi, la care nu se renunta usor, banuiesc.
- Am plecat in timpul Revolutiei de la Calarasi, sa ma duc sa apar Radio-ul (inca din ‘88 faceam cu Florin Helmis emisiunea "Student Club"). Am stat in zilele acelea in Radio, mi s-a parut firesc sa fiu acolo. Vreau sa-ti spun ca sunt un autentic spirit revolutionar, dar niciodata nu mi-am inchipuit ca as putea sa cer un certificat pentru chestia asta. Mi s-ar parea ca toti mortii s-ar scula din mormant cand ar auzi ca eu profit de faptul ca am trecut prin parole, ca treceau gloantele pe langa noi, ca am facut dubla pneumonie dormind in cladirea Radiodifuziunii. Eu am dorit sa fac asta, simteam ca nu sunt eu daca n-o faceam si nu stiu cum as putea sa pretind scutire de impozit pentru lucrurile astea.
Dupa Revolutie, m-am gandit ca ar fi cazul sa fac si eu Facultatea de Teatru, dar m-am intalnit cu Mihai Tatulici, pe care-l cunosteam deja si care mi-a spus: "Lasa teatrul, mai bine vino in televiziune, ca avem nevoie de tine!".
Mirajul ecranului - un drog de care nu te lasi toata viata
- Lucrezi, deci, de noua ani in Televiziunea Romana si in tot acest timp, desi au mai rasarit in jur si alte televiziuni particulare, nu ai tradat institutia din strada Pangratti. De ce?
- Mirajul ecranului e o betie care te fura pe viata. In plus, eu sunt o fiinta statornica si n-am vrut sa plec de aici, indiferent prin cate cutremure a trecut aceasta institutie. Am zis ca eu voi pleca din Televiziune ca acel extraordinar profesionist care a fost Virgil Tatomir: cu picioarele inainte. Televiziunea nationala este locul unde m-am format, unde mi-am dobandit respectul celor din jur pentru ceea ce fac. Cred in rolul Televiziunii nationale, stiu ca omul de la tara are mai multa nevoie de noi decat cel de la oras. Si toti au nevoie de un indreptar de viata, de atitudine.
- Exact profilul emisiunii pe care o faci. Cum ai ajuns la ea?
- Pana la "Recurs la morala", am realizat si alte emisiuni in Tvr. Am facut o emisiune care se numea "Arca lui Noe", dedicata animalelor. Fara indoiala, dragostea mea pentru animale se datoreaza si tatalui meu care este medic veterinar si care zilnic alina suferintele acestor fiinte. Eu am avut tot timpul animale, am crescut cu caini, cu pisici, cu tot felul de animale, mai mult sau mai putin domestice. Admir extraordinar de tare revista "Formula As" pentru sensibilitatea cu care se apleaca asupra acestei lumi a necuvantatoarelor. Animalele sunt singurele fiinte adevarate care nu te mint niciodata si care te iubesc neconditionat. Sa cresti un animal, te disciplineaza, te face mai uman. Uite, eu m-am lasat de fumat din cauza cainelui meu, care ma latra de cate ori aprindeam o tigara. Apoi, am mai facut o emisiune de educatie juridica - "Zodia balantei" - din ‘94 pana in ‘97, care a avut succes, dar cand a venit staff-ul Mungiu, Nicolau, Gulea a considerat-o inutila si atunci a desfiintat-o. "Recurs la morala" e o emisiune pe care am gandit-o de mai multa vreme si m-am bucurat ca directorul canalului unu, Titus Munteanu, a considerat ca trebuie facuta. Emisiunea a crescut de la o editie la alta, e din ce in ce mai apreciata si asteptata deopotriva de publicul simplu, cat si de specialisti.
- In lumea plina de durere si de necazuri in care tu intri cu emisiunea ta, trebuie sa te misti cu mare delicatete.
- Daca ne gandim ca uneori judecatorii se cred Dumnezeu pe pamant si dau sentinte gresite, aberante si impotriva firii, simplul fapt ca mai dai celor nedreptatiti la usile tribunalelor ocazia sa mai vorbeasca o data, sa-si sustina dreptatea in fata lumii, e mare lucru. E vorba aici de cei care au pierdut procese, fiind nevinovati cu adevarat, si care au si probe in sensul acesta. Am vrut sa arat ca ii pasa cuiva si de cel care pierde. Sigur, eu, ca producator si moderator al emisiunii, nu am voie sa am pareri. Ele le apartin invitatilor mei in emisiune - juristi, experti in criminologie, psihologi. Pentru mine, e foarte important ca emisiunile mele sa aiba o finalitate, oamenii sa invete ce au de facut sau de ce sa se fereasca. Deja subiectele au inceput sa vina singure, iar acesta este exact momentul pe care-l asteptam: imi scriu telespectatorii, imi telefoneaza, imi semnaleaza cazuri.
- Producerea unei asemenea emisiuni inseamna, desigur, o munca in echipa.
- Ma bizuiesc pe niste oameni care isi sacrifica sambetele si duminicile ca sa lucreze impreuna cu mine la aceasta emisiune in care cred. E vorba de directorul de imagine Laurentiu Popescu, ca si de regizorul de montaj Silviu Jigman, pe care-l cunosteam din genericele pieselor de teatru. E o onoare pentru mine ca aceste doua mari nume din Televiziune sa-mi fie alaturi, ma simt cu ei foarte in siguranta.
- Ce ti-ar placea sa faci daca ai avea mai mult timp liber?
- Imi doresc sa ajung sa vad Egiptul. Ma pasioneaza foarte tare istoria. Cred ca daca m-as duce in Egipt, m-as descurca in Valea Regilor, fara nici un fel de ghid, pentru ca am citit ingrozitor de mult pe tema aceasta. Imi place Grecia foarte mult, imi petrec vacantele acolo din ‘97 incoace, dar mai presus de toate, imi doresc sa am o sambata si o duminica libera, sa ma duc la parintii mei. Mi-e foarte dor de ei. Mi-e dor sa vad cum arata gradina si sa-mi gateasca mama. Probabil ca este un semn de inceput de batranete, dar din ce in ce mai mult mi-e dor de orasul meu, de Calarasi, targul acela prafuit din campie, poate si pentru faptul ca nu mai am foarte mult timp sa-l vad.
- A fi vedeta de televiziune inseamna, de cele mai multe ori, si a-ti insira in paginile ziarelor povestile de iubire sau deceptiile...
- Niciodata nu am facut parada de faptul ca lucrez in televiziune si nu sufar deloc de "vedetism", asa cum li se intampla altor colegi de-ai mei. In ceea ce priveste viata mea personala, partenerul meu este medic, ma ajuta foarte mult si crede in mine. Avem o relatie foarte frumoasa, care dureaza de noua ani, si-mi doresc din tot sufletul un copil.
- Tu, care in fiecare zi de luni faci apel la morala, ce le-ai transmite celor care vor citi acest interviu?
- I-as invata asa, ca in fiecare zi sa incerce sa faca o fapta buna, una pe zi, chiar daca asta nu inseamna decat sa se abtina de la a da cu piciorul intr-un caine, sau de la a vorbi urat. Orice lucru pe care nu l-ar face cu rautate, ar fi o victorie asupra lor. Eu cred ca lumea este foarte inraita si e nevoie de bunatatea fiecaruia ca sa iesim la lumina.
Corina Pavel