Ilie Tudor
"Nadejdea nu m-a mintit niciodata!"
Dialog cu un oltean razvratit
Ilie Tudor*) este nascut pe data de 3 martie 1923 si anul acesta a implinit 76 de ani. In pofida varstei, se simte inca "verde", dovedind o energie iesita din comun: vorbeste mult, este febril, gesticuleaza spontan. Verva sa retorica, punctata cu opinii morale si politice inedite, ii contamineaza pe musafirii care ii trec pragul casei, motiv pentru care personajul si-a castigat faima unui autentic "oltean razvratit". Desi este tatal celebrului rapsod Tudor Gheorghe, nea Ilie nu se lasa intimidat de popularitatea fiului, a carui glorie o concureaza cu un destin de exceptie si cu un remarcabil talent literar, publicand poeme crestine si amintiri din anii detentiei politice, in diverse gazete. Om umblat prin nenumarate locuri, insa trait o viata intreaga in comuna Podari din judetul Dolj, dincolo de apa cea repede curgatoare a Jiului, Ilie Tudor a patimit destule in intreaga sa existenta, dar nu s-a aratat niciodata biruit de suferinta, nici macar asta-vara, cand - exact de Sfantul Ilie - iubita sa sotie Stefana a trecut la cele vesnice, lasandu-l singur dupa 55 de ani de casatorie... Nea Ilie a pus semnul doliului pe fatada casei (unde va sta vreme de sapte ani, asa cum o cere obiceiul locului) si a luat viata de la capat, pentru ultima oara... Golul ramas in cele sapte incaperi s-a mutat si in suflet, desi pensionarul vioi a reusit sa invinga atat pustiul, cat si tristetea din tarziul vietii. Dupa trei sferturi de veac si mai bine, Ilie Tudor este inca un martor frenetic si lucid al fiecarei epoci pe care a trait-o, iar suferinta l-a facut mai intelept, fara sa-si piarda nici simtul umorului, nici credinta in Dumnezeu. "Cu cat are mai multe de povestit - sustine venerabilul personaj - cu atat se simte mai viu un oltean!"
Amintiri oltenesti
- Cum se vede Romania, nea Ilie, privita din inima Olteniei?
- Frumoasa, glorioasa si paguboasa!
- Crezi ca fiul dumitale celebru ar fi de acord cu o asemenea caracterizare?
- Cand era elev in clasa a V-a, lui Gigi i-a fatat o pisica in palma si asta i-a purtat noroc toata viata, asa ca m-ar putea contrazice. Noi doi discutam mereu in contradictoriu... Dar el e creanga, iar eu sunt trunchiul, deci trebuie sa ma creada!
- Dar Oltenia cum ti se pare astazi, nea Ilie?
- Se cam inmultira tiganii, insa hoti mai sunt si prin alte parti... Da’ oltenii mei, tot cu nasul pe sus!
- Seamana capitalismul de dupa 1989 cu cel pe care l-ai apucat matale inainte de razboi?
- Nici vorba! Eu am venit pe lume la sapte luni si de la aceasta amintire mi se trage prejudecata ca m-am grabit intotdeauna, dar vechea societate romaneasca nu se pripea, cum fac cei mai multi in ziua de azi.
- Povesteste-mi, te rog, o amintire frumoasa!
- La o saptamana dupa ce m-am casatorit, a trebuit sa plec in armata si toata lumea din Podari o caina pe biata nevasta-mea ca si-a luat de barbat un neispravit. Am reusit sa ma "las la vatra", din motive de sanatate, foarte repede, asa ca m-am intors in sat cand nimeni nu se gandea, fiindca abia plecasem. Cand m-a vazut in curte, deja inapoiat, sotia - Dumnezeu s-o odihneasca in pace, acum! - n-a mai scos un singur cuvant, o zi intreaga, asa era de uimita si emotionata... N-am sa uit tacerea aceea pana mor si eu!
- Spre sfarsitul epocii interbelice, Oltenia s-a confruntat cu faimosul fenomen al Maglavitului, nu-i asa?
- Nu numai Oltenia, ci intreaga Romanie! Eu am intrat in "Oastea Domnului" in 1935 si am ramas pana acum. L-am cunoscut personal pe legendarul Petrache Lupu. Mi-a facut o impresie extraordinara! Cand am ajuns prima oara la Maglavit, langa el, m-am lasat de fumat brusc, fara sa stiu de ce... Lumea mai crede inca si astazi, in mod eronat, ca "Oastea Domnului" ar fi un fel de "secta", ceea ce este o prostie fara de margini. Noi am fost "iezuitii ortodoxiei", adica am pazit mai strasnic decat crestinii de rand principiile morale, canonul si dogma!
- Dupa razboi ce s-a intamplat?
- Pai, ce-a fost peste tot! Au dat buzna rusii, dupa ei au venit comunistii pe capul nostru si s-a dus totul de rapa...
- Mata ce faceai prin anii ‘50?
- Imi cresteam copiii, ma luptam cu vulpile si cu dihorii sa nu-mi manance gainile si ma duceam la Bucuresti sa public poezii. In redactie la "Gazeta Literara" i-am cunoscut inainte de arestarea mea pe Mihai Beniuc si sotia sa, pe Nina Cassian (care era tot atat de talentata, pe cat era de urata, insa avea o inteligenta de care te puteai indragosti), pe tanarul Marin Preda si pe Nicolae Labis, ce era considerat un fel de "Petrache Lupu" al literaturii acelor ani. Imi amintesc ca Labis mirosea mereu a bautura si purta camasi cu gulerul murdar, insa era un bucovinean cu suflet de aur! In acea perioada am mai avut norocul sa-i cunosc personal pe Sadoveanu, pe Arghezi, pe Demostene Botez... Cand veneam la Podari, in glodurile toamnei sau nametii iernii, parca soseam pe alta planeta! Insa aici ma asteptau Stefana si copiii, asa ca ma intorceam ca la o apa buna.
- Mi se pare uimitor cate persoane faimoase ai cunoscut!
- Asa ma laud si in fata baiatului meu: ca a mostenit de la mine darul poeziei, "urechea muzicala" si bucuria de a trai in mijlocul acelei lumi, iar de la mama-sa - darzenia. Dar asta nu e nimic, pe langa cei pe care i-am intalnit in puscarie!
Suferinta, solidaritate si credinta
- Cand ai fost arestat, nea Ilie?
- In 1958, tarziu fata de altii. Am primit o condamnare de 22 de ani... Am fost eliberat o data cu toti, in 1964.
- Pentru ce ai stat in detentie?
- Cand aveam 14 ani, am facut parte din Fratiile de cruce legionare.
- Pe cine ai cunoscut in inchisoare?
- Numai oameni unul si unul! Radu Gyr, Nichifor Crainic, printul Alexandru Ghica... Am stat in celula luni de zile cu parintele Dumitru Staniloaie. Dormeam fiecare in bratele celuilalt si ne incalzeam unul pe altul, ca doi frati de cruce... Odata am vrut sa-i dau cojocul meu, insa mi-a raspuns cu o blandete aproape dumnezeiasca: "Nu te voinici, ca ai doi copii si nu stii cat mai este de stat aici!...". Pentru mine, anii de inchisoare au fost o "universitate". Peretii celulei erau zgariati cu poemele lui Radu Gyr, Nichifor Crainic ne tinea prelegeri de filosofie si istorie politica, iar parintele Staniloaie oficia toate slujbele dupa calendar, pe langa faptul ca ne spovedea regulat. Toate astea nu pot sa le uit pana intru in pamant.
- Nu ai traversat nici un moment dramatic, de cumpana?
- Ba da! In 1961, m-au chemat la ancheta si un satrap mi-a inmanat certificatul de deces al baiatului meu... M-am intors in celula alb ca varul, mut de durere si disperare, dar parintele Staniloaie mi-a spus sa ma rog cu putere la Dumnezeu, ca sa-mi dea un semn, iar el mi-a facut slujbe in fiecare zi. Dupa o saptamana, l-am visat pe Gigi, asa cum nu-l vazusem de trei ani. Venea printr-un lan de grau verde, ingropat pana la brau, facandu-mi semne cu bratele ridicate. Mi-a strigat in vis, zambind: "Tata, nu sunt mort, uite-ma, sunt viu!". Cand m-am intors acasa, dupa eliberare, exact asa l-am regasit pe fiul meu! Era intr-un lan de grau, la marginea satului, si mi-a facut semne cu bratele, alergand spre mine... Se poate uita asa ceva, chiar si dupa o viata intreaga?!
- Cred ca nu ti-ai fi inchipuit, atunci, ca vei apuca si caderea comunismului!
- Niciodata nu mi-am pierdut speranta! Imi amintesc ca ii spuneam baiatului meu, cu doar doua-trei luni inainte de Revolutie: "O sa se aleaga praful si pulberea, tine minte!".
La timpul prezent
- Cum ai trait schimbarea epocilor, nea Ilie?
- Dupa decembrie ‘89 au venit romanii din sat, m-au luat pe sus si m-au dus la Primarie. Asa m-am trezit primar peste noapte, insa n-am rezistat decat doua luni ca eu nu eram cu Iliescu...
- Esti dezamagit de tot ceea ce s-a petrecut dupa aceea?
- Pentru mine, moartea lui Corneliu Coposu a insemnat disparitia ultimului politician adevarat. Ma intreb ce le-ar spune acum colegilor de partid daca s-ar scula din mormant. Votai si eu "schimbarea" in ‘96, ca tot olteanul cu scaun la cap, dar sunt profund deceptionat atat ca om, cat si ca roman...
- A cui crezi mata ca este vina?
- A guvernului, desigur, dar si a Opozitiei! Politicienii nostri nu stiu sa se retraga la timp... E o adevarata arta sa lasi o amintire frumoasa in urma ta!
- Mi-ai marturisit mai devreme ca porti discutii in contradictoriu cu fiul matale.
- Da! El continua sa aiba o oarecare simpatie pentru Iliescu si ma ia peste picior, din cand in cand, pe motiv ca ma imbrac cu camasa "verde" cand ma duc la biserica.
- Din ce traiesti, nea Ilie?
- Am o pensie de 600.000 lei, dar am ramas si salariatul parohiei, unde lucrez de 30 de ani. Dirijez corul bisericesc. Uneori, ma ajuta si baiatul, cand are de unde... Lumea ma cunoaste de om serios si cinstit, iar preotul este foarte cumsecade. Cand strangem bani de la oameni, vine si ma intreaba: "Ce facem, nea Ilie?", iar eu ii raspund ca anul trecut, de Paste: "Coperim biserica, asa ca sa vada oamenii, cu ochii lor, ca nu-i pacalim!". Dar lumea este destul de saraca in sat, mai ales acum...
- Cum iti explici matale faptul ca de zece ani incoace, majoritatea oltenilor voteaza tot "la stanga"?
- Secretul este ca prin partile noastre oamenii o dusera binisor pe vremea comunismului, iar acum ramasera cu praful de pe toba si n-ai cum sa-i convingi!
- Dar mata cu cine vrei sa votezi in anul 2000?
- Cu Dumnezeu! Sau mai bine astept, daca oi avea zile, sa apara un om nou, adevarat, tanar. Poate chiar vreun oltean... Cand vad ce se intampla in Parlamentul de azi, imi vine sa ma iau cu mainile de cap, dar mi-e groaza si de Parlamentul viitor, daca ma iau dupa sondaje. L-as vota chiar si pe Vadim, daca n-as sti ca tot ce se naste din pisica, mananca soareci!
- Nea Ilie, daca tot l-ai pomenit pe Cel de Sus, spune-mi, te rog, de ce crezi ca romanii se intorc din ce in ce mai mult cu fata spre Dumnezeu in ultima vreme?
- Toata lumea imi pune intrebarea asta, dar sa stii ca nu este numai din cauza saraciei! Dumnezeu le-a fost furat romanilor vreme de cincizeci de ani, iar acum ei il regasesc incet-incet... Unii sunt prosti si nu isi dau seama ca asta este prima dovada frumoasa a libertatii in care traim. Inainte, la Podari veneau trei babe la biserica, duminica, insa acum cand ma roaga parintele sa mai tin predica, uneori, vad cate doua sute de oameni, plus cele 40 de femei care canta in corul pe care il dirijez. Dac-ar intelege si politicienii, precum oamenii de rand, ca daca dai o palma, o iei inapoi, iar daca dai o paine, o primesti proaspata, poate s-ar schimba multe in viata noastra...
- Cand te gandesti la viitor, esti pesimist, nea Ilie?
- Nici vorba! Romanii au trait rele mult mai mari, iar eu nu mi-am pierdut optimismul, nici cand ma bateau in puscarie, darmite acum! Mi-e mai urat de cand am ramas singur, fiindca Stefana mea avea o mandrie sanatoasa, stia sa se bucure de copii si de viata, iar pe mine tocmai asta ma ajuta. Dar ma uit tot inainte, chiar daca mi se mai impaienjenesc ochii de lacrimi... Pe mine, nadejdea nu m-a mintit niciodata!
Marius Petrescu
*) Intre intervievat si colegul nostru, Ilie Tudor (in varsta de 24 de ani) exista o simpla coincidenta de nume.