Eveniment
Editura "Compania" lanseaza
Jurnalul lui Emil Racovita
Harnica si celebra deja editura Compania pregateste o lansare de exceptie: jurnalul marelui om de stiinta roman Emil Racovita, scris cu prilejul calatoriei sale la Polul Sud. Editarea cartii coincide cu o aniversare: saptamana aceasta, pe 5 noiembrie, se implinesc 100 de ani de la calatoria savantului roman pe vasul "Belgica".
- Un volum de si despre Emil Racovita acum, la sfarsit de secol, cand foarte putini romani isi mai amintesc de fondatorul speologiei, de exploratorul Polului Sud... De ce acest subiect, d-na Adina Keneres?
- A fost o intamplare fericita. Buna mea prietena, prozatoarea si ziarista Tia Serbanescu, mi-a spus ca exista jurnalul lui Emil Racovita in franceza si ca a fost editat si in Romania, tot in frantuzeste, dar ca nu a fost tradus. Trebuie sa spun ca totul a inceput ca o curiozitate, a continuat ca o mirare si a devenit o pasiune: aceasta carte. Gratie d-lui Alexandru Marinescu, principalul ingrijitor al aestei editii, am aflat ca exista o multime de inedite - scrisori, documente, imagini - si am avut placerea sa putem aduna clisee pe sticla, sa putem lucra pe ele de-a dreptul. O intreaga baterie de documente la care d-l A. Marinescu a avut acces in Belgia, si altele inedite, obtinute de la toate muzeele din Europa, alcatuiesc acest volum de 354 de pagini si peste 200 de imagini. Trebuie mentionat ca volumul are note - o zona academica, supravegheata ca atare, cu punerea la zi, stabilirea concordantei stiintifice intre nomenclatura de la 1900 si cea din 1999.
Echipa este exceptionala: d-l Alexandru Marinescu, un pasionat de Racovita si cu un fin gust literar, d-na Anca Banarescu, traducatoarea Jurnalului, care a lucrat ca si cand ar fi fost vorba de Proust, si d-l Alexandru Ieftimie, care a realizat toata documentatia ce ne permite sa aflam cum se numesc si daca mai exista animalele studiate de Racovita acum 100 de ani - pe scurt, ce anume ar vedea cineva care s-ar duce azi acolo. Un studiu final, al aceluiasi cercetator, arata ce s-a petrecut cu indienii din Tara de Foc si din Patagonia, a caror soarta il impresionase pe exploratorul roman.
Omul Racovita se vadeste a fi un european exemplar, la 1897-1899, cand s-a deplasat catre Cercul Polar Sudic, in prima expeditie internationala din istoria lumii. El este intemeietorul biospeologiei ca atare, este creatorul primului Institut de Speologie din lume - cel de la Cluj. Asta, dupa o cariera extraordinara in Franta, 25 de ani de munca acolo, cu toate onorurile, la care a renuntat. A acceptat invitatia Consiliului dirigent al Transilvaniei sa vina la Cluj, sa puna prestigiul sau la baza crearii Universitatii Romanesti de Biologie.
Cred ca elanul esential al acestei carti a pornit din momentul in care am aflat ca, in expeditia atat de grea si foarte complicata, cu foarte putini sorti de izbanda, Racovita a plecat la numai 29 de ani. Este extraordinar portretul acestui tanar, un roman exemplar, portret obtinut din notatii abrupte, intr-un jurnal plin de desene. Din scrisori, il vedem discursiv si simpatic fata de familie, precis, riguros si reverentios cu toti colegii de breasla din lumea intreaga. Conferintele sale se adreseaza, deopotriva, unui public mare si unui public restrans, de savanti, conferinte ramase pana astazi fascinante si pline de umor.
Nu intamplator, insule au fost botezate cu numele lui si numeroase specii de animale ii poarta numele. El a fost praznuit si laudat in toata lumea ca o figura uriasa a istoriei biologiei mondiale.
Sper ca noi sa-l facem nu numai cunoscut in Romania, dar sa-l facem reper. Prin el se vede ca, acum 100 de ani, Romania era apta de valoare, de sacrificiu de sine, de pasiunea cercetarii, de curiozitate. Aceste valori n-au disparut, dar ele merita exaltate, pentru ca sunt adevaratele valori pe care se poate construi sau reconstrui o societate.
Pe 5 noiembrie 1999, se implinesc 100 de ani de cand nava "Belgica" condusa de Racovita, nava pe care toata lumea o credea pierduta, nimeni nu mai stia nimic de ea, s-a intors in Europa.
De aceea, daca tipografia - care a depus o munca uriasa - reuseste sa scoata primele exemplare, vom lansa cartea-document la libraria "Noi" de la Dalles. Este o invitatie implicita catre aceste domenii ale biologiei, si chiar ale calatoriei, fie ea si dezinteresata, care nu produce nici o urma de dolar, dar care-i aduce omului o bogatie imensa. Ii invitam pe tineri, pe cei dezabuzati, care nu mai au nimic de sperat. Pentru ca este o carte imbibata de nadejde, este povestea unui destin extraordinar, un exemplu nu numai de daruire profesionala, dar inainte de toate, o faclie de speranta.
Sanda Anghelescu
Anotimpul romantelor
Discreta si eleganta, in culorile toamnei, romanta a trecut la sfarsit de octombrie, pe la ferestrele noastre. Dar nu singura, ci brat la brat cu muzica usoara. Pentru ca Festivalul "Crizantema de Aur" are, incepand de anul acesta, o noua sectiune: "Refrene fara varsta".
Cetatea Targovistei este singurul loc din tara unde iubitorii de romante - public, compozitori, interpreti, instrumentisti etc. - se intalnesc intr-o familie armonioasa, fara scandaluri si alte can-canuri festivaliere. Cu bucurie am vazut in sala grupuri de romani stabiliti in strainatate si veniti in tara special pentru acest eveniment, pentru ca romanta e cantecul nostru de suflet. Iar noua sectiune a "Refrenelor fara varsta" a fost ca o infuzie tonica pentru acest festival: au aparut mult mai multi tineri printre concurenti. De altfel, marea surpriza a editiei de anul acesta a constituit-o faptul ca, la sectiunea romante, premiul a fost castigat de o adolescenta firava ca o trestie, o mica Edith Piaf din Turnu-Severin, de doar 18 ani: Simona Paula Valceanu. O dovada in plus ca romanta nu se canta neaparat de la varsta a doua incolo, asa cum gresit considerau unii pana acum, ci ca poate exista si la o varsta frageda o aplecare spre forme de expresie si traire muzicala cu mult mai profunde decat in cazul hip-hop, dance sau rap - genurile pe care le experimenteaza astazi majoritatea tinerilor.
De ce francezii, italienii si alte popoare isi cultiva cu frenezie genurile muzicale echivalente romantei - sansoneta, cantoneta - iar noi nu stim cum sa o dosim, socotind-o anacronica? Din mandrie nationala si din lipsa de snobism - spun voci autorizate. O pledoarie pentru romanta fac in revista noastra doi mari compozitori - Marius Teicu si Anton Suteu - pe care i-am intalnit in culisele Festivalului "Crizantema de Aur" de anul acesta.
Marius Teicu
"Exista public pentru toate genurile muzicale si ele ar trebui sa coexiste in mod pasnic!"
Trebuie sa va spun ca este pentru prima data cand am venit la acest festival - singurul de acest gen din tara - si am ramas foarte placut impresionat de organizare si de ceea ce s-a intamplat pe scena. Eu n-am compus romante, dar bineinteles ca le cunosc si le apreciez pe cele valoroase, care au strabatut anii. De altfel, muzica usoara a pornit tot de la romanta (Ionel Fernic, vestitul compozitor de romante, este alaturi de Ion Vasilescu, intemeietorul muzicii usoare). Si pentru ca o serie de slagare de aur ale muzicii usoare romanesti - compuse de Henry Malineanu, Vasile Veselovski, Aurel Giroveanu, Florin Bogardo, Edmond Deda, Temistocle Popa si multi altii - au capatat deja aura, patina, stralucirea pe care ti-o da proba trecerii peste timp si mode. Imi pare rau de aceasta "despartire de ape" care s-a facut in lumea muzicii de la "Mamaia ‘99" incoace. Mie imi plac o serie intreaga de formatii de muzica dance, de trupe care fac bine muzica hip-hop, dar de aici si pana la a spune ca acestea sunt singurele genuri care pot exista, in vreme ce restul trebuie redus la tacere, este o uriasa eroare. Exista o pleiada intreaga de tineri compozitori din domeniul muzicii pop, cum ar fi Mihai Alexandru, Andrei Kerestely, Adrian Despot, ca sa numesc doar trei dintre ei, care sunt foarte talentati, fac o muzica de buna calitate, cu un sound bun, actual, si nu vad de ce si ei ar trebui sa sufere pentru faptul ca muzica usoara nu mai are loc atunci cand apar alte genuri. Eu cred ca fiecare trebuie sa aleaga, in functie de gusturile proprii, de varsta, ceea ce-i place. Ar trebui ca mass-media sa se aplece mai mult asupra acestei probleme a varietatii in muzica pentru ca, iata, exista public pentru toate genurile muzicale si pentru muzica usoara traditionala, pentru muzica pop, folk, rock, hip-hop, dance, ethno s.a.m.d. - iar aceste genuri pot coexista in mod armonios.
Anton Suteu
"Romanta e a noastra, a romanilor, asa cum au nemtii liedul si austriecii valsul!"
Vin de cinci ani la "Crizantema de Aur". De ce iubesc acest festival? Pentru ca sunteti de la revista "Formula As", o revista de suflet a mea si a familiei mele, va spun cu toata sinceritatea si cu un plus de sinceritate: pentru ca e un cantec de suflet, pentru ca are melodie! Eu am facut la Conservator compozitie, muzica simfonica, sunt conducatorul, de zece ani, al sectiei de muzica usoara a Uniunii Compozitorilor si sunt, prin definitie, un romantic. Iar romanta cultiva, evident, romantismul: floare rara, astazi. Pentru ca din ce in ce mai mult ne indepartam de niste lucruri absolut normale, cum ar fi sentimentul dragostei, care este fundamental - nu e vorba aici numai de dragostea dintre barbat si femeie, ci de dragoste, in general, cea pe care o canta Schiller in "Oda Bucuriei", in Simfonia a Ix-a a lui Beethoven. Romanta e pe cale de a fi uitata, desi e un cantec ce carecterizeaza poporul acesta. De ce? Pentru ca romanul are mari calitati, dar are si un mare defect: e snob. Avem un snobism national! De aceea, adoptam imediat modele straine si aruncam la gunoi, fara sa stam pe ganduri, valorile proprii. Eu nu sunt nationalist, pentru ca orice lucru ingrosat nu are o functie benefica, dar sa iti puta tot timpul niste calitati ale neamului tau sau limba neamului tau (pe care observ cu durere ca unii incep s-o stalceasca, s-o americanizeze, s-o englezeasca), nu e bine deloc. Cu atat mai mult cu cat romanta promoveaza, intr-o limba romaneasca curata, poezia marilor nostri poeti nationali. Romanta e a noastra, a romanilor, asa cum au nemtii liedul, austriecii valsul s.a.m.d. Mai departe merg cu judecata: romanta trebuie innobilata pe masura ce trec generatiile. Aceasta melodie trebuie sa ramana, dar trebuie imbracata in straie noi, care sa capteze interesul publicului, nu foarte extravagante, nu stridente, ci in culorile superbe si potolite, dar atat de variate ale toamnei. Mi s-a propus sa fiu presedinte al juriului la "Mamaia ‘99" si am refuzat, pentru ca eu nu pot sa patronez o muzica pur comerciala, de care publicul nu are cunostinta cum se face: in primul rand se face cu bani putini, din prefabricate, ti-o face computerul, deci e o muzica fara suflet. Pe urma, nu are text, majoritatea textelor sunt pornografie. Bob Dylan are text, e protestatar, dar are text. Muzica rap protestatara? Aici ce protestam? Ca "ne bronzam la soare intre picioare"?! Este grobian si foarte nociv pentru generatiile foarte tinere, pentru ca ele n-au trecut prin Mozart, Beethoven, Bach si dau cu nasul si asculta ceea ce am vazut in vara aceasta la "Mamaia", ceea ce n-a facut muzica usoara romaneasca niciodata, si era la nivel international cand nu facea asa ceva. Si toata hiba vine de la producatori. Ei vor sa castige bani cu trupe de pustani care nu stiu ce e aceea nota pe portativ.
Corina Pavel
Monologuri Cu Scriitori
Vlad Neagoe
"A venit toamna si nu stim pe ce lume ne aflam"
Fiecare colt de pamant are toamna lui. In Basarabia, adesea, toamnele par ca o cireada de vaci satule, in aparenta, dar care, in realitate, cad greu pe un pamant negru ca gandul negru al omului amarat, si se desfasoara ca un bocet de sfarsit de lume, calcat de cizma cotropitorului. Aici fiinta se repliaza, refuza deschiderile, fiindca nu-si gaseste drum prin aceasta lume pestrita, fara constiinta: un gol lipit de burta si de pamantul negru, chinuit, lipsit de sperante. Un gol istoric cade o data cu toamna pagana peste capul unei lumi fara Dumnezeu, care umbla de colo-colo dondanind, sporind golul de constiinta care, la randu-i, dimpreuna cu vodca si vinul catalizeaza digestia.
Se zice ca toamna se numara bobocii. Asa ar fi, daca populatia din Basarabia ar ajunge la o asemenea operatie. E de presupus insa ca politicienii isi numara pe degete tradarile, birocratii - argintii, politistii - cadavrele si banii, armata - trofeele umilintei, somerii - gumele de mestecat si tigarile, recidivistii - gloantele, furtisagurile, puscaria si numarul functiilor in stat.
Maria sa, taranul moldovean, asa cum e botezat de ocupanti, tot da indarat ca racul, si-si rumega amarul mai langa butoi, cu stacana la gura, numarand banutii marunti cu gandul la copiii lui imprastiati in cele patru parti ale lumii dupa un rost, rugandu-se seara sa dea Dumnezeu ploaie la anul, sa-i dea un pumn de carbune, sa se incalzeasca la iarna si sa nu-i vina un razboi peste cap, razboi pe care nu-l poate duce. Tot scarpinandu-se la ceafa, cu ochii peste deal, se gandeste ca poate vine de undeva si izvabirea, si freaca intre degete cateva seminte ratacite pe fundul buzunarului gol. In orase, balamucul trancaneste la tot coltul din guri scalambe, pline de damf.
Acum nu poti spune decat atat: a venit toamna si nimeni nu stie pe ce lume ne aflam. Nu exista o pedeapsa mai mare data de Dumnezeu decat sa te nasti in Basarabia.
Vlad Neagoe s-a nascut in 2 martie 1952 in satul Tanatari, districtul Causeni, din Basarabia. Scrie poezie si proza si este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania. A publicat volumele: "Poteci paralele" (nuvele), "Schimbarea la fata" (roman), "Memoria cuvintelor" (poezie), "Vorbirea care vede" (poezie), "Recviem pentru inima de zeu" (poezie).