Semne bune toamna are...
"Faimosul Paparazzo"
In lumea noastra, aflata intr-o interminabila deriva, aparitia unui film semnat de Nicolae Margineanu trebuie salutata ca un semn bun, ivit intr-o toamna in care nu se prea anunta bucurii. Noul film al lui Margineanu ne aminteste - prin calitatea lui - toamne faste pentru filmul romanesc. Toamne de acum vreo 25 de ani, pe cand, in serile reci de octombrie - luni seara, mai ales, saptamana de saptamana- cinefilii se adunau in fata cinematografului Scala, unde se organizau premierele filmelor autohtone. Si sarbatorile astea continuau toata toamna si-apoi iarna, pana spre inceputul verii... In acei ani, Nicolae Margineanu (la "baza" - excelent operator) a semnat regia unui film de rasunet: "Luchian", care-i avea in rolurile principale pe Ion Caramitru si pe Maria Ploae... Dupa Revolutie, cand cinematografia nationala nu se "prabusise" inca de tot si cand Buftea nu fusese cumparata si anulata ca potential cinematografic de atotbiruitorul Pro Tv, Nicolae Margineanu a realizat un film deosebit de bun. Si anume "Priveste inainte cu manie" (ce titlu cu valoare de premonitie!), un film care, lipsit de cinismul, de violenta si de agresivitatea unor pelicule semnate de Pintilie si de Daneliuc, izbutea sa redea - cu un realism zguduitor - deruta, mizeria si nesiguranta zilelor post-decembriste.
Cu noul lui film, aflat acum in stadiul de "premiera", Nicolae Margineanu abordeaza problemele actualitatii imediate asa cum se resimt ele intr-un cerc inchis, care-i are ca protagonisti pe unii reprezentanti ai relatiei Putere - presa - politicieni - oameni de rand. Mai fin ca observatie, mai abil in construirea "strategiei narative" decat s-a dovedit in scenariile scrise pana acum, Rasvan Popescu ofera, in povestea despre "Faimosul Paparazzo", o tema de meditatie cu valoarea unui semnal de alarma. Si anume: raul pe care-l poate produce, in societate si in sufletele oamenilor, Libertatea prost inteleasa. In ce-i priveste pe interpretii celor doua roluri principale - respectiv Marcel Iures ("Faimosul Paparazzo") si Maria Ploae (Miss) - ne ofera un regal. In cazul Mariei Ploae, performanta este cu atat mai demna de aplauze cu cat frumoasa actrita este distribuita aici (de catre sotul ei, Nicolae Margineanu) intr-un rol pe "contre-emploi" - cum se spune "in meserie". Adica intr-un rol in care nimeni n-ar fi indraznit sa o vada... Intr-adevar, dupa suava si sfioasa Persida din filmul lui Veroiu, "Dincolo de pod", realizat dupa "Mara" de Ioan Slavici, dupa patetica si aristocratica Cecilia din "Luchian", Maria Ploae face o creatie remarcabila in rolul unei biete prostituate, numita cu fina ironie "Miss". Distributia filmului este numeroasa si cuprinde actori de prima mana. As aminti aici doar cateva nume, desi fiecare personaj in parte contribuie la valoarea remarcabila a filmului. Gheorghe Dinica, Alexandru Repan, Gheorghe Visu si Doru Popescu trebuie aplaudati pentru performanta lor in roluri asa-zise secundare. Remarcabil este si decorul semnat de arhitectul Stefan Antonescu (mai ales mansarda micutei prostituate), remarcabila imaginea datorata acelui adevarat artist care se numeste Doru Mitran. Dupa gustul meu, as fi eliminat doar doua secvente. Dar pentru ca s-ar putea sa gresesc, nu le numesc aici. Un lucru e sigur: pentru Nicolae Margineanu si "Faimosul Paparazzo", toamna a inceput cu bine!
Silvia Kerim
P.S. In atentia iubitorilor de animale: Pisicuta "Schizo" - personaj important in film - nu a fost abandonata dupa terminarea filmarilor, intrucat ea este a locului, adica a Teatrului de Comedie, in podul careia s-au realizat unele secvente. Si inca ceva: Schizo a fost salvata de sub un burlan, de la moarte prin infometare, de catre... cainele teatrului, care a adus-o in bot, atarnand ca o carpa, a pus-o la adapost si de atunci ei sunt cei mai buni prieteni...
Monologuri Cu Scriitori
Ioan Buduca
Toamna de cuvinte
Nu stiu cat sentiment al naturii mai ramane in sufletele noastre dupa atata mizerie zilnica... Simti ca vine toamna? Stiu si eu? Parca e mai frig dimineata si seara, dar cine sta sa se uite la asta, cand i s-a oprit apa calda si nu mai are cu ce-si spala nici macar pacatele?
Salariile se micsoreaza o data cu zilele, pensiile sunt mai palide ca soarele de azi si abia ajung sa ne hranim. Si, parca, nimanui nu-i pasa ca se intampla asa.
Toamna. Iarna. Primavara. Vara. Patru catastrofe care se abat an de an asupra romanilor. Scapa cine poate. Traieste cine rezista. Anul acesta, ca si anul trecut, au murit mai multi romani decat s-au nascut. Ei, si? Ce-i pasa toamnei? Ce-i pasa satulului de povestile flamandului?
Mie unul, care semnez aici chiar cu numele meu, mi se face rusine din nou... Ca prin anii ‘85-’89... Cum Dumnezeu de-am sarit noi din lac in put? Cum am reusit sa ajungem sa traim mai rau ca pe vremea Raului? Ca e toamna ori primavara, iarna sau vara, acelasi sentiment coplesitor de rusine ma ineaca...
Cum, Doamne iarta-ma, de reusim noi, romanii, sa legam esec langa esec fara sa invatam din greseli? Unde sunt mintile noastre?
Cine ni le-a furat? Toamna? Iarna? Primavara? Vara?
Si iata-ma, iata-ne - pentru a cata oara? - intr-o toamna de cuvinte. Fii ai faptei nu suntem.
Muzica
Seara de blues la Arcub
Situata in centrul Bucurestiului (str. Batistei nr. 14), Sala Arcub a devenit un loc preferat al iubitorilor muzicii, teatrului si dansului contemporan. Luni, 11 octombrie, a fost randul blues-ului sa urce la rampa. Spectacolul, gazduit de Mihai Godoroja, s-a constituit intr-un tribut adus unuia dintre cei mai importanti bluesmani din istoria genului: Muddy Waters. Plecand prin anii ‘40 de pe plantatiile de bumbac pentru a-si cauta norocul in tumultuosul Chicago, Muddy Waters a pastrat prospetimea si simplitatea bluesului clasic, dar totodata a deschis un nou drum, imprimandu-i forta si sunetul dat de instrumentele electrice. Generatii intregi de muzicieni au pastrat pecetea lui Muddy Waters si, daca amintesc numai de Rolling Stones, care si-au luat numele dupa un cantec de-al sau, cred ca este de ajuns.
Seara a fost deschisa de A.G. Weinberger, care s-a lovit de eternele probleme de sonorizare ce insotesc concertele transmise sau inregistrate pentru televiziune. Singur, sau alaturi de tinerii instrumentisti ce alcatuiesc Weinberger Blues Machine, A.G. a prezentat un program in forta, ce-l recomanda mai departe ca pe un chitarist de exceptie. Revelatia serii a constituit-o evolutia lui Vali Racila, venit special de la Botosani pentru concert, cu o chitara acustica si tolba plina de bluesuri. O alta surpriza placuta a fost duo-ul Garbis Dedeian - Harry Tavitian, care a prilejuit un moment foarte rar, Dedeian - unul dintre cei mai apreciati saxofonisti ai jazzului romanesc - cantand la patru maini la pian cu Harry Tavitian.
S-a dorit o seara de atmosfera, cu pasaje recitative si discutii despre fenomenul blues, dar au lipsit tocmai naturaletea si simplitatea ce definesc genul. Valoarea muzicienilor, publicul generos, intre care si un grup de septagenari, au conferit totusi serii o atmosfera deosebita, desprinsa total de contextul vietii noastre cotidiene in care a trebuit, din pacate, sa ne reintegram dupa terminarea concertului.
Iata si cateva ganduri impartasite revistei noastre de protagonistii acestui spectacol.
Vali Racila: "Faptul ca am fost invitat la un asemenea concert, alaturi de A.G. si de cei mai buni reprezentanti ai jazzului, este o onoare pentru mine. Concertul a fost interesant ca formula (ca un fel de sezatoare cu muzica), a fost ceva nou pentru mine. Sper sa reeditam aceasta formula si in spectacolele din Cluj si Sibiu. Cu siguranta, Muddy Waters este actual si in anii ‘90, dar acest lucru depinde numai de noi, de gusturile pe care sper sa stim sa le modelam. Asta-i primul lucru pe care vrem sa-l facem cu concertele astea: sa aducem in prim plan marile valori din istoria muzicii".
Garbis Dedeian: "Personal, cred ca in seara aceasta s-a petrecut un eveniment salutar. Asta-i cel mai important lucru: ca exista oameni care se mai gandesc la arta si la cultura, ca nu trece asa tavalugul peste ele".
Harry Tavitian: "Am mai cantat cu Garbis, dar - ce-i drept - nu la pian. Am improvizat, apoi el a venit langa mine si-am cantat la patru maini. A fost ceva spontan, de moment. Altfel, eu am o activitate concertistica febrila. Pe 20 octombrie voi canta la Arcub intr-un festival de jazz, alaturi de vechiul meu colaborator Corneliu Stroe si de saxofonistul elvetian Jurg Solothurnmann. Trupa se numeste "Magic Triangle" si la sfarsitul lunii vom canta in Elvetia, unde vom face si imprimari pentru un Cd. Pana atunci, concertez cu "Orient Express" pe 23 octombrie la Club 30 din Timisoara, pe 24 octombrie la Palatul Cotroceni, urmand ca in noiembrie sa lansam primul nostru album: "Axis Mundi"".
Iulian Ignat