Calatoria revistei "Formula As" in Muntii Apuseni
Un duhovnic al motilor
Parintele Ion din Posaga
"Orice vindecare incepe cu sufletul. Primul pas este impacarea cu Dumnezeu"
Dincolo de Abrud si Campeni, suiti pe culmile povarnite ale Muntilor Apuseni, oamenii sunt mai aproape de Dumnezeu. Pana si lumina se randuieste mistic la ceasurile inserarii, redesenand pe largile poiene, acoperite cu iarba scanteietoare, icoane de liniste si de reculegere. Poate sa para exagerat ce spun, dar in Apuseni nu poti fi ateu. Asta si explica fervoarea religioasa a motilor, manastirile care se ctitoresc una dupa alta. In numai cativa ani, la Posaga s-au inaltat doua manastiri, in timp ce biserica din sat a fost refacuta din temelii. Forta saraciei si a credintei e de necuprins. In smerenia locului, avandu-L numai pe Dumnezeu alaturi, nu poti fi decat puternic.
Biserica din Posaga incepe chiar acolo unde se termina Tara Motilor. Dincolo, troneaza stapanitor muntele si toamna incarcata de aur. Mai multi ca oricand, oamenii vin la Posaga din toata tara. Ceva se intampla in lumea noastra de azi. Inghesuiti de disperare si boli, de saracie si de necazuri, dar mai ales de lipsa de orizont, oamenii se intorc cu fervoare spre Dumnezeu. Drumul spre credinta pare singura mantuire. O dezlegare cereasca pe care lumea o asteapta cu infrigurare, cat mai repede si cat mai concret. Timpul nu mai are rabdare. Lumea vrea semne limpezi despre forta si bunatatea lui Dumnezeu. Toata nadejdea lor se pune in biserica si in preoti, de la care se asteapta minuni. Tatal ceresc vorbeste prin ei, prin forta de vindecare trupeasca si sufleteasca pe care le-o daruieste si care le este cersita, adesea, peste puterile lor.
Vestit pentru calitatile sale de rugator si de postitor, parintele Ion de la biserica din Posaga nu mai pridideste sa spovedeasca si sa impartaseasca, sa faca iar si iar dezlegari. Disperarii nu-i poti raspunde cu indemnuri de asteptare. Oamenii sunt insetati de minuni. Si, uneori, ele se implinesc.
In capul satului, adunate dupa o inmormantare, un grup de femei vorbesc despre indreptarile uimitoare ale parintelui Ion, despre Ora Gligor, un paralizat din Posaga, care acum merge ca toti oamenii si vine pe picioarele lui la biserica; despre Vasilica Daraban, care nu putea vorbi si "nu era nicaieri", ca astazi sa fie ca oricare altul. Despre zecile de femei vindecate de bube si vatamari, dar si despre numeroasele crestinari datorate parintelui Ion din Posaga. Chiar in ziua prezentei noastre acolo, un arab trecut la ortodoxie venise la duhovnicul sau, in vreme ce o evreica trecuta si ea la crestinism, se pregatea sa-si boteze copiii. Ca niciodata parca, oamenii au nevoie de semne. Chiar daca invidia lucreaza, scornind vorbe si intamplari felurite, parintele Ion isi vede de drumul drept al preotiei, indemnand la post si la rugaciune - adevaratele medicamente ale sufletului si ale nevointei trupesti. Cat poate ajuta, slujind aproape neintrerupt de vineri pana duminica la pranz. Oamenii din Satu-Mare si chiar din Tulcea vin atrasi de renumele de vindecator al parintelui. Vorbele nu pot fi zagazuite. O femeie din Cluj, bolnava de ciroza, s-a facut sanatoasa in cateva zile. O fetita de 14 ani din Oradea nu se mai putea tine pe picioare. Dupa mai multe analize la Fundeni, medicii au ridicat din umeri. Era un caz fara iesire. Venind la Posaga, dupa a treia rugaciune de dezlegare, fetita a iesit pe picioarele ei din biserica. Astfel de intamplari te tulbura, chiar daca undeva, in adancul sufletului, te indoiesti. Chiar asa o fi? Loviti din toate partile, oamenii au nevoie de miracole si de certitudini. De aceea, poate, apar cand si cand exagerarile. In Posaga, se spune ca parintele citeste gandurile fiecaruia, ca iti stie numele fara sa te cunoasca. Toate acestea conteaza prea putin. Mult mai important e ca parintele Ion de la Posaga te primeste in biserica - asa cum frumos spunea un om al locului, Rac Ileana: "de parca ar vrea sa te ia in brate". Dincolo de renumele sau (surprinzator pentru un preot de tara), parintele Ion nu face decat sa-si respecte menirea, fiind deopotriva luminator, dar si pastor plin de iubire pentru cei ai locului, oferind - atat cat poate - ajutoare materiale vaduvelor si acel alin sufletesc celor stramtorati de necazuri. De altfel, in casuta sa de pe deal, parintele poate fi gasit la orice ora din zi si din noapte, pregatit sa dea ajutor.
E multa suferinta in jurul nostru. Daca prin ea Il descoperim pe Dumnezeu, inseamna ca durerea noastra are un sens si o raza de speranta. Asa cum arata, Posaga e un sat de acum 100 de ani - fara telefon, ba chiar si fara lumina in unele catune indepartate. In saracia pamantului stancos de aici, cu surele acoperite de paie pe care cresc naucitor de frumos iarba si flori, ca o gradina suspendata sub cer, credinta devine insasi axa lumii. Noua manastire, ridicata de parintele Ion in doar cateva luni, e doar o mica parte din rugaciunea de multumire a motilor, a celor care trudesc din greu la fan si la padure, departe de galagia si sminteala lumii, dar mult mai aproape de cer.
- Parinte Ion, la biserica dvs. vin oameni din toate colturile tarii. Daca ar fi sa trageti o concluzie, care sunt cele mai grele probleme cu care se confrunta omul de astazi?
- Nu imi permit sa trag asemenea concluzii, dar ca simpla constatare pot spune ca problemele psihice si sufletesti sunt pe primul plan. Oamenii au o mare frica de viata, se simt coplesiti de necazuri, nu mai stiu ce trebuie sa faca. Faptul ca vin la biserica si se spovedesc e deja un semn de vindecare. Nu poti fi ajutat, daca nu ceri ajutorul si nu recunosti ca esti bolnav.
- Lumea s-a inmultit in pacate. Cum se pot oamenii apara de noile ispitiri ale vietii moderne?
- Intr-adevar, prin unele filme sau emisiuni Tv invadate de sex si violenta, tinerii iau cunostinta de pacate pe care, altcumva, cu greu ar fi putut sa le imagineze. Din pacate, viata noastra morala se degradeaza pe zi ce trece si nimeni nu pare ingrijorat de acest lucru. Ca simplu preot, pot observa efectele devastatoare ale pacatului: tot mai multi oameni demonizati, ravasiti sufleteste. Armele noastre sunt postul si rugaciunea, de aceea nu cred ca vom putea schimba ceva apeland la discursuri politice. As aminti insa celor tentati sa urmeze placerile si tentatiile acestei lumi cuvintele Apostolului: "Toate sunt ingaduite pe pamant, dar nu toate sunt de folos".
- Ce sfat le-ati da celor aflati in suferinta?
- Orice vindecare incepe cu sufletul. De aceea nu obosesc sa repet ca primul pas este spovedania. Asa ne impacam cu Dumnezeu - recunoscandu-ne pacatele si regretandu-le sincer. Pare simplu, dar tocmai lucrurile simple sunt greu de atins. Nu o data am constatat ca multi din cei care vin la rugaciunile de dezlegare nu stiu ce au de facut. De fapt, ei trebuie sa inceteze a mai trai in nepasare fata de Dumnezeu.
- Ce trebuie sa facem pentru a ne numi cu adevarat crestini?
Peretele cu palariile credinciosilor
- Ar trebui sa implinim macar doua lucruri: sa nu facem rau si sa nu ne ranim sufleteste unii pe altii.
- De ce este atat de important postul?
- Fara post negru nu poti progresa duhovniceste. Aceasta putere a postului am vazut-o la parintele Argatu, inca din anii ‘80, cand intalnirea cu el mi-a schimbat cursul vietii. Tot postul (mai ales cel de vineri) si rugaciunea sunt cheile de dezlegare pentru orice boala.
- Unele din vindecarile savarsite in biserica din Posaga par a fi miraculoase.
- Eu nu cunosc decat cazuri de indreptare trupeasca sau sufleteasca. Nimeni nu poate savarsi minuni, decat Dumnezeu. Noi, preotii, nu facem decat sa intermediem prin rugaciuni si prin taina sfantului Maslu. Cu adevarat miraculoasa nu e decat ridicarea manastirii pe locul daruit de o credincioasa. Desi au fost mai multe ispite, din luna mai si pana acum, manastirea e aproape gata. Nici eu nu stiu cu ce bani am ridicat-o. Manastirea s-a facut aproape din nimic. Cu adevarat e o minune mare.
- Ce sfat dati cititorilor nostri?
- Ii indemn sa caute duhovnici buni. Sa caute tot timpul sfat. Altfel cazi, te ratacesti, intri in disperare. Fara povata, gasesti greu sau deloc raspuns la intrebarile care te framanta. Biserica noastra are duhovnici adevarati. Cine ii cauta, ii va gasi.
Sorin Preda