Premiul Nobel pentru literatura pe 1999
Gunter Grass si "secolul sau"
In fiecare an, tari de pe toate continentele isi desemneaza concurentii pentru titlul de campion mondial al scriitorilor, astfel incat se aduna o lista de vreo 200 de nume. Misiunea celor 18 membri ai Academiei Regale Suedeze de a rasplati doar pe unul, cu cea mai inalta recunoastere a valorii literare e cumplit de grea. Dupa trieri succesive, intra in semifinala 15 scriitori, iar in finala - 5. Rezultatul ultim al votului e totdeauna discutabil, caci mereu vor fi nedreptatite personalitati de marca si popoare intregi se vor simti frustrate. Cu atat mai mult cu cat, de ani buni, decizia finala a juriului se indreapta spre nume ce nu figureaza pe lista de favoriti din topul international. Printre acestia se afla, de doua decenii, si candidatul Germaniei, Gunter Grass. Asa ca, in seara de 30 septembrie, cand s-a aflat ca laureatul Nobel pentru literatura pe 1999 este chiar el, toata lumea a exclamat "in sfarsit!" (desi nedreptatitii din acest an sunt scriitori cel putin la fel de mari: Mario Vargas Llosa, Milan Kundera, Michel Tournier, Ismail Kadare - pentru a numi doar cativa dintre cei binecunoscuti la noi, prin traduceri).
Gunter Grass s-a nascut la 16 octombrie 1927, la Danzig (Gdansk), in familia germano-polona a unui negustor de coloniale. La 17 ani a fost incorporat si trimis pe frontul din Silezia, unde a fost ranit in aprilie 1945. Dupa razboi, studiaza artele plastice la Dusseldorf si in Berlinul de Vest, studii pe care si le desavarseste la Paris. In 1954, inca student, se insoara cu o balerina de origine elvetiana (va avea patru copii, intre care doi baieti gemeni) si pentru a-si intretine familia lucreaza intr-un teatru, scrie scenarii de balet si piese radiofonice, sculpteaza, canta intr-o formatie de jazz.
Debuteaza ca poet in 1956, cu un volum remarcat de critica si distins cu un premiu (de altfel, ajuns celebru ca prozator, va mai publica poeme, i se vor reprezenta piese de teatru si va expune acuarele, facand dovada multelor sale inzestrari).
Anul crucial al destinului sau e 1959, cand publica romanul "Toba de tinichea", ce are ca subiect istoria Germaniei in prima jumatate a secolului, prezentata ironic si picaresc prin intermediul destinului unui pitic. Varietatea de motive epice si expresivitatea moderna a procedeelor stilistice - o adevarata demonstratie de virtuozitate literara - au facut din "Toba de tinichea" un succes fulminant, a carui faima a depasit repede granitele Germaniei, propulsandu-l pe Gunter Grass in elita literaturii mondiale. Versiunea integrala a romanului a aparut, in traducerea Norei Iuga, la Editura "Univers", abia acum doi ani (desi fragmente din acest roman, precum si din "Pisica si soarecele", traduse de Sanziana Pop - care l-a cunoscut personal pe laureatul de azi, in timpul vizitei sale la Bucuresti de la inceputul anilor ‘70 - aparusera in reviste literare romanesti inca din urma cu trei decenii).
Au urmat volumele "Pisica si soarecele" (1961) si "Ani de caine" (1963), ce au ca decor, ca si "Toba", teritoriul natal multietnic de la gurile Vistulei, iar ca tema - tot destinele unor personaje memorabile, in istoria primei parti a secolului. Aceste carti de tinerete, ce alcatuiesc impreuna "Trilogia Danzigului", n-au fost primite insa cu elogii unanime, ci au starnit vii controverse. Si nu doar cartile, ci si omul Gunter Grass provoaca polemici, fiindca a fost si este un personaj turbulent, care nu vrea sa lase constiinta germanilor sa doarma. Implicat in viata politica a Germaniei de partea Partidului Social-Democrat, a participat la campania electorala a lui Willy Brandt din 1969 si a sprijinit politica de deschidere catre Est a cancelarului. Dar fronda lui principala il face un personaj public incomod pentru politicieni. Romanul "Anestezie locala" din 1969, tradus in romaneste in 1975 in colectia Globus a Editurii "Univers", este si el de un scepticism radical, provocator, ca si urmatoarele, "Calcanul" din 1977 si "Sobolanul" din 1986 - toate vadind un urias talent literar in ridiculizarea tabuurilor sociale, politice si chiar lingvistice (limbajul lui Grass e uneori socant pentru pudibonzi).
Cum spuneam, mai toate romanele lui au facut valva, dar nici unul n-a starnit un asemenea scandal ca "O poveste lunga", publicat acum patru ani. Caci acest "roman al unificarii" - a carui actiune desfasurata pe 800 de pagini se petrece intre 1989 si 1991, cu excursuri in 150 de ani de istorie germana - e impotriva unificarii politice si economice! Critica literara si mediile politice au reactionat violent, Gunter Grass inmultindu-si dusmanii declarati (acesti dusmani au fost primii care s-au bucurat pentru Nobelul adversarului lor, felicitandu-l public).
Asta-vara, Editura "Seidl" a lansat cu mare tam-tam mediatic o noua carte semnata de Gunter Grass. E intitulata "Secolul meu" si contine 100 de istorioare, cate una pentru fiecare an al veacului care, iata, se incheie pentru autorul "Tobei de tinichea" cu o incununare glorioasa.
Adriana Bittel
Televiziune
"Cafe Corso"
Impinsa de suflul adevaratelor schimbari, Televiziunea Romana ne taie respiratia cu o noua emisiune - "Cafe Corso", avand in prim plan pe navalnicul parizian Gheorghe Astalos si o intreaga echipa de tineri ambitiosi, inteligenti si lipsiti de complexe. Era nevoie, in valmasagul atator stiri proaste, de un rafinat moment de respiro, de vorba asezata si sprintara, de tacle si fastuoase aduceri-aminte. Fara a-si propune neaparat acest lucru, Gheorghe Astalos straluceste, propunand o boema in smoching, inspirat si plin de surprize, dominator bland si deopotriva molipsitor prin vorba pentru toti invitatii - rugbisti, actori sau ziaristi. Mereu in verva si profesionist al strazilor laturalnice din Bucuresti, spontan si autentic ca o transmisie in direct, Gheorghe Astalos isi obliga interlocutorii sa fie cel putin la fel de inteligenti ca el - atent, delicat, opresor neiertator al vorbelor de prisos. In timp ce fotbalistii nostri celebri capata un suspect accent italienesc si nu-si mai gasesc cuvintele dupa o sedere de doar cateva luni in strainataturi, dramaturgul francez Gheorghe Astalos e mai roman decat multi alti confrati ai nostri la un loc, locuitor indaratnic al cartierului Traian sau Colentina, chiar si dupa un exil politic de peste 20 de ani.
Duios vinovat, cu o floare in mana, autorul celebrei piese "Vin soldatii" ne bate cu degetul in geam la cumpana noptii, intrand in casele noastre ca un vechi prieten si oaspete de onoare.
Sorin Preda
Balet
Festivalul Eurodans va fi condus de Gigi Caciuleanu
Un coregraf a carui biografie pare desprinsa dintr-un scenariu de film, Gigi Caciuleanu, conduce juriul editiei 1999 a Festivalului Eurodans, care se desfasoara intre 8 si 13 octombrie la Iasi. Aflat la cea de-a Viii-a editie, festivalul (singurul de acest tip din sud-estul Europei) reuneste peste o suta de invitati din tara si din strainatate (Marea Britanie, Austria, Elvetia, Franta, Statele Unite, Ungaria etc.)
"Eu am spus intotdeauna ca dansul nu are nationalitate. Sansa de a reusi pentru dansul romanesc este, in primul rand, cultivarea diferentei, dar in acelasi timp crearea unor structuri capabile sa asume aceste diferente, sa asume personalitatile", afirma Gigi Caciuleanu.
Pe langa productiile originale ale coregrafilor deja consacrati, festivalul mai cuprinde doua sectiuni: debuturi si hors-concours. Organizatorii manifestarii sunt Fundatia Coregrafica Romana, Fundatia pentru o Societate Deschisa, Primaria Municipiului Iasi, Fundatia "ProHelvetia", Centrul Cultural Francez si Tvr Iasi.
Initiatorul Festivalului Eurodans a fost Dan Brezuleanu, fondatorul Fundatiei Coregrafice Romane, critic de balet, publicist si fost balerin. Cu fiecare editie a crescut prestigiul manifestarii in randul profesionistilor dansului european, la Iasi fiind prezenti coregrafi ca Jo‘lle Bouvier, Regis Obadia, Angelin Preljocaj, Pal Frenak, Odile Duboc, Josef Nadj, Claude Brumachon si Karine Saporta.
Pentru tinerele talente, Eurodans a reprezentat o trambulina spre consacrare. In acest festival si-au confirmat valoarea, intre altii, Razvan Mazilu, Florin Fieroiu si Mihai Mihalcea.
Cu prilejul festivalului, va fi vernisata expozitia fotografica "Daca dansatorii ar putea zbura", de Adrian Cuba. Editia speciala a revistei "Dans Festival" va fi difuzata si prin ambasadele tarilor participante la manifestare.
C. I.
La Telefon... Actorii
Ruxandra Sireteanu
Mari vedete pentru cei mici
Vedeti, aceasta-i marea fericire a profesiei noastre: intr-o seara canti si dansezi intr-un spectacol, in alta joci o drama puternica, iar dimineata alergi la un studio de inregistrare - sa zicem la studioul de dublaj al d-lui Margineanu, "Agerfilm", si inregistrezi ce-am inregistrat eu deunazi. Am dublat "vocile" a trei simpatici dalmatieni din cei 101 ai celebrului desen animat si apoi am concurat pentru rolul asupritoarei lor, Miss Cruella. Da, va aparea curand la televiziune si acest indragit film american dublat de actori romani. Eu am marele noroc ca ma pot juca in voie cu vocea mea si ca am deprins in acest lung timp tehnica speciala a "travestiului" sonor. Ce n-am dublat in ultimii ani! Un broscoi testos din basmul "Mica Sirena", o ratusca isteata, un cocos falos sau un capcaun fioros. Acum ma pregatesc sa intru in pielea Hienei din alt celebru desen animat, "Regele Leu". Producatorii americani dau mare importanta acestor basme pentru copii si atrag, ca interpreti din "off", cele mai sonore voci ale Hollywoodului. Mari vedete pentru cei mici, asta-i sloganul lor. Si n-au dreptate?
Ce joc eu "la vedere", adica pe scena? Reiau petitoarea Fiocla din "Casatoria" de Gogol si am avut de curand premiera cu "Mostenirea", in care sunt o americanca exploziva. E un musical care ii bucura deopotriva si pe cei mari si pe cei mici - cu totii simtim nevoia de dans si cantec. Si ce credeti ca repet acum la Teatrul "Ciprian" din Buzau? "Ultima dragoste a lui Don Juan", de Tudor Popescu. Emil Hossu e Don Juan, iar eu - tot cautand marea dragoste de-a lungul vietii - ajung echivalentul lui feminin, adica un Don Juan in fusta. Stiu ca mai exista la Teatrul "Mundi" un alt Don Juan - cel al lui Teodor Mazilu - interpretat de un coleg al nostru de la Nottara, Viorel Comaneci. Vacanta? Am strecurat-o si pe ea printre repetitiile din luna august, repetitii pe care le-am tinut la 45 grade CelsiusC. Apoi am plecat cu sotul meu la niste prieteni in Kšln, apoi la Rotterdam si in Belgia. Cu forte proaspete am atacat "Mostenirea". Renteaza, nu?
Lamia Beligan
"Plec intr-o calatorie de vis, in Asia"
N-am fost nicaieri toata vara si tocmai acum, la inceput de stagiune, s-a ivit ocazia unei minunate calatorii: il insotesc pe sotul meu, regizorul Cristian Hadji Culea, in China si Japonia, unde e invitat cu probleme legate de televiziune. Asa incat pot sa-mi implinesc si eu un vis mai vechi: sa vad fabuloasa Asie. Macar o parte din ea. Cu turneele Nationalului n-am ajuns mai departe de Orientul Mijlociu, in Israel, cu comedia "Cotletele". Interpretez in piesa de succes a lui Bertrand Blier (fiul marelui actor) rolul unei algeriene. Si pentru ca ea sustine la telefon o convorbire cu familia in limba araba, eu m-am straduit doua luni sa invat cate ceva. Actiunea se petrece la Paris, unde doi barbati varstnici (jucati de Gheorghe Dinica si de tatal meu, Radu Beligan) se indragostesc de tanara emigranta Farida. Numele ei in araba inseamna Unica, femeia visurilor. E un rol mic, mai mult o aparitie simbolica, dar am jucat-o cu o mare bucurie. In aparenta fragila, aceasta tanara grav bolnava gaseste resurse sa fie foarte puternica atunci cand isi ia adio de la copiii ei. Se pare ca in ciuda monologului sustinut in limba araba, deloc placuta israelienilor, in timpul spectacolului nostru de la Tel Aviv in sala a existat un moment de perplexitate. Dar spectatorii si-au depasit resentimentele si au reactionat ca niste spectatori sensibili si inteligenti. Oricum, proba de foc o trecusem si primirea a fost extrem de calduroasa. In curand, vom avea premiera cu "Generatia de sacrificiu" si Dinu Cernescu m-a distribuit pe mine in rolul principal (sustinut candva de Maria Filotti). Piesa se refera la drama generatiei din Primul Razboi Mondial, dar noi o resimtim ca drama multor generatii sacrificate in multe razboaie.
Alice Manoiu