Incet si greu, pe Muntele Athos monahismul romanesc reinvie
Ca orice calugar athonit, parintele Varsanufie e smerit. Nu vrea sa i se pomeneasca numele si nici sa i se dea poza in ziar. Daca a acceptat sa vorbeasca cu noi, asta s-a intamplat ca un prinos de multumire pentru cititorii revistei noastre, care din putinul lor au ajutat Schitul Lacu sa porneasca lucrarile de consolidare a bisericii si chiliilor. Desi am mai scris despre Sfantul Munte, parintele Varsanufie ne convinge ca Tara sfintilor monahi este un subiect inepuizabil - imparatie a rugaciunii fara de sfarsit si a sperantei in mantuire
"Pe Athos, nu au ce cauta caldiceii. Ori lupti, ori renunti si pleci"
- Parinte Varsanufie, cum ati ajuns sa vietuiti in Sfantul Munte Athos? De unde anume a inceput urcusul dvs. athonit?
- Totul a inceput din Maramuresul meu natal, unde am descoperit apropierea de Dumnezeu. Adevaratul inceput il constituie, insa, Manastirea Crasna, un spatiu puternic spiritualizat, haruit meditatiei. Discreta si smerita, Crasna a devenit o manastire a celor insetati de cunoastere si nu intamplator de aici au plecat numerosi episcopi (Teofan, Teodosie, Galaction), doctori in teologie, si multime de stareti vestiti. Am invatat multe la Crasna si, dupa 1990, am dat curs imboldului launtric, plecand in Tara Sfanta, unde am petrecut doi ani in Hozev, pe locurile Sfantului Ion Iacob. Decizia de a ajunge in Athos a venit dupa moartea staretului de la Manastirea Hozev.
- Cat de grea a fost aceasta decizie?
- Ce pot sa spun e ca nu a fost usoara, mai ales ca in preajma era si sora mea, calugarita la Manastirea Eleon, dimpreuna cu alte 15 monahii venite din Romania. Dorinta de liniste si de crestere duhovniceasca a fost insa mai mare.
- Se zice ca nu oricine rezista in Sfantul Munte, ca aici sunt multe ispitiri.
- Intr-adevar, lupta e mare, dar si ajutorul Maicii Domnului nu e mai prejos. Eu, spre exemplu, cand am ajuns acolo, am cazut in ispita deznadejdii. Ma stabilisem la Schitul Lacu, unde nu ma mai vedeam iesit dintre ruine. Coplesit de lipsurile si saracia schitului, ma gandeam sa ma intorc in Romania. Ceva insa, mai presus de vointa mea, ma oprea. Asta inseamna ca aflasem drumul cel bun. Multi frati s-au poticnit aici. Locul are foarte multa forta, dar si ispitele sunt la tot pasul. La inceput, ma tulburam din nimica toata. Mi se parea, spre exemplu, ca fratii de chilie voiau sa ma jigneasca. Orice gest, cat de marunt, parea ca ma vizeaza pe mine, de unde si gandul smintitor ca trebuie sa plec, ca nu sunt dorit acolo. Sfantul Atanasie, cel care a pus bazele monahismului in Athos, discuta cu diavolii ca si cu niste cumnati. De cate ori apareau, diavolii ii strigau: "Ce ne dai de mancare, Atanasie?". Sfantul nu-i lua in seama, dar o data, enervat, le-a raspuns: "Va dau bob fiert", si diavolii au disparut. De atunci, a ramas in Sfantul Munte obiceiul ca pescarii sa arunce in mare bob fiert, inainte de a-si intinde mrejele. Cine nu face asa, nu pescuieste nimic. Se intoarce cu barca goala. Noi, monahii, nu trebuie sa ne plangem de greutati. Alta cale de mantuire nu exista. Se spune ca, infuriat peste masura, Sfantul Atanasie l-a prins pe diavolul care il chinuia cel mai mult si, bagandu-l intr-o oala, a vrut sa-l arunce de pe varful muntelui. Atunci a aparut Maica Domnului si i-a zis: "Lasa-l Atanasie, ca si asta e de folos".
In Athos, nu au ce cauta caldiceii. Ori lupti, ori renunti si pleci. Aici, cele mai mari ispite le ai la trei luni de la sosire. Te apuca un fel de ura a pustiirii. Ti se pare ca esti gresit, ca nu ai loc, ca stai in calea altora. Imi amintesc de parintele Porfirie, venit de la Frasinei, care dupa cateva luni zicea dezamagit: "Altceva imi inchipuiam despre Sfantul Munte. Credeam ca voi gasi multe rugaciuni, dar aici e mai multa munca". A plecat. Apoi, ajungand in tara, i-a parut rau si a revenit pe jos, de la Frasinei, dupa alte trei luni.
- Cum decurge o zi athonita?
- In Sfantul Munte, ziua incepe la 2 noaptea, dupa un canon de chilie de 1-2 ore. Urmeaza miezonoptica, utrenia, ceasurile si, dimineata pe la 6-7, Sfanta Liturghie. Dupa doua ore de odihna, fiecare munceste, urmandu-si ascultarea ce o are, la 11.00 fiind masa de obste, in trapeza. Sigur ca programul difera de la o manastire la alta. De pilda, la Marea Lavra se fac 17 ore de priveghere: de la 7 seara pana a doua zi la 12.00. Fiecare isi randuieste viata dupa propria sa traditie, dupa specific. Manastirea Grigoriu pregateste misionari si acolo accentul cade pe lectura si pe invatarea limbilor straine, majoritatea vietuitorilor cunoscand 4-5 limbi de circulatie si fiind licentiati. La Schitul Lacu, accentul cade pe rucodelie (lucrul mainilor), aici fabricandu-se cea mai buna si mai parfumata tamaie din tot Muntele: 35 de arome de diferite flori! Oricum ar fi, rugaciunea si posturile sunt respectate cu sfintenie, adeseori aici mancandu-se o data in zi si fara ulei.
"Ar fi pacat sa se stinga traditia monahala romaneasca din Athos"
- Se mai pastreaza obiceiul pustniciei?
- E greu de spus. Cei imbunatatiti si doritori de liniste duc o viata ascunsa. Nu mai traiesc in pesteri, dar se retrag la chilie si nu mai primesc pe nimeni. Se vorbeste si acum despre cei 7 pustnici care vietuiesc in varful Athonului si pe care nu i-a vazut nimeni. Sunt numiti "Stalpii lumii" si se zice ca, atunci cand moare unul dintre ei, vine un altul prin rapire dumnezeiasca. Un calugar mai batran mi-a spus ca acesti 7 intelepti veneau duminica la o chilie ca sa participe la Sfanta Liturghie de duminica, prinzandu-l pe staret, cu legamant sa nu spuna nimanui despre ei. Dupa 12 ani, ucenicul staretului a vrut sa plece, zicand ca vrea sa vada calugar duhovnicesc. Ezitand, staretul l-a oprit, spunandu-i sa ramana si sa priveasca pe gemuletul bisericii, in timpul liturghiei. Imediat cei sapte au aparut intr-o para de foc si, certandu-l pe staret, au disparut. S-au mutat la o alta chilie. Sunt multe taine in Athos. Multi pelerini care se ratacesc gasesc drumul cel bun, prin aparitia unui om care ii indruma, dupa care acesta dispare ca in pamant. La Iviru (unde se afla celebra icoana "Portarita", cea venita pe ape), de hramul Sfintei Marii se clatina trei candele, iar policandrul se invarte in vazul tuturor, fara ca cineva sa-l atinga. Un calugar rus a pus mana pe una din acele candele si ea a continuat sa se clatine cu tot cu calugar.
- Cum rezista aceasta lume fabuloasa fara a fi atinsa de tentatiile modernitatii? Cat de inchisa poate fi ea la nou?
- Din toate, acesta e lucrul cel mai greu. In Sfantul Munte s-a produs multa tulburare atunci cand s-a zvonit ca Patriarhul Constantinopolului ar fi vrut sa deschida Athosul pentru turisti, inclusiv sa permita intrarea femeilor in Munte. Nu s-a intamplat acest lucru, dar teama de turisti ramane. De aceea, intrarea pelerinilor e limitata la 130 de persoane pe zi, iar sederea nu poate depasi 5 zile. Oricum, cu sau fara voia noastra, noul si tehnologiile moderne au ajuns si aici. Athosul are helioport, telefoane mobile si alte utilitati avansate. Chiar si viata monahala s-a schimbat oarecum, tendinta fiind de specializare. Cum spuneam, Manastirile Iviru, Simonos Petra, Grigoriu, Vatopedu primesc mai mult monahi intelectuali. Danileii (care stau cocotati pe stanci) sunt cantareti. Tomadeii fac icoane. Gherasimenii fac tamaie. Unii sunt taximetristi, altii pescari. Important e sa pastrezi o cumpana dreapta intre munca si rugaciune, sa muncesti rugandu-te neincetat, intr-o adanca smerenie. Un frate roman, cunoscator a patru limbi si vietuitor la Simonos Petra, a refuzat mai multe burse in Anglia si Franta, spunand: "Am venit pentru calugarie, nu sa vad lumea".
- Sunt multi romani in Athos?
- Din pacate, suntem putini si foarte saraci. De aceea, la Schitul Lacu nu putem primi mai mult de 28 de calugari. Cine vine din tara, trebuie sa mearga la greci. La Vatopedu sunt 9 romani, la Sfantul Pavel - 5, la Marea Lavra - 6. Fara ajutor, riscam sa ne pustiim putinele lacasuri care ne-au mai ramas. Conteaza mai putin ca viata e scumpa aici, ca un kilogram de fasole costa 3 dolari si o paine un dolar. Mai grav e ca nu avem materiale de constructii si fara ele nu putem repara chiliile, pentru a primi noi frati. Cereri avem multe. Pana si strainii vin la noi. Parintele Petru (american de origine) s-a botezat la Colciu si acum e misionar in Australia. Un altul, parintele Damaschin, a invatat in trei saptamani romaneste, la Sihastria. Ar fi pacat sa se stinga traditia monahala romaneasca pe aceste locuri. Nu numai ca aici sunt multe ctitorii ale domnitorilor nostri pamanteni, dar noi l-am dat pe celebrul Nectarie, numit si "Privighetoarea Sfantului Munte", pe Gherasim de la Lacu si cati alti stalpi ai monahismului athonit. Chiar daca parintele Dionisie de la Calciu are 71 de ani de cand e pe Sfantul Munte, iar ceilalti mari batrani ai nostri se sting pe zi ce trece (parintii Ioan Sova, Ioan Gutu, Nefit Negra), sperante sunt, cata vreme la Athoniada (un fel de seminar organizat aici) participa mai multi tineri romani, printre care si 7 orfani ai parintelui Tanase de la Valea Plopului. Incet, cu mare nadejde si cu ajutorul credinciosilor din tara (inclusiv al cititorilor "Formulei As", carora le multumim fierbinte), schiturile romanesti vor prinde din nou viata, spre pomenirea lui Hristos si a dreptcredinciosului popor roman.
Sorin Preda
(Le reamintim cititorilor nostri ca donatiile pentru calugarii romani de pe Muntele Athos se fac direct la redactie.)