Leacuri de viata lunga
Munca, respect, cumpatare, credinta in Dumnezeu
Reteta de fericire a parintilor mei
Parintii mei, Doroftei si Maria, din localitatea Siret - Suceava, tarani coboratori din tarani, s-au nascut, tata - pe 9 septembrie 1902 si s-a sfarsit la 20 noiembrie 1992 (deci, la 90 de ani, doua luni si 11 zile), iar mama - pe 17 august 1908, care mai traieste si azi. Ne-au lasat noua, celor cinci feciori ai lor, o anumita avere materiala, dar mai cu seama o nepretuita reteta de fericire.
Crezul muncii
Crezul suprem al parintilor mei a fost munca. Din copilarie chiar, ei au inteles si au aplicat, cu ravna si dragoste, porunca biblica: "Cu multa truda sa-ti scoti hrana din el (pamant - n.r.), in toate zilele vietii tale" (Geneza 3.17). Pentru ei, munca a insemnat insasi viata. Sanatatea. Fericirea. Ne cresteau si pe noi, copiii, in acelasi spirit. Le placea enorm munca in natura. Candva, in anii senectutii lor, la indemnul meu de a-si mai cruta din puteri, tata mi-a raspuns: "Ioane, nu-ti poti inchipui ce mult imi place si ce bine-mi face munca la camp". Iar alta data, mama a spus, si ea: "Foarte mult imi place munca la camp si-n gradina". Munceau din noapte pana-n noapte. In perioadele de varf ale lucrarilor agricole, zorile ii gaseau la camp (la prasit, cosit, scos cartofi). Si adesea, lucrau si-n noptile cu luna (la legat snopi si facut clai, la incarcat si transportat sfecla furajera). Nu o data, chiar si in zilele de sarbatori, dimineata mergeam cu totii la biserica, iar dupa-masa la camp, la lucrari ce nu puteau fi amanate (de exemplu, la stransul fanului). In rastimpul dintre perioadele de varf ale lucrarilor agricole, tata facea intens carausie, iar mama se ocupa de gospodarie si treburile casnice. Tata de regula se trezea pe la ora 3 dimineata, la pranz dormea un sfert de ora si lucra din nou pana pe la ora 22.00-23.00. Mama se trezea cu o ora mai tarziu, dar nu se odihnea la pranz si lucra tot pana pe la orele 22.00-23.00. Cititorul se poate intreba, pe buna dreptate: ce facea tata, iarna, de la ora 3 dimineata? Iata ce: repara hamurile cailor, carpea sacii, repara greblele, imblaciile etc. Uneori, in noptile de iarna, cand afara crapau pietrele de ger, tata impreuna cu unchiul (fratele lui, Mihai) croiau, coseau berneveci (pantaloni grosi, din postav de lana din care se faceau si sumane) si-i inflorau de ieseau o minunatie! De asemenea, din piele de vitel sau cal, tabacita de ei, faceau opinci exceptional de frumoase. Imbracamintea si incaltamintea lor erau naturale si sanatoase. Lucrand asa de vartos, parintii mei urmareau si traiau satisfactia lucrului facut bine si la timp. (Urau munca de mantuiala.)
Dragostea de natura</b>\
O alta trasatura sufleteasca a lor, din care trageau putere, erau atasamentul si dragostea nesfarsita fata de natura. Si raspunderea pentru ocrotirea ei. O considerau o faptura vie. Un tovaras al lor pe drumul vietii. "Nu rupeti crengile pomilor", ne spuneau. "Ii doare si plang ca si voi". Seara, cateodata, asezati cu totii pe prispa casei, contemplam cerul, plin de stele stralucitoare, pe care tata ne arata Ursa Mica si Ursa Mare. Maretia si frumusetea noptilor acelea de vara ne inaltau sufleteste si ne intareau in credinta ca Dumnezeu se afla in toate alcatuirile lumii, cele mari sau cele marunte.
Le purtam in suflet recunostinta vie parintilor nostri, pentru ca ne-au deprins cu munca de mici. Eu, desi eram abia la scoala primara, am fost ciobanas la oi. Imi placea. Cat ele pasteau, ma jucam cu fel de fel de inchipuiri. Singuratatea alaturi de animale, in natura, te incarca de liniste si-ti dezleaga imaginatia. Iarba, copacii, cerul - dobandesc o personalitate aparte, de parca ar fi vii. In plus, statul in aer curat iti oxigeneaza sangele si iti limpezeste gandirea. Intelegi totul, mai repede si mai clar. Poate si din cauza asta atatia copii de la tara ajung intelectuali, la oras.
Cand eram la gimnaziu, in zilele mai ploioase, imi puneam pe cap o gluga de sac si, asezat sub o rachita groasa si noduroasa, toceam cuvinte la germana si la franceza, cu oitele primprejur. Dupa ce am mai crescut, trageam cu tata, la coasa, alaturi de ceilalti frati ai mei. Nici nu rasarea Luceafarul diminetii cand noi luptam, deja, cu primele holde de iarba. Ici, colo, intram cu picioarele goale in cate un ochi de apa si apa era calduta si florile de camp parfumau racoarea diminetii... Ce sa zic, adevarat rai! Cand terminam o brazda, pe drumul de intoarcere catre alta, tata ne dadea utile povete: "Grabiti-va incet", ne spunea, "nu luati brazda mare", "taiati la zero"; dar si cate o cugetare morala, plina de-ntelepciunea vietii lui: "Munca ce-ti place iti este medicament, te intareste sufleteste si fizic; in schimb munca care nu-ti place, munca silnica, facuta impotriva dorintei, te imbolnaveste si iti scurteaza viata". Pe la 6.00-7.00 dimineata, cand venea cate un vecin la cosit, noi aveam deja o bucata buna muncita. Privindu-mi viata retrospectiv, inteleg acum mai bine ca oricand ca muncile acelea au facut sa creasca in mine harnicia si dragul de invatatura.
Hrana sanatoasa
Munceau parintii mei mult si bine si de aceea aveam pe masa hrana buna si destula. Si porc taiat inainte de Craciun, si slanina groasa atarnata in pod la afumat, si carne - cand de carlan, cand de iepure, cand de pasari de curte - si lapte, chisleag, smantana si branza si-o barbanta plina cu branza de oi. Si in fiecare saptamana facea mama cate un cuptor de paine de secara, in cosercute, paine sanatoasa, nu ca cea de acum! Si gustoasa si buna! Ar trebui sa se reia pe scara larga cultivarea secarei si consumul de paine facuta din ea, pentru ca-i foarte sanatoasa. Iar pe deasupra, aveam si legume si fructe, muraturi puse in butoaie de stejar (o minune!), in care punea mama din cele mai felurite verdeturi, o covata cu magiun si cate alte bunatati aveam in casa parintilor mei... Si apa din fantana, rece ca de la frigider, curata precum cristalul (si nu cu clor si cu fluor)...
Parintii se alimentau (evident, si noi, copiii) simplu, dar consistent. Carnea, grasimile animale nu prezentau pericol pentru sanatate, pentru ca se respecta masura, se consumau insotite de vegetale, iar energia data de grasimi si de carne era arsa in timpul muncilor grele pe care le faceau. In plus, la noi in casa se tineau toate posturile crestinesti, asa ca nu aveam nevoie de o alta dezintoxicare a organismului.
Din primavara si pana toamna, la masa noastra predominau vegetalele. Si mama le pregatea cu multa maiestrie. De pilda, cand facea sfecla rosie, o fierbea si, cand era aproape fiarta, o punea pentru doua-trei clocote in bors de putina, sa nu fie asa dulce, ci usurel acruta. Apoi o taia taietei, o amesteca bine cu ceapa putin prajita, o dregea cu mujdei de usturoi si cu... mamaliguta calda. (Bate-te gura, sa incapi cat mai mult!) Mama pregatea foarte delicios si fasole, bob, linte, mazare, varza, cartofi si multe alte vegetale. Facea si coltunasi cu visine, prune, magiun, branza de vaci. (Mai tarziu, in aceste feluri s-a specializat fratele meu, Filip, care devenise mana dreapta a mamei.) Zahar se consuma foarte putin la noi. In schimb, tata scotea din sfecla un suc dulce, maroniu, foarte bun. Ulei, la fel - se consuma putin, stors atunci in teasc, din seminte de dovleac (care se stie ca au proprietati medicinale). Si ceapa taiata marunt, cu ulei (uneori si cu masline sau scrumbie, care se gaseau si erau ieftine), si painea proaspata de secara: era ca-n povesti! Parintii mei respectau riguros legea naturala, conform careia energia consumata in munca trebuie sa fie egala cu energia obtinuta din consumul de alimente. Si nu-si poluau trupul cu bauturi alcoolice sau tutun. Nu l-am vazut pe tata niciodata macar ametit.
Credinta in Dumnezeu
Parintii traiau cu credinta in Dumnezeu. Tata nu lipsea niciodata de la biserica si se implica mereu in diferite activitati parohiale. In unele duminici sau sarbatori, cand vremea era foarte urata si rea, dupa ce dadea hrana la animale, tata citea ore in sir din Biblie. Cu glas tare. Mama asculta. Uneori si noi, copiii. Anul trecut, mama mi-a relatat un fapt neobisnuit. Mi-a spus ca, in urma cu oarece vreme, privind indelung-indelung la icoana Domnului nostru Iisus Hristos, deodata a simtit o mare caldura in tot trupul. Legat de aceasta, mi-am amintit de o constatare a scriitorului Alexis Carrel, redata in cartea sa "Rugaciunea" (carte de o exceptionala valoare), si anume ca oamenii credinciosi "il pot simti pe Dumnezeu, la fel cum simt caldura soarelui sau bunatatea unui prieten".
Dragoste si buna intelegere
|n familia noastra domnea linistea, dragostea si buna intelegere. Parintii mei au fost foarte atasati unul de celalalt si se respectau. Aveau o comportare ireprosabila, fara certuri, fara voci ridicate, ceea ce pe noi, copiii, ne-a ajutat sa crestem puternici pe dinauntru, fara spaime si traume, sa ne simtim ocrotiti. In legatura cu ceilalti locuitori din comuna, manifestau respect si buna intelegere, intrajutorare. Ne spuneau: "Sa faceti bine oamenilor, ori de cate ori puteti, iar daca nu puteti sa le faceti bine, niciodata sa nu le faceti rau". Parintii au cununat multi oameni, au botezat multi copii. Ei n-au avut multa scoala. Tata - patru clase, iar mama - o luna! Dar au avut o scoala a vietii extraordinara. Intreaga lor existenta au subordonat-o formarii celor cinci baieti pe care i-au avut. Ii doreau vrednici, sanatosi, luminati. Patru din ei au facut studii superioare.
Dragostea de munca si satisfactia lucrului bine facut, alimentatia rationala, postul crestinesc, consumul de produse naturale si nepoluate, painea de secara si apa de izvor, dragostea de natura si credinta in Dumnezeu, aerul curat si soarele din belsug, relatii civilizate si afectuoase in familie, raporturi corecte cu satul si cu vecinii - toate acestea, si poate si altele, pe care n-am mai apucat sa le scriu, au determinat sanatatea si superlongevitatea parintilor mei. Adevarat se spune ca sanatatea si boala pornesc de la suflet. Ingrijiti-va sufletul si veti trai fericiti. Felul de viata al parintilor mei este un argument.
Ioan D. Matei
Str. Titu Maiorescu nr. 2, bl. B1, sc. A, et. 1, ap. 5, Iasi