Un sat pentru mileniul trei
Branul
Miron Zecheru,
Primarul comunei Bran
"Istoria trece, oile raman"
Are 52 de ani, seamana cu un cowboy si sade pe scaunul primariei de noua ani. Profesor de stiinte naturale "la baza", in politica este independent (cu usoare influente Pd), la fel ca si in viata de toate zilele. "Ii bun ca nu fura", zic despre el branenii, multumiti ca primarul are destula avere, ca sa nu se mai uite si peste gard. Indarjit crescator de vaci si de oi, incapatanat sa persiste in ciobanie, Miron Zecheru are marele avantaj ca multe dintre problemele primariei sunt aceleasi cu problemele din ograda lui: problema laptelui, problema branzei, problema lanii... Pe celelalte, inclusiv mandria de-a fi branean, le rezolva la sediu, in primaria celei mai frumoase si mai civilizate comune din tara: Branul - o veritabila Elvetie in Carpati.
- Inca de pe vremea lui Ceausescu, splendoarea Branului era batatoare la ochi in comparatie cu celelalte sate din Romania. Astazi, el s-a transformat intr-o veritabila Elvetie romaneasca: un model pentru ceea ce-ar trebui sa devina satul mileniului viitor. Cum se explica civilizatia si prosperitatea extraordinara a zonei?
- In primul rand, as indrazni sa afirm, in perfecta cunostinta de cauza (am fost in Elvetia, dupa Revolutie), ca noi avem peisaje chiar mai frumoase decat cele elvetiene! Eu am riscat sa-i supar pe cei de acolo - care ne cam credeau "niste romani prosti" - si le-am spus: "Baieti, ce-ati patit voi cu japonezii, in materie de ceasuri, o sa patiti si cu Romania, in materie de turism, pentru ca noi, in afara de faptul ca avem o tara frumoasa, ca si a voastra, mai avem si un suflet cald, latin! La noi se traieste mai fierbinte decat la voi...". In ce priveste prosperitatea zonei, ea are o lunga istorie, cu foarte multe explicatii, unele dintre ele chiar paradoxale. Braneanul e indarjit in mentalitatea conform careia "ce bagi in burta nu vede nimeni, insa casa ti-o vede toata lumea"... Din acest motiv, fiecare localnic tinea si tine, inainte de toate, sa-si inalte case frumoase, la fel de frumoase si de civilizate ca la oras. Si, slava Domnului, au: case cu apa curenta, cu bai in faianta, ceea ce nu-i deloc putin, ca nivel de civilizatie rurala! Deci, ambitiile braneanului, orgoliul sau, adesea nemarginit, explica o parte a bunastarii sale. Pe langa toate astea, branenii au avut insa si un mare sprijin material: Malaxa, industriasul care si-a facut o uzina de armament asezata in mod strategic sub Piatra Craiului, pentru a nu putea fi bombardata. La aceasta uzina au inceput branenii sa lucreze inca dinaintea razboiului, mai intai cu boii, carand materiale de constructie, apoi cu lopetile. In fine, unii s-au facut meseriasi, pentru ca erau platiti bine, iar altii au devenit chiar specialisti in pirotehnica. In acea perioada, precum si in cele care au urmat, fiindca industrializarea a persistat pana cand a omorat-o tranzitia, braneanul se trezea de dimineata, la ora patru, tragea doua-trei brazde, cu noaptea-n cap, se ducea la uzina, muncea si acolo, dupa-amiaza se intorcea acasa cu autobuzul, mergea la coasa, apoi isi mulgea vaca si cand se apuca de "rasuflat" era intuneric din nou... Branenii n-au avut timp de mers la mare sau in excursii, ei au "tras" tot timpul, fiindca aici era o permanenta competitie!
Ne-a ajuns, pe urma, colectivizarea, sosita aici pe la inceputul anilor "60... Satul Sohodol, de pilda, a stat vreo trei-patru ani fara primar, pentru ca nimeni nu accepta acea functie. Stiti de ce? Deoarece comunistii ii cereau primarului "sa faca colectiva"! Pana s-a incheiat colectivizarea, paznicul primariei, care era si "secretar de partid", a semnat acte pe post de primar... Asta e curata istorie, traita de mine, insa va poate da masura indaratniciei braneanului fata de munca sa, pe care veneau altii sa o ia cu japca!
- Branul, impreuna cu satele sale subordonate (Sohodol, Simon, Moeci, Predelut etc.), reprezinta o "marginime" a Ardealului, o zona de granita, aflata la vama muntoasa care desparte Transilvania de Muntenia. Vecinatatea aceasta "sudista", care se simte si-n firea branenilor, n-a fost si ea o sursa de bunastare?
- Venise cineva de la Ministerul Turismului, acum cativa ani, sa-mi spuna: "Haideti sa va ajutam sa faceti primii pasi in turism...". Eu i-am raspuns: "Mai nene, aici se face turism de vreo doua mii de ani!". Cu acest exemplu anecdotic as vrea sa evidentiez un fenomen tipic al regiunii, anume faptul ca aici - asa cum spuneti - a fost o zona de granita, ceea ce insemna turism, circulatie de marfuri si tot ce mai vreti, adica potentiale castiguri banesti. Datorita drumului, calatorului care trecea cu lazile, venind de la Brasov, i se rupea carul, fiindca trebuia sa urce Fundata, motiv pentru care intra in curtea unui gospodar si-i zicea: "Omule, lasa-ma sa-mi repar caruta si-ti platesc gazduirea pana maine...". Asta nu era "turism"?! Altul statea sa i se odihneasca armasarii inhamati si platea pentru o galeata cu apa, din care beau si caii, dar bea si el... Ala era, in mod sigur, "agroturism", indiferent cum se numea pe vremea aia si cate secole au trecut de atunci! Asadar, granita i-a ajutat pe braneni sa devina negutatori, sa se "frece" de lume si sa cunoasca circulatia banilor. Cel mai mare om din istoria Branului, Sextil Puscariu, a si scris ceva care a devenit folclor pe la noi. Cand se facea Marea Unire de la 1918, branenii ar fi zis: "Si noi vrem sa ne unim cu tara, dar sa ne lasati o tara de granita, ca noi suntem invatati sa traim la margine!". De nu stiu cate veacuri, localnicii de aici au avut pasuni peste granita, au mai facut si nitica transhumanta, plus turism, negot, chiar si "contrabanda". Pentru ei, "hotarul" nu a fost niciodata o piedica, ba dimpotriva - un motiv de prosperitate. Poate o sa ma intrebati de ce trebuiau sa faca toate astea?... Fiindca doreau sa fie oameni instariti, insa pamantul nu este foarte darnic pe aici si nu poti sa faci bani numai cu el! Sa va dau un exemplu concret: cu un hectar de teren in campie, la Stupini sau la Tandarei, poti tine trei vaci, ca pui sfecla, porumb, lucerna; pe cand la Bran, cu acelasi hectar de pamant, abia tii doua capre... Tocmai de-asta li s-a ascutit mintea branenilor. Ei trebuiau sa-si ia toporul si sa plece la padure, trebuiau sa-si ia batul si sa se duca pe tapsan cu oile. La noi, aici, e-o rusine sa stai toata ziua langa muiere si sa dormi. Oamenii n-au avut ce face, erau obligati sa se descurce cu orice pret! Barbatul isi lua ciomagul si traista, dupa care nu-si mai vedea nevasta trei luni sau jumatate de an... Daca nu se intorcea cu bani, femeia il trimitea indarat, ca "barbat de prasila" mai gasea, insa banii erau greu de facut. Oamenii s-au priceput la de toate: unii erau specializati pe traficul de frontiera, altii pe mestesuguri, ceilalti mergeau cu oile...
- Branenii au intrat in istorie prin turmele lor care intunecau orizontul si de pe urma carora au facut mari averi. Mai rezista aceasta milenara indeletnicire si azi?
- Auzeam pe cineva, deunazi, la televizor, spunand: "Oaia este un animal nerentabil si nu mai trebuie crescuta". M-am crucit! La noi, din tata in fiu, se stie ca un cioban bun este ala care isi ia batul si se duce cu oile, fara sa le dea nimic. Umbla cu ele si vede pe drum cum se descurca. Le mai apleaca o creanga, le mai opreste undeva... Ciobanilor pe care ii am eu angajati le dau sfaturi, cam asa: "Nu va duceti pe pasunea aia, ca a plouat si nu o sa manance nimic. Luati-o pe muntele asta, pacaliti-le pana spre vale, dupa care va faceti ca nu le lasati pe lunca aia si o sa vedeti ca se satura in jumatate de ora, daca nu va tineti de capul lor!". Asta e oieritul branenilor si asa se tine adevarata oaie, de cand nu exista televizor si "specialisti". Bineinteles, la noi exista un "drag de oaie" care pe la altii s-a cam pierdut... Stai flamand, stai ud leoarca, in ploaie, dar abia atunci esti fericit, cand stii ca oaia este satula... Suntem printre putinele popoare in care mai exista asemenea braneni "tampiti", ce gandesc ca mine! In ziua de azi, unii localnici au devenit paznici, altii pompieri sau cine stie ce meserii au, dar nu-si uita oile nici cand isi "fac cretul", adica atunci cand, foarte rar, pleaca in vacante. Pai, sa te duca Dumnezeu, vara, in orice carciuma unde gasesti braneni, sa-i auzi pe astia cum discuta despre caini, despre oi si despre cai! Ce Constantinescu, ce Iliescu si Ceausescu! Pentru braneni, istoria trece si oile raman.
- D-le primar, cum a reusit un sat de ciobani sa edifice o civilizatie asa de curata, sa sara peste etapa kitsch-ului, care urateste satele peste tot? Si aici traditia s-a pierdut, dar ceea ce se pune in loc e superb.
- Primul argument este acela ca noi n-am prea avut tigani. Sa ma ierte minoritatea cu pricina, dar ei sunt primii care fac "trafic cu prost gust"! Pe urma, dar nu mai putin important, oamenii locului sunt destul de umblati prin lume si in felul asta cred ca au reusit sa-si formeze o oarecare "educatie a ochiului", inca dinaintea razboiului. De exemplu, ciobanii braneni care faceau transhumanta sau branenii care faceau negot cu mere ajungeau pana la Dunare, altii pana la Mures sau chiar la Tisa. In plus, aceasta zona a fost frecventata totdeauna de "lume buna". Chiar si familia regala venea aici!
- Credeti ca prezenta familiei regale in Bran a avut o influenta reala asupra locului?
- Categoric! Batranii nostri erau mai respectuosi si mai frumos imbracati. Sa nu uitati ca familia regala venea cu o intreaga suita, dar unii nu stateau la castel, ci se instalau in sat. Asa s-au facut chiar si unele casatorii, pe la noi... Membrii suitei regale au imprimat o anumita nota de civilizatie si de orasenizare, mai vizibila in Branul din centrul turistic, asezat la sosea. Multe din casele de acolo merita sa figureze in patrimoniul national.
- Sa incheiem interviul cu o caracterizare a branenilor, facuta chiar de primarul lor...
- In comuna la noi, localnicii isi fac singuri portretul, spunand: "Braneanul este inteligent si judecat...". Orice om ai carui stramosi au trait pe granita atatea generatii si-a ascutit simturile si mintea. Sigur ca desteptaciunea braneanului mai poate semana uneori si cu "smecheria", dar mai rar cu "hotia"! Braneanul are rabdare, diplomatie, asculta orice strain, zice "da, da", poate fi de acord cu tine in aparenta, dar isi vede tot de treaba lui... Pe braneni ii pacalesti greu cu vorbele, dar nu sunt nici aprigi din fire. Fiind "calare pe granita" de atatea veacuri, braneanul a trebuit sa invete mai multa diplomatie decat taranul obisnuit. Tocmai de aceea a aparut la noi faimoasa vorba: "Un branean la trei jidani, cinci olteni si sapte armeni!".
Sanziana Pop
Fotografii: Emanuel Tanjala