In Muntii Apuseni, "Omul care sfinteste locul" sfinteste muntele si padurea
Corneliu Olar
primarul comunei Horea, judetul Alba
"Asteptam niste politicieni care sa urmareasca interesul national, nu propriile lor interese si buzunare"
Primarul comunei Horea, din Muntii Apuseni, este in toata puterea cuvantului un independent. Neinrolandu-se in nici un partid si neasteptand "indicatii pretioase" din partea politicii de la Bucuresti, Corneliu Olar nu face nici o alta politica decat pe cea a comunitatii. Si o face bine, aplicand - fara sa stie, poate - principiul descentralizarii administratiei publice locale si servind, cum stie el mai bine, interesul concetatenilor sai. Atestata prima data in istorie in 1733, comuna Horea este alcatuita din 14 sate si catunuri in care traiesc cam 2300 de suflete. In cei trei ani de cand Corneliu Olar ii este primar, comuna Horea a devenit cea mai prospera asezare din Muntii Apuseni, singurul loc in care padurea este exploatata rational.
- Dom" primar, am vazut ca va iubesc tare mult oamenii. De ce oare?
- Pai, sunt de-al lor si stiu fiecare suflet care traieste aici. Stiu fiecare mot de-al meu cum ii cand ii beat, treaz, necajit sau la bucurie si ce trai duce acasa. Si sunt aproape de ei intotdeauna cand sunt la nevoie. Iar dragostea si respectul pe care ni-l purtam este reciproc. Sunt nascut aici si am simtit ca pot sa fac mai mult pentru binele motilor mei, chiar mai mult decat fac pentru mine insumi. Tot sufletul si tot timpul meu le-am pus in serviciul acestor oameni, astfel ca eu aproape ca nici nu mai am viata personala. Eu sunt de profesie tehnician silvic, deci sunt omul padurii. Acum sunt student la Drept in anul doi si vreau sa invat mai multe ca sa le fiu de folos in tot ceea ce fac.
- Cum este sa ii conduci pe moti, niste oameni asa de aprigi si aspri?
- Motul este foarte mandru si nu-i place sa fie umilit. E greu sa-i conduci pe moti, dar am stiut ce doresc atunci cand am intrat in competitia electorala. Vorbind asa, in parabole, cand am fost ales primar, m-am gandit ca o sa deschid dulapul cu banii primiti de la buget si o sa-i impart pe unde stiam ca sunt lipsuri si lucrurile nu merg cum trebuie. Dar cand am deschis dulapul, am vazut ca era gol. Cum promisiunile facute oamenilor trebuia sa mi le tin, m-am gandit prima data cum sa fac sa umplu dulapul cu bani. Si asa a inceput totul, acum trei ani. Acum, motii mei au telefon in casa, au servicii publice la dispozitie chiar in comuna lor - atat de izolata de lume inainte - au mai multe locuri de munca in cadrul micii industrii de prelucrare a lemnului si artizanat, dezvoltata aici. Am fost chemat si la Bucuresti, la o adunare a primarilor, si le-am spus si lor povestea cu dulapul cu bani. Parlamentarii prezenti acolo mi-au spus ca am o gandire liberala si ca trebuie musai sa intru in partidul lor. Dar eu nu fac nici o politica, decat pe cea a comunitatii. Batranii satului ma iubesc si ma pretuiesc mult pentru ca le cer sfatul. Este o mare instanta aceasta, a sfatului batranilor. Cu toate acestea, e greu sa-i multumesti pe toti; de aceea, satisfactia mea cea mai mare e sa-i vad fericiti si multumiti dupa ce am facut ceva pentru ei. Nici eu nu m-am gandit ca voi putea face atatea, dar m-a ajutat Dumnezeu si in cativa ani am schimbat comuna aceasta. E destul la o asezare sa-i stopezi declinul, dar sa o faci sa progreseze, e mare lucru.
- Cum traiesc motii astazi, cum se vede de aici, din Apuseni, politica de la Bucuresti?
- Motii is nemultumiti, traiesc o viata la fel de aspra ca si mai nainte, in aceleasi tipare ca si strabunii lor: aici, oamenii isi castiga traiul numai din prelucrarea si valorificarea lemnului. Eu zic ca in zona noastra taierile de copaci se fac cu masura si sunt compensate cu cresterea anuala a padurii tinere. In alte zone, insa, taierea padurilor reprezinta un dezastru. Pe Valea Ariesului, de exemplu, muntii sunt goliti de paduri. Oamenii se mai ocupa si cu cresterea animalelor, dar acestea nu le aduc un venit, ci le cresc numai pentru gospodaria proprie, pentru folosul familiei, ca orasele sunt departe, drumurile sunt greu accesibile si nu pot valorifica laptele si produsele lor la piata.
- In satul dvs. exista, totusi, niste locuri de munca. Traditia a reinviat si aduce bani.
- In ultima vreme, taranii se-ntorc din orase acasa, de unde au plecat. Muntele nu poate acoperi intoarcerea propriilor fii, si atunci locurile de munca sunt foarte putine. De aceea, am cautat sa incurajez initiativa particulara si serviciile publice. Oamenii muncesc la gatere, la mica fabrica de mobila pe care am infiintat-o, unde se lucreaza mobilier rustic, ce are mare cautare. Se lucreaza in stilul traditional, cu unelte traditionale. Motii ar fi dornici sa lucreze, sa castige si ei mai bine, ca sa aiba un trai mai bun, dar libera initiativa este sufocata din fasa, iar micii intreprinzatori nu sunt incurajati la noi, ci sunt sufocati de taxele si impozitele de tot felul. Eu tot astept sa vina la Putere cineva care sa puna pret si pe intreprinzatorii mici si mijlocii, pentru ca ei sustin, de fapt, economia unei tari si-i dau stabilitate, nu marile afaceri mafiote care se fac in economia subterana. Asteptam niste politicieni care sa urmareasca interesul national, nu propriile lor interese si buzunare. Sa puna spatele si sa urneasca aceasta caruta, gandindu-se la cei care i-au ales si la ce au promis ei in campaniile electorale.
- In urma cu patru ani, ati initiat o sarbatoare a lemnului care incepe sa devina traditie: Ziua Lemnarului. Care e rostul ei?
- Sa faci o casa, sa faci obiectele traditionale dintr-o gospodarie - este nu numai o arta, ci un ritual. Motul asa lucreaza lemnul, punand suflet si drag pentru meseria lui. Si e pacat ca astazi se uita de traditie. Lumea nu mai poarta aici nici costumul popular. Elegantul si sobrul costum motesc nu-l mai vezi decat expus la muzeul din Caminul Cultural al satului sau ascuns in lazile de zestre. Iarna, mai vezi uneori batranii satului purtand cioareci de lana, cu palarie si cheptarus. Ca sa nu mai vorbim de traditionalul mestesug al lemnului: multi tineri cresc si le e rusine sa se mai intoarca in sat si sa lucreze lemnul, sa puna mana sa faca o donita sau o ciubara din lemn. Am gandit ca acesta sarbatoare ar readuce traditia la loc de cinste: la concurs, mesterii lemnari vin cu uneltele lor traditionale, manuale, nu cu cele electrice sau moderne, respectand astfel prelucrarea traditionala a lemnului. Prin asta le insuflam si copiilor iubirea aceasta fata de lemn, le aratam cum s-o facut masa, scaunul, cum s-o facut casa, donita, cum s-o construit aceasta civilizatie a lemnului in muntii nostri. Si oamenii vin cu bucurie la Ziua Lemnarului, din an in an mai multi, de prin toate satele si catunurile Apusenilor.
- Daca ar fi sa va adresati tuturor motilor din Apuseni, ce le-ati spune, ce mesaj ati avea pentru ei?
- Oricum, cand zic "mot", mie imi bate inima mai repede. Eu le transmit sa-si pastreze darurile pe care li le-a dat Dumnezeu si sa-si tina spinarea dreapta, sa nu se lase incovoiati de vremuri. Motul inca are coloana vertebrala dreapta, asa cum nu toata lumea o are in Tara Romaneasca.
Corina Pavel
"Aici, in muntii astia, n-auzim ce vorbesc pe la Bucuresti, ca au fost inundatii si nici ei nu ne-au auzit la nevoie. Surzi ei, si noi - tot surzi"
"Sunt Mates Petru, din satul Matisesti. Am 74 de ani. Fac meseria de lemnar de cand eram de 14-15 ani; am invatat de la parintii si bunicii mei, ca tot lemnari au fost si ei, din mosi-stramosi. Si acuma ne intoarcem tot la pornelistea vietii, la padure. Meseria unui lemnar inseamna asa: taiem copacul si-l curatam de crengi, apoi il sectionam, il cepuim, apoi il ducem jos cu atelajul, unde il taiem la joagar, tragem scandurile pentru constructii sau facem obiecte de artizanat si de uz casnic. Uneltele traditionale ale lemnarului sunt acestea: securea, firezul (ferastraul), barda pentru cioplit, mezdreala (pentru lucrat ciubere, pentru facut sindrile), jilau, sfredel pentru gaurit. Am participat si eu la concursul lui Cornelut, primarul, alaturi de ucenicii mei de 15-16 ani. Probele de concurs au fost urcatul pe stalpi, curatatul arborilor, taiatul de lemne, crepatul cu custura, gramaditul caselor si lucru cu cheutori, cum se zice aici la noi, adica incheietorii lemnelor pentru case - sfredelitul gaurilor, sa facem doniti si ciubara, adica obiecte de bucatarie si de artizanat - si a fost chiar si o proba de cosit fanul, ca lemnarul trebuie sa stie si din acestea. Toti sunt lemnari buni, de la 15 la 81 de ani, si la toti le-o dat dom" primar cate un premiu, o zas el de suflet: la Todea Petru si Todea Nicolae, la Mates Traian si Petrus Mircea, la Onet Ioan, la Neag Dumitru, Mates Viorel, Todea Ardelean, Mates Iustin.
Motii traiesc si mai bine, si mai rau, dupa cum or fost vremurile si mai "nainte. Acuma ni se pare amestecata politica de la Bucuresti, ca traim nu chiar-chiar. Multi n-au ce lucra, iar tinerii care au plecat la scoli si s-au intors acum in sat zic ca nu se mai renteaza cum muncim noi. <<D"apoi cum nu se renteaza, mai copile, daca eu tin vaca, cosesc fan si adun, sau vand lemne si ma mai ajut, ca daca nu fac nici asta, atunci nu pot sa traiesc?!>> Ca asa e viata aici, daca nu stii lucra cu lemnaria, nu poti sa traiesti, daca nu stii cu coasa nu poti sa traiesti, daca nu stii cu vitele - iara! Deci, tot ce-au facut bunicii si strabunicii nostri, tot asta facem si noi, nu s-a schimbat nimica aici. Decat s-o inaintat, s-o progresat poate doar ca prea iute, ca se secera padurile lan de lan. Acum taiem lemnul cu gaterul; inainte, cand faceam dusumeaua pentru casa si podul, lucram cu manurile. Eu, cand mi-am facut casa, am taiat scandura cu custura. Pe vremuri, se crepa numai in secure si se cioplea cu mezdreala, nu ne grabeam ca acuma, cand se taie cu ferastraie electrice. Mi-e drag sa lucru lemnul, numai lemn de brad avem aici, ca asa sunt si motii, drepti ca bradul, dar... sunt unii si mai strambi, tot ca bradul. Cum o sa fie viitorul? Poate sa fie mai bun, sa speram c-a fi bine, sa fie viata mai tragatoare, ca aici, in muntii astia, n-auzim ce vorbesc pe la Bucuresti, ca au fost inundatii si nici ei nu ne-or auzit la nevoie, asa ca aici oamenii traiesc dupa legile lor. Surzi ei, si noi - tot surzi.
Primarul nost ii bun: daca cineva vine si se caieste, se zbate pentru fiecare sa-si rezolve problemele, ie, l-ajuta si a dat de lucru oamenilor. Dar nu poti conduce o gospodarie unde-i mai mare, d-apoi o comuna intreaga. Nu poti sa-i multumesti pe toti... E greu sa lucrezi cu oamenii, mai greu decat cu lemnul, ca de lemn te feresti, sa nu te loveasca, sa nu-ti vie pe picior, dar o vorba te loveste si-ti face necaz si azi, si maine, si poimaine."