Din nou, despre ce ne doare atat de tare:
Disparitia Traditiei Taranesti
Mihai Dancus, directorul Muzeului Maramuresului
"Ce-mi doresc? Sa ne dea Dumnezeu conducatori care sa aiba constiinta valorilor pe care le avem si se pierd"
Tineretul dispretuieste traditia
- D-le Mihai Dancus, ati facut parte din grupul de organizatori ai Festivalului "Porti deschise", cu care Romania a avut un mare succes in America, mai ales prin prestatiile cu totul deosebite ale taranilor maramureseni. In calitate de conjudetean al lor, cum va explicati seductia pe care arta lor o exercita asupra lumii?
- Maramuresul este o arie culturala cu caracteristici specifice bine conturate care, in structura, se regasesc in ceea ce inseamna spiritualitate romaneasca, dar cu multe elemente de originalitate, de identitate culturala "zonala", foarte precise. Este o zona - geografic vorbind - situata chiar in centrul Europei. La aproximativ 17 kilometri de orasul de resedinta al Maramuresului istoric, Sighetul Marmatiei, exista si astazi o borna asezata acolo la sfarsitul veacului trecut de Societatea geografica austro-maghiara, borna ce marcheaza centrul geografic al Europei. Este astfel fixata echidistanta dintre crestele Muntilor Ural, tarmul Atlanticului, nordul Peninsulei Scandinave si sudul insulei Creta. Dar borna marcheaza nu numai acest centru geografic, ci si o arie culturala. Cred ca aici s-a produs - pe un spatiu mai larg - o sinteza, in urma unei interferente, a unei atingeri intre cele doua mari culturi si civilizatii: euroasiatica si europeana, intre cele doua componente ale religiei crestine - cea latina, occidentala, catolica si cea rasariteana, bizantina, ortodoxa. Toate aceste elemente vin sa caracterizeze acea zona, acea arie culturala despre care imi permit sa spun ca este o realitate inconfundabila.
- O recenta calatorie a revistei noastre in Maramures ne-a aratat ca fabuloasa traditie populara a zonei este pe cale de disparitie. Satele isi pierd forma care le-a consacrat. Civilizatia lemnului e pe duca.
- Intr-adevar, sub ochii nostri se intampla o drama, ca sa nu spun o tragedie, ca in toate satele romanesti. Adica, intr-un timp relativ scurt, a disparut toata arhitectura traditionala, tot ceea ce a insemnat casa traditionala ca element de cultura si civilizatie, definitoriu pentru un popor. Au aparut in schimb constructii hibride, inspirate din diverse zone ale tarii si nu numai, care plantate in acel spatiu geografic unic - nu se potrivesc, nu intra in armonie cu sfanta natura inconjuratoare. Arhitectura traditionala se crease de-a lungul sutelor si sutelor de ani, poate chiar a mileniilor si era o emanatie a unei armonii ce salasluia inlauntrul oamenilor.
- Cum explicati indepartarea Maramuresului de traditie? Tocmai "arhitectura traditionala" - biserica de lemn, portile maramuresene, troitele - s-au bucurat de mare cautare in America.
- Drama nu este numai in privinta arhitecturii. Drama este in toate privintele: a disparut portul popular. Mai vezi ici-colo cate un batran sau o batrana imbracati popular sau echipele folclorice care se produc, sporadic, pe scena, in tara sau in strainatate. Parca ar exista un sentiment de dispret (cuvantul este foarte grav, dar simt ca asa este) fata de valorile traditionale. Cand afirm asta, ma gandesc la noile generatii care, in loc sa preia aceste lucruri cu dragoste, ca pe un bun care le apartine, se indeparteaza de ele, se fac ca nu stiu despre ce este vorba, ori de cate ori le invoci.
Ma doare ca, iata, in Moldova vecina, in Bucovina, si chiar mai la sud, costumele traditionale se afla la mare pret. Ca merg la nunti, la petreceri de familie sau la biserica, duminica si in zilele de sarbatoare, lumea le poarta - in frunte cu intelectualii satului, ceea ce este extraordinar. As vrea din suflet sa faca asa si maramuresenii nostri. Dar nu fac.
In loc de ie si fota - szoknya
- Sa fie de vina influentele vecinilor de peste hotare?
- Am meditat destul de mult la asta si n-am aflat inca un raspuns precis. Iata, de exemplu, fusta verde cu flori rosii, care a inlocuit costumul traditional, si care se numeste szoknya, este de origine maghiara, ca si numele. Dar in zona Maramuresului sunt foarte putini maghiari. Exista insa acel sentiment de dispret, de care va vorbeam, si care este mai periculos decat influentele patrunse in timp. Disparitia traditiei noastre nu se explica prin influentele straine, ci prin aparitia civilizatiei "Cola-Cola" si a sclipiciurilor turcesti. Lumea de prin satele noastre maramuresene pleaca in Turcia ori prin alte parti, cumpara marfa la preturi convenabile si o vinde la preturi convenabile. Fac afaceri sau - cum ii spun eu - "bisnita".
- De cand e lumea, maramuresenii pleaca dupa lucru in alte parti. Aceste migratii nu erodeaza traditia?
- Maramuresenii n-au avut niciodata din ce sa traiasca. Dintotdeauna au iesit peste granitele Maramuresului: natalitatea era foarte mare, zona depresionar-montana are un pamant neproductiv, slab calitativ. Era doar padurea, care acum nu mai este... Doar pe o singura vale - Valea Ruscovei, in zona Viseului - se pot numara 180, daca nu 200 de gatere ucrainene. (De ce sa taie padurile lor, daca pot taia padurile noastre?! - n.r.)
Inainte de Razboi, sunt cunoscute studiile Scolii Sociologice de la Bucuresti, a lui Dimitrie Gusti, printre care si cele ale regretatului Florea Bobu Florescu, fie iertat, despre Seceratoarele din Cuhia, care mergeau in Ardeal la seceris. La fel si butinarii sau taietorii de lemne care mergeau prin alte parti - Ardeal, Banat si mai departe - cu taiatul lemnelor. Dupa Razboi, au migrat temporar ori definitiv in Baragan, in Banat, in toate zonele agricole ale tarii, lucrand in Gospodarii Agricole si Ias-uri. Apoi, pe marile santiere "ale constructiei socialiste", de unde veneau numai de Craciun ori de Paste sau cateodata nici atunci, ori nu se mai intorceau niciodata, pentru ca se intamplau tot felul de accidente si nenorociri. Deci, intotdeauna maramuresenii au plecat prin alte parti, sa-si caute surse de castig. Dar legile nescrise ale satului, ale comunitatii, care guvernau inainte, ii tineau legati de traditie. Erau in permanenta supusi observatiei: comportamentul lor la hora, la biserica, pe strada. Astazi, aceste legi nu mai functioneaza. S-a parasit totul, cu o rapiditate incredibila. De altfel, acum din fiecare sat sunt 20, 30, 70 de oameni plecati in Franta, in Germania - toata Europa e plina de ei. Ajung si pana in America. Din nefericire, nu se mai stie daca banii pe care-i castiga pe-acolo sunt ca inainte, bani munciti. Sunt semnale ca ii mai castiga si altfel... Aceasta decadere morala anunta o deteriorare in toate planurile. Si asta este foarte grav. Iar forme de interventie nu pot veni din partea statului sau a nu-stiu-cui, ci numai "pe cai" culturale. Sunt singurele care ar avea eficienta: invatamantul si biserica.
Oameni frumosi
- In America, cea mai vizitata si apreciata a fost biserica de lemn din Maramures. O lume intreaga admira aceste capodopere romanesti, in vreme ce in tara ploua in ele si nimeni nu se sinchiseste.
- Problema bisericilor de lemn abandonate este foarte complicata. Monumentele - biserici de lemn sau de zid vechi - se afla in grija Directiei Monumentelor din cadrul Ministerului Culturii si as fi necinstit daca nu as recunoaste ca Ministerul s-a straduit sa aloce fonduri pentru restaurari: la Harnicesti, Desesti, Barsana, Calinesti s-au restaurat, altele se afla inca in lucru. Dar nu intotdeauna sunt bani suficienti. Statul nostru este sarac. Ar trebui sponsorizati, ajutati de noi toti. Asa cum a facut revista dv. apel la cititori pentru donatii in sprijinirea manastirilor romanesti de pe Muntele Athos.
- Domnule Dancus, oare ce mai are de vazut turistul strain, astazi, in Maramures?
- Doamna, stiti ce este frumos in Maramures? Ce-a mai ramas frumos? Omul. Au maramuresenii o noblete a chipului si-a gestului, o distinctie in felul cum se poarta si se adreseaza celorlalti. Ici si colo a mai ramas si cate o bisericuta, portile preluate din traditie - un pic prea incarcate de ornamente si cam exagerate ca dimensiuni. Si-apoi, mai auzi si cate un cantec sau privesti in jur, si cat vezi cu ochii este un peisaj fascinant. Si mai sunt si muncile campului care se fac inca in spiritul traditiei - frumoase si prin munca in sine, si prin ceremonialul cu care se fac. Este ca un ritual stravechi, fiecare gest isi are rostul lui. Cand toti romanii se vor reapuca de lucru, altfel va arata si toata tara, nu numai Maramuresul.
- Ca director al Muzeului Maramuresului, ce va doriti pentru Muzeu si pentru Maramures?
- Pentru Muzeu, imi doresc sa ne dea Dumnezeu conducatori care sa aiba constiinta valorilor pe care le detinem, si care se pierd. Nu o au, din pacate. Iar pentru Maramures, imi doresc sa se deschida catre lume. Aceasta este singura lui sansa. Altminteri... moare si el, odata cu traditia...
Sanda Anghelescu