Eveniment
Pavarotti, magnificul - Cand e vorba de arta, Dumnezeu e generos cu romanii
Concertul lui Pavarotti din ziua Eclipsei este cel mai frumos cadou care li se putea face romanilor. Evenimentul a fost organizat de agentia de impresariat Artexim, in fruntea careia se afla un meloman autentic, dl Mihai Constantinescu, un om curajos si chiar cu un dram de nebunie, pentru ca a duce la bun sfarsit, in Romania, un lucru extraordinar cum este un Concert Pavarotti, pare ceva rupt de realitate. Artexim-ului ii datoram si concertul lui Pl‡cido Domingo, din 1994, precum si editiile Festivalului International "George Enescu". Marea muzica a venit in Romania pe "mana" acestei agentii de impresariat. Iata cateva impresii fugare, inregistrate pe viu, la concert:
Publicul
Au fost peste 60 de mii de spectatori. La Casa Poporului am vazut lumini in unele birouri, ceea ce inseamna ca angajatii de la Deputati sunt melomani. "Calare" pe geamuri erau si salariatii de la ministerele din apropiere. Tot gazonul din fata Casei Poporului se transformase intr-un amfiteatru ad-hoc, gemand de lume asezata direct pe iarba. Au fost lasati sa intre foarte multi tineri fara bilet, aceasta fiind dorinta lui Pavarotti - sa poata fi ascultat si de cei care nu au bani.
Toata Piata Constitutiei a devenit o "sala" imensa, impartita in sectoare. Dupa marea incercare a Eclipsei, cerul astepta, si el, muzica.
Politicienii n-au stat cuminti acasa, cum multi dintre noi s-ar fi asteptat, ci au venit la concert; unii pentru a cauta priviri care sa le confirme celebritatea, altii, intr-adevar, pentru muzica.
Am auzit, printre Vip-uri, ca "presedintele Constantinescu l-a primit pe Pavarotti". Presedintele nu poate sa-l primeasca pe Pavarotti; nici un sef de stat nu poate sa-l "primeasca" pe Pavarotti. Pavarotti poate fi intalnit si atat! E o chestiune de nuanta.
Am avut placuta surpriza sa-l vad in multime si pe marele violonist de origine romana, Eugen Sarbu. Solidaritatea culturala a marilor nostri artisti ne-ntremeaza moral.
Il Maestro
Ce sa spui despre Pavarotti, decat ca a fost... Pavarotti. Magnificul!
A aparut pe scena avand in mana o batista alba, un port-bonheur care-l insoteste in toate concertele sale, pe toate meridianele lumii. Lumea a intrat in delir.
Concertul a inceput (cu cateva minute intarziere) cu uvertura la "Nunta lui Figaro" de Mozart. Orchestra Nationala Radio a fost bine "instruita" si condusa de dirijorul Leone Magiera.
Dupa cum stiti, Pavarotti a cantat cu soprana Carmela Remigio. O voce buna, puternica, dar cu putine nuante... In 1992, tanara italianca a castigat, cu mentiune speciala, Concursul de Canto "Luciano Pavarotti", desfasurat la Philadelphia.
Spectatorii, neomogeni la inceput, s-au "incalzit" pe parcurs, fiind mult mai receptivi la cantonete. Din "program" a facut parte si nelipsita gafa de la concertele mari din ultima vreme (inclusiv la Festivalul "Enescu"): s-a aplaudat si cand nu trebuia. Iar cand trebuia, publicul nu a fost prea convingator. Poate de asta Pavarotti nu a cantat cele noua bisuri, anuntate initial de Tibor Rudas, in faxul remis organizatorilor.
Onorariul incasat de Pavarotti si de soprana este de aproape 1,4 milioane dolari. Desi statul roman nu a "miscat un deget" pentru organizarea concertului, vor fi varsati la buget, sub forma de taxe si impozite, aproximativ 500.000 de dolari. Poate in ceasul al doisprezecelea, guvernantii vor invata ca nu trebuie taxate atat de dur marile manifestari culturale si vor scuti organizatorii acestui concert de plata impozitelor. Acte de mare cultura, cultura adevarata, sunt foarte putine, iar statul ar trebui sa le sprijine. E adevarat ca de aici nu pot fi "trase" comisioane pentru campanie, dar...
Claudiu Ionescu
Monologuri Cu Scriitori
Radu G. Teposu
Iluzia unei insule
Daca as avea bani, mi-as cumpara o insula. M-au fascinat dintotdeauna aceste petice insingurate de pamant, batute de apa marilor si-a oceanelor. Am fost in Capri, in insulele grecesti, dar si in cele nordice, in Gotland si Farš, si m-am simtit acolo ca-ntr-un taram hipnotic. Poate din mizantropie, poate din lihtis si oboseala, izolarea de restul lumii a fost un bun prilej sa ma gandesc si la mine. Am prea putin timp pentru propria-mi viata si de multe ori mi se pare o necuviinta sa-mi pierd vremea in contemplatii lenese. Odihna prelungita imi da nevroze, imi da o stare de vinovatie care imi alunga tihna cugetarii. E un lux sa fiu singur cu mine. Insula, in schimb, ma impiedica sa ravnesc la cele lumesti. La tarmul ei isi frang gatul toate ambitiile, se ineaca toate vanitatile. Stai rastignit pe spate, facand cruce cu pamantul, si te privesti in oglinda cerului, contemplandu-ti ridurile ca niste cicatrice, parul carunt ca o spuma argintie, si-ti dai seama ca viata ta e un maraton al iluziilor. Speranta bate tarmul realitatii cu violenta valului, pentru a se retrage apoi, umilita, topindu-se in anonimatul zilnic. Ramane doar nimbul infruntarii, urma involburata a ciocnirii, care aureoleaza tenacitatea ta incordata.
Se insereaza in viata mea si constat ca am avut prea multe ambitii ca sa fiu fericit pe de-a-ntregul. E o trufie sa traiesti cu dorintele incordate la maximum, ca si cand ai vrea sa prinzi totul, sa nu scapi nimic. Pana la urma, nu ramai decat cu iluziile macinate de talazul incrancenarii, precum scoicile prefacute in nisip. Nimic nu justifica eroismul de a purta viata pe brate ca pe-o mireasa. Daca as avea bani, mi-as cumpara o insula, ca sa scap de ispite.
Vara Actorilor
Ana Ciontea
"O fi bucataria franceza variata si rafinata, dar noi tot la bulzul de mamaliga ravnim"
Ca in fiecare vara de trei ani incoace, dupa ce se incheie stagiunea Teatrului Uniunii Europene cu sediul la Limoges - unde eu si sotul meu, Paul Chiributa, jucam in "Cantareata cheala" de Eugen Ionesco (in regia lui Tompa Gabor) - ne intoarcem la casa noastra din Telega. E foarte frumos la Limoges, orasel pitoresc, asezat intre dealuri, celebru pentru portelanurile lui fine si pentru branzeturile lui delicioase, dar noua tot la iarba verde de acasa ne este gandul si dorul. O fi bucataria franceza variata si rafinata (ador salatele lor si zecile de sorturi de branzeturi si pesti), dar noi tot la bulzul de mamaliguta ravnim, mamaliguta facuta-n ceaun de moldoveanul Chiributa, cum a invatat el la mama, acasa. De altfel, cand plecam iar in Franta, luam cu noi malaiul si ceaunul din tara. Gatim si acolo sarmalute, doar ciorba de burta nu putem face. Asteptam vara s-o preparam la Telega, impreuna cu prietenii nostri statornici, Mirela Gorea si Ion Chelaru. Apoi, plecam putin la mare, in Grecia, dupa care Paul se intoarce in Franta, unde are de dat auditie pentru seria noua de studenti de la Scoala de Actorie din Limoges. Eu raman in tara un timp, pentru ca joc Rebecca in spectacolul Teatrului Odeon, regizat de Alexandru Dabija, "Saragossa in 66 de zile", care a avut premiera mondiala in vara, la Berlin. Cu el vom pleca la Hamburg, si abia in toamna ne vom intalni cu publicul bucurestean, de care mi-a fost tare dor in acesti trei ani de cand am contracte in Franta. Si tot in toamna voi avea si bucuria unei premiere cinematografice. Joc in primul film de lung-metraj pentru ecran normal al lui Sinisa Dragin: "In fiecare zi ne sarutam". Eu sunt sotia personajului sustinut de Dan Condurache, si sper ca povestea noastra o sa va placa. Pe curand!
Paul Chiributa
Vinurile frantuzesti, dar si iarba verde de acasa
Ana a uitat sa aminteasca ceva important printre deliciile frantuzesti: cele peste 1000 de sorturi de vinuri faimoase, nu numai in Europa, ci in intreaga lume. Cum eu sunt un vechi degustator, pot sa va asigur de buchetul magic al fiecaruia. Glumesc, cand s-o mai fac si pe asta? Toata ziua sunt la Scoala de Actori, pe care Silviu Purcarete mi-a incredintat-o spre conducere, iar seara avem spectacole cu "Cantareata cheala". Eu sunt Mister Martin si, cum am avut mare succes timp de trei stagiuni cu aceasta piesa, s-ar putea s-o jucam si la Paris. Si chiar in Teatrul Huchette, un fel de teatru-muzeu Eugen Ionesco. Daca am juca-o in montarea noastra, regizata de Tompa Gabor, am reusi un gest foarte "revolutionar". Francezii au traditia lor, de care sunt foarte mandri, chiar cand primesc cu bratele deschise si innoirile artistice. In ceea ce ne priveste, ne putem si noi mandri ca am realizat un proiect al lui Silviu Purcarete, proiect pe care l-a adus o data cu numirea lui ca director in Teatrul din Limoges. Si anume, infiintarea unei scoli de actorie pe langa teatrul nostru; cealalta - singura scoala regionala - fiind la Toulouse. In "97, am organizat aceasta "Academie la locul de munca", in care o treime din timp cursantii fac scoala, iar restul - productie. Ei sunt actori stagiari incadrati in teatru, care timp de doi ani vor sa se specializeze: ziua invata si seara joaca. In prima promotie, pe care am incheiat-o dupa doi ani, am avut 14 absolventi. Acum ne pregatim pentru a doua serie si organizam un nou concurs. Cursurile sunt doar pentru actori, sectii de regie nu exista - inca - in Franta. Dar cine stie ce-i mai trece prin gand in vara asta lui Silviu al nostru!
Alice Manoiu