Misu Cernea
Sfinxul rupe tacerea
Intemeietori ai rockului romanesc, Misu Cernea - alaturi de Dan Andrei Aldea, genialul chitarist si compozitor - au fost idolii generatiei anilor "60-70 si o emblema a muzicii: grupul "Sfinx". Ca un pazitor de comori, Misu Cernea a pastrat grupul Sfinx, innoindu-l sub numele de Sfinx Experience si lansand acum primul album al grupului de dupa 1990. Neavand deloc chef sa se transforme intr-un lup singuratic si sa ramana doar o legenda a muzicii rock, Misu Cernea e cel mai activ lider de trupa si, in acelasi timp, cea mai pregnanta prezenta in managementul show-businessului romanesc.
- D-le Misu Cernea, lasati, de data aceasta, modestia la o parte si vorbiti-ne despre dvs. Adolescentii de astazi trebuie sa stie mai mult decat faptul ca sunteti bateristul de la Sfinx Experience, asa cum sunteti perceput pe scena.
- M-am nascut in Bucuresti, in februarie 1950, deci sunt Varsator. Lumea spune ca debordez de energie pentru ca fac mai multe lucruri deodata. Eu spun ca sunt foarte tenace: atunci cand imi propun ceva, realizez cu siguranta, si la cote maxime. Sunt un perfectionist, in schimb ma plictisesc repede - acesta e un defect, dar e bine pentru un artist, e constructiv.
Am copilarit in cartierul Cotroceni, langa stadionul Progresul, acolo unde, iata, astazi organizez concertul lui Julio Iglesias. Cartierul nu s-a schimbat foarte mult, pastreaza inca aerul Bucurestiului de altadata. Am avut o copilarie foarte frumoasa si inca, uneori, ma simt copilul de altadata. Si atunci faceam foarte multe lucruri deodata, ca si acum de fapt. Faceam foarte mult sport - tenis, atletism, am avut un record national la aruncarea sulitei, jucam handbal, jucam baschet, faceam tir. Ascultam, mai ales, foarte, foarte multa muzica.
- Care a fost momentul in care v-ati decis sa alegeti cariera muzicala?
- Tatal meu era profesor universitar - un om de moda veche, cu o educatie foarte solida si cu doua facultati terminate la zi; l-a avut pe Nicolae Iorga ca profesor. Avea prieteni foarte cititi si unul dintre ei era Octavian Paler, care atunci era director la Radiodifuziunea Romana si care a aranjat cu un redactor sa ne imprime o banda cu ultimele noutati muzicale: Rita Pavone, Celentano si, strecurata printre slagarele italiene, o piesa de Beatles. Care mi-a placut atat de mult, incat am ascultat-o, cred, de sute de ori. Aveam un magnetofon mare si serios acasa, un Grundig. Era pentru prima oara cand ascultam stereo si la o inalta fidelitate, suna minunat. Si atunci cred ca am fost infestat cu virusul acesta al muzicii, virus pe care n-am reusit sa-l elimin nici acum si nici nu cred ca voi reusi vreodata. Am facut o facultate tehnica, am avut profesori foarte exigenti, am terminat chiar cu medie mare, dar - in paralel - mi-am construit si cariera de muzician.
- Cand ati debutat si cum a inceput aceasta iubire de o viata - grupul Sfinx?
- De la 14 ani am inceput sa cant cu trupe, am debutat la Casa de Cultura a Studentilor cu o formatie de acompaniament. La 16 ani am aparut pentru prima oara la televizor, cu formatia Andantino, o formatie pe care o aveam eu la liceu, la "Gheorghe Lazar". Am evoluat in mai toate formatiile cunoscute din vremea aceea - Cometele, Sideral, Grup 22. Am cantat trei ani cu Mondial (in perioada de glorie a Mondialului) si apoi cu Sfinx pana in ziua de azi - acum Sfinx Experience. Era o armonie extraordinara in viata muzicala, relatiile intre artisti nu erau asa de tensionate pe vremea aceea ca acum. Presa inventase, la un moment dat, o concurenta, benefica de altfel, intre Phoenix si Sfinx - erau unii ziaristi pro-Phoenix si altii pro-Sfinx. Dar asta nu impieta asupra relatiilor noastre; noi cu Phoenix eram buni prieteni, chiar am facut un spectacol la Sala Palatului impreuna si am dat cu banul care sa intre primii pe scena si noi am intrat primii. A fost un spectacol pe care multa lume si-l aduce aminte, pentru ca aveam doua stiluri complet diferite - era prin "73-74. Sfinx a existat pana in "91, timp in care prin acest grup s-au perindat cei mai valorosi instrumentisti ai vremii - am cantat cu fratii Romcescu, Sorin Chifiriuc, Doru Apreotesei, Florin Ochescu, Paul Ciuci, Doru Caplescu. Dan Andrei Aldea a ramas in "81 in Germania, iar noi ne-am intors. Ruptura intre noi a fost destul de mare; totusi, am avut privilegiul de a canta cu cel mai bun produs al natiei in materie de muzica la vremea respectiva: Dan Andrei Aldea care era atunci cel mai bun muzician instrumentist al vremii - asta in mod absolut. Aveau o muzicalitate aparte creatiile lui, era un orchestrator exceptional si un armonist extraordinar; a reusit sa armonizeze cantecele noastre cum n-a mai facut-o nimeni. Si, pe de alta parte, a fost cel mai bun chitarist din zona asta pop-rock si foarte putina lume stie ca el canta extraordinar, poate chiar mai bine decat la chitara, la clape. Aici era idolatrizat. Acolo, ca in orice tara din Occident, nu sunt promovati emigrantii inaintea autohtonilor, oricat de buni ar fi, in orice domeniu. Eu nu cunosc nici un caz, in afara de Gheorghe Zamfir - a carui muzica e universala si unica, muzica lui n-o mai face nimeni - care sa fi devenit celebru peste noapte in Occident. Asa cum s-a intamplat si cu Phoenix, de altfel si cu oricine. Pentru ca am inteles acest mecanism al societatilor occidentale si ce pot oferi ele unui strain, eu nu am ramas in strainatate, desi as fi putut sa o fac foarte usor. Lumea acum l-a uitat pe Dan Andrei Aldea, noile generatii nu-l stiu deloc. Parerea mea este ca el ar fi trebuit sa ramana aici, sa creeze.
- De ce este atat de important pentru dvs. sunetul? Va intreb pentru ca se stie ca sunteti un perfectionist in arta sunetului.
- Sunetul este pentru mine o mare pasiune, inca de cand m-am apucat sa cant si sa studiez muzica. Am fost de la inceput curios sa stiu de ce un instrument se aude asa si nu altfel, de ce un spectacol suna bine si altul prost. Am avut norocul sa intalnesc, in studiourile Electrecord, un inginer de sunet - Teodor Negrescu - un expert in sunet pe vremea aceea, pe langa care am stat foarte mult si am invatat tehnica mixajelor. Si acum ma informez continuu despre ce a mai aparut nou in arta sunetului: noi tehnici de mixaj, noi instrumente, noi instalatii de sunet. Sfinx Experience are un studio foarte performant din acest punct de vedere. Tot ce am castigat in strainatate am investit in aceasta afacere si la ora aceasta Sfinx Experience detine cea mai performanta instalatie de sunet si lumini, cele mai bune echipamente si tehnica de spectacole.
- In "96 v-ati decis sa renuntati la lungile turnee in strainatate. Cum ati reusit sa va reimpuneti in peisajul actual al muzicii romanesti?
- La un moment dat, eram chiar mai bine cunoscuti in Olanda decat in Romania. Am muncit foarte mult ca grupul nostru sa aiba din nou rezonanta in urechile publicului romanesc, o data ce noi, din "77 pana in "96, am fost mai mult plecati pe-afara. Noi am venit si am cantat cum se canta pe unde am fost noi, or publicul romanesc era obisnuit cu doar cateva stiluri muzicale (Iris, Holograf, Compact), tipare din care formatiile acestea nu au iesit mult prea mult timp. Rockul se modifica acum peste tot in lume, nu mai e nimic cum a fost, se canta altfel si altfel, apar noi directii, nu mai poti sa compui piese si sa le orchestrezi ca acum 20 de ani.
- Ce faceti in timpul liber, ce va doriti sa faceti in vacanta?
- Eu sunt un mare pasionat de science-fiction, citesc mult, am acasa o biblioteca impresionanta, zic eu. Am foarte multe carti si in limbi straine, cumparate pe diverse filiere din afara, pe vremea lui Ceausescu, cand acest gen nu era foarte bine reprezentat la noi. Vacanta? N-am mai avut de 4-5 ani.
- Si pentru ca ati vorbit de Sf, cum vedeti mileniul care ne bate la usa?
- Va fi un mileniu extrem de tehnic. Viteza in care se dezvolta acum comunicatiile, electronica si medicina ne va modifica, desigur, viata. Vedeti, ritmul in care traim e din ce in ce mai alert. Eu, de exemplu, de cand am telefonul acesta mobil, traiesc de 4-5 ori mai repede ca inainte. Si daca maine cineva mi-ar lua acest telefon, cred ca m-as simti complet rupt de lume. Mie imi place ritmul acesta de viata, mi-e propriu, dar sunt unii care clacheaza, care nu rezista. Probabil ca medicina va face ceva ca fiinta umana sa se adapteze mai usor la acesti noi parametri de existenta, din ce in ce mai accelerata.
Corina Pavel