Diaspora In Direct
Dr Radu Ionescu
"Sunt in situatia fericita de-a avea doua case la fel de dragi"
Doctorul Radu Ionescu face parte dintre invingatori. Desi a plecat din tara abia in 1980, a reusit sa se-afirme, facand in Germania - tara sa de adoptie - o stralucita cariera de medic stomatolog. Admis in cercurile inalte germane, si-a facut, prin seriozitate si munca, un nume pretuit si respectat.
- Cand ati parasit Romania, domnule doctor?
- In august 1980, am pasit pe teritoriul german, fiind invitat la un Congres la Hamburg. Dupa acest congres, care a durat trei zile, am luat decizia de a nu ma mai intoarce. Stiti care era situatia in 1980, nu trebuie sa va mai amintesc... Pentru mine, dezvoltarea sociala si profesionala era terminata in Romania - mai mult decat realizasem pana la acea data, nu mai puteam realiza!
- Totusi, nu cred ca germanii v-au primit cu bratele deschise, fiind suprasolicitati de serviciul imigrari...
- Marele meu noroc a fost faptul ca scoala romaneasca de stomatologie era recunoscuta in Germania si nu am avut nici un fel de probleme cu echivalarea studiilor, cu recunoasterea lor. Problema care se punea era dreptul de munca, pentru ca proveneam dintr-un stat care nu facea parte din Piata Comuna. Cu toate acestea, am reusit sa-mi gasesc de lucru la o sectie de stomatologie dintr-un mare spital din Hamburg. Tot in perioada asta, m-am adaptat la tehnicile de lucru germane, care nu erau deosebite fundamental de cele romanesti, erau doar ceva mai moderne.
- Profesional, ati fost acceptat, dar nu erati privit, totusi, ca un emigrant?
- Daca te straduiesti, ca emigrant, sa te integrezi in societatea germana si esti un om care-si vede de treaba, esti acceptat! Germania este o cu totul alta societate, mai disciplinata, oamenii sunt mai rezervati. Eu stiam limba germana din familie; vacantele mi le petreceam la Brasov, pe la diverse familii de sasi. Asta mi-a folosit, pentru ca m-am invatat cu o anumita disciplina, cu o anumita ordine, de la o varsta destul de tanara. La scurta vreme, mi-am gasit de lucru la un coleg german, mult mai in varsta, care m-a acceptat colaborator. Ne-am armonizat asa de bine, incat, la pensionarea lui, mi-a vandut cabinetul pe un pret mai mult simbolic. Desi nu eram cetatean german, mi s-a permis - in mod exceptional - sa desfasor activitate in nume propriu. Vreau sa subliniez faptul ca nu mi-am schimbat numele: pe firma scrie numele meu romanesc. Legea germana cere sa se scrie, sub nume, locul de unde ai obtinut titlul de doctor, iar la mine scrie Imf Bukarest. Poate suna ciudat pentru nemti, dar niciodata nu am avut nici un fel de probleme, intotdeauna am avut pacienti.
Germania este un rai in care se munceste de dimineata si pana seara
- In "folclorul" nostru se spune ca Germania este un fel de "rai" al medicilor romani care au emigrat...
- Nu stiu daca e chiar asa, dar am observat ca si ceilalti colegi ai mei romani, de alte specialitati, emigrati in Germania, au facut cariera, s-au dezvoltat foarte bine. Sa stiti ca pacientii germani sunt foarte rabdatori si toleranti si nu sunt interesati de originea medicului si nici de locul unde a urmat facultatea. Sunt interesati de un singur lucru: daca medicul este in stare sa le aline suferinta. Cum v-am spus, medicina romaneasca are un renume bun! Germania este un rai in care medicii muncesc de dimineata pana seara. Eu imi incep ziua de lucru la 8.30. La 12.30 iau o pauza de pranz de doua ore, dupa care ma reapuc de lucru pana pe la ora 18.30.
- De ce v-ati stabilit in nord, la Hamburg?
- Am nimerit la Hamburg, nu am ales in mod special orasul. Dar ma bucur ca asa a fost sa fie. Stau aici de 19 ani si pot sa va spun ca este unul dintre cele mai frumoase orase europene. Hamburgul este un oras cosmopolit, desi are si trasaturi pur germane. E un oras foarte tolerant, oamenii sunt obisnuiti cu strainii de toate felurile. Din punctul acesta de vedere, mie cred ca mi-a fost mai usor decat colegilor mei, care au nimerit intr-o societate mai conservatoare. Am reusit sa ma integrez foarte bine, avem multi prieteni de familie, iar marea majoritate a lor sunt germani.
- Sotia dv. este nemtoaica?
- Nu, este romanca. Eu am plecat tarziu, aveam 38 de ani cand am ramas in Germania. Eram casatorit, iar sotia fusese oprita ca un gaj al reintoarcerii mele de la congresul de stomatologie de care v-am vorbit. Sotia a putut veni la mine abia dupa un an si jumatate, printr-o conjunctura favorabila. Pe atunci, ministru era Genscher; sotia mea a fost trecuta pe o lista ce a fost inaintata, pe cale diplomatica, statului roman. In cazul nostru, s-a pus problema reintregirii familiei. Sansa a fost ca imi gasisem deja de lucru si am putut dovedi statului german ca am cu ce sa-mi intretin sotia.
Imaginea Romaniei este stirbita de gafe. Toti vorbesc despre ea, dar nimeni nu stie ce-nseamna
- Cum va impacati cu diaspora din Germania?
- Este o problema foarte delicata. O mare parte din oamenii de valoare din diaspora, care si-au castigat un nume in societatea germana, nu-si risca acest nume, acceptand sa fie pusi in legatura cu persoane compromise venite din Romania. Nu e vorba de aroganta, este vorba de decenta si de respect fata de sine. Un om care a muncit din greu sa-si faca o cariera si un nume nu poate risca sa fie compromis din asa-zisa iubire de patrie. Unii romani de aici sunt organizati in jurul bisericilor, dar nu vreau sa fac nici un comentariu referitor la credibilitatea unor preoti. Marea majoritate a celor trimisi de biserica aici inainte de "89 au ramas si in continuare...
- Dar varfurile diasporei de origine romana care au refuzat colaborarea cu Securitatea se cunosc, comunica in vreun fel?
- Sigur ca da, se pastreaza contacte familiale, prietenii. Sa stiti ca diaspora din Germania nu este asa de masiva. E formata din doua grupuri: un grup de romani de origine romana si unul de minoritate svaba si saseasca. Noi, romanii romani, suntem cei care ne-am implantat in societatea germana, pe cand ei sunt o entitate pur germana. Dar toti am ramas cu o nostalgie fata de Romania. Chiar si sasilor le este dor de tara unde s-au nascut, desi au suferit enorm, au fost napastuiti, umiliti, deportati...
- Dv. unde va simtiti cel mai "acasa"?
- Plecand tarziu din Romania, la 38 de ani, sigur ca ma simt bine in Romania. Dar ma simt bine si in Germania. Sunt in situatia fericita de a avea doua case, la fel de dragi! Cand sunt in Romania, dupa un anumit timp, simt nevoia sa ma duc in Germania, iar cand sunt in Germania, simt nevoia sa ma intorc in Romania!
- Domnule doctor, cum este vazuta Romania in Germania? S-a mai schimbat ceva in perceptia dezastruoasa a tarii?
- Imaginea Romaniei este stirbita de gafe. Toti vorbesc despre ea, dar nimeni nu stie ce-nseamna. Imaginea Romaniei o reprezinta, in primul rand, imaginea populatiei de origine romana din tara respectiva. Faptul ca unii si-au pastrat numele, religia si s-au integrat in viata sociala germana, se apreciaza. Automat, in gandirea strainilor vine ideea ca asa este si Romania, dupa cum sunt oamenii care traiesc in tara respectiva. Din pacate, exista un contrast foarte mare intre imaginea pozitiva a romanilor din diaspora si ceea ce se intampla in Romania. Este foarte greu sa prezinti intr-un mod frumos si stralucitor ceva ce nu are nimic stralucitor in spate. E o iluzie sa se creada ca Germania nu cunoaste situatia reala din Romania. Nemtii stiu foarte bine ce se intampla, pentru ca au ambasada; astfel, apare un contrast intre ceea ce se prezinta si ceea ce este in realitate. Insa lumea din Vest este foarte toleranta, intelege ca sunt greutati de tranzitie. Mai este un aspect foarte neplacut: partea pur tehnica de prezentare a Romaniei este mai mult decat deficitara.
- Concret, la ce va referiti?
- La sirul de gafe politice si diplomatice. Sa va exemplific: presedintele Constantinescu a vizitat Germania anul trecut; este o mare gafa diplomatica sa insisti sa fii primit in decembrie, pentru ca dupa 15 decembrie nimanui nu-i arde de vizite oficiale, toti pleaca in vacanta, firmele isi fac bilantul. Cand a fost presedintele la Hamburg, am fost si eu de fata, am stat mai intr-un colt si am vrut sa vad cum se desfasoara intalnirea. O vizita oficiala se pregateste in detaliu. Insa despre vizita presedintelui Romaniei nu s-a stiut absolut nimic. Noi, cei de origine romana, am auzit cate ceva - un fel de "telefonul fara fir". Asta s-a intamplat la Hamburg, care este centrul presei germane, centrul mediatic cel mai important al Germaniei! N-a fost nici o televiziune, nu au fost nici macar ziaristi! Ar fi trebuit sa fie invitati de la "Spiegel", de la "Stern"... Domnul Constantinescu a fost primit de presedintele Camerei de Comert si a tinut o scurta alocutiune, promitand ca va sta de vorba cu diaspora 20 de minute, la sfarsitul programului. Dar dupa speech, presedintele Camerei de Comert a spus ca suntem in intarziere, l-a luat de subsuori pe domnul Constantinescu si i-a spus ca rata care asteapta in sala de festivitati se raceste, poftindu-l la masa. Nu a facut deloc o impresie buna: este presedintele tarii, venise pentru un anumit lucru, ar fi trebuit sa-si impuna punctul de vedere in mod civilizat si nu sa se grabeasca sa plece la masa!
- Dar au fost alte vizite incununate de succes?
- A venit la Bonn ministrul Plesu, iar la o zi dupa, a fost doamna ministru de externe al Bulgariei. Nu discut despre personalitatea domnului Plesu ca om de cultura, ci despre politica dumnealui. Cand a venit dansul, nu s-a stiut absolut nimic, nu s-a vorbit nimic. Cand a venit doamna ministru de externe al Bulgariei, toata Germania a vorbit despre asta. Si aceasta doamna ministru de externe nu este o personalitate in sine ca domnul Plesu, dar - din punct de vedere politic - cei doi nu se compara!
Sau un alt caz care spune ceva despre imaginea pe care ne-o construim in afara: pana acum doi ani, a fost atasat cu afaceri la Bonn un om deosebit pe care, intamplator, l-am cunoscut - dl Neamtu. Acum, domnia sa este ambasador la Viena. Aici, in Germania, incepuse sa ia legatura cu diaspora romana, dorind sa convinga publicul german ca Romania nu inseamna numai handicapati si copii ai strazii, ca sunt si oameni de valoare, de origine romana, care traiesc in societatea germana si contribuie la dezvoltarea ei. Numai ca, atunci cand s-au facut numiri de ambasadori, in loc sa-l promoveze direct ambasador la Bonn (omul avea deja experienta, stia limba germana), a fost numit la Viena.
- Si ne mai miram ca Germania "are o pozitie rezervata" in diverse chestiuni ce privesc Romania...
- Nu de mult, am fost pus intr-o situatie dureroasa. Am si eu prestigiul si mandria mea de roman, asa cum o avem fiecare dintre noi, cei de aici. Am fost invitat la o manifestare inchinata Ungariei, organizata de consulul onorific al Ungariei la Hamburg. O doamna a tinut o alocutiune din care se intelegea faptul ca Europa se termina la granita de est a Ungariei. Nu am putut sa tac si am luat si eu cuvantul. Diplomatic, cu mult calm, am spus audientei ca Europa se termina la est de Nistru, ca Romania este parte integranta a Europei, ca a dat lumii personalitati de mare valoare: muzicieni, cantareti, artisti plastici. Medicina romaneasca, intre altele, este recunoscuta in Germania, viata mea, cariera mea fiind chiar o dovada in acest sens. Apoi, doamna care vorbise a incercat sa se corecteze, spunand ca stie de Romania, chiar recent a fost in Ardeal, la Cighid (aproape de granita), la un camin de handicapati; in subconstientul ei, asta a ramas - ca a fost sa duca ajutoare la handicapatii din Romania.
- Romania are consul onorific la Hamburg?
- Da, dar nu este deloc reprezentativ. Trebuia sa fie ales un om capabil sa reprezinte Romania! Stiti cum au procedat ungurii in aceeasi chestiune, a consulatului onorific?! Au luat consul onorific pe cel mai mare proprietar de terenuri si de cladiri din Hamburg. O treime din Hamburg apartine familiei respective! Cand face prezentari pentru public, in favoarea Ungariei, este o incantare, e ca in filme... Pune la dispozitie spatiile lui, aduce orchestra de camera, aduce creatori maghiari (pictori, sculptori) care expun si vand acolo, iar toate somitatile din Hamburg vin la spectacol, pentru ca se stie cine este organizatorul. Asa ar fi trebuit sa faca si oficialii romani, sa ia lista miliardarilor din Hamburg si sa-i curteze. Poate primul de pe lista nu era de acord, dar al doilea, al treilea, sigur ar fi acceptat. Ar fi fost o onoare pentru oricare dintre ei sa reprezinte 22 de milioane de oameni. Asa trebuia sa se puna problema. E o chestiune de prestigiu: ori mergi cu Trabantul, ori cu Mercedesul. Eu prefer Mercedesul!
Claudiu Ionescu