Paula Seling
"M-am schimbat, insa acolo unde pot sa mai fiu asa cum vreau, is!"
Paula nu mai are nevoie de prezentare.
O cunoasteti prea bine. A aparut acum doi ani in muzica romaneasca, sub forma unei raze de soare din Maramures: frumoasa, cu o voce exceptionala, o prezenta ce a adus prospetime si entuziasm
Despre drumul de la "marea speranta" la "interpreta consacrata" de azi, despre satisfactii si obstacole, amintiri si proiecte, in urmatorul interviu exclusiv.
- Au trecut aproape doi ani de la precedentul nostru interviu. Cum simti ca ai evoluat? Te-ai schimbat in acest timp?
- Am mai crescut, asta-i clar, m-am maturizat, atat cat mi-am putut permite, am invatat multe, am inceput sa-mi scriu singura piesele. Interviul precedent l-am facut chiar inainte de plecarea mea in Germania, unde am inregistrat albumul "Only Love", zic eu, primul pas important pe care l-am facut in muzica. A fost confirmarea de care aveam nevoie, atat eu, cat si parintii mei, care ma sprijina extraordinar de mult in cariera, pentru a sti ca sunt pe drumul cel bun. "Only Love" a fost primit aici mai mult decat cu indiferenta, pentru ca piesele, apartinand unor compozitori germani, erau in engleza. Dupa ce a aparut insa "Ploaie in luna lui Marte", o piesa care m-a reprezentat cu adevarat, a inceput sa se vanda destul de bine si "Only Love". Dincolo de albumul propriu-zis, imprimarile in Germania au insemnat foarte mult pentru mine ca experienta, am vazut cum ar trebui sa se lucreze, cum e sa fii alaturi de oameni ce stiu cu ce se mananca muzica.
- Cand te-ai lansat, contai mult pe o anumita sinceritate fata de muzica, pe o relatie directa cu spectatorii. Acum, concertele tale de club sunt extrem de rare, iar legatura cu publicul o pastrezi mai mult prin aparitii Tv si inregistrari. Cand spui ca te-ai maturizat, te gandesti la un anume pragmatism?
- Nu, nu, nu. E vorba de faptul ca am inceput sa-mi dau seama in ce merita si in ce nu merita sa investesti. Ca sa-ti construiesti o cariera, trebuie sa fii atent cum iti dozezi resursele. Nu mai cant in cluburi, pentru ca am avut o mare problema cu gatul si medicul mi-a interzis sa cant in fum, la ore tarzii, cand bioritmul este diferit. Nu-mi pot permite sa-mi fac rau cu mana mea. Intr-un an de zile s-ar termina cu coardele vocale, cu vocea. Din cauza asta, si trupa rock cu care cantam si ma intelegeam foarte bine, "Gasca de acasa"... a plecat acasa. Nu-i puteam tine aici pentru atat de putine concerte. Voi mai canta, rar, dar voi canta in club, pentru ca-mi place, ma reprezinta, am nevoie de aparitiile live. Atentia mea se canalizeaza asupra compozitiilor proprii, care imi completeaza in oarecare masura nevoia de a ma exterioriza. In plus, sunt concertele obisnuite, de o jumatate de ora, o ora, mai putin solicitante, cu un alt repertoriu si o alta profunzime.
- Ai avut un succes nebun cu "Ploaie in luna lui Marte", difuzat la maximum de posturile de radio. Multi artisti au trecut cu greu peste un asemenea "moment". Nu te-ai saturat sa tot ti se ceara "piesa cu mansarda"?
- Aoleu, toata ziua aud asta. Peste tot, daca ies la geam, pe strada, se canta dupa mine, aud tot felul de aluzii "subtile", cum ar fi: "Ce faci, Seling, mai ploua la tine in mansarda?". Pentru mine e un chin. Am doar 20 de ani si, in orasul asta sunt atat de multi mocofani care-si permit sa ma ia peste picior si sa-mi faca zile amare...
- Aceasta piesa a insemnat inceputul unei colaborari cu Nicu Alifantis. Cum merg lucrurile la albumul pe care-l pregatesti cu piesele sale?
- Foarte greu, pentru ca suntem doua firi total diferite. El tine foarte mult la viziunea sa asupra pieselor, iar eu la libertatea mea.
- Albumul tau precedent "Stiu ca exist" contine cantece religioase, prelucrari folclorice, muzica usoara, piese pop-rock. Exista riscul sa te risipesti in atatea directii, nu simti nevoia sa te canalizezi pe un singur stil?
- Ba da, categoric. "Stiu ca exist" contine piese inregistrate pe parcursul a doi ani, este mai mult o compilatie, reprezinta o perioada de tatonari, de cautari, de alegeri, mai mult sau mai putin reusite din viata mea artistica. Nu stiu exact cum se numeste stilul pe care-l voi aborda, insa pot sa spun ca va fi pe sufletul meu. N-o sa mai fac jazz si blues, nici nu pot sa spun ca am facut vreodata la inalte standarde. Mi-am dat seama ca nu-s asa de buna, ca jignesc putin aceasta muzica. Asta se face mai incolo, cand ai deja un bagaj de cunostinte si de trairi in spate.
- Cum e sa-ti construiesti o cariera la 20 de ani, sa-ti alegi piesele, sa-ti formezi o imagine?
- Greu de tot, mai ales cu imaginea. Ar trebui sa am un stilist, un manager personal, o armata de oameni care sa se ocupe de felul in care ma imbrac, ma prezint la diferite evenimente. Noroc ca ai mei sunt niste oameni extraordinar de descuiati, ei sunt stilistii mei, ma sfatuiesc in permanenta cu ei. Piesele le aleg cu managerul meu. In ultimul timp, am cam renuntat la piese primite de la diversi compozitori. Exclud din start piese doar satisfacatoare, iar cele ce se creeaza acum pentru noi, interpretii, sunt cam scremute, sa-i spun asa. Daca stau sa ma gandesc la ce-a fost pana acum cu cariera mea, imi dau seama ca a existat destul de multa improvizatie. De acum inainte nici nu mai poate fi vorba de voia intamplarii, totul va trebui sa fie foarte bine pus la punct.
"La ce-ti trebuie flori de plastic, cand e plin de flori in jur?"
- Mi-ai spus ca atunci cand te-ai mutat in Bucuresti ai intalnit aici omul orasului, dominat de stres, rupt de natura. Cum te descurci cu orasul asta?
- Imi vine sa ma impusc. Ma simt tot baimareanca, dar m-a maturizat fortat Bucurestiul, nu mai sunt asa naiva, sunt mai tupeista - orasul asta ne obliga sa fim asa. Insa acolo unde pot sa mai fiu asa cum vreau eu sa fiu, is. Rezist pentru ca am o fire tare si am in fiecare zi vorbe frumoase si sprijin din partea alor mei. Mi-e suficient sa ma inchid la mine in camera, sa-mi pun o caseta cu Pat Mattheney, un chitarist "extraterestru", sa stau in semiintuneric si sa ma gandesc. Insa imi lipsesc tare mult excursiile pe munte - n-am mai fost de un car de ani - si mi-e foarte dor de Maramures.
- Merita sa stai departe de locul acela minunat?
- Exista si satisfactii. De pilda, mi-a facut mare placere cand, la decernarea Premiilor "Ballantines" (o mare cacialma), publicul a inceput sa strige: "Paula Seling". Stiam cine o sa castige, dar am fost foarte fericita, am vazut ca publicul are propria lui opinie, nu poate fi manipulat chiar asa. Si apoi, vanzarile au demonstrat... Eu nu fac meseria asta doar ca sa ma vad la televizor, nu sunt dependenta de ea, nu tin cu dintii de ea. Cand am spus ca eu cred in steaua mea, nu ma refeream neaparat la muzica, ci la viata mea in general.
- Daca ai fi trait la tara, in satul bunicilor tai, crezi ca ai fi fost fericita?
- Cand ma duc acasa, e raiul pe pamant. E superb. E verdele acela, e timpul, locul, oamenii, totul e diferit acolo. Poate as fi fost fericita in satul bunicilor, Remetea Chioarului, dar cu siguranta mi-as fi dorit sa ajung undeva, unde sa fiu altfel luata in seama. As sta si acum cu bunica sa dau cu sapa, sa merg la fan, dar doua saptamani, nu mai mult. Culmea e ca mi se face dor de Bucuresti, de ritmul lui.
- In decembrie, ai lansat impreuna cu Narcisa Suciu un album de cantece si colinde maramuresene. De ce nu continui acest proiect? Ti se potriveste si avem nevoie de acest folclor curat.
- Crezi ca mi se potriveste? O sa ma gandesc la asta, dar e partea Narcisei. Adevarul e ca au inceput si in Maramures sa se strice traditiile, sa apara imprumuturile de la oras, kitsch-urile, mult plastic. Cand ai atatea flori, la ce naiba sa-ti pui flori de plastic pe veranda? E destul de trist.
- Sa nu incheiem trist. Spune-mi, daca ai renuntat la alpinism, la excursiile cu cortul, cum te relaxezi, cum o sa te distrezi in vara asta?
- Plec la mare si stau pana in septembrie. De-abia astept sa ma plimb cu ski-jet-ul - e o mare placere a mea. Imi place mult sa merg in larg si sa raman eu singura cu marea. Sunt dependenta de mare: daca nu merg un an la mare, parca n-a trecut o vara. M-am bucurat mult de ea si-n decembrie. Am facut Revelionul la Mangalia. Imi place ideea de mare, sa "povestesc" cu ea, sa-mi imaginez ce-i in adancurile ei. Romantism.
Iulian Ignat