Eveniment
Din culisele mult asteptatului concert Pavarotti
Dorinta Finantelor de a atrage bani la bugetul "carpit" al Romaniei afecteaza chiar si cel mai important eveniment artistic al anului - concertul lui Luciano Pavarotti la Bucuresti, programat in ziua eclipsei, pe 11 august. S-au emis fel de fel de ordonante, pentru fel de fel de scutiri de taxe, dar concertul marelui Pavarotti nu i-a sensibilizat... financiar pe guvernanti: organizatorii trebuie sa plateasca statului roman jumatate de milion de dolari, sub forma de impozite si taxe! Aceasta, in conditiile in care statul roman nu a contribuit cu nici un leu la finantarea evenimentului. Investitia totala, in valoare de 2,4 milioane dolari, isi are sursele in sponsorizari si incasari din vanzarea de bilete. Pana la aceasta ora s-au vandut numai jumatate din numarul total de bilete. Pretul unui bilet "pe scaun" este cuprins intre 50 si 200 de dolari, iar locurile "in picioare" costa numai 15 dolari. Biletele pot fi cumparate de la sediul Artexim (Piata Victoriei), de la Sala Palatului, agentiile de turism din tara, membre ale Anat (Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism), Simpa Turism si de la oficiile Visit Romania.
Concertul se va desfasura, dupa cum bine stiti, in Piata Constitutiei (in fata Casei Poporului), pe aceeasi scena modulara a defunctului "Cerb de Aur" de la Brasov. Cu cateva zile inaintea concertului, vor fi amplasate cele 22.000 de scaune si ecrane imense pentru planuri apropiate, pentru ca cei care au cumparat bilete "in spate" sa-l poata vedea pe Pavarotti.
Programul concertului cuprinde, spre placuta surprindere a melomanilor, mai multe arii decat cantonete, fapt laudabil pentru varsta minunatului tenor - aproape 64 de ani! Gurile rele afirma ca Pavarotti nu mai are voce si de-asta vine si in Romania. Fals! Pavarotti nu si-ar fi ales un asemenea program dificil daca nu l-ar fi putut canta.
Alaturi de tenor, va aparea pe scena soprana Carmela Remigio. Pavarotti va canta doar opt arii si cantonete si doua duete. Restul, pana la cele 21 de puncte ale programului, sunt arii cantate de tanara italianca si, bineinteles, cateva momente orchestrale. Sunt prevazute si noua bisuri. Concertul va fi inregistrat in intregime de Tvr si difuzat ulterior (acestea sunt conditiile impresarului Tibor Rudas). Este o practica des intalnita, folosita pentru a se putea elimina din inregistrare eventualele momente (vocale sau orchestrale) de minus calitativ.
Pavarotti va veni la Bucuresti cu un avion particular si va fi cazat la Intercontinental. Special pentru el, va fi modificat un apartament (Pavarotti a solicitat un apartament cu bucatarie proprie)! Este posibil sa vina insotit de proaspata sa sotie, Nicoletta Mantovani. Printre cerintele - rezonabile - adresate organizatorilor, se numara Coca-Cola si Pepsi la discretie, apa minerala, biscuiti, miere si, evident, spaghete. Daca va dori sa vada eclipsa, ii va fi pus la dispozitie intreg etajul 24 al Intercontinentalului, care are si piscina, si sala de fitness. Ziarul "Financial Times" va organiza la hotel, dupa concert, o receptie in onoarea tenorului.
Claudiu Ionescu
<b> Muzici de vara
Alexandru Andries
Tribut lui Bob Dylan
Noul meu album intitulat "Alb - negru" reprezinta o reverenta eleganta catre libertatea cantecelor lui Bob Dylan, muzicianul american care a reprezentat o epoca acum aproape patru decenii. A fost unul dintre modelele mele, un model care merita urmat, evident, si pentru ceea ce a facut in zona politica si in cea sociala, dar si in cea a cantecului de dragoste. Nu mi-am propus sa fiu un Dylan al plaiului mioritic, n-ar fi avut rost (nici macar nu stiu daca artistii militanti mai au loc astazi in cetate). Pentru mine, Bob Dylan este un personaj aparte, pentru ca el reuseste, prin cantecele sale, sa ma oblige sa "dau din aripi". De aceea ii port, de ani si ani de zile, o dragoste speciala. Mi-a placut foarte tare muzica lui si am incercat sa fac si eu ceva asemanator, aici, in limba mea. Asa s-au adunat incet-incet 16 variante in limba romana (versurile imi apartin) ale cantecelor sale care m-au incitat. Spun "variante" si nu "traduceri", pentru ca lucrul la care te conduce muzica sa este orice, numai traducere nu, in sensul strict al cuvantului, si aici probabil ca un alt mare iubitor al lui Bob Dylan, Florian Pittis, care a venit la lansarea albumului meu, este de acord cu mine. Albumul a aparut la Casa de Discuri A&A Records, licentiat Warner Music. Ce planuri mai am pentru vara aceasta? Si pentru mine va fi o surpriza, pentru ca inca nu stiu exact cum imi voi petrece vacanta. Mie imi place peste tot, si la mare, si la munte, ma simt bine oriunde, important e sa scap din Bucuresti.
Mihaela Cernea
("Class")
Suntem aproape de ascultatorii nostri
"Aproape de tine" e titlul noului nostru album, care va aparea in curand pe piata muzicala, titlu dat de una dintre piese, ce semnifica, in plus, faptul ca suntem aproape de sufletele tuturor celor care ne asculta. Eu am 22 de ani, Mihaela Florea - 21, si cei doi baieti din grupul nostru au, fiecare, 24 de ani, iar publicul nostru are intre 8 si 50 de ani. Cum se face ca muzica noastra are atata priza la public? Ceea ce facem noi e sincer, suntem chiar noi, muzica noastra ne reprezinta pe noi si generatia noastra. Si chiar ne place ceea ce facem! Curentele muzicale la moda, da, cred ca ne influenteaza: mergem foarte des in discoteci cu muzica techno, underground, break-beat, house, ascultam foarte mult aceste genuri si influentele lor se regasesc si in compozitiile noastre. De aceea, nici albumul acesta nu are o unitate stilistica, ci sunt mai multe stiluri prezente. Noi am vrut ca nici o piesa sa nu semene cu cealalta. Albumul apare in colectia Nrg!A (a se citi "Energiei") a Casei de Discuri Roton. Lansarea din Bucuresti (pe 29 iulie, la Club Maxx) va fi urmata de o lansare-concert pe Litoral si de numeroase concerte promotionale in toata tara. Daca as avea vacanta? Mi-ar placea sa o petrec in Ibiza, o insula in Spania. Acolo vesnic e o atmosfera de vacanta... nu, nu am fost acolo, dar am auzit ca asa este.
Zoe Alecu
("Sfinx Experience")
"Balkano", un nou concept muzical
Roton lanseaza pe 1 august noul album Sfinx Experience, promovand conceptul "balkano". Sa incerc o explicatie pentru acest concept: noi, toti romanii de fapt, "suferim" tot felul de influente din afara, dar absolut tot ceea ce luam de la altii trecem prin filtrul propriu. Nu neaparat din considerente geografice, ci din punct de vedere al zonei muzicale (eu vin dintr-o zona a muzicii folk, Crina vine din alta zona - pop, Misu Cernea din alta - rock), am hotarat noi sa numim curentul acesta in care am "plonjat" balkano. Pe noul album sunt 15 piese, aproape jumatate din ele sunt noi, iar restul sunt piese compuse din 1994 incoace si care au fost testate deja pe piata, cu mare succes. N-am renuntat la ideea de a pregati eu singura un album folk, dar am zis ca pana nu vad iesit acest disc, nu ma apuc de al meu. Chiar acum ne pregatim sa plecam la mare cu o serie de concerte prin care vom promova noul album. Daca as avea vacanta, mi-ar placea s-o petrec in Grecia. E bine sa te mai desprinzi din cand in cand de plaiul mioritic, chiar daca Grecia - apropo de "balkano" - tot in Balcani este.
Corina Pavel
Festival
Telespectatorii romani vor juriza prin telefon la Festivalul Mamaia
Noutatile asalteaza si Festivalul Mamaia, organizat intre 25 si 28 august, la Gradina de Vara "Soveja" din Mamaia: pentru prima oara, telespectatorii vor avea posibilitatea sa jurizeze prin telefon. Ei isi vor putea exprima optiunile pentru sectiunile "Creatie", "Slagare" si "Discografie", prin intermediul celor zece linii telefonice puse la dispozitie de organizatori. Aceste telefoane nu vor functiona in regim de suprataxare, iar apelantii vor fi premiati prin tragere la sorti. "Sectiunea <<Interpretare>> nu va face obiectul acestei metode de jurizare, aici urmand sa-si spuna cuvantul specialistii", a declarat pentru "Formula As", Adrian Stefanescu, directorul Mega Music, compania producatoare a evenimentului. Concurentii acestei sectiuni vor fi selectionati, cu maxima exigenta, in mai multe etape, acestea cuprinzand Festivalul "Mihaela Runceanu" de la Sibiu, Festivalul "Amara" si preselectia speciala, care va avea loc pe 2 august la Bucuresti.
Pretul biletelor de intrare la festival va fi in jur de 50.000 lei pentru serile de concurs si 200.000 de lei pentru seara de gala. Evident, pentru seara de gala va fi invitata o vedeta internationala, al carei nume inca nu este deconspirat. Premiile concursului au valorile cuprinse intre 600 si 1200 de dolari.
Exceptand Tvr, care face obiectul unui contract separat, toate celelalte posturi de radio si televiziune care vor semna contracte de preluare a festivalului, vor fi obligate ca timp de minimum sase luni de la incheierea concursului sa difuzeze constant piesele si interpretii lansati de festival.
C.I.