Viva Toscana!
Nu exista bucatarie mai gustoasa si mai usor de gatit decat bucataria italiana. Impartasiti-va din bunatatile ei
Paine prajita cu ficatei de pasare
Ingrediente (pentru 24 bucati): 400 g ficatei de pui, 2 linguri ulei de masline, o ceapa, 2 fileuri de sardele (eventual), o lingura capere, 1/8 l vin alb, 1/4 l concentrat de pasare (Knorr+apa), sare, piper, o lingurita unt, o bagheta (sau toast).
Mod de preparare: Se spala ficateii, se zvanta intr-un stergar si se prajesc circa 10 minute in uleiul incins. Se scot din tigaie si se lasa sa se raceasca. Se pune la calit ceapa taiata cubulete si, cand devine sticloasa, se adauga ficateii tocati marunt.
Sardelele si caperele se taie marunt si se dunstuiesc si ele impreuna cu ficateii si ceapa, la foc mic. Se sting cu vin si zeama de carne de pasare si se mai lasa putin, pana ce amestecul are consistenta unei paste cremoase. Se gusta de sare si piper si, cand crema s-a racit, se incorporeaza untul si se unge pe feliile de paine prajita.
Ca garnitura: rosii.
Supa de spanac cu oua
Ingrediente (pentru 4 persoane): 500 g spanac, 200 g rosii, 2 tulpini de telina, o ceapa, un ardei iute (rosu), 2 linguri ulei de masline, 1 l concentrat de pasare sau legume (Knorr + apa), sare, piper, 4 oua, 4 felii de paine (bagheta).
Mod de preparare: Se spala bine frunzele de spanac (fara codite), iar rosiile se curata de pielita si se taie cubulete (dupa ce s-au indepartat semintele prin apasare). Telina, ceapa si ardeiul iute se curata, se taie marunt si se calesc impreuna cu rosiile in uleiul incins, pana ce devin sticloase.
Se adauga spanacul si se lasa putin sa se inmoaie, apoi se toarna zeama de carne si se fierb toate - la foc mic - circa 20 de minute. Se gusta de sare si piper.
Ouale se sparg, unul cate unul, intr-o ceasca, se introduc (prin alunecare) in supa fierbinte si se lasa sa se coaguleze cam 10 minute. Separat, se prajeste painea si se pune cate o felie in fiecare farfurie. Se toarna supa si se pune cate un ou pe fiecare felie de paine.
Salata de vinete
Ingrediente (pentru 4 persoane): o ceapa, 2 tulpini de telina, un morcov, un kg vinete, 150 ml ulei, 5 rosii, 100 g masline verzi, o lingura capere, o lingura seminte de pin, 100 ml otet alb (Balsamico), sare, piper.
Mod de preparare: Se curata ceapa, morcovul, telina si se taie cubulete. Vinetele, spalate si curatate de coaja, se taie felii, se prajesc intr-o tigaie de teflon in 100 ml de ulei, pana ce se rumenesc, dupa care se scot si se pun deoparte.
Se toarna uleiul ramas in tigaie si se dunstuiesc circa 10 minute rosiile curatate de pielita si tocate, ceapa, telina, morcovul si maslinele.
Se adauga caperele, semintele de pin si otetul si se fierb toate cinci minute, la foc mic. Compozitia se sareaza, se pipereaza si se toarna peste vinetele prajite.
Se pot servi reci sau calde - dupa gust.
Placinte de malai
Ingrediente (pentru 12 bucati): 600 g faina, 150 g malai, un cubulet de drojdie, o lingura zahar, 1/8 l ulei de masline, o lingura sare, 100 g masline verzi fara samburi (sau miez de nuca), grasime pentru uns tava, o lingura de sare grunjoasa.
Mod de preparare: Se pun intr-un castron cateva linguri de faina, malaiul si la mijloc se face o gropita in care se introduce drojdia (maruntita) si zaharul, pentru a se prepara o maia.
Se toarna deasupra 375 ml de apa calduta, se ia putina faina (de pe margini) si se amesteca.
Se acopera vasul si se lasa 15 minute la loc cald.
Se incorporeaza restul de faina, sarea si uleiul. Se framanta un aluat neted (la-nceput cu mixerul, apoi cu mana).
Se adauga maslinele tocate in bucati mai mari sau samburii de nuca taiati.
Se imparte aluatul in 12 bucati, se fac placinte rotunde si se asaza pe o tava unsa.
Se presara cu sare, se acopera cu un stergar si se mai lasa 15 minute sa se odihneasca.
Se coc 20 de minute in cuptorul incins la 230 grade C. Se pot servi cu Pesto.
Pesto
Ingrediente (pentru 8 persoane): o legatura mare de busuioc, sare, un catel de usturoi, 50 g seminte de pin, 100 g parmezan (sau cascaval), 100 ml ulei de masline.
Mod de preparare: Frunzele de busuioc spalate si zvantate se pun in mixer, impreuna cu 1/4 de lingurita de sare si se maruntesc.
Se adauga usturoiul curatat, semintele de pin si parmezanul sau cascavalul ras.
Se toarna uleiul putin cate putin (aparatul continua sa functioneze) si se amesteca pana ce se leaga ca un sos gros.
Dulciuri
Prajitura cu pere
Ingrediente (pentru 20 de bucati): Pentru aluat (fraged) - 250 g unt (margarina), 400 g faina, 100 g zahar, un ou intreg, un galbenus. Pentru umplutura - 1 kg pere coapte, 100 g stafide, 50 ml vin dulce, 50 g seminte de pin, 60 g zahar, 50 g unt, scortisoara, 100 g pesmet alb, faina pentru planseta, o lingurita zahar farin.
Mod de preparare: Aluatul - Din toate ingredientele (untul se taie bucatele) se framanta un aluat fraged care se imparte in doua bucati: una mai mica (circa o treime) si una mai mare (restul).
Li se da o forma rotunda, se invelesc intr-o folie de plastic si se tin la frigider cel putin o ora. Umplutura - Se curata perele de coaja si de seminte si se taie cubulete.
Stafidele, clatite cu apa fierbinte, se scurg, se pun intr-un bol si peste ele se toarna vinul.
Semintele de pin se prajesc - fara grasime - intr-o tigaie de teflon. Stafidele cu zeama cu tot, semintele de pin, untul topit, zaharul si un varf de cutit de scortisoara se toarna peste pere si se amesteca bine.
Se imbraca fundul si marginile unei forme (diametrul de 28 cm) cu bucata mare de aluat, intinsa pe planseta infainata, iar deasupra se presara pesmetul. Se intinde umplutura si se acopera cu cealalta foaie de aluat (bucata mica). Se apasa marginile, se inteapa cu furculita si se baga in cuptorul incins (180 grade C).
Se coace circa o ora (jos) pana ce se rumeneste si se pudreaza cu zahar farin.