Pe Valea Izei, cea mult vestita in frumusete, mai sus de un cot de drum, se afla Manastirea Barsana. Candva, pe aceasta spinare de deal pe jumatate impadurita - se inalta un vechi lacas monahal. Atestarea lui dateaza din 1390. In secolul al Xviii-lea, tunurile propagandei catolice, indreptate impotriva tuturor manastirilor ortodoxe din Transilvania, i-au alungat si pe calugarii de la Manastirea Barsana, care s-au refugiat - cu arhive cu tot - in Moldova cea primitoare si pasnica. Au trecut 200 de ani. In 1993, prin binecuvantarea episcopului de Maramures, Prea Sfintitul Iustinian, Manastirea Barsana isi recapata dreptul la existenta. Incetul cu incetul, pe masura ce se aduna banii trebuinciosi (de la oficialitati si de la localnici cu credinta in Dumnezeu), splendoarea noii manastiri se alcatuieste. O alcatuire superba, formata din constructii din lemn care respecta intru totul stilul vechi, maramuresean: o biserica, un altar pentru slujbe de vara, chilii pentru maici, atenanse gospodaresti. Intre ele, biserica este un adevarat giuvaier. Lucrata in plan treflat, avand un turn de 57 de metri (a fost amplasat cu doua elicoptere), biserica de la Barsana este cea mai inalta constructie din lemn de pe intreg teritoriul Europei.
Ar fi multe de spus despre "elementele" care alcatuiesc splendoarea Barsanei. Numai ca splendoarea aceasta cuprinde in ea nu doar frumusetea peisajului si iscusinta marilor mesteri ai locului. Ea contine si un material pe cat de fragil, pe atat de puternic: un suflet omenesc. Sufletul unei fiinte care - precum spune proverbul - sfinteste locul. Este vorba despre maica stareta Filofteia.
Am cunoscut-o in pragul casei cu chilii pentru maici (o splendoare arhitectonica), pe care il matura de frunzele si florile scuturate de vant. Inalta, subtire, aparent fara varsta, cu o frumusete discreta si delicata, a acceptat cu bucurie sa ne vorbeasca despre izbanda ei, ocrotita de Dumnezeu si sprijinita de oameni, de a inalta in mai putin de cinci ani de zile noul ansamblul manastiresc. Ardeleanca din nastere, originara de la Manastirea Rameti, a primit cu umilinta si bucurie misiunea incredintata, adunandu-si toate puterile trupului si-ale mintii pentru renasterea vechiului asezamant monahal. Energica si deosebit de inteligenta, tanara stareta a izbutit sa imperecheze rugaciunea cu munca, inconjurata de harnicia si devotamentul celorlalte maicute. Cu un gust artistic sigur si exigent, a cerut colaborarea unor specialisti in arhitectura bisericeasca din Maramures, izbutind sa elaboreze proiectul unor constructii monahale nu doar frumoase si credincioase spiritului local, ci si curate, armonioase si pure, din care prostul gust, kitschul si influentele ucrainiene (care fac ravagii in Maramures) lipsesc.
In timp ce vorbeste, maica Filofteia insurubeaza si desurubeaza capacul unei calimari cu cerneala. Un gest mecanic, menit sa-i tempereze emotia, dar care ii pune in evidenta degetele lungi si subtiri, semn sigur al nobletei spirituale si sufletesti. Nu incape nici o mirare ca maica Filofteia isi gaseste timp sa picteze icoane, sa brodeze, sa croseteze, talente pe care le impartaseste si celorlalte maicute care ucenicesc alaturi de ea, pentru a adauga manastirii un atelier de creatie. Pana si ilustratele, vandute la micul magazin de la intrarea in manastire, sunt la origine icoane si fotografii facute de maica stareta. Imagini superbe, pline de sensibilitate si forta interioara; veritabile documente de-ntemeiere a vesniciei care incepe la Manastirea Barsana acum.
La plecare, maica stareta ne conduce pana in poarta manastirii. In timp ce ne luam ramas bun, o intrebam despre copacii uriasi ce strajuiesc aleea principala si care sunt "impodobiti", la radacina, cu un fel de bratari enorme, facute din placi trapezoidale de marmura. Oare nu-i sufoca bratarile astea? Nu, nu-i sufoca! "Am primit placile in dar de la o firma binevoitoare care gandea sa podim cu ele aleea principala. Doar ca eu nu am fost de acord cu asa ceva. Am preferat sa impodobesc pomii cu ele. Iar celor ce ni le-au daruit le-am spus ca, dichisind astfel aleea, minunatia de ansamblu ar arata ca o taranca frumoasa, invesmantata in port popular, dar purtand in picioare sandale de lac..."
...Ca si pomii cei inalti, maica stareta Filofteia poarta bratari. Multe bratari, dupa cate "meserii" are. De aur, fireste. Numai ca ele nu zornaie, nu marturisesc ostentativ. Ele sunt din aur fermecat. Sunt nevazute ca si dragostea maicii Filofteia. O dragoste roditoare si fierbinte, pentru aceste locuri si pentru Dumnezeu.