Toate ghidurile de turism din Romania si chiar din strainatate recomanda neaparat o vizita in Maramuresul istoric. Un loc de vis, cu plaiuri valurite de-a lungul Marei si Izei, minunate biserici de lemn cu turle ascutite, indreptate ca niste sageti spre cer, cu porti de lemn sculptate cu o inegalabila maiestrie, cu cantecele si dansurile morosene stravechi. Pe scurt, in ghidurile turistice, acest pamant de voievozi descalecatori apare ca un adevarat rai al traditiilor si obiceiurilor ancestrale, ca un loc in care comuniunea cu trecutul romanilor se face firesc, pe viu. Cine se duce, deci, in Maramures se regaseste in intimitatea pura a sufletului romanesc, regaseste dimensiunile specifice ale acestuia. Iar traditiile de ospetie morosene, care cer ca oaspetii sa fie omeniti cu bucate alese, imbelsugat udate cu inevitabila tuica a locului, celebra horinca, fac ca "expeditia" sa devina de neuitat.
Traditiile ospitalitatii s-au mentinut. Istoria moderna le-a alterat foarte putin. Dar, ca si in restul lumii rurale a Romaniei, tranzitia scapata din haturi tinde sa isi puna pecetea pe spatiul locuit, pe mediul umanului, care a impus cu atata pregnanta Maramuresul intre provinciile Romaniei. O pecete deloc onoranta, aglutinanta si uniformizatoare. O pecete ce, in timp, ameninta sa stearga diferenta specifica a habitatului morosenesc, sa piarda arta constructiei in lemn pe care au laudat-o toti etnografii. Intr-adevar, in jurul minunatelor biserici de la Bogdan Voda, Sieu, Rozavlea, Surdesti ori Barsana, in locul traditionalelor case de lemn, cu porti imparatesti, sculptate, au aparut o mare de constructii betonate, inzorzonate cu ceramica, acoperite cu tabla. Mediul se artificializeaza si, inevitabil, se artificializeaza traiul ce, pentru adeptii turismului rural, constituie una din principalele atractii ale zonei. Pentru ca deformarea aspectului exterior al spatiului de locuit produce automat si slutirea celui interior. Cum sa mai vina turistii straini si romani, dornici de regasirea unei lumi identice cu inceputurile sale, cand in casele nou construite - oricat de confortabile ar fi - in locul mobilei mestesugite de localnici gasesc mobila urbana de serie, iar in locul cergilor mitoase, carpete cu "Rapirea din Serai"?
Prabusirea regimului comunist nu i-a gasit pe moroseni, ca de altfel nici pe restul romanilor, prea bogati. In afara de minerit, cresterea vitelor si exploatarea lemnului, sunt putine posibilitati de ocupare in zona. Dupa 1996, in conditiile dureroase ale tranzitiei, un prefect inimos, dl Gheorghe Barlea, incearca sa faca tot ce poate pentru ca morosenii sa ramana pe loc, sa nu mai migreze dupa locuri de munca. Dezvoltarea turismului rural ar putea fi o sursa majora de venituri. Dar eforturile sale ar trebui sprijinite de autoritatile centrale. In primul rand de Ministerul Culturii, care ar putea propune - cum s-a intamplat si in alte state europene - o Lege de protectie a traditiei, in primul rand in constructii, obligandu-i pe cei dornici sa-si faca o casa sa aleaga intre trei-patru modele specifice, care sa mentina parfumul istoric al spatiului definit.
Interventia autoritatilor centrale este necesara. Fara ea, traditiile vor deveni formale, de consum. Deja munca unor "apostoli" ai dansului si cantecului morosan, ai portului local - cum sunt sotii Daniela si Petre Dunca, ce au realizat adevarate minuni cu ansamblurile de "coconi" din Budesti si Ieud - risca sa se piarda. Artisti autentici, precum celebrii "frati Petreus", sunt marginalizati. Iar micul trafic de frontiera inunda cu port ucrainean satele Maramuresului. In zece ani, daca lucrurile vor continua asa, Maramuresul va fi o zona ca oricare alta. Ceea ce, pentru viitorul Romaniei, va fi o pierdere ireparabila.