Florile magice ale verii Rostopasca (I)

Ilie Tudor
Dictionar De Plante Medicinale Florile magice ale verii - Rostopasca (I) (Chelidonium majus)

Istoric

Nu se stie data exacta cand Rostopasca i-a dezvaluit omului virtutile sale vindecatoare. Cert este ca ea era folosita in antichitate, pentru vindecarea bolilor de ficat. Studiul ei sistematic a inceput abia in secolul al Xix-lea, dar pana azi, retetele populare depasesc ca numar si importanta medicamentele sintetizate din ea. Printre romani, Rostopasca e foarte populara si raspandita in toate zonele tarii, dovada fiind numeroasele nume cu care a fost botezata din sud si pana in nord (multe dintre ele pornind chiar de la bolile pe care le vindeca): buruiana de negei, buruiana de pecingine, galbenare, oiasca etc. In folclor, sub numele de Crucea Voinicului si Buruiana de cele sfinte, era considerata ca planta magica, adusa din Rai. Cu toate ca - folosita in doze mari - Rostopasca e toxica (provoaca vome, colici abdominale, purgatii, scaune cu sange si ameteli), taranii nostri o folosesc de sute de ani, stiind sa-i valorifice virtutile vindecatoare, numeroase si foarte eficiente in tratarea negilor si a altor afectiuni ale pielii, precum si in tamaduirea bolilor de splina, de fiere si de ficat.

Descriere

Cine nu cunoaste banala Rostopasca, cu florile ei galbene, asezate in cruce si care rupte (la fel ca frunzele si tulpina) lasa sa picure un suc de culoare galben-portocalie? Inalta de pana la 100 de cm, cu frunzele lobate, ca frunzele de stejar, Rostopasca creste din mai si pana toamna tarziu (uneori rezista si iarna) pe margini de drumuri si de padure, in locuri umbroase, ferite de bataia directa a soarelui. Rostopasca poate fi cultivata si-acasa, in gradina sau in ghivece, pentru a o avea la indemana tot timpul anului.

Virtuti

Putine plante din flora noastra spontana acumuleaza atata forta vindecatoare precum Rostopasca. Faptura ei banala si maruntica este un veritabil combinat chimic, care sintetizeaza nu mai putin de 12 alcaloizi cu virtuti vindecatoare de exceptie. Ei stimuleaza activitatea bilei si a ficatului, refacerea celulei hepatice, secretia externa a pancreasului, distrug bacterii si ciuperci parazite, au actiune citostatica (motiv pentru care Rostopasca este recomandata in tratamentul extern al cancerului de piele), sunt dilatatori coronarieni, au actiune antitumorala etc.

Recoltarea si pastrarea

Rostopasca poate fi culeasa de la inceputul lui mai (sfarsitul lui aprilie), cand incepe inflorirea, pana la sfarsitul lui noiembrie. Se taie partile aeriene (frunze, tulpini, flori) cu un cutit si se transporta la locul de uscare cat mai repede. Mai rar, pot fi recoltate si radacinile primavara, cu cazmaua. In timpul recoltarii mana trebuie protejata cu manusi daca nu vrem ca pielea sa capete pentru cateva zile o nuanta galben-negricioasa de la sucul plantei. O masura de protectie foarte importanta in timpul recoltarii este ca mana sa nu fie dusa la ochi, la gura ori in alt loc sensibil, deoarece Rostopasca este foarte iritanta.

Uscarea se face in strat de grosime medie, in loc foarte bine aerisit, intorcand o data pe zi plantele de pe o parte pe alta. Atunci cand uscarea s-a facut corect, planta capata o culoare verde inchis, fara sa se innegreasca sau sa se decoloreze. Uscarea la soare distruge principiile active ale plantei. Din 6-8 kg de planta proaspata se obtine 1 kg de planta uscata.

Retete pentru uz intern

Pulberea de Rostopasca

Partile aeriene inflorite si uscate se macina fin cu rasnita de cafea; daca mai raman bucati nemacinate, se face o cernere. In principiu, doza la adulti este de un varf de cutit (0,5 g) de 3 ori pe zi. Pulberea se tine sub limba timp de 10-15 minute, apoi se inghite cu putina apa. La copiii intre 6 si 12 ani, doza se injumatateste, iar la copiii de 2-6 ani, se aduce la o treime sau chiar la un sfert.

Tinctura de Rostopasca

Rostopasca uscata se macina cu rasnita de cafea pana se obtine o pulbere. Se pun 20 linguri de pulbere proaspat macinata intr-un litru de alcool de 75 (trei sferturi de litru de alcool alimentar de 96 cu un sfert de litru de apa). Se lasa sa macereze 10 zile, agitandu-se zilnic vasul de macerare. In final se stoarce, se filtreaza si se toarna in sticlute mici, inchise la culoare.

Infuzia de Rostopasca

Pentru obtinerea a 1/2 litru, se pune 1 lingurita de planta maruntita (pulbere obtinuta cu rasnita electrica de cafea) cu 250 ml de apa calduta (la 40C) intr-o cana si se lasa la macerat 8-12 ore. Dupa macerare se filtreaza produsul, iar pulberea de planta ramasa dupa filtrare se pune la infuzat in 250 ml de apa fierbinte timp de 15-30 de minute. Infuzia se filtreaza, se racoreste (asa incat sa ajunga la 40-60C) si apoi se combina cu maceratul anterior obtinut. Se consuma in termen de 24 de ore (cu conditia sa fie pastrata la maximum 10C).

Retete pentru uz extern

Extractul fluid de Rostopasca

Se pun 20 de linguri de pulbere de Rostopasca (obtinuta prin macinare cu rasnita electrica de cafea) intr-un vas; se adauga apoi alcool de 75 (3 parti alcool alimentar de 96 si o parte apa) atat cat sa cuprinda pulberea si sa ramana o pelicula de alcool de 1 cm deasupra. Se lasa la macerat vreme de 10 zile, apoi se stoarce si se filtreaza. Tinctura astfel obtinuta se pune intr-o farfurie intinsa, curata si se lasa vreme de 12-24 de ore la evaporat, pana cand scade de 3 ori. Se obtine o pasta inchisa la culoare, care adera pe piele. Aceasta pasta se foloseste doar extern, deoarece are un potential toxic ridicat.

Sucul de Rostopasca

Se obtine din tijele de Rostopasca proaspat culese sau pastrate maximum 24 de ore la frigider (la 4C). Se rupe tija si se unge locul afectat cu suc; daca nu ajunge sucul, se rupe tija 1 cm mai incolo si se stoarce din nou s.a.m.d. Atentie: pentru ca tratamentul extern cu suc sa aiba eficienta, trebuie aplicat de mai multe ori pe acelasi loc la intervale de cateva minute (dupa ce se usuca sucul aplicat anterior, se mai aplica un strat).

Cataplasma cu Rostopasca

Cataplasma cu plante proaspete

Se spala frunzele si tijele de Rostopasca si se dau prin mixer (blender) sau prin masina de tocat pana devin pasta. Pentru o cataplasma de marime medie, sunt necesari 1-2 pumni de planta. Pasta de plante astfel obtinuta se inveleste in tifon (strat simplu). Se aplica pe locul afectat timp de 1 ora.

Cataplasma cu plante uscate

Se marunteste fin un pumn de Rostopasca uscata cu ajutorul unei rasnite electrice de cafea. In pulberea astfel obtinuta se adauga progresiv apa, amestecandu-se usor intr-un vas, pana cand se formeaza o pasta. Aceasta pasta, invelita intr-un tifon (pus in doua daca este mai rar), se aplica pe locul afectat timp de minimum 2 ore.

Infuzia pentru uz extern

Pentru obtinerea a 1/4 litru, se pune o lingura de planta maruntita (pulbere obtinuta cu rasnita electrica de cafea) in jumatate de cana de apa si se lasa la macerat de seara pana dimineata. Dimineata se face un decoct de Rostopasca, lasand o lingura de planta maruntita sa clocoteasca in jumatate de cana de apa, vreme de 2 minute. Decoctul se filtreaza, se racoreste (astfel incat sa ajunga la 40-60C) si apoi se combina cu maceratul anterior obtinut. Preparatul astfel obtinut se foloseste in termen de 12 ore (cu conditia sa fie pastrat la maximum 18C).



Ce boli vindeca rostopasca

Boli interne

Tratamentul hepatitei

Folosita intern, Rostopasca are efect tonic hepatic, regenerativ hepatic, drenor biliar si hepatic, antiviral, colagog (stimuleaza formarea bilei), coleretic (favorizeaza eliminarea bilei). Este un adevarat panaceu in bolile de ficat de orice natura, la spectrul larg de afectiuni tratate adaugandu-se o putere curativa extraordinara. Rostopasca actioneaza extrem de eficient atat in tratamentul hepatitei A, cat si al hepatitei B. Rezultatele cele mai spectaculoase in tratamentul hepatitei se obtin prin asocierea sa cu alte doua plante cu efecte deosebite asupra ficatului: Turita mare si Sunatoarea. Cea mai eficienta modalitate de administrare este sub forma de infuzie (jumatate de litru pe zi - atentie, infuzia pentru uz intern, a carei reteta am prezentat-o mai sus), cu precizarea ca pe langa Rostopasca se mai adauga o lingurita de Turita mare si o lingurita de Sunatoare, cantitatea de apa ramanand neschimbata. Jumatatea de litru de infuzie se bea in reprize - cate 100 ml (jumatate de pahar) din doua in doua ore. La copiii intre 14-18 ani, doza se reduce la doua treimi; la cei intre 12-14 ani se reduce la jumatate; la cei intre 8-12 ani - la o treime; la cei intre 6-8 ani - la un sfert. Tratamentul dureaza 49 de zile.

Tratamentul cirozei hepatice initiale

Rostopasca este un puternic drenor si tonic pentru ficat, stimuland refacerea celulei hepatice. In tratamentul cirozei se foloseste un amestec de tincturi de Rostopasca, Armurariu (Silybum marianum) si Pedicuta (Lycopodium clavatum) in proportii egale. Modul de obtinere al tincturii de Armurariu si Pedicuta este identic cu cel descris anterior la Rostopasca. Se ia o lingurita din acest amestec de tincturi, diluata in jumatate de pahar de apa, de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Tratamentul dureaza minimum 6 luni, perioada in care nu se consuma alcool, tutun, carne si preparate din carne, margarina, prajeli, alimente conservate, alimente ce contin substante chimice (pentru colorare, aromatizare, conservare etc.).

Tratamentul dischineziei biliare

Se face un amestec din 1/2 lingura tinctura de Rostopasca, 1/2 lingura tinctura de Anghinare, o lingura tinctura de Sovarf si 1/2 litru de apa. Se ia jumatate de pahar din acest remediu pe stomacul gol, cu un sfert de ora inainte de masa. Termenul de valabilitate al remediului este de 48 de ore, cu conditia sa nu stea in soare sau la temperaturi de peste 21C. Modul de obtinere al tincturii de Sovarf si Anghinare este identic cu cel al tincturii de Rostopasca.

Un adjuvant contra constipatiei

De obicei, contra constipatiei se folosesc remediile laxative, insa adesea problema nu este rezolvata decat pe jumatate cu ajutorul lor, deoarece la multi bolnavi peristaltismul este foarte redus (intestinul este "lenes"), diferitele glande implicate in procesul digestiv nu au secretii suficiente sau evacuarea lor este prea lenta. Din acest motiv este foarte utila asocierea Rostopascai cu plantele laxative. Rostopasca se administreaza sub forma de pulbere - un varf de cutit de Rostopasca se ia inainte de masa si se tine sub limba timp de 10-15 minute, apoi se inghite cu un pahar de apa in care au fost lasate anterior la macerat, de seara pana dimineata, 1-2 lingurite de seminte de In (Linum catharticum).

Digestie lenta, tulburari de asimilatie

Pentru stimularea procesului digestiv, precum si pentru imbunatatirea asimilatiei anumitor substante (vitamine si minerale in special) se ia sub limba, inainte de masa, 1 varf de cutit de Rostopasca, combinat cu jumatate de lingurita de pulbere de Cimbrisor. Plantele se tin sub limba un sfert de ora, apoi se inghit cu putina apa. Acest remediu este indicat si ca adjuvant in tratamentul obezitatii, dispepsiei, anemiei, anorexiei.

Colesterol crescut

Una din cele mai puternice combinatii de plante hipocolesterolemiante este formata din Rostopasca, Mesteacan si Anghinare. Se fac cure de minimum 30 de zile cu aceste plante, luate sub forma de tinctura, amestecate in parti egale. Se ia o lingurita din amestecul de tincturi in 100 ml de apa, cu o jumatate de ora inainte de fiecare masa, timp de minimum 30 de zile.

Tratamentul dereglarilor hormonale la femei

Se foloseste o combinatie "magica" din sucuri proaspete, obtinute din plante:

Telina (Apium graveolens) - 20 ml (sucul se obtine din frunze proaspete);
Marar (Anethum graveolens) - 20 ml (sucul se obtine din tulpini si eventual inflorescente proaspete);
Rostopasca (Chelidonium majus) - 2 ml (sucul se obtine din tije proaspete);
Cretisoara (Alchemilla vulgaris) - 10 ml (sucul se obtine din tulpini proaspete, culese dimineata pe roua).

Tratamentul se face in doua reprize: jumatate din cantitate se bea dimineata, pe stomacul gol, si jumatate se bea seara, tot pe stomacul gol (in acest scop, ultima masa se va lua cel tarziu la ora 19). O cura dureaza 21 de zile. Sucul se tine la frigider, maximum 24 de ore. Pe parcursul curei si dupa aceea nu se consuma: tutun, alcool, carne si preparate din carne, alimente conservate, colorate artificial. Cura va fi inceputa cu 48 de ore inainte de aparitia pe cer a Lunii Pline. Sucul de Rostopasca se obtine prin zdrobirea si stoarcerea tijelor. Sucurile de Cretisoara, Telina si Marar se obtin cu ajutorul mixerului - plantele proaspete sunt zdrobite cu elicea mixerului si apoi sunt stoarse si filtrate prin tifon (pentru o extractie mai facila se poate adauga putina apa, dar atunci cantitatile de plante se dubleaza).

Este o reteta cu virtuti miraculoase in tratamentul hirsutismului, al amenoreei si dismenoreei, al tulburarilor in dezvoltarea caracterelor feminine, al bolilor de piele. Este indicata in dezordini legate de activitatea gonadelor si a corticosuprarenalelor.

(Urmare in numarul viitor)