Omul orizontal
Pina la urma, Dumnezeu m-a pedepsit pentru lene. Am avut totdeauna mai multe idei decit am pus in practica. Pur si simplu ma sculam dimineata cu o idee si, in loc s-o astern frumos pe hirtie, ma imbracam, plecam in oras, la serviciu cind era cazul, si pina seara ma intilneam cu tot felul de tipi si tipe, ha-ra-hara; ga-ra-ga-ra; ha-haha, mai o bere, o plimbare... trecea timpul. Ajungeam seara acasa cu alte idei, la fel sau chiar mai interesante decit cele cu care plecasem de acasa de dimineata. Numai ca acum aveam si mai putin timp sau chef sa le pun pe hirtie: oboseala, amestecul, mde!
In douazeci de ani am innegrit doar vreo mie de pagini de hirtie tiparita: 50 de pagini pe an - o rusine.
Asa ca pina la urma Dumnezeu a zis: "ia mai stai tu pe acasa si scrie!", si mi-a luat picioarele. Acum ma scol dimineata si pur si simplu nu-mi vine sa cred ca nu pot sa fac nici un pas. Notiunea de "pas" a disparut din universul meu asa cum au disparut din universul chinezilor notiunile de frate, sora, unchi, matusa sau cumnat. Cum regimul nu le da voie sa faca mai mult de un copil, intelegeti de ce notiunile de mai sus au ramas la ei fara sens. Asa si eu: de pe pat pe scaunul cu rotile nu fac un pas, ci "ma transfer" cu ajutorul bratelor. Pozitia bipeda nu-mi mai este in nici un fel accesibila: sint un om orizontal. Iar daca liftul e stricat cu saptaminile, nici macar in carucior nu pot iesi din casa. Ce e de facut in situatia asta? Programele de dimineata ale televiziunilor sint extrem de plictisitoare, ziarele repovestesc putinele lucruri interesante pe care le-am vazut cu o seara inainte la televizor. Si cam asta-i viata. Cartile pe care nu le-ai citit in adolescenta sau in prima tinerete nu mai sint carti, ci obiecte de studiu prin rasfoire plictisita. Nu-mi ramine deci de facut altceva decit sa ma asez la masina de scris si sa ma ocup intr-un fel de surorile batrine ale viguroaselor mele idei din tinerete. Cam asta ar fi definitia omului orizontal: fara ura si fara partinire, fara regrete sau furii inutile, pur si simplu elibereaza-ti ideile si lasa-le sa ia forma scrisa. De vor servi cuiva, cindva, nu se stie.
Stiu, timpul pare sa fi devenit acum foarte scurt, nici sa pui pe hirtie chiar tot ce-ti trece prin cap nu mai merge. Trebuie facute selectii, probe, trebuie sa stii sa faci invers decit croitorul: sa masori o singura data si sa tai de zece ori, sa arunci, sa sugerezi mai degraba decit sa dezvolti in amanunt. Dar astea sint lucruri care se invata; de fapt, nici macar nu se invata, ci iti vin de la sine, sub presiunea timpului care, cum ziceam, da impresia ca a devenit foarte scurt.
Ceea ce e acum la capatul lui are forma (hidoasa) si te priveste neincetat. Stiai mai demult ca figura aia e acolo, dar nu faceai decit sa o ignori, s-o consideri indepartata, sa incerci sa-ti joci rolurile mai ales cu spatele la ea, sa-i dai uneori cu tifla, stiind ca nici ea nu te priveste in mod serios.
Acum nu, nu se mai poate, confruntarea este inevitabila, trebuie sa lupti si nu sa te eschivezi. Sa-i amintesti ca e urita, in timp ce viata e atit de frumoasa, sa te bazezi pe spatiul care va mai desparte ca pe un spatiu extrem de elastic, extensibil, dedublabil prin zeci de metode, printre care si scrisul, adica asternerea ideilor pe hirtie. Meciul a intrat in faza lui nervoasa, vie, faza in care greselile se platesc dublu, triplu, cvadruplu, motiv in plus sa incerci sa nu faci nici una. Din acest punct de vedere, pozitia de om orizontal poate fi chiar un atu: nu poti cadea, poti doar sa inaintezi si sa te retragi (strategic, fireste).
O sa vedem la ce vor duce toate astea, dar pot sa va spun de pe acum ca am descoperit citeva trucuri (cu anumiti adversari, fara trucuri nici n-are sens sa te lupti). De exemplu, sa descrii in amanunt un picior sanatos, degetele de la picioare care se misca liber in sus si in jos, mobilitatea unei glezne fine, jocul gambelor si al pulpelor in dans - toate astea o situeaza pe hidoasa mea adversara intr-o adevarata criza de incertitudine. Ea stie deja ca picioarele mele ii apartin, dar eu vorbesc despre altele: exista atitea si vor mai fi!
Mircea Nedelciu