"Dupa noi, potopul!"
Marti, 6 iulie a.c., muncitorii si functionarii care se pregateau sa ajunga la serviciu, micii comercianti care se indreptau spre buticurile si tarabele lor, elevii din ultima clasa de liceu care aveau de sustinut o importanta proba la bacalaureat s-au pomenit - in capitala tarii - blocati in statiile Ratb de autobuzele, troleibuzele si tramvaiele care nu mai veneau. S-a anuntat, dupa o vreme, ca in reteaua de transport municipal a izbucnit o greva spontana. Pentru cei care au ratat orele de program, pentru cei obligati sa cheltuiasca bani in plus pentru cursele obligatorii sau necesare (taxiurile ramanand - datorita traseelor limitate si supraaglomerarii metroului - singurele mijloace de transport disponibile), spontaneitatea unanima a participarii la greva a fost surprinzatoare. Dupa lege, o greva autorizata se anunta cu 48 de ore inainte. Or, cu exceptia depoului Ferentari, luni seara nu se stia nimic de declansarea vreunei actiuni sindicale in parcarile vehiculelor comunale. Iar soferii si vatmanii care trebuiau sa se prezinte a doua zi la lucru erau acasa, in repausul normal. Marti, totusi, ei au participat in corpore la miscare, ca si cum ar fi fost anuntati sau siliti. Greva "spontana" a fost - se pare - minutios organizata, urmarind deliberat paralizarea activitatii intregului Bucuresti.
Nu vreau sa discut aici motivatiile grevei. Toata lumea stie conditiile mizerabile in care muncesc si traiesc angajatii Ratb. Dar putini oameni se mai pot lauda in Romania de azi ca muncesc si traiesc in conditii decente. Din aceasta perspectiva, aproape intreaga populatie activa a tarii ar trebui sa intre in greva. Cei zece ani de "tranzitie" au impins Romania moderna in cea mai grava criza economica dintre cele cunoscute pana acum. O criza declansata de incompetenta si coruptia celor care au condus si conduc tara. De nepasarea lor fata de cei care i-au ales sa gestioneze afacerile comune. De interesele lor individuale si clientelare, unele satisfacute pe fata, la lumina zilei. Contribuabilul de rand ar fi fost, poate, mai putin nemultumit si scarbit de politicienii care la alegeri i-au oferit programe si "contracte", daca acestia ar fi gasit minime rezolvari concrete, daca ar fi impus unele solutii. Minerii din Valea Jiului, muncitorii de la Tepro Iasi sau Petromidia Navodari nu s-ar mai fi revoltat daca, in contextul necesarei restructurari a economiei romanesti, li s-ar fi dat sansa unor noi formule de ocupare, in special prin stimularea dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii, capabile sa absoarba o mare cantitate de forta de munca. Dar, la noi, in ciuda obtinerii unor fonduri din "privatizare" (fonduri adesea diminuate de tratative oneroase cu posibilii investitori privati), Imm-urile sunt strivite de o fiscalitate excesiva, fiind impinse treptat spre falimentare. Pentru ca fondurile obtinute din privatizare sunt utilizate in special pentru subventionari mascate, pentru disponibilizari rapide si formale ale unor angajati din sectorul de stat, pentru consum. Toti guvernantii care s-au perindat la Putere au avut - dincolo de preocuparile pentru satisfacerea intereselor proprii - grija ca echilibrul social sa nu fie tulburat. Cedand insa, pe rand, la solicitarile unor colective de munca, ei au declansat o "cursa" al carui final dezastruos era previzibil. Odata si odata tot trebuia sa se ajunga la fundul sacului.
Greva de la Ratb s-a inscris in aceasta evolutie. Ratb-istii nu au cerut conditii mai bune de munca. Nu au solicitat modernizarea parcului de vehicule sau eliminarea gropilor de pe trasee. Ei au solicitat, pur si simplu, dublarea veniturilor salariale. La numai trei zile dupa ce semnasera contractul colectiv de munca. Iar guvernantii, prin intermediul celui de care Ratb-ul depinde direct, primarul general Lis, au fost - cu docilitate - de acord. Greva "spontana", declansata ilegal, i-a surprins. O continuare a ei ar fi provocat tulburari sociale in ansamblul Capitalei. Angajatii Ratb au obtinut cresteri salariale de 80%, veniturile lor urmand sa ajunga, in medie, de 2,5 - 3 milioane pe individ. Ceea ce alte categorii profesionale napastuite, ca profesorii sau medicii, nici nu pot visa. Problema care ramane este insa de unde vor mai fi luate fonduri pentru acoperirea deficitului de 32 miliarde de lei lunar, care va aparea in urma acestei majorari. Dl Lis a sustinut ca ele vor fi realizate prin disponibilizarea a 1000 de angajati Tesa (din cei 18.000 de membri ai Regiei, doar 5000 fiind soferi si vatmani) si prin refacerea contractelor cu firmele care curata si ingrijesc vehiculele (unele dintre ele, se pare, firme-capusa ale conducatorilor Ratb). Specialistii sunt sceptici in privinta suficientei acestor masuri. Mai mult ca sigur - considera ei - Regia va trebui sa majoreze costul biletelor pentru transportul in comun. Va apela, deci, tot la buzunarul cetateanului de rand, strivit de tot felul de taxe si impozite, de inflatie si cresteri continue de preturi.
Asa cum am scris mai sus, nu voi discuta motivatiile grevei. Nu voi analiza nici desfasurarea si incheierea ei. Greva "spontana" de la Ratb are semnificatii ceva mai largi decat cele presupuse de un conflict de munca normal. Mai intai, trebuie sa remarcam faptul ca, prin formula ei de realizare, ca o adevarata gherila grevista, ea a demonstrat - inca o data - ca in Romania nimanui nu-i pasa de lege. Grevistilor, care - in cazul de fata - n-au tinut cont de nici un fel de acte normative privitoare la astfel de actiuni. Primariei, care s-a grabit sa le satisfaca cererile, fara sa se intrebe o clipa daca ele sunt legale si pot fi satisfacute. Conducerii Ratb, care - dupa ce a solicitat instantei sa se pronunte asupra legalitatii grevei - si-a retras cererea. Guvernantilor, care - prin vocea primului ministru, dl Radu Vasile - au sustinut ca, oricum, totul "se aranjeaza". Ca si cum, chiar si pentru cei ce au propus si adoptat legile in cauza, acestea sunt simple formule de complezenta, puncte bifate intr-o dezbatere sau un simpozion, pe care - apoi - le uita cu totii. Daca fiecare face cum il taie capul, daca totul se rezolva prin "aranjamente", nu mai trebuie nimeni sa se mire ca Romania a ajuns un sat fara caini, ca nimeni nu vrea sa investeasca aici, ca Occidentul ne trateaza asa cum ne trateaza. Nu se poate insa merge din aranjament in aranjament spre "victoria finala". Exista o limita a suportabilitatii sociale pe care nici un aranjament nu o poate depasi.
Guvernantii ar putea replica prin argumentul ca formula inventata de grevistii Ratb, cea a "spontaneitatii unanime", le-a blocat accesul la aplicarea legii. Procedurile legale sunt greoaie si punerea lor in actiune ar fi cerut prea mult timp. Pana la "normalizare", Bucurestiul ar fi fost paralizat, declansandu-se adevarate reactii in lant ale nemultumirilor, ce ar fi putut degenera intr-o explozie sociala. Deci, majorarea acceptata de dl Lis - intors val-vartej de la Belgrad, unde isi expunea experienta in astuparea gropilor de pe drumurile publice - este o masura benefica, ba chiar politic corecta. Numai ca, dincolo de constatarea ca aceasta majorare se va face tot din buzunarul contribuabilului, caruia nu i se va oferi in schimb nimic, trebuie sa ne intrebam, de asemenea, ce vor face aceiasi guvernanti daca si alte colective de munca vor da dovada de o "inventivitate" asemanatoare. Cum "se aranjeaza" lucrurile daca, sa zicem, angajatii de la regia apei sau de la distribuirea curentului electric ori a gazului intra in totalitate, in mod "spontan", in greva? Ce vor face daca toti distribuitorii de alimente isi vor incrucisa brusc bratele si nu vor mai alimenta marile centre urbane? Inventivitatea romanului este - se stie - uriasa. Vor proceda ei, intr-o asemenea situatie, ca in cazurile "Tractorul" si "Roman" Brasov, "Rafo" Onesti, "Contim" Timisoara si - acum - Ratb? Am scris, mai demult, ca apeland la "carpeli" si "aranjamente" financiare momentane, in loc sa atace decis radacinile crizei, cei de la Putere vor declansa o spirala primejdioasa, o escaladare in salturi a dezastrului, pentru ca sfarsitul, golirea sacului, este un proces inevitabil. Cat timp cred ei ca vor mai suporta batjocura unor salarii de mizerie alti "amarasteni", precum profesorii si medicii - pe care i-am pomenit - care nu se pot ridica, totusi, la fel de "spontan" ca Ratb-istii la greva? Desi acestia asigura viitorul si sanatatea tarii!
Nimeni nu poate fi impotriva miscarilor sindicale pentru asigurarea unui trai si a unor conditii de munca normale. Dar aceste miscari trebuie sa fie legale, sa urmeze procedurile de dialog normale, deja stabilite. "Haiducia" sindicala da apa la moara incalcarii legilor chiar de catre cei ce le-au instituit. Si le favorizeaza "invartelile". Pentru ca, daca aceste legi sunt doar paravane pentru diverse "aranjamente", ei nu vor mai avea nici o opreliste sa se "aranjeze" in primul rand pe ei insisi. Pe principiul: "Dupa noi, potopul!".
Toma Roman