Cititorii Intreaba
"Sufar de supuratie cronica pulmonara"
De cativa ani ma chinuiesc din cauza unei boli cumplite. Sufar de bronsiectazie (supuratie cronica pulmonara bilaterala), care se manifesta prin tuse cu expectoratie purulenta abundenta, stare febrila, dureri de cap si stari de sufocare. Pe ambii plamani am chisturi bronsiectazice care nu pot fi operate, deoarece ar insemna sa-mi scoata ambii plamani. Nici un tratament medicamentos nu mai are efect; medicii m-au externat, nemaiexistand nici o speranta de vindecare. Daca stie cineva vreun tratament homeopat sau de alta natura pentru aceasta boala cumplita, il rog frumos sa ma ajute. Dumnezeu sa va rasplateasca efortul.
Bosneag Gheorghe - Galati
"Am un diagnostic cumplit: malformatie arterio-venoasa epicraniana frontala"|
Oare exista cineva care sa ajute un tanar de 27 de ani, caruia i s-a pus diagnosticul de malformatie arterio-venoasa epicraniana frontala? Exista cineva care a simtit aceeasi disperare, aceeasi sila, privindu-si fata aflata intr-o continua deformare, care sa aiba aceleasi complexe si interdictii impuse, pana la fuga de lume si ideea de sinucidere? De 5 ani, viata mea apartine cosmarurilor si noptii. Fug in fiecare zi de mine, de semeni, de soare, de lumina. Astept un sfat, o speranta, un tratament naturist sau orice altceva. Multumesc anticipat,
Nicolae - Vatra Dornei
"Fetita mea are o tumora pe creier"
Sunt mama disperata a unei fetite de opt ani. In urma unei interventii chirurgicale suferite pe creier, la Spitalul "Gheorghe Marinescu" din Bucuresti, i s-a pus diagnosticul de gliomatoza cerebrala (tumora infiltrativa temporala stanga). Medicii nu i-au dat nici o speranta de supravietuire. Ma adresez tuturor persoanelor care pot sa ma ajute in gasirea unui tratament salvator, ori a unui medic care a tratat asa ceva si ne poate da o raza de speranta.
O mamica disperata - Iasi
"Sufar de tiroidita lui Hashimoto"
In urma cu catva timp, mi s-a pus diagnosticul: tiroidita lui Hashimoto. Daca a suferit cineva de aceasta afectiune, il rog sa-mi comunice prin intermediul revistei cauzele, consecintele asupra organismului si tratamentul acestei boli. (Prefer un tratament naturist.) Va multumesc,
Ana - Cluj
(Colaborarile la revista se platesc o data pe luna. Veti primi onorariul in prima saptamana din iulie.)
"Imi creste o bucata de carne intre dintii din fata"
Din luna februarie, a inceput sa-mi creasca o bucata de carne intre cei doi dinti din fata. Mi s-a pus diagnosticul de tumora benigna, care - dupa parerea medicilor - trebuie operata. As vrea sa stiu daca pot astepta aproximativ doua luni fara sa apara complicatii. De asemenea, as vrea sa aflu un alt fel de tratament, de la cineva care a trecut prin aceeasi imprejurare. Boala s-ar putea agrava?
Cristina - Craiova
"Fiica mea sufera de blefarospasm"
La nastere, fiica mea a facut icter nuclear si a ramas cu sechele. A mers si a vorbit mai greu, fiindu-i afectat sistemul muscular. Dar, din fericire, nu i-a fost afectat si intelectul - asa ca printr-un efort urias (cu tratament medicamentos si gimnastica), in care i-am fost tot timpul alaturi, a reusit sa urmeze scoala, ba chiar si mai mult: a intrat la facultate, fara nici un fel de meditatie. Acum este absolventa Ase (curs de zi, la stat, promotia 1998), dar - din nefericire - este somera. Insa necazul cel mare e faptul ca, dupa boala, a ramas cu spasme destul de suparatoare (blefarospasm). Numai un om cu suflet poate sa-i dea un sfat prin aceasta minunata revista: ce sa faca pentru a se vindeca si a-si redobandi increderea in sine? Ma rog bunului Dumnezeu pentru cel ce-mi va intinde o mana de ajutor!
T. A. - Tecuci
"Fiul meu sufera de anxietate"
Fiul meu, in varsta de 41 de ani (de meserie inginer), se confrunta de un an si ceva cu o boala nervoasa (medicii spun ca este anxietate). Nu stiu daca nu cumva i s-a pus un diagnostic gresit, fiindca desi a consultat medici homeopati, psihologi etc., nu face nici un progres si e disperat. Nu iese din casa si n-o suporta decat pe sotia lui. E satul de medicamente. Daca vreun medic sau un terapeut naturist citeste aceste randuri si crede ca poate sa ma ajute, il rog sa-mi raspunda prin intermediul revistei. Cu multumiri,
Toma M. - Galati
(Pentru aceeasi boala nervoasa solicita tratament naturist sau alternativ si Banu Iulia din Galati.)
"Unde se gaseste sau cum se obtine faina de orez si cum se face paine din ea?"
Am 48 de ani, sufar de enteropatie glutenica si nu am voie sa consum paine obtinuta din grau si orz. As dori sa stiu cum se obtine faina din orez (sau daca se gaseste in comert) si cum se poate face paine din ea. Cu mii de multumiri,
M. M. - Alba Iulia
"In urma unui tratament cu azot lichid imi apar gaurele pe fata"
In urma cu cateva luni, pentru tratarea unei dermatoze faciale, am facut tratament cu azot lichid. Boala s-a vindecat fara urme. Dar acum observ ca pe fata imi apar mici gaurele, unele fiind chiar mai mari (nu este vorba de pori dilatati). Mi-e teama ca in curand fata mea va fi toata gaurita, ca dupa varsat de vant. Oare azotul sa fie de vina, sau alta e cauza? Va rog sa-mi dati un sfat. Ce este de facut? Cu multumiri anticipate,
Popa C. - Calarasi
"Stie cineva un tratament pentru cancerul pulmonar?"
Marea mea problema: stie cineva un tratament pentru cancerul pulmonar? Pleura e cea afectata. Astept raspunsul dv. cu multa speranta! Cu mii de multumiri,
Nicoleta - Bucuresti
"Am rau de masina"
Am dureri de cap si stari de voma cand circul cu masina - deci "rau de masina". Ma puteti ajuta prin recomandarea unui tratament specific, naturist? Cu respect,
D. P. - Internet
In asteptarea raspunsului solicitat, incercati o metoda extrem de simpla, dar foarte eficace: cand plecati cu masina, pe perioada cat dureaza raul, tineti in pumnul strans un sfert de cartof curatat de coaja. Daca se calatoreste mai mult, trebuie schimbat, deoarece se innegreste. Atentie: in paralel, trebuie evitate pe cat posibil alimentele condimentate si lichidele.
"Sufar de boala lui Addison"
Sunt mama a doi copii, singura si foarte bolnava. In urma unei operatii de hernie de disc, mi-au fost depistate boala lui Addison, o tetanie lenta si tensiune oscilatorie. Mi s-a prescris un tratament cu Prednison. In urma maririi treptate a dozei, mi-a fost afectata glanda tiroida si mi s-au prescris si alte medicamente. Dar de la o vreme nu-mi mai folosesc. Desi am consultat medicul endocrinolog la care sunt luata in evidenta, ma trezesc in fiecare dimineata mai obosita decat ma culc, mi se umfla mainile, picioarele si fata si ma doare capul atat de tare in zona cefei, incat nu izbutesc sa ma ridic din pat. Va rog frumos sa ma indrumati catre un medic bun si nu prea costisitor, deoarece tot venitul meu este o pensie de boala de 300.000 lei. (Medicul din Baia Mare spune ca nu mai are ce sa-mi faca.) Doresc sa ma vindec sau cel putin sa simt o ameliorare, pentru a putea lupta in continuare cu viata, ca sa-mi cresc copiii. Multumesc din suflet,
Muresan Voichita - Baia-Mare