In implinirea solara a verii, in librarii va asteapta o carte la fel de fierbinte prin emotia si mesajul ei; o carte izvorata dintr-o mare, unica si reciproca iubire: aceea dintre mama si fiica. O carte in care fiecare pagina respira tandrete, duiosie, umor, sensibilitate, o desavarsita stapanire a stilului memorialistic. Cu discretie si rafinament, autoarea lasa pe alocuri sa se intrevada si cate un strop de lacrima, o durere muta.
Intoarcerea in trecut descopera o lume plina de prospetime, de culoare, o lume poate usor idilica, idealizata de ochii naivi de copil.
Autoarea evoca un Bucuresti cucerit de "balurile mascate" si "costumate", de "bataile cu flori" sau de popularii "Mosi" de la Obor, ori de spectacolele de circ. Evocarea unor strazi si cartiere, azi disparute, este facuta cu emotia plina de regrete a bucuresteanului indragostit de urbea sa natala: "Piata Mare", "Spitalul Brancovenesc", "Piata de flori", Cartierul Antim, cu stradutele lui in panta, devenite peste iarna derdelusuri de sanius. Sunt amintiti, deopotriva, oameni celebri sau necunoscuti: "Cristescu Plapumaru" si fiica lui cu destin atat de tragic (actrita Tita Cristescu), Sonia Cruceru, Maria Tanase, Jean Moscopol, dar si "Nenea Nasu"" sau "Tanti Lina".
Viata autoarei insa n-a insemnat doar un nesfarsit sir de zambete si petreceri, ci si suferinta, lacrimi, disperare. A fost mai intai instrainarea tatalui, apoi crunta lui detentie de la Canal; a fost, nu o data, boala si - in sfarsit - dureroasa despartire de Ea, de mama iubita, si nesfarsitele regrete de a nu-i fi stat alaturi in ceasul ultim.
Este, totusi, cazul sa amintim ca autoarea acestei sentimentale si sensibile evocari este un prestigios om de stiinta, profesor universitar deprins cu enunturi sobre, exacte, concrete, enunturile greu abordabile pentru omul de rand, ale psiholingvisticii. Dar, cum usor se ghiceste si printre randurile cartii, biografia autoarei a fost, ca a atator altora, greu marcata de instaurarea comunismului in Romania. O prima incercare - in 1948 - de a se ilustra ca scriitoare a ramas fara urmari. In perioada proletcultismului, literatura a ramas muta, asa ca lingvistica a fost unica sa posibilitate de a exista ca intelectual.