Lumea chimica
O psihoza ingrozitoare s-a abatut in ultimele saptamini asupra Belgiei, apoi si asupra altor tari europene. E vorba de asa-zisul scandal al puiului cu dioxina, transformat apoi in porc si vaca cu dioxina, urmasul scandalului vacii nebune si precursorul scandalului canetelor de Cola, care au provocat mici intoxicatii tot in Belgia. Si toate astea in doar citeva luni, in perioada electorala. Europa, marea noastra Uniune Europeana, se trezeste la rindul ei sfidata de aceste incidente in chiar principiul ei esential: daca desfiintezi orice control vamal intre tarile membre, in ce fel se vor mai stabili responsabilitatile in cazul otravirii unui grup dintr-o tara europeana de produsele alimentare ale altei tari comunitare sau nu?
Din momentul in care, din ratiuni tehnologice (distrugerea bolilor plantelor si cresterea productiilor), omul a ales calea hormonilor de crestere si a insecto-fungicidelor, el a deschis o cutie a Pandorei pe care inca nu a aflat cum s-o inchida si tare ma tem ca va cheltui mult cu inchiderea ei, mult mai mult decit sporul de productie pe care l-a obtinut cind a deschis-o. Cine nu-si aduce aminte de bietele babe care semanasera trei rinduri de cartofi pe linga gard si, cind vedeau tulpinile golite de frunze din cauza gindacilor de Colorado, se rugau de cite un tractorist sa le aduca o mina de Ddt? Ce era praful ala alb, Ddt sau altceva, care era concentratia admisa in sol, in planta, in tubercul, in organismul uman si de unde incepea riscul cancerului, nu stia nimeni. De ce iarna, in mincare, gaseai cite un cartof cu gust de Ddt? Si cit era el de periculos pentru sanatate?
Daca in uriasul bloc socialist s-a trecut cumva ca cu tavalugul peste aceste mofturi ale otravurilor subtile, incontrolabile, cu efecte tirzii si greu de demonstrat, prioritara fiind cantitatea si productia, "dincolo", tot cei care au inventat faina de carne pentru a creste profitul in zootehnie au fost obligati de legi sa urmareasca efectele si sa asigure securitatea vietii consumatorilor. Curind, sistemul s-a dovedit atit de complicat, incit daca printr-o inovatie tehnologica in domeniul alimentar se obtine un profit de - sa zicem - un milion de dolari, pentru urmarirea efectelor lui in timp, pentru trasabilitatea produsului si a transferului de substante toxice trebuie sa se cheltuiasca trei milioane si, oricum, fara certitudinea eliminarii tuturor riscurilor. Traim, asadar, intr-o lume a spaimelor obscure, ne trezim in miezul noptii si ne intrebam daca borcanul cu maioneza cumparat in urma cu doua luni n-a fost cumva fabricat in Belgia, daca rosiile turcesti nu sint periculoase, daca sistemele noastre de control asupra securitatii alimentare sint fiabile. Siciitor este deja faptul ca nu mai exista solutii. Bei lapte din virful muntelui, de la vaca sau oaie mulsa in acel moment si... cind ajungi la poale afli ca pe deasupra respectivului masiv muntos au defilat in ultimele saptamini norii toxici de la rafinariile bombardate in Iugoslavia. Ce mai poti face?
Mircea Nedelciu