Despre credinta, miracole si minuni
Preot Vasile Raduca, paroh al Bisericii Kretzulescu, conferentiar universitar la Facultatea de teologie din Bucuresti
"Minunea crestina nu trebuie transformata in Maglavit"
- Sfintia Voastra, de la o vreme incoace, in Romania se petrece un fenomen care incepe sa ia proportii de masa: intoarcerea oamenilor catre formele miraculoase ale credintei - icoane facatoare de minuni, exorcizari, vindecari prin rugaciune si post, pelerinaje cu sfinte moaste, slujbe de noapte... Bisericile si manastirile se inmultesc intr-un ritm impresionant, la fel ca si numarul monahilor si al pustnicilor din paduri si din munti. Cum interpretati aceasta speranta uriasa pe care lumea si-o pune, azi, in miracolele crestine, aceasta exaltare mistica, de coloratura medievala?
- Dumnezeu a facut intotdeauna minuni si continua sa le faca, desi ochii nostri nu le vad de fiecare data, iar urechile noastre nu le aud... In pofida realitatii de care vorbiti, omul modern, omul "grabit" percepe tot mai putin asemenea manifestari! In ultimii ani, este adevarat, asistam la un fenomen de intoarcere spre credinta, de sensibilizare a oamenilor fata de celelalte aspecte ale vietii noastre, pe care le-as putea numi, cu o singura expresie, "latura de taina" a sufletului. In egala masura, am datoria, ca preot, sa semnalez si "reversul medaliei".
Intr-o perioada de criza, cum sunt vremurile destul de tulburi pe care le traim, se inmultesc, in mod aproape inevitabil, chiar si faptele "asa-zis minunate", pseudo-minunile, pentru ca omul de rand devine mai sensibil la tot ceea ce este inedit, devine de-a dreptul vulnerabil fata de orice eveniment neobisnuit. Asta nu inseamna ca poate fi contestata evidenta intoarcere a oamenilor catre credinta adevarata! Recunosc si eu proportiile acestui fenomen de masa, deoarece societatea moderna - in pofida tuturor relelor ei - i-a facut pe credinciosi sa fie mult mai informati in ceea ce priveste viata religioasa de obste. Inmultirea bisericilor si a preotilor, precum si valul de carti teologice sunt argumente suficiente pentru a explica, cel putin la nivel rational, sensibilizarea de care vorbeam, intoarcerea spre "latura de taina" a sufletului. Dar, pe de alta parte, mai exista si un aspect sociologic ce nu poate fi neglijat si care determina, in latura sociala, amploarea fenomenului cu pricina. Situatia economica a tarii, conditiile de-a dreptul grele de trai, precaritatea vietii zilnice a celor mai multi dintre noi ii intorc pe oameni cu fata spre minuni, ca si spre un veritabil orizont al sperantei.
- Saracia ii impinge pe oameni spre credinta?
- De-a lungul secolelor, cei saraci au fost - aproape intotdeauna - mai credinciosi decat bogatii. Saracii jertfesc din putinul pe care il au, ei sunt cei care nu obosesc sa ingenuncheze si sa se roage. Mesajul lui Dumnezeu, transmis prin biserica este adresat tuturor, dar opulenta in care traiesc cei bogati ii indeparteaza de Dumnezeul Cel Viu si Adevarat. Omul care traieste modest sau nefericit il simte mai aproape pe Cel de Sus, fiindca numai la El afla alinare... Tocmai din acest motiv, saracia determinata de aceasta interminabila tranzitie romaneasca si diferentele din ce in ce mai adanci dintre nivelurile de trai produc asemenea efecte neasteptate, cum ar fi sporirea credintei, desi exista riscul ca o asemenea sensibilizare sa fie exploatata politic sau mediatic. Nevoia aceasta de "minuni spectaculare" vine, nu atat dintr-o autentica religiozitate, ci - mai degraba (asa cum incercam sa nuantez mai devreme) - din conditiile actuale de viata! Omul de rand vrea sa i se intample, chiar si lui, celui din urma, ceva bun, ceva frumos, ceva minunat... Dar cand vede ca nici alesii din Parlament, nici guvernantii nu ii pot schimba nimic din viata in bine, atunci exclama, in sinea sa: "Doamne, macar Tu schimba-mi viata! Fa o minune...". Tocmai de aceea, de cate ori aude ca se intampla ceva deosebit, undeva, alearga acolo plin de nadejde. Este incontestabil ca se petrec minuni astazi in Romania. Am auzit si eu, am fost chiar martor, in nenumarate ocazii, insa nu trebuie sa uitam ca Mantuitorul Iisus Hristos nu a facut minunile pentru ca oamenii sa creada, asa cum isi inchipuie cei mai multi! Credinta puternica a omului este cea care cere, provoaca minunea! Cum as putea crede altfel, daca Hristos ii indemna pe toti cei vindecati sa nu spuna nimanui miraculoasele Sale tamaduiri, sau le repeta unora dintre ei: "Mergi, credinta ta te-a mantuit!"... De ce facea El, oare, asta? Minunea are forta ei interioara, chemata de credinta. Nu este de dorit sa fie transformata in Maglavit. Minunea nu trebuie sa fie ceva spectacular, un fenomen de popularizare in masa, ci lucrarea secreta a lui Dumnezeu, savarsita in cea mai mare taina, pentru ca esenta insasi a minunii ramane marele mister. Pe de alta parte, nu e mai putin adevarat ca puterea unor minuni este atat de mare, incat nu le mai poti ascunde, nu le mai poti pastra secretul, taina... Sa va dau un exemplu edificator. Proorocul Ilie, haituit de regele Ahab, s-a retras in munti si a vorbit cu Dumnezeu, in chipul cel mai mistic. Cand Cel de Sus i s-a descoperit, pentru a dialoga cu proorocul, i-a spus: "Nu sunt in furtuna, ci in zefir", adica in vantul cel mai diafan. Mie, sincer va spun, imi place sa constat minunea in aceasta "discretie" a lui Dumnezeu. Atunci cand apare zgomotul, spectacularul, apare si riscul imposturii! Departe de mine intentia de a contesta ce se petrece, in ultima vreme, la noi, dar lumea trebuie sa inteleaga ca exista o necesara taina a miracolului... La acest capitol, mass-media are o mare parte de vina, fiindca speculeaza la maximum fenomenul, nu din motive de constiinta religioasa, ci din fuga dupa senzational.
Biserica si minunile de azi
- Teama de impostura nu trebuie, totusi, sa puna in umbra minunile adevarate, la care adesea suntem partasi.
- Sigur ca da! Am fost, eu insumi, martor ocular la o exorcizare si la o vindecare facute de parintele Argatu, dar monahul de la Cernica trata minunile ca pe ceva obisnuit, cu o rara modestie. Sau cazul arhimandritului Ilie Cleopa, un duhovnic imbunatatit, care a savarsit fapte de credinta minunate, dar se ascundea de presa! Cine l-a transformat pe monahul de la Sihastria intr-o "vedeta"? Nu ziarele si televiziunea?...
- Cu ingaduinta Sfintiei Voastre, as spune, totusi, ca mediatizarea facuta - cu toate neplacerile si stridentele ei - a ajutat mii de oameni, multi dintre ei bolnavi si nefericiti, sa ajunga in preajma unui parinte sfant. Si exemplele se pot inmulti. In urma paginilor publicate in revista noastra au fost ajutati calugarii de pe Muntele Athos, s-au facut mari donatii de bani si de alimente catre sarmane manastiri romanesti, au fost semnalati preoti cu o forta duhovniceasca reala sau "Minunea de la Ionesti", unde se inregistreaza cazuri reale de vindecare si aparitii miraculoase, manifestate in prezenta a sute de credinciosi. In toate cazurile citate, fermentul care a convins a fost miracolul.
- Eu nu neg nimic! Fiecare preot poate avea cate un dar, fie el si al exorcizarii, caci satana intra in orice loc golit de Dumnezeu, pe care l-au alungat pacatele, iar noi, slujitorii Celui de Sus, ne luptam sa scoatem raul din sufletele pierdute, prin puterea pe care am primit-o la hirotonisire, mostenita de la apostoli, iar acest preot, pesemne, are darul legarii si dezlegarii, ori al alungarii duhurilor. Orice este posibil, dar cu mare cucernicie, in taina si - mai ales - fara laude sau trufie.
- Cum poate deosebi omul de rand impostura de adevarata minune?
- Asta este o problema de constiinta, strict personala, care ii priveste - in egala masura - atat pe preot, cat si pe credinciosul obisnuit! Daca preotul are ascultare, cumintenie, intelepciune si har, facand exact ceea ce stie ca trebuie, de la caz la caz, atunci - in mod sigur - lucreaza Dumnezeu prin el. Crestinul, daca are credinta neclintita, va sti sa deosebeasca fara sa greseasca. Este foarte important acest lucru, caci diavolul nu sta cu mainile in san! Din experienta de slujitor al lui Dumnezeu stiu ca, pe masura ce ne ostenim mai mult spre cele duhovnicesti, in aceeasi masura apar lovituri si piedici nenumarate. Din pacate, mai sunt multi pacaliti de false minuni!
- Sfintia Voastra, in problema aceasta, a miracolelor crestine savarsite in zilele noastre in Romania, atitudinea Bisericii Ortodoxe e resimtita de multa lume ca extrem de rigida, total neimplicata in fenomen. Nu credeti ca o implicare ceva mai activa a clerului in aceste manifestari colective ale credintei, fie si in formele ei crestin-primitive, ar fi de natura sa clarifice si sa indrume pe calea cea buna aceasta sete reala de miracole si minuni?
- In primul rand, prin Biserica nu trebuie sa intelegeti numai ierarhia ecleziastica, doar preotii. Biserica suntem toti cei botezati in numele Prea Sfintei Treimi. Apoi, trebuie sa stiti ca autoritatea bisericeasca ortodoxa, de-a lungul secolelor, nu s-a implicat in asemenea fenomene. Nu le-a supraestimat, dar nici nu le-a ponegrit, pentru ca ar fi riscat sa greseasca. Autoritatea bisericeasca si-a pastrat un echilibru circumspect, deoarece exista si manifestari care par la prima vedere minuni, dar pot fi de fapt lucrarea "altcuiva", iar inaltul cler are responsabilitatea sa vegheze, nu neaparat sa incurajeze orice moment de coborare a harului. Exista o intelepciune a autoritatilor ecleziastice, care nu se pot lasa prada sentimentalismelor sau starilor emotionale.
- Credeti, asa dupa cum se spune, ca Romania este, cu adevarat, "Gradina Maicii Domnului"?
- Aceasta este o metafora minunata, insa este o realitate faptul ca romanii sunt, intr-adevar, mai credinciosi decat fratii lor bulgari, de exemplu, iar fenomenul mistic este mai amplu la noi fata de alte tari. Nu este lipsit de importanta faptul ca romanii s-au crestinat in modul cel mai firesc, o data cu etnogeneza lor, in vreme ce bulgarii - ca sa ramanem la acelasi exemplu - s-au crestinat cu sabia!
- Cum vedeti viitorul crestin al romanilor?
- Asa-numitul privilegiu de a fi "Gradina Maicii Domnului" implica o responsabilitate pe masura, ceea ce inseamna ca trebuie sa ne purtam ca florile din acea paradisiaca Gradina! Tocmai pentru ca n-am fost o realitate neglijata de Dumnezeu in istorie.
- Sfintia Voastra, permiteti-mi sa va intreb, la final, daca romanii se pot considera norocosi sau ghinionisti, de 2000 de ani incoace?
- Suntem cei mai norocosi ghinionisti, fiindca ne-am bucurat, intotdeauna, de harul lui Dumnezeu!
Marius Petrescu
Fotografii de Emanuel Tanjala