E zi de duminica si pasii ne poarta spre unul din cele mai cautate asezaminte sfinte din Romania - Manastirea de la Nicula, locul in care se afla Icoana Facatoare de Minuni a Maicii Domnului. E o seara frumoasa, de primavara si incinta bisericii este scufundata in lumini. Prin geamurile mari, soarele isi trimite razele blande, peretii sunt zugraviti in tonuri deschise, iar sfantul altar e dominat de un imens soare sculptat in lemn si poleit cu aur. In centrul lui se afla Icoana Facatoare de Minuni a Maicii Domnului. La sarbatoarea de lumina din biserica se adauga flacarile zecilor de lumanari aprinse, sclipirile marelui candelabru din centrul bisericii, vesmintele alb-aurii ale celor doi preoti ce slujesc. Acordurile corului bisericesc, compus din calugari, se rasfrang in boltile bisericii. Sunt multi tineri; calugarii si preotii au aproape toti varste intre 20 si 30 de ani. Siluetele lor zvelte, chipurile tinere, slabite putin de postul de curand incheiat al Sfintelor Pasti au, in anumite momente, ceva angelic. Efervescenta credinciosilor prezenti este deosebita. Privelistea tinerilor (de 16-20 de ani) ingenuncheati, rugandu-se cu fervoare, este intr-adevar minunata. In anumite momente, chipurile tuturor celor prezenti in biserica sunt marcate de o transfigurare aparte. Preotii si calugarii intoneaza: "Iisuse care ai inviat din morti/ Inviaza si sufletele noastre!". Credinciosii trec prin fata altarului pentru a se inchina si a saruta sfanta cruce. Preotii cuvanteaza: "Christos a inviat!", iar credinciosii raspund intr-un glas, cu credinta: "Cu adevarat a inviat!". Intr-adevar, este sarbatoare!
La sfarsitul slujbei, Icoana este coborata cu ajutorul unui scripete, din centrul soarelui aurit. In fata ei, oamenii se inchina smeriti, isi fac cruci, o saruta, apoi isi aseaza fruntea pe ea. Unii parca ar imbratisa-o ori ar sorbi-o. Toti au aceeasi fervoare. Adolescenti de liceu ori studenti se inchina laolalta cu femei si barbati mai in varsta. Ma inchin si eu in fata icoanei, lipindu-mi fruntea, pentru o clipa, de lemnul ei. Cuvintele ar putea surprinde doar foarte putin din ceea ce simt. O pace nepamanteasca se revarsa in acest moment asupra intregii fiinte, difuzandu-se ca o blanda lumina. Senzatia este in acelasi timp intensa si diafana. O impacare cu sine, o pace blanda ti se coboara in suflet si trup.
"Razboiul" icoanei
Destul de putini sunt cei care stiu ca icoana la care se inchina acum mii de credinciosi ortodocsi a fost greco-catolica. Ea s-a "nascut" in 1681, fiind opera unui preot din Iclod, un sat de langa orasul Gherla. De la acest preot, icoana a fost luata de un roman din Nicula: Ioan Cupsa sau Kupsa Jnos, cum il numesc documentele maghiare. In 1699, acum trei sute de ani, a lacrimat prima oara aceasta icoana, care de atunci a fost numita a "Fecioarei Lacrimande". Iata ce spun documentele vremii, intocmite de prelatii maghiari: "In cursul anului 1699, militarii Regimentului Vasas al Mariei Sale Craiesti, mergand in acea biserica si uitandu-se pe rand la icoane, ei au vazut primii chipul Fecioarei cu pruncul, lacramand. Au incremenit in fata minunii si, fugind la preotul local Mihail, de 60 de ani, l-au grabit sa vina repede sa vada marea lucrare a lui Dumnezeu. Preotul, venind acolo, s-a uimit, fara sa poata intelege motivul plangerii".
Vestea s-a raspandit ca fulgerul si mii de credinciosi, ortodocsi si catolici, romani si unguri, au venit sa vada minunea si sa i se inchine. Icoana a lacrimat intre 15 februarie si 12 martie 1699. In acest timp, s-au perindat prin fata ei mai-marii oraselor din imprejurimi, nobili si ofiteri, mireni si prelati. Veneau sceptici la inceput, intorceau icoana pe o fata si pe cealalta, apoi se inchinau plini de smerenie si se intorceau acasa, infiorati de minunea pe care o vazusera. Un soldat pios a pus o naframa sub icoana, iar a doua zi era uda, incat putea sa fie stoarsa. Capitanul maghiar al garnizoanei din Dej, care venise sa surprinda "scamatoria" si sa "demaste superstitiile", s-a convins de adevar, a scos batista alba, curata, din buzunar si a sters lacrimile Fecioarei. A pastrat apoi batista ca pe o minune, aratand-o cu emotie celor cu care se intalnea. Un nobil maghiar din partea locului, contele Sigismund Kornis, se convinge si el ca este vorba de o adevarata minune si afirma ca locul acestei icoane trebuie sa aiba o stralucire mai mare, luand hotararea sa mute icoana din mica bisericuta de lemn, sculptat cu motive vechi romanesti, in palatul sau de la Benediug. Icoana este mutata la 12 februarie a acelui an, cu toate onorurile, fiind prezenti toti capii administrativi, religiosi si militari ai locurilor. Taranii romani nu concep insa ca icoana sa fie luata, se agita, apare pericolul unei razvratiri in masa. Fortat de imprejurari, contele consimte ca icoana sa se intoarca la Nicula.
Uimiti de amploarea fenomenului, conducatorii Bisericii Catolice trimit la fata locului o comisie alcatuita din calugari iezuiti. Sunt audiati martori, luate declaratii, confruntate proble, iar rezultatul este acelasi: a fost cu adevarat o intamplare divina.
Primele minuni
Anul 1701 a fost anul minunilor. De atunci si pana astazi, s-au pastrat multe marturii ale vindecarilor miraculoase facute de icoana. Preoti, ofiteri, nobili si tarani se rugau cu umilinta si smerenie la icoana pentru vindecarea lor sau a celor dragi, iar harul icoanei se revarsa negresit. A fost in acele vremuri si in acele locuri o revarsare de har rar intalnita. Sotia comandantului ungur al garnizoanei din Cluj, Kristina, fiind in pericol de a orbi, si-a pus pe ochi o copie a icoanei si s-a vindecat. Accidentati grav, bolnavi de cancer, epileptici implorau ajutorul si se vindecau in preajma icoanei. Totul este consemnat in documente, intarit prin declaratiile facute de martori de incredere, si poarta ceva din emotia si credinta celor ce efectiv au trait acele minuni divine. De-a lungul veacurilor, icoana a fost mereu respectata, venerata si protejata. Sub influenta ei, satul Nicula a devenit un sat de pictori de icoane, aici formandu-se o adevarata scoala, ai carei adepti s-au raspadit in intreaga Transilvanie. Intre anii 1712 si 1782, deci vreme de mai bine de o jumatate de veac, icoana a fost ingropata, datorita restristilor timpului. Se spune ca atunci cand a fost dezgropata, rama ii putrezise, in timp ce pictura ramasese neatinsa.
In 1879, icoana intra intr-o biserica noua, din piatra, ridicata alaturi de vechea biserica de lemn sculptat.
In 1948, dupa retragerea calugarilor greco-catolici, icoana a fost zidita intr-o fereastra de catre un taran din satele invecinate, Chezan Vasile, pentru a fi protejata de eventuale furturi. La sfatul staretului manastirii - care intre timp devenise ortodoxa - batran si bolnav, omul consimte sa predea icoana manastirii, pe 30 ianuarie 1964. La numai 4 ore dupa ce a fost predata, o echipa a Securitatii a luat-o si a transportat-o sub paza la sediul Arhiepiscopiei Feleacului si Clujului.
Desi icoana parasise de mult aceste locuri, harul ei a ramas, manastirea fiind asaltata in vremea comunismului de credinciosi. Localnicii spun ca militia bloca pur si simplu drumul pentru a impiedica accesul multimii, dar oamenii veneau noaptea peste dealurile abrupte din imprejurimi, pentru a participa la slujbele de la sarbatorile importante.
In 1977, vechea biserica de lemn a luat foc intr-un mod misterios (de la un scurt-circuit - spuneau autoritatile) si a fost distrusa pana la temelii.
In 1991, icoana este supusa restaurarii, iar in 1992, cu o ceremonie impresionanta, se intoarce in locul din care plecase: Manastirea de la Nicula. In ultimii sapte ani, seria de minuni care a insotit icoana de-a lungul timpului a continuat, zeci de credinciosi primind vindecarea si alinarea. Martori vii, oamenii din partea locului, care de generatii au un adevarat cult al acestei icoane, sunt cei care au consemnat si au trait intens emotia acestor minuni.
Marturiile niculenilor
Campean Ion, 79 de ani - "Oamenii spun ca icoana aceasta, de fapt, nu a fost zugravita de mana omeneasca, ci ar fi coborat din cer. Si mai spun ca atunci cand a fost instrainata, se intorcea noaptea in zbor in manastirea veche, de unde plecase. Multe, tare multe se spun despre aceasta icoana si lumea le crede pe toate."
Letitia Pop, 70 de ani - "Demult, icoana aceasta plangea cu lacrimi adevarate. Acum se intampla alte minuni. La una am fost de fata si eu. Era acum cativa ani, la hramul de Santa Maria, cand vin multi betegi sa se vindece. Am vazut un barbat posedat, cu mintile ratacite. Nu va pot spune cum arata; de-o palma il zvarlea satana de la pamant! Era, saracu", ca macinat. Intruna era ridicat si zvarlit la pamant. Calugarii au scos atunci Icoana din biserica, cu fata cata lume. Parintii baiatului si nevasta se tat rugau. Cand au vazut calugarii cum il macina dracu", cum il da de pamant si ce face cu biet de el, au luat o farfurie cu apa sfintita si l-au stropit. Apoi, doi calugari s-or pus in genunchi - aceasta am vazut eu si nu-i o poveste - si s-au rugat si ei cat s-au rugat. Dupa ce s-a dat inconjur la biserica de trei ori cu icoana, omul s-o sculat si s-o desteptat... A doua zi dimineata, cand am ajuns din nou la biserica, niste femei mi-or zis: <<Uite, ficiorul acela, cum l-a trantit si ce i-a facut belzebut, dar Maica Domnului l-o vindecat>>. Atunci l-am vazut si eu: sta cu mainile impreunate si se ruga si era linistit. Spunea cata oameni: <<Asa am o usurare in mine! Nu mai am ce-am avut>>."
Dumnezeu Sfantu-i unu!
Cand deja se lasase inserarea, intalnesc doi sateni care stateau la sfat, pe o banca, in fata portii. Sunt bucurosi sa impartaseasca strainilor aflati in trecere pe la ei minunile ce se petrec in preajma Icoanei Facatoare de Minuni. Intram in vorba si, pe nesimtite, in jurul nostru, se strange un mic grup de oameni din sat. Vorbim despre minunile icoanei si despre credinta ca despre ceva firesc. Aici, religia crestina este mult mai mult ca in alte parti un mod de a trai: "La noi in sat, oamenii sunt mai credinciosi. Suntem ortodocsi si, mai nou, si catolici. Asta ne-o dezbinat putin. Manastirea, icoana, populatia - adica noi toti - am fost candva greco-catolici. Cei care suntem mai in varsta, am fost botezati catolici, dar sub comunisti am devenit ortodocsi. Jumatate de sat, cei mai in varsta au fost botezati catolici, iar jumatate, cei mai tineri, au fost botezati ortodocsi. Dar ce importanta are daca esti catolic sau ortodox, atata vreme cat te rogi la acelasi Dumnezeu si te inchini la aceeasi icoana: Dumnezeu Sfantu-i unu! La manastire vin dintotdeauna si catolici si ortodocsi. Nu s-a facut niciodata vreo deosebire intre ei. Preotii de la manastire sunt poate singurii ortodocsi care accepta sa mearga si sa slujeasca la o inmormantare, alaturi de preotul catolic. La manastirea care adaposteste Icoana Maicii Domnului Facatoare de Minuni nu o sa auzi de catolici sau de ortodocsi, ci de crestini. Cu totii am sarit in ajutor cand a luat foc bisericuta veche din lemn, in "77, parca si acum vad valvataile alea care-au facut atata prapad. Numai ca n-am mai putut face nimic. A ramas nearsa numai Sfanta Evanghelie. Oare asta nu-i tot minune data de Dumnezeu?".
Epilog
Sunt trei sute de ani de cand icoana de la Nicula atrage cu o forta divina mii de pelerini credinciosi. Vin siruri, siruri, ca stolurile de pasari, din toata Transilvania si de peste muntii Carpati. Intr-o lume care isi pierde busola, credinta ramane pentru romani o stea calauzitoare. Bisericile sunt mai pline ca niciodata. Sub forta atotputernica a rugaciunii se nasc si se infaptuiesc, iarasi, miracole: sufletul se curata de pacate, se primeneste si-nvie, regasindu-si inrudirea cu Dumnezeu: "O, Maicuta Sfanta,/ Te rugam fierbinte/ Sa ne-asculti de-a pururi, marea rugaminte/ Nu lasa maicuta,/ Sa pierim pe cale/ Ca noi suntem fiii/ Lacrimilor tale,/ Ajuta-ne Maicuta/ Sa ne rugam mereu,/ Sa credem totdeauna/ Ca este Dumnezeu." (Rugaciune cantata la hramul Manastirii Nicula).