"Rogate si lucra!"
Trei judete transilvanene isi dau intalnire pe-un varf de deal: Maramuresul, Clujul si Bistrita Nasaud. Pe coama lui, in marele ocol de lumina care curge dinspre toate punctele cardinale, se afla o manastire cu nume bland, de copil: Rohiita. Credinta odrasleste, si ea. Marea si puternica manastire de la Rohia (unde a trait celebrul scriitor si calugar Nicolae Steinhardt) a nascut un prunc, adus la viata prin desprinderea unui grup de calugari care, cu marele ajutor al taranilor si copiilor din satul numit Boiereni (apartinator de orasul Targu-Lapus), au durat o noua ctitorie manastireasca. Daca-i intrebi pe oamenii locului despre minunata intamplare, se lumineaza la chip si te indeamna sa urci, o data cu primavara, pe dealurile invelite in coltul scanteietor si fraged al ierbii. Sus, la capatul drumului, privelistea Transilvaniei, "dureros de frumoasa", te anunta ca ai ajuns in rai.
Blestemul
Legenda spune ca in aceste locuri ar fi existat o manastire in care vietuiau trei calugari. Din cauza saraciei, calugarii au plecat in lume pentru a face rost de cele necesare traiului si, in acest timp, cam pe la 1762, trupele generalului austriac Bukow au dat foc bisericii si au jefuit-o, asa cum au facut cu multe alte biserici romanesti din Transilvania. Apoi i-au indemnat si chiar obligat pe satenii din Boiereni sa fure tot ce-a mai ramas din biserica arsa: barne, grinzi, usile imparatesti. Vai de sufletul bietilor monahi, la intoarcerea din peregrinarile lor: frumoasa lor manastire putea fi adunata pe un faras. Peste masura de intristati, au tinut slujbe prin adancul padurilor, i-au blestemat pe faptasi si-au blestemat si satul Boiereni, ca de sapte ori sa fie ars si de alte sapte ori sa fie inecat de ape si sa nu mai creasca nici un stejar in padurile boierenilor, pana cand nu se va construi o alta manastire in locul celei distruse.
Pana acum, satul a ars de trei ori si a fost inundat in doua randuri. Satenii povestesc ca Valea Rohiitei se-ntuneca brusc si o mare negura, care apare in locul manastirii distruse, coboara apoi peste sat, aducand puhoaie navalnice peste casutele saracacioase. Apele iau totul cu ele: acareturi, oameni, animale. Niciodata insa negura, ploile ori vartejurile nebune nu ajung in satele vecine. Un semn clar ca toate aceste prapaduri sunt trimise drept pedeapsa este si faptul ca, la al doilea incendiu, o dranita din acoperisul unei biserici aprinse a sarit, arzand, pana in dreptul casei lui Ionu lui Maftei din Rohia, unde s-ar fi aflat ascunsa usa manastirii distruse de austrieci.
Oamenii si-au dat seama ca asupra lor si a urmasilor lor, pana la a saptea spita, apasa ingrozitorul pacat de a fi batjocorit si furat Casa Domnului. Sfatuindu-se cu preotul si ascultand indemnul preacuviosului Justinian, care era atunci staret al Manastirii Rohia, satenii din Boiereni au inteles ca numai prin post, rugaciune si truda vor putea scapa de blestem. De-aceea, s-au jurat sa nu mai lucreze pamantul in zilele de vineri si, o data pe an, dupa Rusalii, sa iasa impreuna cu preotul la locul unde a fost manastirea, sa asculte Sfanta Liturghie si sa faca rugaciuni pentru iertarea pacatului si pentru roada pamanturilor lor. Pentru ridicarea blestemului nu era insa de ajuns. Trebuia zidita o noua manastire, unde sa fie rostite nenumarate rugaciuni.
Un luptator cu crucea: Emil Man
Ideea refacerii manastirii a fost sustinuta mai ales de preotul Emil Man din Boiereni, care a ingrijit si celelalte biserici ale satului, refacandu-le pe cele imbatranite, construind altele noi cu o harnicie si o daruire pentru care a fost pretuit de oamenii locului.
Erau vremuri tulburi prin anii 1985-1986, cand multe lacase de cult au fost demolate. Cu toate acestea, preotul Emil Man a inceput constructia bisericii fara sa aiba aprobarile oficiale necesare, indrumat de staretul de la Rohia, care i-a spus: "Fa-o, parinte, ca nu ti-a face nimeni, nimic".
Noua biserica din lemn este asezata pe temelia bisericii arse si jefuite. Langa ea se afla o cruce de piatra cu inscriptia: "Rogate si lucra" (1904). Crucea a fost pusa de preotul Cornel Bud pentru a aminti trecatorilor blestemul greu sub care traiau oamenii din Boiereni. Satenii au mai construit o clopotnita si o casa de oaspeti, care-a ars insa in 1992, semn ca blestemul inca mai avea putere. In 1991, s-a inceput constructia "Casei cu paraclis", ce a primit hramul "Acoperamantul Maicii Domnului". Realizarea acesteia s-a facut sub grija staretului actual de la Rohia, protosinghelul Iustin Hodea, care a trecut Rohiita - ca schit - sub obladuirea Manastirii "Sfanta Ana" de la Rohia. Nu s-ar fi putut duce la capat aceasta constructie fara ajutorul credinciosilor din Boiereni, din satele vecine si din alte localitati ale judetului Maramures. Tineri, batrani, copii ii ajuta si acum pe calugari in gospodaria manastirii. Copiii sunt cazati vara la manastire, in camerele pentru oaspeti, ingrijesc animalele, lucreaza la fan.
Pentru pictarea "Casei cu paraclis", fratii Gheorghe si Sorin Rogojan din Dumbravita au folosit vechea tehnica a frescelor bizantine, care presupune pregatirea peretelui cu un strat special de calti maruntiti bine cu toporul si amestecati cu var stins. Este aceeasi tehnica folosita si la pictura manastirilor din Moldova. Fatada "Casei cu paraclis" este impodobita cu un mozaic de Murano, donat de Paisie Cosma - fost calugar la Rohia. Credinciosii din Boiereni - in ciuda renumelui satului, atestat inca de pe la 1584 ca unul dintre cele mai sarace din zona - au donat manastirii pamanturile lor aflate in apropierea bisericii, oi, vaci si cai. Astfel, Manastirea Rohiita a renascut prin eforturi indelungate si din iubire crestina.
Dupa puhoaie de ape,
puhoaie de oameni
Astazi, obstea manastireasca este condusa de neobositul staret, protosinghel Vasile Filip, care a facut din Rohiita o manastire cautata de credinciosi si bine gospodarita (manastirea are curent electric si apa in fiecare camera). Monahii ceilalti provin tot de la Rohia. Pentru ieromonahul Teofan Petrut, Rohia a fost locul in care a primit taina adanca a monahismului si este normal sa se simta legat de acel loc "ca un copil de mama lui". Stie insa ca juramantul de supunere, castitate si saracie il obliga sa-si duca pana la capat menirea acolo unde a fost trimis - adica la Rohiita. Monahul Serafim si fratele Radu intregesc mica obste atat de indragita de oamenii locului.
Credinciosii vin la Rohiita mai ales in ziua hramului, adica in prima duminica dupa "Sfintii Apostoli Petru si Pavel" si la 1 octombrie, cand se praznuieste sarbatoarea "Acoperamantul Maicii Domnului", care este al doilea hram.
Pelerinajele din aceste zile sunt impresionante. De pe toate dealurile coboara atunci spre biserica rauri de oameni. Puhoaiele apelor involburate care - dupa blestem - inundau satul sunt inlocuite acum de sirurile nesfarsite ale celor pentru care drumul spre manastire nu este niciodata greu, pentru ca vine din credinta in Dumnezeu.
Se pare ca la Rohiita, blestemul vechi incepe sa fie biruit prin rugaciune, post si truda. Umbra lui Dumnezeu s-a asezat peste aceste locuri sfinte, datatoare de liniste sufleteasca, locuri despre care putem spune precum Psalmistul: "pre pamant stand, in cer ni se pare a fi".
"Cine-L simte pe Dumnezeu, Il cauta si-L gaseste", ne spune la plecare parintele Teofan si vorbele lui ne urmaresc printre picaturile grabite de ploaie, care mangaie sfioase mugurii stejarilor ce-au reaparut, de putin timp, prin padurile Rohiitei.
Otilia Sitaru