Locul lui a fost luat de un bade pozitivist, bine infipt cu bocancii (nu se mai poarta opinci) in realitatea istorica. Cu o mana pe telefonul mobil si cu cealalta pe straita cu milioane (ciobanii din Poiana Sibiului sunt de-a dreptul miliardari), pastorul tranzitiei este un veritabil manager, pe care clopul (purtat in ultima vreme pe varful capului, ca o coroana papala) nu-l impiedica sa desfasoare afaceri extinse, investindu-si banii, pe deplin profitabil, de pilda in benzinariile din Sibiu.
Cine crede ca satele ciobanesti sunt pe duca, se-nseala. Puterea pastoritului de a invinge tavalugul istoriei este miraculoasa. Supravietuitoare a celor mai teribile constrangeri economice si politice (vezi epoca Ceausescu), milenara indeletnicire a romanilor e inca vie. Viitorul ei este sigur, mult mai sigur decat trecutul, care intra usurel in mormant. In zona aceasta, a traditiei si a culturii satesti, puterea banului e de-a dreptul distrugatoare. Neingraditi de nici un fel de reglementari privind arhitectura sateasca, ciobanii din Marginimea Sibiului renunta in masa la casa lor stramoseasca, in favoarea unor constructii hibride, decorate cu balconase si invelite in mozaic. Vechea, demna structura a bisericii romanesti (Sibiul e plin de monumente istorice) e parasita si ea, in favoarea unor constructii orientale, acoperite cu tabla argintie, la fel ca si palatele tiganesti, in vreme ce portul, superbul port de Sibiu (alb cu negru), e inlocuit cu imbracamintea turceasca, plina de paiete si fulgerari. Cumplit, dar adevarat: una din cele mai rezistente traditii satesti, ciobania, e ingropata in influenta mahalageasca a orasului, asa cum sunt ingropate in gunoaie si deversari menajere plaiurile care marginesc, de o parte si alta, soseaua, complet desfundata, care urca in Marginimea Sibiului.
Va putea fi oprit dezastrul? Exista vreo forta capabila sa blocheze procesul de destramare a identitatii noastre nationale, care s-a sprijinit totdeauna pe sat? Ce repere vor mai exista pentru sufletul romanesc, in conditiile cand orasele sunt mai degraba focare de subcultura, furuncule uriase de influente occidentale nefaste, care ameninta sa infecteze intregul organism social?
Doar aparent patetic si paseist, "discursul" de fata e adresat deopotriva cititorilor nostri, dar si mai marilor vremii, pe care-i indemn frateste, ca intr-o scurta pauza de prezidentiere sau de guvern, sa se gandeasca cu gravitate la tara de dincolo de barierele Bucurestilor. Ar fi dramatic sa strabatem tranzitia, salutara si necesara, pierzand ceea ce avem mai de pret: traditia. (Deocamdata, singurul fior de patriotism).