Cititorii intreaba

Redactia
Cititorii Intreaba. "Baiatul meu sufera de maladia Stargardt". Am un baiat in varsta de 19 ani care sufera de maladia Stargardt. La cati medici am fost, nici unul nu mi-a spus ca se poate face ceva; toti au zis ca nu s-a descoperit tratament pentru o asemenea boala. Sunt o mama fara nadejde....

Cititorii Intreaba

"Baiatul meu sufera de maladia Stargardt"

Am un baiat in varsta de 19 ani care sufera de maladia Stargardt. La cati medici am fost, nici unul nu mi-a spus ca se poate face ceva; toti au zis ca nu s-a descoperit tratament pentru o asemenea boala. Sunt o mama fara nadejde. Va rog din suflet, daca poate cineva sa ma ajute, il rog sa-mi dea raspunsul in ziar. Poate Dumnezeu ma va ajuta sa nu mai inainteze leziunile.
Gramada Floarea - Craiova

"Sufar de limfom malign gastric"

Am 35 de ani si sufar de limfom malign gastric, operat de un an de zile. Am urmat apoi sase sedinte chimioterapice. Am citit in "Formula As" despre cura cu grau incoltit. Prin intermediul revistei, apelez cu incredere la cititorii ei, pentru a primi un sfat, o speranta, un tratament naturist. Va multumesc din suflet si astept cu nerabdare un raspuns.
Maria - Craiova

"Dupa 7 ani de metastaze osoase, imi paralizeaza picioarele"

De o luna de zile au inceput sa imi amorteasca labele de la ambele picioare, apoi a aparut o senzatie de inghetare, care imi provoaca niste suferinte ingrozitoare; in scurt timp, am pierdut orice putere de a ma mai sprijini pe picioare. Aceasta suferinta intervine dupa 7 ani de la diagnosticul de metastaza osoasa, dar mai ales dupa ce, in cursul lunilor de iarna, am avut dureri mari in zona lombara, sciatica si pe coloana. Acum sunt complet imobilizata la pat, nu ma pot misca nici cu carjele. Medicii spun ca aceste simptome se datoreaza unei proaste circulatii si unei anemii severe. Am luat multe medicamente, romanesti si straine, dar nu mi-au fost de nici un folos. De aceea, va rog din suflet sa inserati rugamintea mea in "Formula As", poate stie cineva vreun remediu naturist sau un medicament care sa ma scoata din aceasta noua si grava nenorocire ce m-a lovit.
Iacobitz Georgeta-Fridus - Soseaua Nationala nr. 184, sc. E, et. 2, ap. 7, Iasi, tel. 032/13.54.77

"Copilul meu are in permanenta 38C"

Sunt mamica unui baietel in varsta de 6 luni. De cand s-a nascut si pana in prezent, copilul meu a avut si are temperatura (intre 37 - 38C). Am mers la Spitalul "Gr. Alexandrescu" din Bucuresti, unde mi s-a spus ca "probabil" (eu as vrea certitudini), in urma unei bronhopneumonii pe care a avut-o in februarie, sistemul de termoreglare i-a fost dat peste cap, situatie ce poate dura cateva luni. Acelasi verdict evaziv mi s-a dat si in legatura cu o tuse seaca, detectata in urma unei radiografii, contra careia baietelul meu a fost vaccinat cu Di-Te-Per (injectabil), despre care ulterior am aflat ca este total contraindicat vreme de o luna de zile de la vaccinarea cu A.P. Vazand ca in urma acestui tratament (in timpul caruia baietelul a facut si o candidoza foarte urata, care-i provoca tipete de durere ori de cate ori manca) n-au disparut nici febra, nici tusea, am intrerupt de la mine putere tratamentul cu antibiotice. Vreme de cateva zile, temperatura a scazut, apoi a crescut la 38C, ramanand constanta si in momentul de fata. Ma aflu intr-o mare dilema: in vreme ce medicul din Bucuresti ma indeamna sa repet vaccinurile Di-Te-Per si A.P., medicul de la circa din Ramnicu Sarat - de care apartin - refuza cu desavarsire sa-mi vaccineze copilul, explicandu-mi ca nu-si asuma riscul vaccinului la o asemenea temperatura (cu atat mai mult cu cat a trecut printr-un proces intentat in urma decesului unei fetite, pe care a vaccinat-o cu acest "infernal" Di-Te-Per, ea avand - de asemenea - stare febrila). Mi se spune sa-mi asum responsabilitatea si sa semnez. Inchipuiti-va, va rog, in ce situatie sunt pusa. Acesti doi medici - de la Bucuresti si Ramnicu Sarat - isi paseaza ceea ce ei numesc "responsabilitate" (si ceea ce eu numesc viata copilului meu) de la unul la celalalt, cerandu-mi-se mie sa decid. Si, ca si cum toate astea n-ar fi de ajuns, copilul meu are si colici, despre care mi se tot spune de trei luni de zile c-or sa dispara. In loc de asta, durerile au devenit mai acute, astfel ca plange zi si noapte. Am incercat cu ceaiul de colici din farmacii, potiuni pe baza de carbune, tinctura de Belladonna, comprese calde, am inlocuit zaharul cu glucoza farmaceutica, dar totul a fost in zadar. Inchei cu multumiri anticipate si cu speranta ca cineva ma va ajuta sa-mi salvez copilul. Astept, mai ales, adresa si telefonul unui medic specialist care a mai rezolvat un caz similar.
Gabriela Serban - Str. Crangul Naiului nr. 67, Ramnicu Sarat, jud. Buzau, tel. 038/56.17.40

"Stie cineva vreun tratament naturist impotriva alopeciei?"

Baiatului meu, in varsta de 12 ani, i s-a rarit parul in mod vizibil, pe o portiune considerabila a capului. A fost tratat pentru diagnosticul de pelada, dar nu s-a vindecat. Apoi medicul a contestat diagnosticul initial, sustinand ca aceasta cadere a parului e cauzata de stress. Din nefericire, nici noul tratament nu a dat rezultate. Astept sfaturi prin intermediul revistei.
Ovidiu - Buzau

"Ma chinui cu o boala de piele: dermatita seboreica"

Sunt disperata, deoarece de pe cap boala s-a intins si a cuprins toata fata. De asemenea, boala este prezenta si pe corp. Daca stie cineva vreun tratament eficient pentru vindecarea acestei boli, il rog din suflet sa mi-l transmita prin intermediul revistei dv. In speranta ca ma veti ajuta, va multumesc foarte mult. A dv. cititoare fidela,
Anca Simionescu - Bucuresti

"Sufar de cheratoza foliculara"

Mi s-a diagnosticat cheratoza foliculara la nivelul bratelor (extrem de inestetica si de suparatoare), dar tratamentul urmat (Kerasal, unguente si solutii pe baza de acid salicilic si uree) nu a dat rezultate. Mai mult, unele zone au devenit si mai iritate, iar cicatricele sunt urate. Daca s-a confruntat cineva cu aceasta afectiune si a reusit sa se vindece, il rog mult sa ma ajute si pe mine. Cu multumiri,
Viorica M. - Costesti, jud. Arges

"De mai multi ani sufar de neurofibromatoza si boala Reklinghausen"

Sunt tanar inca (am 37 de ani), dar disperat din cauza sanatatii mele. Sufar de mai multi ani de neurofibromatoza si boala Reklinghausen. Am fost operat la coloana in 1993. Dar starea mea se inrautateste pe zi ce trece. Ma deplasez foarte greu, ma dor foarte rau membrele inferioare, amortesc, am crampe musculare. Forta fizica imi scade pe zi ce trece. Sunt orfan de tata, unicul copil al mamei, care este si ea disperata. Va rog din suflet ca prin intermediul revistei, daca stie cineva vreun tratament potrivit, sa mi-l trimita si mie. Cu mii de multumiri,
Ilea Ioan - com. Fildu de Jos, jud. Salaj, cod 4736

"Fiul meu sufera de artroza mandibulara"

Va multumesc mult, deoarece prin intermediul ziarului dv. pot pune si eu o intrebare in legatura cu sanatatea fiului meu. Sufera de o boala numita artroza mandibulara si nici un tratament nu i-a fost de folos. Boala se manifesta foarte neplacut, in sensul ca, atunci cand mananca, face un zgomot ce se aude clar, ca o trosnitura. Precis, cu timpul vor veni si alte neplaceri. Daca imi comunica cineva vreun remediu, i-as ramane indatorata.
Marilena - Sibiu

"Sufar de eritem nodos"

Va rog foarte mult sa ma ajutati in tratarea unei boli care ma chinuie din 1993: eritem nodos. Pe picioare apar niste umflaturi rosii, extrem de dureroase, incat nu mai pot merge. Trec pe rand, apoi apar altele, lasand urme maronii. Am facut tratamente indelungate cu Prednison, dar dupa o scurta perioada au reaparut. Dispar numai in timpul tratamentului. Medicii imi tot maresc doza de Prednison si mi-e frica de complicatii (am 60 de ani).
W. Leu - Iasi