De vorba cu Alexandra Savu, Ioana Ciocan, Giorgiana Danese,
Ioana Parau si Giorgian Danese - elevi in clasa a V-a la Liceul "Ioan Lupas"
din comuna Saliste, jud. Sibiu
Despre Saliste se spune ca este satul cu cel mai mare numar de academicieni pe cap de locuitor. Lista lor este, intr-adevar, impresionanta: Ioan Lupas (mare istoric), D. D. Rosca (filosof de elita), Onisifor Ghibu (intemeietor de scoala si eminent pedagog), Axente Banciu, Dionisie Romano si inca multi altii, ale caror nume au asezat deasupra Salistei o aura eterna de glorie. Cum se explica atata concentrare de energie inteligenta in cea mai mare comuna din Marginimea Sibiului? Poate din cauza aerului, curat ca la facerea lumii, sau poate din pricina cerului, la fel de albastru ca libertatea pentru care salistenii n-au obosit niciodata sa lupte, sau poate din cauza apei, care inalta in cel ce o bea puterile nezdruncinate ale pamantului. Asa se spune: ca cine ramane la locul nasterii sale e mai puternic decat cel ce iubeste si paraseste. Asa cred si salistenii, a caror viata nu s-a impiedicat niciodata-n istorie, asa jura chiar si copiii, care stiu ca alintul codrului verde e mai de folos decat ademenirea orasului. "Mai bine fruntas la sat, sa te descante toata natura, decat strain in oras." Aburiti de adierile primaverii, risipiti prin poienitele impestritate de papadii, convinsi ca magia locului inca functioneaza, viitorii academicieni din Saliste isi exerseaza deocamdata inteligenta in poezii.
- Copii, cum ati ajuns voi sa infiintati o revista literara?
- Aici, la Saliste, char daca ne aflam la tara, exista totusi copii cu talent innascut si multa imaginatie, si asta am vrut noi sa scoatem in evidenta prin revista noastra. Caci multi oameni nu credeau in noi, nu credeau ca putem scrie frumos. Dar noi scriem. Avem poezii si proze create de noi, din imaginatia noastra. Am scris despre natura, despre primavara cu aripile ei inaltate, despre albele manastiri si galbene papadii. Sunt mai multi copii care au scris in revista noastra. Unii au publicat in primul numar al revistei, aparut in aprilie, altii asteapta al doilea numar, pentru ca n-au putut incape toti in primul. Sunt poeti multisori pe la noi.
- Si cum va descurcati cu revista; cand o sa apara al doilea numar?
- Nu stiu, depinde de situatia in care suntem: daca avem hartie, daca avem unde sa tragem la xerox. Pentru primul numar, am strans noi bani, a adus fiecare de acasa cate 5000 de lei. Revista are 30 de foi pe care le-am tras la xerox si le-am impartit celor ce au scris, doamnei diriginte si doamnei directoare, care sunt alaturi de noi. Le-am transmis parintilor si rudelor, si speram sa putem trage numarul viitor in mai multe exemplare si sa le impartim tuturor celor care vor sa ne citeasca.
- Parintii vostri ce au spus? Nu s-au suparat ca aveti mai putin timp sa-i ajutati la treburile gospodaresti?
- Parintii ne-au lasat si chiar au zis ca-i o idee foarte buna, ca suntem copii cu talent si e pacat daca nu scoatem nimic din el. Ei zic ca e bine sa avem ceva in amintire din copilarie.
- Sunt multe treburi de facut. Noi ne ajutam parintii, dar si ei fac totul pentru noi si singurul lucru pe care-l cer este sa-i facem bucurosi prin invatatura, sa devenim si noi ceva cand vom fi mari.
- Ca domnii academicieni din muzeul comunei?
- Chiar si mai mult. Eu as vrea sa devin cantareata sau - daca nu mi se indeplineste dorinta - creatoare de moda, aici in sat!
- Eu, avocat sau profesor!
- Eu, ziarista sau scriitoare!
- Eu as vrea sa fiu pictorita, sa se stie de mine si in America!
- Mi-ati spus ca nu scrieti doar poezii si povestiri din imaginatia voastra, ci si despre fapte si locuri reale.
- Da, am scris despre Manastirea Foldea. Am povestit despre ea, cat este de frumos acolo sus, langa cer. Cum urca drumul prin padure catre Iisus. Am povestit despre Domnul, despre Izvorul Tamaduirii, unde mergem cu totii, cu parintii si cu bunicii care mai pot urca muntele. Se face slujba si bem cu canuta apa sfintita de la izvor. Sunt multe legende cu acest izvor minunat. Se spune ca odata curgea pe acolo lapte si miere si apa sfintita. Sunt mai multi batrani in sat care cred in aceste legende, dar si noi credem ca aceasta apa care curge face minuni. Am vorbit acolo cu un preot, cu un calugar, asa ne-a spus. Am povestit cu el, stateam cu totii pe prispa si credeam in minuni.
- Va place sa-i ascultati pe cei batrani cum povestesc?
- Da, si doamna diriginta nu ne-a lasat niciodata sa ne inspiram de la televizor sau de prin carti, a spus sa scriem din imaginatia noastra sau despre lucruri aflate de la batrani. Vom scrie despre folclor, despre strigaturi, cum era inainte la prins veri, la nunti, despre traditii.
- Se mai respecta traditiile vechi in Saliste?
- Da. Unele. De Sfantul Toader este "la prins veri". Ne adunam mai multi copii, venim cu boabe de grau, ne dam unii la altii grau si spunem ca asa ne vom intelege mai bine intre noi, ne vom ajuta si la bine si la rau, vom fi ca niste veri. Si ramanem astfel prieteni buni. Mai sunt de Sanziene, in vacanta mare, cand iesim in strada, ne udam cu apa, ne prefacem ca suntem batrani si ne batem cu leustean.
- Aveti multe de invatat de la bunici, de la cei mai batrani?
- Bunicul meu e de 80 de ani si-mi tot povesteste despre tineretea lui si despre obiceiuri. Eu il intreb ceva si el vorbeste ce vorbeste si tot la copilaria lui ajunge, ce facea el cand era copil. Am incercat sa mi-l inchipui copil, dar nu prea pot. Mustata lui ma incurca la inspiratie. Mi-a spus odata ceva ce m-a impresionat foarte mult, cum tatal lui, strabunicul meu, i-a zis sa se bucure cata vreme este copil, ca pasarea asta zboara repede de pe gard.
- Bunicii nostri ne ajuta mereu. Ne zic ca e bine sa facem asa, sa urmam traditia, ca daca noi n-o urmam, n-are cine altcineva s-o urmeze. Noi ne straduim cat putem sa indeplinim dorintele bunicilor. Ca batranii satului or sa moara intr-o zi si e bine sa ne spuna noua toate traditiile, ca sa le ducem noi mai departe si, daca putem, sa le intindem si in alte zone din Marginimea Sibiului, sau chiar in Transilvania, pentru ca unele sate au fost parasite, tinerii au plecat din ele la oras.
- Voi nu vreti sa plecati la oras cand terminati scoala?
- Nu, vrem sa ramanem la tara. Aici ne-am nascut si am crescut, aici ne place, aici ramanem. Ne-am petrecut toata copilaria la tara si nu am rezista mai mult de un an la oras, daca am merge acolo. Mai bine sa fii fruntas in satul tau si sa te descante toata natura care te inconjoara, decat sa fii un strain la oras.
- Ei, am mai calatorit noi! Acum vom merge cu scoala la Sinaia, sa vedem castelul Babel...
- Nu Babel, Peles.
- Da, castelul Peles, sa vedem Babele, sa mergem cu telecabina. Ne place, dar mai mult ne place aici, in sat.
- Cum soseste inspiratia poetica in viata voastra, copii?
- Eu am padurea chiar deasupra casei. Ies in gradina, imi pun o patura sub copac si incep sa descriu padurea asa, din inima. Mai intai in gand, iar apoi si pe hartie. Cateodata imi vine sa plang. Stau asa si primavara imi sterge ochii. Sunt foarte sensibila. Uneori e mai bine sa scrii cuvintele decat sa le tii in gand, fiindca ti se invart in cap toata ziua. Scrie-le! Da-le lumii! Sa le stie si altii si sa se bucure!
***
Pasarea maiastra
Acum, aici, langa fereastra alba,
O pasare si flori am desenat.
Dar pasarea maiastra a zburat
Si s-a oprit pe floarea cea mai nalta.
Nu-mi pare rau, ca de pe foaia alba
S-a inaltat spre cerul luminos,
Caci pasarea inseamna zbor frumos
Si e-n a soarelui plapanda salba.
Ce-ar fi sa mai pictez o raza?
Lumina multa sa aduca-n jur,
Pe iarba si pe floarea ce vibreaza
Cand pasarea-i pe cerul de azur.
Cuteanu Alina, clasa a Vi-a B
Joc
Unu, doi, trei, patru...
cu tine joc rai.
Si doi, si trei, si patru...
Cand cu un picior, cand cu altul,
sar coarda.
Ma ascund, ma ascund, ma ascund!
cu ochi ageri "Nazdravana"
m-a zarit: "Tic-tac pentru Ana!"
Ce sa mai fac?
Ma culc in iarba inalta
si ma joc cu norii.
Iata un catel alb si pufos cu coada ridicata.
Incet, se iveste un mos barbos, cu fruntea lata.
Au! O lacusta mare
sare peste mine!
Ma ridic s-o prind, dar cad cu nasul
in musuroiul de furnici si fug ca lasul.
Pe nas, pe frunte, in parul padure,
am o multime de furnici.
Mai bine le cant:
"Hai la groapa de furnici,
Ba-i aici, ba nu-i aici".
Si fug, si fug prin iarba moale
s-o simt sub picioarele goale.
Acum ma sui in mar, pana sus, la soare.
Arunc cu mere verzi in tot ce apare in zare.
Si strig, si tip: "Sunt Tarzan"
ca sa afle satul
ca eu sunt Tarzan, nu e altul.
O joarda se iveste la tulpina.
Aoleu! E tata!
"Fetita strengara, da-te jos
si... la treaba! Ce faci nu-i frumos!
Cobor de pe creanga, pe creanga
si plec dupa "joarda".
Mai sar si cant pan-la poarta:
Ga-ta, ta-ta, cear-ta,
Ia-ta, vi-ne, fa-ta
Stop!
A-Va-Di-Al-Sag, clasa a V-a A