"Cantam cu o pofta nebuna"
"Blazzaj" este o trupa care da impresia ca merge de la sine, fara nici un efort, bazandu-se doar pe naturalete, prospetime si placerea nebuna de a canta, insa in spatele lor se afla experienta tinerilor muzicieni care o compun. Acestia sunt: Eddie Neuman (saxofon), Tavi Horvath (voce), Petrica Ionutescu (trompeta), Florin Barbu (bas), Vali Potra (baterie) si Horia Crisovan, unul dintre cei mai solicitati chitaristi ai momentului. "Aveam de ales pentru numele trupei intre <<Vest-Vest>> si <<Blazzaj>>, care e un nume inventiv, daca il citesti invers iese <<jazz alb>>", spune el.
"Eu nu pot sa traiesc fara sa cant pe scena, e un lucru care face parte din mine. Mai am si alte proiecte, o formula de rhytm"n"blues, <<Bebe si Salamandrele>>, <<Stepan Project>>, <<Electric Version>>, i-am ajutat si pe copiii de la <<Genius>>, care mi-s foarte dragi, iar de acest proiect cu <<Blazzaj>> sunt absolut fascinat. Asta chiar daca partea mea de chitara nu are rolul principal, este foarte, foarte simpla - o maioneza care leaga salata orientala."
Un alt component al formatiei, cu o activitate febrila, este Eddie Neuman, membru fondator, textier si compozitor principal in "Blazzaj".
- Cum a luat fiinta "Blazzaj"-ul?
- Toata treaba a pornit din nebunie, cum pornesc lucrurile faine. Ne intalneam prin Timisoara, in diferite locuri in care cantam fiecare, si la un moment dat am gasit o formula pentru cluburi si festivaluri. Eram eu, Florin si Vali - saxofon, bas si baterie - si am inceput sa cantam fara prea mari pretentii, apoi am vazut ca treaba merge bine si am continuat impreuna. Primul concert l-am avut exact acum un an, in martie "98, iar faptul ca s-a ajuns la aceasta formula este o mare bucurie, pentru ca fiecare face altceva decat de obicei si astfel cantam cu o pofta imensa si innebunim de placere. Suntem o trupa ce are un raspuns strasnic din partea publicului in concert si incercam sa aducem muzica noastra si in casele oamenilor, prin albumul pe care-l vom lansa in curand. Deocamdata, piesa noastra, "Gripa, guturai", a ajuns nr.1 la Pro Fm Arad, ceea ce-i un semn bun.
- Sunteti foarte originali, muzica voastra e greu de catalogat...
- Asta pentru ca suntem foarte deschisi unul fata de celalalt si venim din zone diferite. Noi nu lucram cu partituri, ceea ce facem este o muzica destul de intima, tine mai mult de expresie. Chiar daca eu compun piese, nu stiu sa denumesc stilul. Stateam in studio, ascultam piesele inregistrate si nu stiam ce este: e acid jazz, e funk, e hip-hop?
- Care-i particularitatea trupei "Blazzaj", ce aduce nou fata de celelalte trupe prin care ai trecut?
- Muzica pe care-o fac are un mesaj foarte clar in limba romana. Este cea mai accesibila publicului larg. Textele au o implicare in social, dar nu-s spuse cu rautate, noi vrem ca oamenii sa vina la concertele noastre si sa danseze, sa cante, sa se bucure. Poate pe unii o sa-i scoata din sarite faptul ca vorbesc mereu de bucurie, dar asta-i lucrul pe care-l urmaresc. Unii cauta in muzica incrancenare, un mesaj mult mai dur; noi ne adresam unor oameni cu un anumit temperament, care vor sa se bucure de lucrurile mici, sa se impace cu ei insisi.
- Esti un foarte apreciat saxofonist. Cum te imparti intre atatea trupe si proiecte - totul tine de muzica in viata ta?
- Da, si-n felul asta viata mea e foarte frumoasa. Imi place la nebunie sa cant cu multi oameni, sa cunosc multi oameni, sa ma dezvolt astfel. Cred ca asta-i lucrul care ma tine in viata. Din pacate, nu pot sa fac atatea lucruri cate mi-as dori. In Romania, inca nu avem o viata de club sanatoasa. Sunt convins ca oamenii ar putea sa se bucure de un concert chiar si cu aceasta stare materiala groaznica in care se afla, insa ei sunt foarte, foarte speriati de viata. Chiar vreau sa scriu niste piese in care sa iau atitudine fata de mass-media, de felul in care-i sperie pe oameni - e o nebunie. Cand merg pe strada, in Timisoara, nu simt apasarea asta, ma simt bine, ma simt om, stiu ca pot sa-mi vad de treaba mea, sa cant. De asta imi place asa mult Timisoara, unde am venit ca student din Tulcea. De fiecare data cand vin in Bucuresti, incep sa simt deasupra capului securea saraciei, a mizeriei, si nu cred ca-i bine deloc ca oamenii sa se simta asa.