1. Cum apreciati pozitia Romaniei in contextul balcanic creat de razboiul din Iugoslavia? Considerati atitudinea presedintiei si a guvernului oportuna?
2. Noua troica Serbia-Rusia-Belarus reprezinta pentru Romania un pericol?
3. Problema rediscutarii granitelor europene trebuie luata in serios?
Florin Constantiniu -
Institutul de istorie "Nicolae Iorga" din Bucuresti
"La catastrofala situatie interna, guvernantii nostri adauga o monumentala gafa de politica externa. Vai de noi!"
1 Dupa opinia mea, Romania a ratat sansa de a fi un mediator in criza iugoslava, inainte ca ea sa fi evoluat in actuala faza atat de distructiva si de sangeroasa. Factorii de decizie in sfera politicii noastre externe au ramas fideli orientarii - pe cat de gresite, pe atat de daunatoare Romaniei - din 1997, orientare ce poate fi rezumata astfel: a face orice, pentru a castiga bunavointa Nato - in vederea admiterii in Alianta Nord-Atlantica - fie si cu pretul sacrificarii interesului national. Din aceasta conceptie a pornit apelul presedintelui Emil Constantinescu, cerandu-le romanilor sa faca un "sacrificiu istoric" si sa accepte recunoasterea stapanirii Kievului asupra unor teritorii romanesti, care nu au apartinut niciodata Ucrainei. Sua nu cerusera Romaniei incheierea tratatului cu Ucraina; a fost o supralicitare din partea autoritatilor de la Bucuresti, dovedita - in final - fara folos: am facut Ucrainei un cadou nesperat de Kiev, dar nu am intrat in Nato. In loc sa traga concluziile ce se impuneau, factorii de decizie de la Bucuresti au pastrat aceeasi orientare - acceptarea fara murmur a hotararilor Aliantei Nord-Atlantice, mai exact ale Sua (caci, asa cum spunea Bismarck, in orice alianta exista un cal si un calaret, iar in Nato, calaretul este, acum, Clinton!), desi a devenit evident ca deciziile Washingtonului au fost profund gresite: a) in locul ajutorarii minoritatii albaneze din Kosovo, dislocarea ei si provocarea unei crize a refugiatilor, de proportii nemaiintalnite de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial; b) in locul gasirii unei formule de convietuire sarbo-albaneza in Kosovo, crearea unui climat de ura intre cele doua etnii, care nu se va mai stinge, poate, niciodata; c) loviturile aeriene asupra Iugoslaviei, indeosebi a Serbiei, au generat in randurile populatiei acestei tari un val de ura impotriva Sua si, in general, a Occidentului; d) aparitia unui puternic sentiment antiamerican in Europa de Est, unde Sua fusesera percepute, in timpul Razboiului rece, ca aparatoare a libertatii si independentei popoarelor subjugate sau amenintate de colosul sovietic. Daca Romania si-ar fi oferit serviciile de mediator inainte de a se fi identificat cu Nato, ea ar fi putut nu numai sa pastreze bunele relatii cu Iugoslavia, dar - ceea ce era, poate, mai important - sa apara ca un factor matur, responsabil si dinamic in eforturile de cautare a unei solutii negociate, contribuind astfel la stabilitatea zonei sud-est europene si dovedindu-se - nu prin declaratii retorice, lipsite de fundament, ci prin fapte - ca nu este consumator, ci furnizor de securitate.
2 Aderarea Serbiei la Uniunea Rusia-Belarus (deputatii din Muntenegru nu au participat la vot) a fost un act de disperare in fata agresiunii Nato. Asa cum, in 1940, in conditiile tragice stiute, Romania a fost aruncata in orbita Germaniei naziste, ca urmare a izolarii politice si a amputarilor teritoriale, tot astfel Serbia a fost aruncata de tandemul Clinton - Albright in bratele Rusiei. Spre norocul Romaniei, Rusia este acum prada unei grave crize economice si ea nu poate supravietui fara ajutorul (era sa zic pomana) Occidentului. Moscova nu va intreprinde, asadar, nimic in plan politic sau militar (am in vedere faptele, nu vorbele!) care sa lezeze interesele occidentale. Sarbii stiu foarte bine asta, si o gluma de la Belgrad exprima perfect realitatea: "Rusilor, nu va fie frica, sarbii sunt cu voi!". O alianta autentica Belgrad-Moscova-Minsk nu are nici o sansa de a deveni realitate. Asadar, sa nu ne speriem de umbre.
3 Ajunsa unica superputere globala, Sua se comporta, asa cum o dovedeste agresiunea impotriva Iugoslaviei, ca un "pistolar" al planetei. Dupa Iugoslavia, cine e urmatorul? Deja, la "Vocea Americii", un colonel american in rezerva a evocat posibilitatea schimbarii granitelor prin forta (declaratia a fost reprodusa si comentata in presa noastra). Iata de ce, in loc sa aplaudam atacul Nato impotriva Iugoslaviei, trebuie sa-l condamnam cu maxima energie, intrucat el a distrus bazele legalitatii internationale si a creat un precedent primejdios. Evident, statele mici sunt cele mai amenintate. Atitudinea guvernantilor nostri imi aminteste de cuvintele Evangheliei: "li s-au dat ochi ca sa nu vada si urechi ca sa nu auda". La catastrofala situatie interna, ei adauga acum o monumentala gafa de politica externa. Vai de noi!
Constantin Brancoveanu -
profesor de istorie la Universitatea din Manchester, Anglia
"Apreciez fermitatea din pozitia Romaniei"
1 Romania sprijina politica Nato si este greu de imaginat o alta alternativa decat "neutralitatea" (sa o numim asa). In orice caz, mi se pare exclus sa poata exista o politica, sa-i zicem "pro-Milosevici" (si sa ne amintim ca Serbia si poporul sarb nu sunt necesarmente sinonime cu Milosevici). El este practicantul unei sinistre forme de "national-bolsevism" (am mai avut noi un asemenea exemplu, ceva mai aproape de casa!), el este cel care a starnit ura dintre albanezi si sarbi in Kosovo, inca de acum vreo zece ani. Cel mai bun rezultat ar fi ca el sa cada - dar nu prea are aerul sa se intample asa, ba se pare chiar ca actiunea Nato l-ar fi si intarit.
Bineinteles ca sunt anumite indoieli (si le impartasesc si eu) asupra politicii Nato. Au proferat atatea amenintari la Rambouillet!, insa nu sunt convins ca situatia a fost gandita pana la concluzia ei logica. Deocamdata, s-ar parea ca "doar bombardamentele" nu au adus rezultatul dorit - unii ar spune chiar ca dimpotriva. Va exista el, oare, fara interventia armatelor Nato pe uscat? Si atunci, pentru cata vreme ar sta trupele acolo?
Se vorbeste mult despre "solidaritatea noastra istorica cu sarbii". Intr-adevar, istoria, regimul otoman comun (mai crunt la ei), ortodoxia, contextul general-politic ne-ar aduce impreuna (asa se explica in parte si simpatia rusilor). Dar sarbii au fost si ei un popor crunt si, in treacat fie spus, romanii de pe malul Dunarii, cat si cei de pe Valea Timocului nu cred sa fi fost vreodata mult prea iubitori de sarbi, macar atunci cand acestia veneau sa jefuiasca impreuna cu turcii. Asadar, cine are acum simpatie pentru Milosevici, o are fie prin istorie si (indraznesc sa afirm) prin atavism, fie pentru ca el este ultimul dictator comunist din Europa (si care se aseamana, mult, stim noi cu cine!). Pericolul este ca nu cumva el sa fie serios intarit in aceasta pozitie de chiar politica Nato.
In ceea ce priveste atitudinea Romaniei, am gasit pozitia presedintiei si a guvernului ca fiind de mare fermitate si am fost deosebit de impresionat de comentariile domnului ministru Plesu, de continutul lor intelectual, de felul in care expunea problema "pe sleau", si nu in limbajul asociat de obicei cu ministerele de afaceri externe, oriunde ar fi ele. Este clar ca in acest context, diplomatia si politica externa nu sunt necesarmente unul si acelasi lucru. Aceasta reiese foarte limpede. As crede ca in contextul actual, rolul Romaniei si imaginea de stabilitate pe care aceasta o prezinta, demna de incredere, i-ar spori mult creditul pe langa tarile Nato si as vrea sa sper ca aceasta nu se va uita in viitoarele negocieri, pentru dezvoltarea Organizatiei Nord-Atlantice.
2 Despre noua alianta creata intre sarbi Federatia Rusa si Belarus, ce sa spun? As spune, mai pe romaneste: "iti sta mintea-n loc!". Nu cred sa fie mai mult decat sentimentalism si un gest cam gol, dar care s-ar vrea simbolic si, oricum, nu cred ca acesta ar reprezenta o "amenintare" la adresa Nato. Dar nu cred ca atata timp cat Eltin este acolo, si chiar si dupa (chiar si sub Lebed, sa zicem), nu cred ca poate fi vorba de ajutor militar concret dat de rusi sarbilor. Si, in sens de realitate concreta, nu cred ca aceasta federatie este mai mult decat o iluzie, un gest si doar atat. Sa ne gandim ce reprezinta, de fapt (in termeni concreti), Csi-ul. Chiar si Rusia si Ucraina au probleme intre ele, privitoare la (dau doar un exemplu) armamentul nuclear al fostei Urss.
3 Nu cred ca s-ar putea ridica problema rediscutarii granitelor europene si nici a celor romanesti. Stabilitatea acestora este unul din principiile fundamentale ale Organizatiei Nord-Atlantice si ale Uniunii Europene. Singura zona unde s-ar putea sa se rediscute granitele actuale este (din nou) fosta Iugoslavie si, mai precis, se va discuta ce anume se va intampla cu Kosovo. Dar si acolo, din punct de vedere istoric, Kosovo este Serbia si prin urmare va fi foarte greu de vazut cum acest centru, cu atatea simboluri legate de identitatea nationala sarba, ar putea deveni un stat separat. Si ar crea un precedent foarte periculos - faramitarea Europei in multe state mult prea mici ca sa fie viabile. Si nu cred ca Nato ar accepta asa ceva (aici este vorba despre pericolul acelui referendum destinat doar albanezilor din Kosovo) si nici nu ar trebui sa se intample asa ceva.
Deci, singurul lucru care ar trebui facut ar fi sa se revina la autonomia pe care aceasta provincie a avut-o si de care si-a batut joc national-bolsevicul Milosevici.