Cititorii Intreaba
"Am suferit 7 interventii chirurgicale la coloana"
Am 62 de ani si ma aflu intr-o grea suferinta. Ca urmare a unor disfunctii ale coloanei vertebrale (discopatie lombara cu hernie de disc), am suferit - din anul 1987 si pana in 1994 - sapte interventii chirurgicale. Dupa ultima interventie, la scurt timp a aparut sindromul restant de "coada de cal incomplet", care se manifesta foarte dureros, cu amorteli si tulburari sfincteriene. Desi am facut tratament de recuperare, rezultatele nu se vad. Va trimit aceasta scrisoare, in speranta ca printre cititorii revistei se va afla cineva care sa-mi dea o solutie pentru a-mi ameliora suferinta.
Niculescu P. - Bucuresti
"Cautam micelii de ciuperci comestibile"
Suntem interesati sa aflam, prin intermediul revistei "Formula As", de unde se pot cumpara micelii de ciuperci comestibile, cum se cultiva si alte elemente ajutatoare consumului.
Diaconu I. Angela - Motru, jud. Dolj
"Baiatul meu si-a pierdut doua degete"
Am un fiu in varsta de 16 ani care, in urma unui accident de schi, si-a pierdut doua degete. Acum se afla intr-o faza intermediara din punct de vedere operator, si anume - se incearca salvarea partii osoase care a ramas: falangele 1, prin refacerea partilor moi. Necazul este ca baiatul face alergie la anestezice si mai are de efectuat doua operatii. Aceasta trauma (pe langa mutilarea lui, care este ireparabila, s-ar putea sa mai faca inca o data soc alergic si stop cardiac, ca la prima operatie) ne distruge. Ne-ar interesa sa aflam unde se pot face in Romania teste alergologice la anestezice, pentru a gasi unul la care copilul sa reziste, ca sa poata suporta operatiile. Cu multa stima,
Mare Adina - Bucuresti
"Fetita mea are diabet zaharat de la doi ani"
Sunt mama unei fetite in varsta de 5 ani, Iulia, care este bolnava de diabet zaharat de tip I de la varsta de doi ani, iar din primavara anului trecut a fost diagnosticata cu artrita cronica reumatoida juvenila. De la diagnosticarea celei de-a doua boli, fetita a urmat mai multe tratamente cu Prednison, Metrotrexat, Ciclosporina, Ciclofosfamida, Superprednol, Izoprinosine. Aceste medicamente nu au reusit sa-i amelioreze boala, ba si mai rau, au dezechilibrat diabetul si parametrii normali ai sangelui. In tot acest timp, fetita sufera de dureri articulare, neputand sa se miste in voie, sa mearga sau sa manance singura. Medicii i-au recomandat un tratament in strainatate, dar costa prea mult (10.000 de marci) si este peste posibilitatile noastre. De aceea, asteptam cu mare speranta publicarea scrisorii in revista dv., cu gandul ca se vor gasi oameni care au trecut prin aceleasi incercari si pot sa ne ajute cu un sfat, un tratament naturist sau orice vorba de incurajare care sa duca la salvarea fetitei noastre, Iulia. Va multumim mult,
Stoichit Pompilia - Str. Zaharia Stancu nr. 3, Rasnov, jud. Brasov, tel. 068/23.05.90
"De cate ori se ridica din pat, mama elimina un lichid"
Indata ce mananca, oricat de putin, mama simte imperios nevoia de scaun. Acest lucru se intampla de mai multe ori pe zi si, pana in urma cu jumatate de an, senzatia era falsa. Acum, ori de cate ori se ridica din pat, elimina un lichid de culoarea scaunului si acelasi lucru se intampla si cand iese afara. Pe langa acest lichid are si scaun normal si uneori chiar se constipa, ceea ce-i face rau la hemoroizi. Este foarte slaba si chinuita. A facut tratamente care nu i-au ajutat. A ajuns sa nu mai poata pleca de acasa. Va rog din suflet, daca stie cineva vreo solutie medicala sau naturista, sa ne-o comunice.
Eufrosina - Bacau
"Dupa o operatie de cancer la san, am facut metastaze"
Am 51 de ani si sunt operata la sanul drept de anul trecut. Inainte de operatie am facut 5 serii de citostatice, apoi alte 6 serii, 11 sedinte de rntgen si 15 de cobalt. Totusi, rezultatul biopsiei a fost: carcinom mamar anaplazic masiv inflitrant si metastazant. In prezent, am dureri sacaitoare la creasta iliaca si zona sacro-lombara. Nu am gasit un medicament eficient si de aceea ii rog pe cititorii revistei, care stiu vreun tratament pentru dureri, sa ma ajute. As dori o aplicatie locala.
Barbu Octaviana - Str. Crizantemelor nr. 12, Buzau, cod 5100, tel. 038/71.55.11
"Sunt din Alba Iulia si caut aloe"
Am o sora in varsta de 42 de ani si, in urma cu o luna, am aflat ca are cancer de col uterin st. Ii/Iii. Vrea sa faca tratamentul cu vin si aloe si are nevoie de 1,5 kg de planta, mai mare de 3-5 ani. Daca stie cineva si un alt tratament, fie naturist, fie pe baza de medicamente, sa ne ajute. Va multumesc din tot sufletul.
Elena - Alba Iulia
(N.r. - In asteptarea raspunsurilor solicitate, sora dv. sa treaca de urgenta pe un regim exclusiv de ceaiuri de plante si sucuri de legume si fructe, urmat apoi de o alimentatie naturista. Revedeti numeroasele pagini pe aceasta tema, publicate-n revista.)
"Prietena mea e amenintata sa-si piarda vederea"
Va scriu in numele unei bune prietene, in varsta de 36 de ani, care a fost diagnosticata cu tromboza de artera si vena centrala a retinei, cu pierderea aproape totala a vederii la ambii ochi. Tratamentele cu medicamente si laser nu au produs nici o ameliorare. Dimpotriva, dupa laser, situatia s-a agravat. Ultimul diagnostic este: vasculita sistemica autoimuna. Cu alte cuvinte, se formeaza in fundul ochilor cheaguri de sange care impiedica vederea. Este o femeie tanara, cu familie si copii si traieste o mare drama. Fara a avea mari posibilitati materiale, ar vrea sa stie daca si-a ameliorat cineva aceasta boala prin tratamente naturiste sau de alta natura. Va multumesc in numele ei. Cu multa speranta,
Marginean Niculina (pentru Hata Judith) - Targu Mures
"Am cancer intestinal si fisuri anale discret sangerande"
Sunt o cititoare care spera intr-un ajutor. Am cancer intestinal si fisuri anale discret sangerande. Stie cineva vreun tratament naturist? Va multumesc.
Maria Popescu - Piatra Neamt
"Ma chinuie durerile de stomac"
Va rog mult sa ma ajutati. Sunt disperata. Am 60 de ani si inca de la 20 de ani ma chinuie durerile de stomac. M-am temut foarte mult de operatie, dar pana la urma n-am scapat. Am facut ulcer perforat si am ajuns pe masa chirurgicala. De atunci, ma chinuiesc si mai mult. Am depins o vreme de Ranitidina, dar acum organismul nu mai reactioneaza la acest medicament. Nu stiu cum sa-mi mai potolesc durerile. Probabil ca nici nu stiu sa tin corect un regim, nu stiu care sunt alimentele indicate si care sunt cele pe care ar trebui sa le inlatur definitiv din alimentatie. Va multumesc ca existati si ca ma veti ajuta.
Vasilica Ciuciu - Tecuci
"In urma unei operatii de apendicita mi s-a gasit o tumora"
Am 31 de ani, iar in anul 1998 am facut o operatie de apendicita, moment in care mi s-a descoperit o tumora. In urma analizelor s-a stabilit ca e cancer. Am fost la Institutul Oncologic din Bucuresti, dar nu mi s-a facut tratament. In prezent, am dureri abdominale si nu stiu ce sa fac. Exista vreun leac sau metoda pentru tratarea tumorii la apendic?
Diaconescu Niculina - Pitesti