Invierea intr-o mina de plumb
Randurile mele nu reprezinta o opera literara, ci o realitate - din fericire - trecuta. Se apropie Sfintele Pasti si m-am gandit ca ar fi bine sa le facem cunoscut cititorilor acestei reviste (printre care ma numar si eu) cum se sarbatorea Invierea Domnului in puscariile comuniste. V-as ruga sa-mi iertati stangaciile de exprimare si sa retineti doar samburele de adevar pe care incerc sa-l salvez din uitarea care a inceput deja sa se-astearna peste trecut.
Era prin anul 1953, in ajunul Sfintelor Pasti. Lucram ca detinut politic la o mina de plumb. In Saptamana Mare, administratia inchisorii a dat un consemn sever: organele Securitatii, cat si cele administrative erau obligate sa suspecteze orice fel de manifestare legata de sarbatorirea Invierii, prin "pastrarea unei discipline de fier si desfasurarea procesului de productie la cote maxime". Dar evenimentele aveau sa evolueze altfel...
Venise Sambata Inmormantarii lui Iisus. La orele 15, schimbul doi se pregatea sa intre in mina. Ne-am incolonat si ne-am indreptat spre poarta. Drumul nu era lung. Doisprezece soldati de la Securitate, inarmati pana-n dinti si condusi de un sergent, ne impingeau sa ajungem in mina, pentru a scapa de grija noastra. Acolo, jos, eram singuri. Vajnicii paznici se temeau sa patrunda in mormantul de plumb. Dupa cateva sute de metri, am ajuns la locul martiriului nostru cotidian: un abataj asemanator ca forma cu o arena de circ. Din el se deschideau galeriile. In dupa-amiaza aceea, aveau sa ramana pustii. Detinutii asteptau Invierea... Intelesi din priviri, am inceput cu multa febrilitate si bucurie pregatirile. Parca fiecare din noi stia dinainte ce are de facut. Ne miscam repede, ca niste furnici. Unii construiau o cruce din bolovani, altii desenau pe pereti, cu fumul lampilor de carbit, scene din Invierea Domnului. Se muncea cu un entuziasm sufletesc, de credeai ca va avea loc un mare eveniment, o inviere a noastra din acest adanc mormant nevazut si nestiut de nimeni... Momentul slujbei de Inviere s-a declansat. Un clopot construit dintr-o bucata de teava a batut si ingerul a prevestit Invierea imparatului Luminii, Dumnezeul nostru si al tuturor suflarilor din Univers. Din senin, toti detinutii am inceput sa cantam, de vibrau stancile intre care eram ziditi: "Christos a inviat din morti!". Cantam cu atata frenezie si daruire, incat pe fetele bietilor muribunzi se asternuse o lumina si o impacare divine.
La aceasta slujba improvizata, de o impresionanta forta crestina, luau parte toate confesiunile religioase din inchisoare, toate riturile si toate bisericile: ortodoxa, catolica, greco-catolica si protestanta, deoarece in acel gulag romanesc se aflau tot felul de credinciosi, inclusiv cativa musulmani. Am vazut si am simtit unificarea credintelor intr-una singura: "O turma si un pastor".
A doua zi dimineata, dintre noi lipseau 7-8 detinuti. Erau toti preoti. Noaptea, ofiterul politic si cativa gardieni ii luasera din baraci si ii bagasera-n lanturi, pe fiecare in cate o carcera. Cu tot secretul pastrat, am aflat de soarta fratilor nostri si imediat am raspandit ideea de a nu mai iesi la lucru. Am blocat usile cu paturile de fier si am inchis ferestrele. Curtea era plina de gardieni cu caini. Ne-au somat sa iesim la lucru. Le-am raspuns ca nu vom iesi decat cu cei din lanturi. Au trecut la represalii, aruncand fiole lacrimogene in dormitoare, dupa ce ne-au spart geamurile. N-am cedat. Atunci au venit cu vinciuri si au fortat usile. Ne sufocasem si nu mai puteam vedea. Am iesit din baraci. Ne-au incolonat pe toti, ducandu-ne in fata portii, unde erau instalate cateva pusti mitraliere si soldati inarmati cu pistoale automate. Cu toata intimidarea, nu ne-am dat batuti. S-a dat ordin sa pornim la lucru, spre mina. Noi ne-am culcat la pamant. Toata conducerea puscariei se stransese, ca sa demonstreze subordonatilor cum se lichideaza o revolta. Au ramas stupefiati de vointa acelor "banditi ai poporului". Exasperati de solidaritatea noastra, au acceptat tratative si negocieri. Am cerut scoaterea din lanturi a celor incarcerati din cauza sarbatoririi Invierii. Dupa 20 de minute, fratii nostri au fost eliberati. Cand i-am vazut, ne-am ridicat cu totii in picioare si am strigat, din toate puterile noastre, Christos A Inviat! Inviase cu-adevarat. Era acolo, in curtea sordida a puscariei, intre condamnatii aceia, in sufletele carora inmugurise speranta. Eram puternici. Cugetul nostru nu fusese intemnitat.
Constantin Drumea (fost detinut politic) - Gaesti, jud. Dambovita