La vreme de post, agenda unui preot e cu deosebire incarcata. Este un timp al anului cand oamenii cauta, cu osardie redesteptata, casa Domnului si doresc sa se marturiseasca, sa-si aprinda sufletul cu flacara nestinsa a Sfintei Impartasanii. Cu toate acestea, o potrivire fericita, poate deloc intamplatoare, a facut ca printr-o schimbare de program, intervenita in ultimul moment, parintele Ioan Popescu sa ne poata primi, indata ce l-am rugat. Preotul paroh de la Biserica Icoanei se intorsese nu demult din prima lui calatorie la locurile sfinte.
- Cat a durat pelerinajul dumneavoastra?
- Sase zile. A participat o intreaga delegatie de preoti si ziaristi, atat din presa scrisa, cat si de la radio. Ne-a invitat gratuit, cu titlu promotional, agentia de turism "Mary Poppins".
- Ce descopera ochiul calatorului modern in peisajul unde s-a desfasurat, cu doua milenii in urma, existenta concreta a Mantuitorului?
- O asemenea calatorie are o insemnatate exceptionala. In primul rand, imaginatia nu mai bajbaie. Inainte, citind Evanghelia, incercam sa-mi inchipui cum arata marea pe care a mers Petru si unde corabia ucenicilor a devenit jucaria furtunii, sau colinele cutreierate de copilul Iisus, sau vasele cu apa care s-a transformat in vin - cea dintai minune infaptuita de El la nunta de la Cana Galileii, sau muntele pe care a rostit: "Fericiti cei ce plang, ca aceia se vor mangaia" (Matei 5,4), sau gradina unde s-a rugat, sau drumul Golgotei si altele, atatea lucruri pe care, citind, ti le-ai imaginat in felul tau propriu. O data ce le-ai vazut, stii cum sunt cu adevarat, si cand te-ai intors, le-ai luat cu tine pentru tot restul vietii. Un asemenea drum iti satisface dorul de Iisus. Din manifestarile noastre religioase, din cultul nostru face parte si atingerea nemijlocita. Atingem icoane si moaste. Or, acolo este spatiul unde te afli cel mai aproape de Iisus ca persoana fizica, pentru ca ajungi sa pui mana unde a pus El mana. Pe drumul Golgotei, a sovait sub povara crucii si s-a sprijinit cu palma de o stanca. Urma a ramas si e marcata, o poti atinge. Simti un fior extraordinar. Bineinteles, e vorba si de incarcatura harica efectiva a locurilor. Desi esti tulburat de negustori la tot pasul. Te trag de maneca si iti ofera marfa lor: suveniruri sau mancare. Drumul Crucii e intesat de tarabe.
- Cum ati trait intalnirea cu Ierusalimul?
- Astazi, cetatea veche e impartita, dupa cum se stie, intre cele trei mari religii monoteiste - intre crestini, evrei si musulmani. Ierusalimul a fost un oras cu o istorie zbuciumata, ale carei marturii se vad pretutindeni. Privelistea e dominata de moscheea lui Omar. In timpul stapanirii turcesti, poarta de aur pe care a intrat Mantuitorul de Florii s-a zidit, pentru ca traditia spune ca, la a doua Sa venire, Hristos va patrunde in oras prin aceeasi poarta. Ca s-o blocheze cu totul, au asezat in fata ei un cimitir. Crestin fiind, nu poti sa-ti stapanesti un sentiment de revolta. Insa la Ierusalim poti vedea si alte lucruri. De pilda, Valea lui Ioasafat, unde, potrivit traditiei, va avea loc infricosatoarea judecata de la sfarsitul vremurilor. Te cutremuri privind-o, e ca un semnal de alarma: acolo ai sa te infatisezi si tu, cu intreaga ta viata, cu toate faptele bune si rele. Apoi, ca pelerin roman, ai o mica satisfactie patriotica, intalnind in Biserica Sfantului Mormant dovezi ale darniciei si evlaviei romanilor. Locul unde a fost infipta crucea supliciului e marcat cu un disc de aur masiv, fixat in pardoseala bisericii. E decupat in mijloc si prin acea deschizatura pelerinii introduc mana, ca sa atinga stanca in care a fost implantata crucea. Discul este o donatie a lui Serban Cantacuzino, domn al Tarii Romanesti, in anii 1678-1688. Exista, de asemenea, o cruce de argint aurit, inalta de 1,40 m, daruita de voievodul moldovean Istratie Dabija (1661-1665).
- Vorbiti-ne putin despre Biserica Sfantului Mormant.
- Este de fapt o cupola uriasa, care acopera Golgota, Sfantul Mormant, biserica greceasca a Invierii si cateva altare: cel ortodox, cel catolic, cel armean si cel copt. In apropiere de Golgota se afla "piatra ungerii", un bloc de piatra pe care a fost depus Mantuitorul dupa coborarea de pe cruce, pentru a fi infasurat in giulgiu. O alta este "piatra ingerului", ce poate fi vazuta in prima incapere a Sfantului Mormant. Pe ea a stat ingerul care le-a intampinat pe femeile mironosite, venite la mormant in dimineata de dupa Inviere. Astfel realizezi ca ceea ce, la lectura, iti aparea ca o legenda, are de fapt un suport real, concret. Si in aceeasi incinta se gaseste locul de unde, in secolul al Iv-lea, Elena, imparateasa Constantinopolului, a pus sa se dezgroape cele trei cruci, ascunse sub pamant si pecetluite timp de veacuri cu o lege a tacerii, asupra careia plana pedeapsa cu moartea. Totusi, in cele din urma, un evreu a deconspirat taina. Dupa dezgropare, crucile au fost atinse, pe rand, de un muribund. Una dintre ele l-a facut sa revina la viata. Asa a fost identificata crucea lui Iisus.
- Daca v-ati fi aflat acolo in noaptea Invierii, ati fi asistat la miracolul focului coborat din cer, an de an, asupra Sfantului Mormant. Ne puteti relata cum se petrece el?
- Patriarhul vine la mormant, insotit de un sobor de preoti, ca sa ia lumina. In prealabil, mormantul e controlat in interior, pentru a se exclude ipoteza ca s-ar putea gasi acolo o sursa de foc. Verificarea o fac nu clericii ortodocsi, ci persoane laice si de alte confesiuni. Dupa control, usa se inchide si se sigileaza. Patriarhul insusi nu va patrunde in Sfantul Mormant decat dupa ce a fost "perchezitionat" in fata usii. Apoi, el intra si rosteste o rugaciune, tinand in fiecare mana cate o lumanare. Cateodata, abia a inceput sa se roage, alteori dureaza cateva minute - si, la un moment dat, un fulger cade in diagonala, de sus, aprinzand cele doua lumanari. Un preot mi-a spus ca tot atunci se aprind, instantaneu, si candelele de la intrarea in mormant.
Intr-un singur an, lucrurile s-au petrecut altfel. La acea data, Ierusalimul era controlat de turci, care au hotarat ca misiunea de a lua lumina de la Sfantul Mormant trebuie sa revina unei alte confesiuni. Patriarhul a ramas sa astepte, alaturi de ceilalti, langa coloanele din marginea curtii interioare. Insa raza trimisa din cer nu s-a mai dus la mormant, ci, despicand o coloana, a venit sa aprinda lumanarile din mainile lui. Si azi se vede coloana spintecata, ca de trasnet. Credinciosii pun acolo biletele cu rugaciuni.
- Parinte, va multumim pentru convorbire si, in incheiere, v-am ruga sa adresati un mesaj pascal cititorilor revistei noastre.
- La Ierusalim am vazut doua morminte goale: al Mantuitorului si al Maicii Lui. Ele ne sunt lasate ca dovezi ale Invierii, ca sa stim ca mormintele nu sunt case de veci. Candva, si mormintele noastre vor ramane goale. Noi credem in Inviere si, daca le privim din aceasta perspectiva, necazurile mici si mari si cumplite ale vietii noastre de toate zilele isi reduc importanta. Sa nu ne pierdem increderea si nadejdea.